Versione :
Corsu

DA DARETU A U PURTELLU

Veni o bella, affaccati al balcone...
U chjoccu di a sunaria hà messu à staffilà l’ora muta di l’aghjurnà. Un cennu, po dui, po trè, po una filarata, po un longu lagnu cuntinivu ne sdresge u silenziu bughju di l’appartamentu insunnulitu. Minnanna chì, a tinta, a si sciurava in lettu dopu una nuttata di sveghjula (a sveghjula, a sapete, à spessu si campa cù i vechji, chì in tutti i casi par avè durmitu à elli li si pare cà micca, ogni duttore spizialistu di i vechji a vi diciarà...), hà mutatu u capu nantu à u cuscinu un paghju di volte prima ch’ellu li ghjunga à gallu di cuscenza u gridu di a sunaria chì oramai li rompe e ciarbelle. Quale sarà u spartimpivu scrianzatu chì ghjunghje à disturballi u sonnu à sei ore di mane ? Minnanna hà a paura di u tradimentu : stà à vede chì, sgrignatu l’usciu, ch’ellu ùn vinissi catappughjatu da calchì malfattore. Soca ùn si ne leghje di quessi l’affari nantu à i ghjurnali, in st’isula chì oramai ùn ci hè più un palmu di nettu ?
Tandu quale l’hà da difende ? Di sicuru micca a so misgiarella chì ogni sera li si tira u saltu in grembiu dopu teleffunatu a figliola ; parenu fole ma a miccanica viaghja cusì : e infurmazione rigiunale, a suppicella di a cena, cù e medicine à mezu ch’elle ùn rorghinu e stintine è mette altre macagne à chì ci n’hà abbastanza cusì, sciroppu, ampullichje, piastrinelle à lampa lampa, a teleffunata di a figliola dopu à e nutizie naziunale, po a misgia in grembiu da fidià l’ultima emissione prima d’andà à cuffassi, dopu lavatusi i denti chì u soiu u maiò piacè hè chì pelle è dintera (ancu falza, ùn preme) spampigliulessi quant’è u mare à u sole... S’inzucca da ch’ella chjode l’ochji, po manu à manu vene spazzatu u prima sonniu da a ghjacariccia di a sveghjula chì mette à ruvellu a so brama di rechia. Tinta ch’ella hè ella, chì u soiu u sonnu ùn si ne pò stà appughjatu à e culonne ! Infine chì s’hà messu un paghju di pantufale, a parte di u taccu vultata sottu à u calcagnu (u li muca), è lampatu unu speziu di mandilone di mirinosu nantu à e spalle, u mette quandu ella s’arrizza di notte tempu pà un bisognu naturale, è viaghja cusì trascinoni pà u curridore, à cricchinnera è senza sapè più s’ella s’hà da lagnà da u sonu chì li taruleghja e funtanelle, da u sonnu chì l’intrappuleghja u gestu o da u sbelu chì principia à avvinghjela.
Chjocca sempre u chjoccu chjuccutu di a sunaria, minnanna a si face pede pede, sgarmigliata da u batti core chì li cresce in pettu , à manu à manu ch’ella s’avvicina da l’usciu. Li vene ancu di fà a piantata, chì l’hè ghjunta un’ idea scema : madonna, ch’ella ùn fussi Falcina daretu à l’usciu ? Forse li pare d’esse spartata è forse dorme da veru, o allora si trova in lu statu di i varcaticci chì par ùn esse ancu da culandi, ùn sò mancu più da quinci ? Cù, daretu à l’usciu, quella figura tissuta di i cunfaloni di i cunfratelli, chì li mittia u telu da zitella ? Or dunque hè in l’ultimu passatoghju : Signore caru, fiat voluntas tua, e parolle di a messa duminicale li ghjovanu da tistamentu... More si more dunque da soli, u peghju hè par quellu chì parte, cusì anu a raghjone l’antichi... Ma sona sempre a sunariaccia à intunà u casamentu. Traie a tindina chì piatta l’usciu, mette à fidià à l’uchjalettu, è senza spichjette chì l’ochju l’hà sempre di u falcu, vede cù u sullibbiu ch’ellu hè schiaritu u ballatoghju : in lu chjerchju di lume parcipitu, ci stà piinghjendu a puffigliola. À più sona à più li saltanu e lacrime da l’ochji, quant’è ad esse a Piscia à e Fate culassù in paese. Ind’un batter’ d’ochju giranu e chjave in le chjavatoghje, singhjozza a cricca è si sbalanga l’usciu : li si lampa à collu a puffigliola à stringhjela è à bagnalla cù i so pienti.
A vechja a si porta in sala, carrizzenduli u capu, senza ancià, è a face posà nantu à u canappè duva elle stanu cusì abbracciate una bella stonda. S’ellu hè gran’ ciambuttu in capu à a giovana, ella invece hà messu l’assestu in l’idee soie : prima cunsulà a zitella, dopu purtalla à lettu è falla dorme s’ella accunsente po falla manghjà è falla spiigassi, s’ella li garba... Ma prima cà tuttu appacialla è privene à mamma chì a zitella dorme in casa soia, senza move u suspettu. À u capu à una stonda si seccanu e so lacrime è a giovana mette à cuntà, senza chì a minnanna, chì ùn la s’aspittava, ùn l’appia chersu nulla. Sò cullati in paese è, senza ch’elli si ne avvecanu, l’anu imbriacati à tramindui, à ella è u so innamuratu chì ùn hè di u locu, ci s’hè affaccatu cun ella ma hè d’unu di sti paesi di Cismonte. L’hà cunnisciutu in cità, in facultà chì facianu i so studii inseme. Iè, l’anu imbriacati, ci hè statu u cumpulottu, po à ellu, l’anu messu una zitella in trà li pedi chì u s’hà purtatu in casa soia (a famiglia stà in cità, ci colla ogni tantu ella in dumenica « à travagliacci », cusì dice, in rialità si cunnoscenu i so fatti), è à ella l’anu purtata in prucissiò ind’è a giovana, l’anu fattu beie u caffè salitu da sbriacalla in cucina po l’anu fatta entre in stanza, à vede scannà u so amore, sacrificatu nantu à l’altare di a ghjilusia paisana : incristatu sottu à i linzoli, u novu coppiu dorme in prufondu sonnu...
Infine chì hà sbriacatu di sicuru più in furia cù sta scuparta cà cù u caffè salitu : senza cappià una parolla nè palisà un sintimu qualunque, sticchita è muta, hà sciaccatu un paghju di ciaffi à i prima dui so paisani chì a tinianu po hà chjappu e scale è hà imburratu à l’inghjò cù a vittura. Ghjunta in fiuminale, e lacrime anu messu à schizzà sin’à u vetru, parendusi a matre di l’orgogliu, è hè mancatu pocu ch’ella ùn la li fessi à ghjunghje in cità. Cumu prisintassi cusì davanti à a mamma ? Cusì hà pensu à a minnanna, ind’ella hè ghjunta senza altru, è cerca d’attagnà a so pena in li petti caldi di a vechja chì l’alliscia è a basgia in fronte. Parlà po ùn hà parlatu, hà lasciatu falà a piena di e parolle, in la pena di a so maraviglia cappelli bruna ùn ci si vole frammette cù i cunsigli : solu cunsulalla cù a strinta calda di a frizione materna. Quandu ella s’assirineghja, a si porta à lettu, a chjina po chjama a mamma chì quella ùn porti pinseri, a zitella dorme in casa, nulla s’hè passatu è ch’ella ùn s’inchiitessi chì a li mandarà da ch’ella avarà durmitu è manghjatu. Volta in la stanza, si mette à posà nantu à u futtogliu accantu po fideghja una bella stonda a dea addrumintata chì ghjace culpita. S’ella hà capulatu l’uttanta, u ciarbellu l’hà à segnu è ci affaccanu oramai ricordi amari à galoppu sarratu : vede e nivulate pagne di u so pulvaricciu è sente u chjoccu rabbiosu di l’unghje farrate in l’immensu pianu di a mimoria soia.
Tantu anni in daretu, una spira di sole hè ghjunta à ghjucassi cù a faccia d’una dea capelli bruna chì dorme in lettu : ponu esse l’ottu, a luce maitinale si mischia cù u chjoccu di l’unghje farrate chì martilleghjanu a strada. Tandu s’hè spartata, s’hè affaccata à u purtellu è, da daretu, à l’appiattu di e tindine, traiendu un pocu e scure, ci hà vistu fora una manata di cavalieri vistuti da suldati. Pare fattu di ligenda : umatali cù forte pitturicce, arditi è fieri chì unu subbitu subbitu l’abbagliuleghja da a so billezza. Ochji grisgiu, capelli culor’ di granu è sguardu altagnu : cù la so tinuta d’ufficiale, quellu giovanu tanente hà pigliatu a suprana à u sole po s’hà ancu furatu a so fiara chì hà fattu a rosa in la luce di a pelli mora. A manata di l’omi s’alluntana, in lu mentre chì in capu soiu mette à inchjodassi un sintimu novu, quella incunnisciuta dilizia di l’amore.
Sò suldati di u 173, u famosu rigimentu di i Corsi, ghjunti in paese sottu à u cummandu di quellu tanente ad avvizzà i giovani à a maniera è l’usu di l’arme : semu in lu 38 è da e poche radiu (« i battagliosi » e chjamanu e vechje chì si malfidanu di sti satanassi chì lampanu sguillule assaittate) ch’omu pò avè, hè robba schersa tandu, ma dinò da i ghjurnali (« buciardellu » aghjustanu listesse voce) annunzianu timpurali storichi è scondisi cuntinintali. L’Auropa ùn hà ancu à compie cù e sciagure soie è una mattacina universale ùn l’hè bastata, allora a si vole bissà à u coppiu è nescu di e disgrazie maiò. Chì sensu ponu avè queste e nutizie in capu à una donna di vinti anni chì s’hà ricussu e billezze e più dilicate, quelle carnale è quelle di l’anima ? Ella stà à l’attichju d’unu chì saparia allusingà u so core. Po hè ghjuntu stu tanente à porghjeli a virità di i so sintimi fondi, ed hè firmata stantarata da l’evidenza linda di a so nova cirtezza : tene caru. Tene caru, un prugettu di vita. E dite calde anu strintu una stonda e tindine in lu mezu bughju di a stanza, u tempu ch’ellu ùn si sintissi più u chjoccu di l’unghje nantu à u catranu.
In paese ci anu da stà un certu tempu i suldati, cummandati da un sottu ufficiale. Sò allughjati ind’è a ghjente è s’accordanu cù i paisani, masimu i giovani chì sottu à u so cummandu cuscinziosu amparanu à servesi d’arme cumplicate di più à quelle poche ch’elli adopranu elli in tempi di caccia, u più l’antichi fucili à pistò ch’omu imburra pà a canna, chì siccome chì sò numarosi i fusciò ! Tuttu si passa à bella megliu, affacchendusi ogni tantu u tanente à cuntrullà l’esercitu cumunu. Tandu dorme in paese, chì di regula si ne stà in lu capilocu. Cusì và à cuntrullà, paese à paese, u travagliu d’ogni squatrellu di suldati incaricatu di a listessa faccenda. Un affare ch’ellu face rigulare in fine di simana, chì si stà pà u sabbatu sera : ogni volta ci hè ballu indiavulatu. À questu tuttu li riesce chì ùn solu di splende da u solu fattu d’esiste face stravede ballendu : vulete vede voi s’ellu a li sciacca cù u tangò o u punta è tacchi ! Fatta fine chì ne ghjunghje à fà cunniscenza cù a giovana è a pò invità à ballà, cum’ellu s’usa tandu, sottu à u sguardu suspittosu d’una so zia. U prima cuntattu carnale, purtatu da u vocatondu d’un valsu, face capì à tramindui ch’elli anu messu inseme u tribbiu in l’aghja di l’amore : cù a musica di i sunadori u disideriu piglia à capu sù ver di a stillaria.
Ma ùn sende à lampassi à e prime, è si sà chì in Corsica simuli fatti ponu cagiunà vindette. U tanente a sà ancu ellu è mette à falli una corte discretta ch’ella accetta cù un certu ritegnu, ch’ùn vale à palisassi da ùn esse chjamata capivana. U fattu si stà chì ballà ùn balla più cà cun ellu, ùn da più capu à nimu, micca ch’ella sia una di ste fumute chì aspettanu u gran’ matrimoniu : hè solu chì u core hà trovu un alloghju sicuru. Allora hè megliu à alluntanà l’altri attindenti chì siccome chì ùn sò parechji à suspirà... E ghjilusie maschile è fiminile vanu cusì criscendu, è ùn sò e paisane in daretu à l’omi, ogni volta ch’ella crocia un isguardu ci vole ch’ella fia e corne à mane piatte. Ma l’affare ùn pò durà, innò, ùn sarà po detta chì una di u paese a s’hà da spusà un galantomu frustere. Allora ingegnanu quella infama cumbriccula chì li s’hà da purtà u core à limbu.
Sanu chì u tanente, prima d’andà à u ballu di u sabbatu sera, ch’ellu si cansa à fassi una partita à carte in caffè prima di fà cena ind’un’ ustaria, senza mai smette di pagà una turnata, puru par avè vintu à u ghjocu. Ma quella sera u dimmoniu u ci cura laziosu, cun quanti ochji è bracce ch’ellu ci hè cunsapevuli in la sala. Quandu ellu si face entre ùn hà avvintatu u tradimentu. À principiu, tuttu và cum’è di solitu, turnate (poche chì hè attente à ùn beie troppu, po ci hà da esse dinò u ballu), partita à carte, chjachjarate, ma vene chì unu prupone di beie in l’onore di i suldati chì sò ghjunti à furmà i giovani : allora principianu i brinchisi par questu o quill’altru u mutivu. Ignunu beie, fora cà dui o trè chì ogni tantu lampanu u fondu di u vichjere senza chì nimu i veca. A sà u patrone, a sà è hà lasciatu fà, l’assassinu : anu sceltu una buttiglia d’appisentu chì ci anu fattu un mischiu soiu, nimu hà mai sappiutu cosa ellu hè statu questu u mischiu, è à l’ufficiale è à i suldati prisenti, u li facenu beie, fatta fine chì à capu à una stonda questi sò tutti briachi loffii. I paisani, certi sò un pocu in pumpetta, ma l’altri sò nantu à elli. Da tandu s’entre propiu in la scunghjura : mettenu i suldati inturcati à posà nantu à e carreghe, si piazzanu in tondu à l’ufficiale chì ùn hà più i so cummandi, po li facenu fà una spezia di granitula ch’elli accillireghjanu à manu à manu ch’elli sarranu è ch’elli aprenu a chjoppula : dopu à calchì avvinta, u facenu esce da quella prucissiò cum’ellu hè ghjuntu à stu mondu : nudu cum’è un Cristu ! Po cumencianu à catappughjallu è à lampassilu da unu à l’altru senza ch’ellu possa fà nulla, sinamente à fallu rende in pianu. In quella sala l’omacu di u tradimentu hà lampatu e so sbuffulate dannose. Par aria ci hè cum’è un adoru di beccu... Tandu unu esce à sugillà a cundanna : chjama un pullastrone chì passa (avarà avutu assai anni di più à questu tandu ?) po u manda ind’è a giovana chì l’ufficiale a vole vede in tutti i conti è ch’ellu hè un affare di primura, ch’ella s’affacchi dunque senza altru. Quella subbitu dice cà nò, andà in caffè mai ch’ella sia, ùn sende par una donna, ch’ellu venga piuttostu ellu in casa s’è l’affare hè viramente di primura, infine chì u pullastrone sà insiste tantu (una mancia l’hà cunvintu) chì ella si lampa un mandilone di mirinosu addossu à e spalle è si traccia sinamente à u caffè. Quandu ella s’avvicina, pare ch’ella caminga una rigina incù un curtegiu invisibbule, ogni ocellu torna mutu è ogni rimore appesu. Ghjente è robba sò pitrificate, solu hè ella à movesi. S’avvicina l’usciu di u caffè, da in drentu affaccanu spezie d’anciate zeppe è sdorne, u tempu pare firmatu, solu ci hè stu silenziu, sapete cum’è quand’ì u tarramutu hè par ischiuppà... U pede s’avvicina da u mutale, senza disturbu ma cù u stintu d’una strana situazione, a so fiocca varca aghjà quandu elle mettenu à trimà e tempie di u celu : ghjace spugliatu, misaru è succicu un vituperiu d’astru cadutu, à buleghju à i panni ingallunati è puzzulenti, attundatu à palatini impitrati nantu à e carreghe. Sola in bocca di caffè, sola cù a so disgrazia, u so capu mette tandu à batte u taccu à scimighjera : scucculu, ballate, campane à murtoriu, vindette, o lu to sangue priziosu, n’anu lavatu la piazza, n’anu bagnatu lu chjosu, innò, sunarà u battifocu, scalanu, à l’arme, scalanu, sona a sunaria à intunà l’aria à l’usciu di l’appartamentu, minà, minà, a me puffigliola, ma chì ai a me diletta, aiutu !
Volta in daretu, in casa soia, ùn vede più à nimu, soprattuttu micca i giovani in cunfaffa ch’affaccanu da daretu à una quatrera, à chì mezu briacu, à chì bellu cuscente. Ùn pienghje, ùn dalla vinta à nimu : soca ùn ci hè l’orgogliu ? Cù u core in carne viva, solu preme u cuntegnu sin’à l’usciu di a casa, ch’omu hà da chjode nantu à a dilusa d’un distinu ch’omu cridia in li fiori. U luni dopu, ghjunghje in paese a nutizia chì l’ufficiale hè mossu, chjamatu da u cummandamentu. Di ciò ch’ellu hè turratu, nulla s’hè mai sappiutu.
Minnanna, nantu à u so futtogliu, l’ochji l’hà secchi d’avè pientu troppu, ma in drentu à ella correnu à funtane e lacrime. A puffigliola dorme in lettu, hè giovana, un antru in grazia à Diu u truvarà chì a vita hè longa da fà u contu di e suffrenze d’una volta.
In la stretta, s’alluntananu i cavalieri. U chjoccu di l’unghje farrate nantu à u catranu si mischia cù a luce triunfante d’una maitinata imbucciata. In lu mezu bughju di a stanza una spira di luce si cala nantu à u bellu visu di a cappelli bianca chì posa in futtogliu. Ella s’arrizza, s’avvicina : da daretu à u purtellu, traiendu un pocu e scure, chjappa a tindina trà duie dite incerte chì tremanu da l’emuzione. U so sguardu face u vocatondu in la stanza, purtatu da sunadori muti, pettu à pettu à quella tinuta ingallunata, da u rispiru culpitu di a puffigliola à a stretta ind’elli s’alluntananu i cavalieri. Sinamente à ùn senteli più...