Versione :
Corsu

A finestra di u scrittore

Chjosu u libru Lisandru dà un’allisciata à a cuprendula di coghju caravunata.
L'alloca trà dui vulumi impulverati nantu à i parastasgi ghjembi da u pesu, è asciuva a so penna prima di tuppà a scatuletta piena à inchjostru. Hè notte pagna.
Una notte chì empie e duie pezze à u terzu pianu d’un ottellu miseru di Parigi : u portu, a cuccagna di Lisandru.
A patrona li dumanda una paga sprupusitata ma pocu impreme, issu tettu chì l’asconde li basta è po, sò poche e ghjente chì pensanu à circà lu quì, in issa stretta mullizzosa chì sbocca à nantu à a piazza di Grève.
Quattru ore di mane, Lisandru si chjina stancu mortu dopu una nuttata di scrittura.
Una spera mischinella si face entre dopu intuppatu contru à u vetru di a finestra Sgotta da un sole intimuritu trà duie labbre di nuli tetri.
U ragiu s'attundulieghja ind’è l'ochji di Lisandru, fucalizeghja una forma stunente ma chì, à pocu à pocu diventa di più cumuna, cunnisciuta, è intornu à ella vene cancellatu un decoru chì fughje, stracciatu da una corsa viva.
Lisandru piglia a so penna.
Eccu ti una corsa spaventata, una puveraccia strappata chì hà arrubbatu un pane; e so ghjambe intoppanu, i so ochji fraianu, a so bocca torce chì ci si hè azzincatu un versu di dulore, i so capelli, insaittati per quantu li ne vene aria à sfrumbulà li, parenu tante forche indarnu levate cum’è un volu à cele toltu. In le so bracce un pane biondu, cum’è una spira inturchjulata.
Certi ochji sbarullati ! soca, ùn senti u fretu chì ti lecca e calcagne? Ùn senti l’arrivinta spietata appressu à tè?
Davanti, u fretu, l'aria fresca minata ti in pettu, daretu u calore di dece è centu voci, ansciu caldu minatu ti in spinu.
Ch’ellu durghi u fretu, a ghjalatina chì ti chiappa e mani, l’acqua brutta chì entre in li scarpi frusti, iss’acqua di e canalette, i fiumi empii di cutidianu chì solcanu a faccia sulaghjola di Parigi.
A vuciata ingrossa, apre gole nuvelle, pare di strittisce l'orizonte citadinu, ùn ci hè più piazza, ùn ci hè più manera di salvà si, francà si la da a stizza subbitania, e to arechje sò zuffe, ùn ci puderebbe entre più mancu un suspiru, mancu una spirla di voce chjuca, mancu un’arretta di silenziu.
- « Chiappate la ! Chjappate la ! Ladra ! Ladraccia, s'o t'intuppu ti sconciu ! Chè tù crepi !.. »
Chì sò tutte isse voce accolte quì? Isse mani chì cercanu i mio capelli? Isse bocche sdentate ? Cosa hè issu calore ch’o sentu à lu mio pettu, sopra lu mio pettu è ch'o stringu cù un bracciu magru? Un pane ? ! ! Un pane caldu, fattu avà, esciutu avà avà da u fornu ! Tutti issi cani appressu à mè sarà l’odore di u pane frescu chì i face vene. Sigura serà bonu issu pane quì, u panatteru inzergatu chì ne pare trapanatu tuttu u mondu dice ch’ellu ùn hà u so paru per fà lu soffice cù una crustula bionda o guasi chì ghjè un vede per ochji di poveri cum’è mè.
Pane per i sfurtunati sì, ma u più bonu chì si possi truvà quì andate puru !
Iss'anche malate ch'elle tronchinu... Ùn mi portanu guasi più; i cani, cù u mastinu di u panatteru in testa s'avvicinanu, aiò, aiò, pruvate à andà più in furia o vi anu da mette i ferri, vi anu da mette i ferri sì.
Attenti o stranciacò, ci hè un zitellacciu invispitu da i mughji chì ti s’allonga u pede per fà ti cascà ! Attenti ti dicu, hè prontu à scruchjà ti a so anchetta vai.
Pabah ! ! a ti ai cerca po; avà sì fresca, tirata longa ind'è issa pozza fangosa, i capelli sparnucciati in terra cum'è un ragnu zampilongu; pari una strega pari.
Ti mughja à dossu un chjerchju strettu di voce gonfie intornu à tè... Ti sputanu à dossu, ùn anu a ragiò? Chì ghjè issu pane biondu sottu u to bracciu insanguinatu? Alè, piglia ti quessa, qualchì baterchjata ùn l'ai arrubbata... Minate ! minate ch'ella capisca issa faccinera, issa mulizza ! e vulie furrà tù, e ghjente oneste..
U zitellu a t'hà fatta, pababah ! ti ne sì sfatata cum'è l'arburellu sottu à l'accetta, senti lu chì ride cù a so bocca nera, si tene e coste da quant'ellu ride, tù sapessi ciò chè tù pari cù e to dinochje rosse, cù u to pede scalzu. À u zitellu li cacci e lacrime da a risa li cacci...
T’anu fattu arrizzà avà, vai chì t'addirizzeranu, è capì ai da capì, u pane t'hà da custà caru !
Lisandru cappia a penna, per avà ùn vole vede u seguitu, hè bella è bona l'imaginazione ma quand'ella vi manda scene cusì a sà ellu chì fatti di issa trinca ne capita tutti i ghjorni, pare chì Parigi sia presu da una frenesia di morte è corciu à chì casca in manu à i boia ! si ne conta di tutte e mamme, e puttachje s’empienu a gola è sputanu pè e finestre tuttu ciò ch'elle sanu, veritai è bugie, cosgenu è cosgenu torna è u terrore si sparghje cum'è capillera di nebbia à nantu à una valle. E labbre niuline anu ingullitu u sole magru ch'elle ansciavanu, a finestra hà ammutulitu a so straducula miserosa, u pane s’hè sdruttu in le bracce d'inchjostru.
Lisandru apre l'unicu purtellu chì dà à nantu à una stretta umida è silenziosa, certi ùn crederianu i so ochji à vede lu quì. A matina lascia sculiscià un'aria impeciata di piuvite ancu à vene è di nuli à l'appiattu. Eppuru fretu ùn ne face accantu à eri sera chì ci era da chjappà si una puntura.
Lisandru s'arricorda u visu d'una dunetta smilza chì trustighjava cum'è un' ombra anonima è suffiava nantu à e so dite aggrunchjate da u fretu. Rincasatu l'hà ritrattata ind'è u libru caravunutu . hà messu a so faccia spiccia, u so corpu strettu, u timore in le so dite, a fede in lu so soffiu . À l'editore piacenu isse figure malabbiate di u populu è, puru passatu ci una revuluzione, in le strette di Parigi ci corre sempre a miseria.
Li ferma un mese per compie issu libru, un mese di matriculate di cerbelle, di spinu troncu, di lumere sfiatate di notte tempu è d'ochji strufinati sopr'à un mare d'inchjostru. Ma l'opera a si merita è ùn ci hè asgiu à impruvisà più.
Lisandru si dà una rinfriscata à l'acqua di culogna, si veste in quattru è quattru ottu è chjappa u so mantellu di stofa roza. In furia in furia fala e scale chì spartenu i piani bughjicosi, una spazzata ùn li sterebbe male à issi curridò, i toppi è i ragni si campanu quì è, à passà ci di notte, megliu à avè qualchì lampada chì ohimè !
Ma oghje puru u topu maiò di quelli maiò ùn ci la ferebe à piantà lu. À l'editore ci vole à sottumette li u travagliu à pocu à pocu da ch'ellu cuntrullessi tuttu in tempu è ora è chì u lavoru ùn pigliessi ritardu.
U grisgiu introna l'ochji, i tetti di e case si sò cuperti di nivuloni stracciati longhi è s'assumiglianu à tanti spavechji crechji è capi calati, qualchì pincione dispettosu li si saltichjeghja nantu manghjendu, d'un sbattulu d'aie, e guancie malaticciose di i nuli.
Lisandru face pichjà i tacchetti di i so scarpi à straccia mercatu, i primi fumi di a ghjurnata li s'entrenu in nasu cù u ventulellu birbu chì hà attaccatu à zirlà. Tandu hà iss'impressione appena scumuvente di sbalangà l'usci di e ghjente di issu carrughju è d'acciuccià si in lochi ch'ellu ùn hà mai sculunatu ma ch'ellu cunnosce guasi di stintu, quantu ad avè li suppilliti in qualchi scatapechja landana di l'anima soia.
Eccu lu chì sbocca in un carrughju vicinu à a piazza di Gève. Avanza Lisandru, drittu ch'ùn si pò dì ch aiò chì ùn sarianu issi vestiti frusti, si diceria un nobile tantu hè sigura l'andatura. Ma un rimore u face trasaltà. Un ri more di voci chì à pocu à pocu s'avvicina è ingonfia cum'è s’è Parigi sanu si fusse messu à mughjà... À principiu ùn ci hà micca fattu casu Lisandru ma avà u trostu hè forte è po... È po issu scandalu li rammenta qualcosa, li si ficca in pettu ma à tempu ci era digià.
Parulle scatenate, bocche aperte da a stizza... Si gira, si gira è li si pare di sapè ciò chì i so ochji sò pronti à scopre. Una donna corre cum'una persa, cù u spaventu in l'ochji, una folla daretu à ella, cù li so mughji appesi in cele, cun bastoni alzati, pronti à minà... Ella a tintaccia stringhje u so pane, li face un'aggrottu vivu di carne magra, un fornu di pelle è di speranze cutrate in lu so sangue. È Lisandru, u zitellu u vede, è li vede issu surrisu cattivu à nantu à a faccia è li vede issa luce impistata in l'ochji. Cosa fà, cosa ùn fà, a scena pare di sbucinà si pianu pianu cum'è un sognu liquidu duve si vola in cele...
O a corcia, o a corcia, s'hà da fà chjappà, u zitellacciu a l'hà da fà l'anchetta è dopu, e baterchjate, i schjaffi...
Lisandru, Lisandru, cume hè chè tù ùn ai ansciatu, cume hè chì mancu un muvimentu hà sfattu e to bracce ? Chì sò isse forze chì sdrughjenu è chitanu a to voce? Fà la sorte o Lisà, fà la esce di e so trave mute mentre elli intazzanu a corcia di a donna chì ghjace in terra. U zitellu ride. Cum'è unu chì si manghjerebbe una risa à bocca piena. E dinochje, u pede scalzu, u pane strettu cum'è un criaturu. U panatteru cum'è un cane mastinu, ochji sbarullati, voce grossa carca à ghjasteme. Cum'ella hè brutta a miseria o Lisà.
A donna mancu hà fattu un muvimentu, cum'è ch'ella fussi spenta digià. In bracce à i so boia pesa quant'è un frate mortu ma pare tutta una maghjina di vangelu.
Un pane. Un pane .. Tutte isse voce scatenate per un pane solu, un pane tepidu chì escia appena da u fornu è chì ne paria un'ostia bionda gonfia cum'è una nerpia di sole.
Un pane per i chjuchi di stu mondu ma u più bonu chì si possi truvà quì.
À pocu à pocu hè sparita issa maghjina dulurosa, ingullita da u grisgiu di l'ora.
Marchja Lisandru, ma avà s'assumiglia à un scalzacane cù i so vestiti frusti è i so scarpi à straccia mercatu. Passu pisivu, mani affiacculate da u fretu chì si hè messu è a strinta scema ch'ellu impreme à u coghju chì addunisce e pagine. Quantunque, issu fretu chì si ne fala d'un colpu è li vene sin'à in l'osse !
Chì cunvugliu di sensi è di cerbellu, chì pauraccia salvatica venuta da l'enmpiifondi di a persona ! per avà pare chì a vita l'abbia tagliatu fiatu à Lisandru. In ellu hè tuttu disordine, scumpientu di sentimi à l'affollu, di credenze landane à gallu à la so mente.
Cumu crede ciò ch'elli vedinu l'ochji : una realità à ritrattà a voce di l'intimu, a vita à rimirà un passu di scrittura, fida è paghjesa chì ci hè da scimattulì !
Un giuvanottu ben messu u face entre in a stanzetta vicina à u scagnu di u direttore è li porta u giurnale da ch'ellu ci dessi una letta. Lisandru, circundatu di legnu è di villutu, calatu bè, hè impetratu, persu in penseri strani chì li rodenu u capu è ballanu cum'è candelle lebbie è scherzose.
- O Lisà, allora, -a voce hè assigurata, una voce di techju, d'omu di tonu chì trova ogni sera un lettu caldu è un sognu legeru di persona senza frastorni; l'omu, grassu, li mena à nantu à a spalla cum'è à qualchissia chì si cunnosce bè, un amicu
- E issa vita di scalzacane, dì mi appena, t'apprufitta? Una risa grassa è croscia accumpagna issu pocu di parulle.
Sò guasi duie ore avà ch'ellu leghje. Lisandru u feghja, intimuritu appena è e membre incuginite chì ùn hà mossu mancu un ditucciu. Cerca à sculunà qualchì indiziu à nantu à a faccia chjosa di Martel ma ùn ci hè nunda à fà, nimu puderebbe dì ciò ch’ellu prova leghjendu isse pagine ingiallite. À Lisandru li si pare ogni volta di vene quì per sminuzza e caratteristiche fisiche di Martel, lettore pudente s'ellu ci n'hè, calatu daretu à u so scagnu è chì ne pare pudente ancu di più.
lssu capu penciulu è spillicciulatu (iè chì i capelli si primureghjanu di ceppu suciale è di putenza elli...), isse masselle forte è issu nasu grassu à l'insù chì li dà un'aria à tempu disdegnosa è ridicula È po isse mani chì di siguru ùn averanu travagliatu tantu... Panzute, iè sò panzute isse mani quì, pianu pianu sfugliettanu u pacchettinu giallu è si diceria dui ometti pastrocchi è attempati chì a si chjachjareghjanu è si facenu civilità; allora Lisandru s'arricorda e dite mischine di issa dunuccia ombra à fior'di stretta, quelle cunvulse è rosse inciaparate chì ùn vulianu cappià u pane arrubbatu.
Mr Martel si lecca l'indice, gira e pagine, è si sentenu tandu i rimurelli stumacanti d'una linguotta mulliccia è u rimore ricuncibia, diventa di più in più forte è po si runzicheghja u silenziu, l'imbavacciuleghja, l'infiucchetta di ricciuti sunori chì, à Lisandru, li ricuccanu in capu... Quessa a cantilena, à parte si di u mumentu ch'ella si palesa, ùn si la pò più omu fà esce di capu. Sin'à quì u rimore era sugellatu è omu ùn ci dava capu perchè ùn s'era mintuatu troppu bench'ellu esistessi digià, ma siate ci attenti una cria è vi si infrogna in l'arechje è tutti i vostri sensi, circhendu à cumbatte la si strittiscenu intornu ad ella, a so riturnella fiurisce è atteppa è vi summove a petturiccia è vi matriculeghja l'esse.
Quì capizzale micca per piattà si l'arechje è a facccia sana, bisogna à aspettà a fine di a lettura per levà si u suppliziu di u stomacu è sente issu sullebbiu stranu chì vi inturbidisce quandi tuttu s'arreghje è chì u silenziu face a so ciotta.
Mr Martel pesa i so ochjucci di topu è alza per aria un ditottu curtacciutu.
- Bona, bona o Lisà. Aghju lettu dinù a prova ch’è tù ai fattu .
- Chì prova ?
- Quella di a ladra. Hè interessante quessa, mi si paria d'esse ci è di vede la issa tintaccia; mi piaci quand'è tù scrivi cusì è po hè vera chì quandu omu vole tuccà a vita ùn ci stà micca male a crudeltà. Quantunque ùn ti vidia micca cusi, a to moglia dinù serebbe stunata pensu.
- Ghj'era ghjustu una prova cusì à casu... Sottu à i mo purtelli si taglia capi guasi tutti i ghjorni , forse chì principia à pichjà mi à nantu à u cerbellu !
- È a to famiglia, Anghjula cume stà?
- L'aghju mandati tutti ind'è mamma. S'ella era per vede li affaccà tutti i cinqui minuti ùn valia a pena d'incappià si in issu carrughju mulizzosu, innò?
- Sigura. Ma chì ai, sì biancu o amicu, marchi male, ùn si micca malatu speru ? Ai e mani chì ti tremanu, travagli troppu forse...
Ùn t’inchietà, aghju durmitu male sta notte -alliscia cun nervusità una chjoma povera di capelli biondicci chì li era cascata nantu à l'ochji- mi trica ch'ellu finisca stu libbru chì avà n'aghju una techja ma tuttu và bè.
Chjode a porta è verificheghja due volte ch'ellu l'hà sarrata bè, è po si cala. Nantu à u focu un brodu hè in traccia di scaldà pianu pianu. U tavulinu vicinu l'aspetta, cù u piattu cupputu, u bichjeru è u cuchjarone belli sposti. Avà hà l'impressione rassigurante d'esse entrutu ind'è u mondu soiu, a lampada messa à nantu à a tavula di travagliu, i puntali abbacendati daretu à i vetri per lacà sguttà una fetta di notte, a liccata di u focu : un reame trà lume dolce è ombra cheta assestatu cum'è un nidu.
S'hè ingutuppatu in una coltra calda, i vetri sò cuperti di vapore. U fretu s'hè messu in veru per issu Parigi, a gola scura di a cità tussisce un ventu stranu chì si ficca nù e minime inzecche ch'ellu infatta.
A penna s'infrogna ind'è l'inchjostru, u ventu fischja, acutu cum'è una fiamma, a luce di a lampada matureghja cù u neru cuncessu da i vetri finestrini, a pagina bianca s'infiara d' aranci, d'oru vechju, di vaghjimate perse. Nantu à e so spalle a coltra s'ingrevisce è li rende u calore di a so carne, guasi à mette li u rossu in faccia. Lisandru si ne entre in sè, è fora di a so manu, a so persona fisica hè messa trà parentesi, priva d'essezza fonda.
A lampada ferma sola à spulmunà si, à anscià candella à candella l'oru calmu chì s'indinochja nantu à a tavula, u focu si spenghje à pocu à pocu, u restu di a camara hè ammantatu di neru. Lisandru scrive.
Hè bughju, hè bughju pagnu, face un fretu chì si secca. U fretu li hà addurmentatu e membre, ma ella ùn dorme micca. U sguardu esce da dui palpebri mezu aperti, da dui boschi magri di cigli biundicci. Lascià i so ochji, lascià fà i so ochji ch'elli s'avvezzinu à l'oscurità di a cella ghialata. S'era svenuta, s'arricorda solu di l'ultime baterchjate ch'ella hà ricevutu. Sarà per quessa ch'elle li sentenu e so anche è e so bracce, ma sò dulori guasi landani per via di u fretu, dulori chì si sveglieranu cumplettamente dumane.
Ma Lisandru pesa l'ochji, cappia a penna, a passata di sta mane l'hà messu u pensere in veru. Un destinu li si pesa nantu à e spalle cum'è issa coltra chì l'avvuttula, una vita chì finiscerà forse cù un tagliu seccu, u ragnu di capelli spargugliatu ind'una sporta di miseria. Hà accesu una candela, u lume di a lampada ùn li basta più, si caccia l'ochji à nantu à a pagina. A penna s'infrogna ind'è l'inchjostru, Lisandru si ne entre in sè, lascia da cantu u so corpu, u greve di e so membre, ùn ci hè più nè chjassi nè ventu nè cele ma un universu spentu, a liccata strana è imbriacante di l'abbissu in tagliu di sguardu.
Ghjuvanna stringhje e so dinochje da riguarà appena di calore, da chjamà l'inseme di u so corpu magru intornu à ella, da sveglià issi pedi scalzi, da prutege u so pettu. Bracce, gambe, pettu, spinu, mani, collu, vita, richjappà tuttu ciò chì face sè, amparà torna u so corpu per salvà lu di stu fretu.
Una cuvertaccia daretu à sè, chjappemu la. U ventu fischja, aletta l’ecchi vani è prufondi di a cità, à dirotta di collu si lampa nantu à i muri di a prigione, spazza e fulene, u lozzu, scrizza in l'arechje di e parete, disceta marosuli nelli sottu à a panza di i ponti.
Ghjuvanna si ne stà à anima scozzula è Lisandru vede cù i so ochji a sulitudine fracica di a cella, u scumpientu senza ricoveru pussibule.
Prigiunera, crechja, i palpebri mezu sfalati, cum’è una casa chì si sfonda, cum’è una mente chì affonda. Lisandru feghja cù i so ochji di disgraziata. Lisandru vede ellu à gallu e figure ridoni d'una zitellina guasi felice, guasi faciule è chì ùn cunniscia micca a miseria, i ghjochi ingordi, u sole sopr'à e custere d'una regione di u Meziornu È po i parenti chì si ne collanu in Paiigi cù a famigliotta, u principiu di i strapazzi, u babbu chì si ne more di a tisi, a mamma chì ùn ci la face à nutrisce i quattru figlioli, chì manda i masci à qualchì ziu chì i piglia perchè l'aiuteranu, ma per e duie zitelle hè più difficiule, e piazze di serve chì raportanu sò ricercate è qualchì lavoru quì o culà ùn basta à purtà a manghjusca in casa, tandu i penseri s'ammansanu, cun elli è u travagliu cresce a fatica, è a mamma invechja di più in più in furia, poche e ghjente chì ci aiutanu, poche e mani chì si porghjenu è porghjenu balsamu nantu à e ferite aperte, li frighje a vita, li frighje u pettu è e so figliole a vedenu chì si ne more, cusì vechja di faccia, cusì stanca di bracce, cusì umile sottu à a sciappa nera chì li casca à dossu. Ghjuvanna face per u megliu, cerca à impachjà a surella, traminduie travaglianu sempre, s'affiaccanu è, di quandu in quandu, arrubbanu un qualcusella chì i tempi sò duri, ma Ghjuvanna si face chjappà. Ladra ! Ladra !
Ghjuvanna, Ghjuvanna di e strette, cù e so spalle rotte à forza di piegà, à rombu di chere cù l'ochji lacrimosi. Lisandru, Lisandru di e prose, chì lascia a famiglia è u so lettu dolce di signore per andà à frammette si in issi carrughji sfurtunati.
A penna s'infrogna in lu pozzu d'inchjostru, a notte viaghja cum'è una ghjacara ceca, e zampe mucate da u fretu di l'ora, e nare infilzate da u ventu chì fischja, u pelu inziritu.
Lisandru si disceta. Hà a faccia incalcata à u legnu di a tavula Accantu à ellu e pagine annegrite da i so penseri nuttambuli. Piove chì ne fala. Lisandru s'hè rimpatrunitu di u so corpu, di a so persona fisica, è si sente megliu esciutu da isse bracce magre, issu corpu mischinu d'eri sera, impastughjatu di fretu. Ma l'estru cresce, cum'è una voglia di sole à nantu à u tupezzu, avvinghje l'esse, atteppa l'ora giovana di a matina è scrochja un scaccanu lebbiu, zirlante cum'è una fiara sfacciatella Nantu à a sponda di a finestra piove u cele di Parigi.
- Ghjuvanna Cochin, avanzate ! »
Piove à sechje. Ghjuvanna hè croscia intinta. Sta mane poca ghjente per vede l'esecuzione di issa donna è di qualchì tintacciu sbiguttitu. L'acqua li si fala in l'ochji ingarmigliendu li u sguardu. Losciu u sguardu, losce e bracce, freta iss'acquaccia chì sculiscia longu à u collu biancu, è u tonu chì cappia una scuccata secca. Primu attu.
Avanzate, avanzate per pena. Avvicinate vi da u mostru chì vi aspetta. Fighjate lu, u figliolu stranu di u duttore Guillotin. Date li a parulla. Vi cunterà l'inticciu di e cannelle, l'ultima chjachjarata viva d'un batticore greve, affuriatu da a paura, a pauraccia, quella chì sburla l'ochji davantu à a morte. Forse, vi dicerà dinù l'odore di i capelli, u toccu di a pelle fine di e donne, a pelle vechja, a pelle ferma, u gustu di u sangue, u mughju !
Hè falata, spietata. Un mughju di femina o un mughju di bestia ?
Un trasaltu li strappa u core à Lisandru, li strappa u filu, l'idee, a manu nantu à u fogliu. Hà intesu u mughju. Micca u stridu internu affiancatu à u so racontu, innò, u mughju esciutu d'un pettu caldu, insanguinatu di vita, ammazzatu di morte.
Cum'è scimitu apre in furia a finestra, spalanca i purtelli è stà à sente, u pettu tufimatu da una matravirsata fanatica di u so core.
Un mughju di bestia, un ughju di donna, chì ci pudia fà un palmu di voce croscia contru à afalata secca di a fiamma ?
Pare tuttu silenziu avà, fora di a piuvita chì face una scorta à mille passi. Ticchi ticchi toccu. Sentite la avanzà, sentite la passà a damicella singhjuzzente, cammini è tetti allusingati, ella chì rutuleghja candelle ninne nantu ogni schena, à ognunu ne manda, à tutti si cuncede, è, à a mutesca sugella u grisgiu di u cele è u grisgiu di a terra è u grisgiu di a vita.
Dui culpetti à a porta, entre a patrona di l'ottellu, è cun ella u tanfu d'una cucina grassa chì hà impistatu i curridò. Sarà venuta à chere u pigione. Si ne stà appena in forse, vicinu à l'usciu ind'è u mezulume stranu chì sparte a stanzetta in dui, dissegnendu ci forme inchiete è dulente.
- Aaaaaè, simu affullati quì o Mr Damus ! sò brutti tempi ch’è no campemu, vera, sò brutti tempi !
Lisandru li porghje i soldi di u pigione. Ella, cuntendu li, hà issa spressione ridicula di cuntintezza beata chì l'infarineghja a faccia. Una faccia sozza cù u pappatoghju curunatu di peli neri.
- Ancu di grazia ch'elli ci sbarrazzanu di a robba di scartu chì corre per issu Parigi t andate puru, u travagliu ci hè s'elli a volenu stirpà in veru. Infine, a si provanu quantunque. Tenì, voltu appena da l'esecuzione di issa poca di bonu, issa ladra di Ghjuvanna Cochin. A t'anu spiccata in dui chì ci vulia à vede ! hè un pezzu ch'elli a volenu piglià, tuttu u mondu a cunnosce in cità. Avà po sì chì.
Ùn valia tante sorbe, una futtimintrè chì pensava di pudè arrubbà e ghjentc cusì, ma noi o Mr Damus, noi u nostru pane u stantemu, a nostra vita a straziemu chì mancu à dì la ...
È a patrona diciulava, a piuvita cuntinuava u so viaghju verticale è e so sguillate sunore in e grundere, è à a patrona li sbarullavanu l'ochji, smanittava, vituperava,u cele falava, grisgiu, cum'è un tettu gonfiu di tristizia, è Lisandru hè stantaratu, li bufuneghja in capu u sborru di e parulle di a donna senza lacà ci mancu stampa, piove l'ora piove per l'inzecca di a finestra, e grundere trinnecanu, u nome «Ghjuvanna Cochin » introna u capu di u scrittore, è u mughju abbuccò torna, rinvivitu, un mughju di donna o di bestia, quellu chì avia trapanatu à tempu pagina è cità. Scrivia ellu. È a corcia s'avvicinava da a morte, è a si pigliava in collu, si chjamava Ghjuvanna Cochin è issu nome inventatu nantu à un fogliu, di colpu, s'era insanguinatu.
Fughjita, baterchjate, prigione, esecuzione. Avia campatu tuttu. U caminu d'inchjostru s'era impetratu sottu à i so pedi di donna. È puru u nome era u listessu, è puru u visu impastatu di paura, è puru e mani scarnite è afflitte, è puru u ragnu di a capillera. In Lisandru hè tuttu cunvugliu, tuttu desordine, i sentimi è e maghjine s'inticcianu cun viulenza, e parulle pichjanu, cavalcanu figure estrose di pentimentu, di paura, di putenza arcana, di cumu sarà, di sarà pussibule...
Lisandru hè entrutu in sè, hè tuttu mattu in giru à ellu, hè fantasmaguria pazza à brilla sciolta, un paesagiu frollu chì à pocu à pocu disegna u visu di Ghjuvanna. Da i so ochji escenu infrasate longhe chì vanu à azzingà si nantu à pagine lisce guaitate da qualchì candela paziente. È po un ragnu, un ragnu tamantu à corpu di villutu, un mostru, hè tessutu, tessutu di capelli intrecciati cun cura, pianu pianu, hè fattu di capelli morti ma hè vivu ellu, avanza, avanza cù e so zampe longhe è sottu à ellu sdrughje u visu di Ghjuvanna, chjode l'ochji u visu di Ghjuvanna, l'infrasate seccanu è a fantasmaguria legera si squassa, cum'è nulu chì si strappa, u ragnu piglia u spaziu sanu è tuttu s'oscurieghja di colpu.
Lisandru hà riguaratu i so sensi. E so mani tremanu quand'ellu piglia e pagine scritte nantu à a tavula di travagliu E so mani tremanu quand'ellu strappa e pagine scritte. Fà ne pezzi più chjuchi, ch'ellu ùn si possi leghje mancu una parulla. Issa pulvina di carta bisogna à spazzà la. Innò, aspetta appena, brusgia la, brusgia la chì cusì... Alè, à u focu tuttu ! Brusgiati corse, visu, piosse, mughju è i centu penseri !
Andemu o Lisà, andemu à vede l'incendiu, dumane a paura sarà una mansatella di cennere, puderai smenticà. Una mansatella grisgia spulata à u ventu di l'albighjata.
A cità s'ingrevisce sottu à u pesu di i nuli, l'acqua fata cum’è una strega scioglie è lenta i so capelli grisgi, e so chjome di eennere crosce. A pulvina di scrittura lampata sottu à a finestra da una manu azeza face una piccula custera di fanga culor’ di tempurale.
Lisandru sbottuleghja a so camisgia, si coglie à nantu à a finestra cù u so libracciolu in iuanu. ghjeniba u capu è lascia l'acqua passà li nantu à u tupezzu, è si lascia incruscià da e lacrime celine, i so capelli ciccichi, a so fronte sulchighjata da centu guadelli, centu fiumi in letti di grivigliule.
Fala fala, netta mi l'ochji, piglia la issa pelle meia ch'o ti porgu, inventa lu u to viaghju goccia à goccia avviatu à fior'di le t'angogne, fà ti misgia fà ti funa è incanta mi lu visu, e spalle, u pettu, issu core nudu chì ti feghja sottu à la so pelle, cum'è una vela, cumè una vela quandi u sole l'empie, quandu u sole attempa è sparghje a so sbucciata.
È tandu lu mo core batte i so ragi spicci, u mo core sfiora e so spire lene, è tù mi falghi à dossu, ti lagni, mi dici a to sulitudine, l'ombra chì t'accampa sempre, l'abrii miseri duv'è tù sculisci è ella, ella Ghjuvanna sottu à a to carezza.
Basta ! Basta ! t'aghju dettu, ùn la vogliu più sente, ùn la vogliu più vede, mai più a scriveraghju mai ! ! !
Madama Damus l'anu fatta entre in issu curridò, aspetta intimichita è pesta di paura, una spezia di duttore li sgrigna un surrisu di pietà è li porghje un libracciolu intintu, e frase pè u più sò sguassate ma a piuvita cascata ci à casu pare d' avè ci scrittu un nome, un nome di donna in lettere culor'di cennere è d'inchjostru incrusciatu, l'anu cacciatu di sottu à u pettu nudu di u so maritu.
À u terzu pianu di l'ottellu bughju vicinu à a piazza dr Grève a finestra sbatte sottu à u schjaffu di u ventu.