Message d'erreur

  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 39 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).
  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 42 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).
  • Notice : Trying to get property of non-object dans include() (ligne 42 dans /home/users5/i/interromania/www/sites/all/modules/interRomania/ir_context_dossier/templates/block_context_dossier.tpl.php).
Versione :
Corsu

Creazioni

Maghju 25.
A guerra era compia dipoi setti anni ma i so diguasti è i so malanni ùn eranu finiti. U paesi, Turicettu annantu à i spondi di a Gravona avia persu a medità di i so omi, i giuvanotti ma ancu i più anziani è solu fermavanu, i stroppii, i donni è uni pochi di ziteddoni.
Marcu era unu di issi biscattoni ublicati, innanzi l’ora, à andà à stantà u so pani è quiddu di a so famiglia.
U so babbu, ùn era micca mortu à a guerra ma s’iddu era vultatu sanu di corpu, a so vuluntà era sparita in li fossi induv’iddu s’era battutu videndu cascà i so cumpagni à misura ch’iddi currianu i ghjorni. Allora passava i so ghjurnati annantu à u zogliu di a casa o pusendu in piazza di ghjesgia.
Marcu avia diciessetti anni, dui frateddi, Ghjiseppu è Antoni è une suredda maiò, Francesca. A so mamma era morta, qualchì ghjorni dopu à a nascita di Antoni, in lu 19.
Allora li tuccava à Francesca è a iddu a dirighji i so affari è à sfruttà a terra chì par furtuna era a soia. Par l’epica, ùn eranu micca povari. Avianu, vicinu à u paesi dui pezzi d’ortu chì li davanu fasgioli, pomi, pumati, favi, pisi in quantità. Una vigna, à fiancu à a sarra, facia un bellu vinu ch’iddi vindianu, toccu u branu, par fà si dui soldi. Ma, u più eranu l’animali ! I curavanu in dui chjosi chì si stindianu sottu à u paesi. In tempu di guerra, a mamma avia straziatu assai par mantena a banda di pecuri è prufitavanu di u so sudori, tanti anni dopu, parchì, in la pena è in lu dulori, avia tinutu bonu.
Ma, tandu, in issi rughjoni, ci era l’invidia.
Com’è tutti i mani, di bon ora, Marcu era falatu à innacquà i so orti è à novi ori u soli era dighjà caldu. Avia pigliatu a strada di i chjosi induva pascianu i pecuri. U tempu era calmu, ùn ci era un soffiu di ventu è u mari ch’iddu vidia luntanu, ùn avia un marosulu. Ma ghjuntu à i chjosi, avia truvatu à Petru Santu è i so dui fiddoli, u fucili cintu, accantu à i so animali.

Salute. Seti appressu à un cinghjaru ?
Innò, semu appressu à una banda di pecuri, rispossi Petru Santu abassendu u canoni di u so fucili, è farii megliu à passà luntanu !

Tandu, Marcu avia pruvatu à ragiunà i so paisani ma quiddi ùn vulianu senta nienti. A robba è a terra a s’eranu impatruniti è à Marcu, li tuccava à andà si ni.
Vultatu in paesi, Marcu era andatu à truvà u so babbu chì com’è sempri pusava, fighjendu luntanu, daretu à u mari, induva era fermatu u so pinseri. Avia alzatu i spaddi :
- Prima, eramu una famiglia putenti è nimu ci avaria cercu ….
Allora, Marcu era andatu à truvà u merri è i gendarmi. U merri, ùn era un gattivu omu ma avia par abitudina d’ùn mischjà si di l’affari di l’altri, sopra à tuttu quand’iddi purtavanu un fucili.
I gendarmi, iddi, avianu bisognu di testimonii, d’una sepi rotta, d’animali morti o arrubati è ùn capianu com’idda si pudia arrubà a terra.
- Aveti i vostri atti di pruprietà , allora a terra hè a vostra… dicia u brigadieri.
Sottu à u soli di maghju, Marcu era com’è acciaccatu... Aiutu ùn ni pudia truvà è s’iddu ùn riiscia à fà fermà à Petru Santu è i so fiddoli, di sicuru, ùn pudarianu più campà. Allora chì fà ?

*
* *

O chì piacè ! Aghju truvatu l’inspirazioni ! Ci vole subitu à dì ch’e vuliu dipoi un eternità essa un qualchissia in literatura. Allora quandu aghju truvatu issu materiali par creà – iè creà !- rumanzi, raconti storichi, nuvelli è stalbatoghji, di sicuru aghju cumenciatu à sunià....
Era par mè, chì ùn hà mai scrittu nulla, un occasioni chì ùn vuliu micca lascià scappà !
Allora, aghju ghjucatu ! Prima si scegli u gennaru, dopu si piglianu dui pacchetti di cartulini. Si battinu i cartulini. Da u primu pacchettu si tiranu i parsunagi ( quant’ellu si ne voli ma ùn hè micca cunsigliatu à i principianti di piglià ni troppu). Si classanu in parsunagi principali, quilli chì anu da purtà l’azzioni, è in parsunagi secundarii chì anu da aiutà l’eroi à fà avanzà a storia.
Ghjust’à puntu a storia si caccia di u sicondu pacchettu. Allora, sionti u gennaru, pò essa una missioni, una cerca, un cunflittu trà u Bè è u Mali, una sperienza di vita... in fini una stilisazioni di una realità chì permetti di lancià i dadi di u destinu par i parsunagi.
Eh bè sò cuntentu di u mio primu tirasgiu ! Aghju una storia intaressanti è l’esposizioni – hè in una nuvella u mumentu induva si scopri u locu, l’attori, u cunflittu- à bastanza bè cundutta par una prima prova ! Ben ch’ella mi scumodi appena a fini di issa prima parti : « Allora chì fà ? »
Sò troppi numarosi i campi di i pussibili! Issu cunflittu cù Petru Santu pò piglià prupurzioni difficiuli à ammaistrà. Allora , mi dumandu s’ellu ùn saria micca megliu di scriva « Allora chì fà ? » subitu dopu « Com’è tutti i mani, di bon ora, Marcu era falatu à innacquà i so orti è versu novi ori u soli era dighjà caldu. »
S’ellu si ni volta in casa soia a goda u frescu in piazza di ghjesgia, ùn ci saria più cunflittu. Ma, di sicuru, ùn ci saria più u listessu intaressu. Ùn sò micca s’è mustrà un straziu chì temi i calori di maghju è chì lascia i so pecuri senza munghja mi faria diventà un qualchissia in litteratura.
Allora, lasciu una stonda issa storia è cambiu cartulini !

*
* *

Ricordi di i ghjorni andati.
Ùn possu dì quandu aghju cumenciatu à racoglia i ricordi di i ghjorni passati. Anni è anni di sicuru ch’e cercu in ognu mumentu, à tena a prova ch’e aghju vissutu isse stonde. A curdetta chì ingira un regalu. U tichettu di autobus. Una scatula di savone. Una buttiglia di liquore. E centunai d’altri ogetti chì, in una casa chì diventa museu di a mio vita, piglianu un sensu com’è testimogni di i mio atti i più cutidiani.
È pò ci sò dinù i mio quaterni. Quaranta setti quaterni per quaranta setti anni di sentimenti, di pensate è di primure.
Tutti i ghjorni dapoi quaranta setti anni, scrivu in lu mio quaternu, à a pagina di u ghjornu, i sentimenti chì sò i mei à sei ore di sera. Ciò ch’ellu si pò risenta à sei ore, pensu d’avè lu ammaestratu in issa opara à le volte repetitiva è applicata. Aghju cunsegnatu cusì quaranta setti anni di a mio vita è fissatu per sempre, senza falsificà lu, ciò ch’e risentiu à sei ore in punta.
Oghje aghju ottant’anni è devu cerca à ritena altrimente u tempu chì passa. Ma sò debule. Allora chì fà ?

*
* *

Accidenti ! Com’è ci aghju da sorta quì ! Issa cuntemplazioni di u tempu chì passa, issa introspezioni estrema, a ricerca di a stampa lasciata annant’à a vita, quissu hè un tema ! Ma chì scimità m’hà chjappu di scriva torna « Allora chì fà ». Sò troppi strinti i campi di u pussibili. Hà da mora, è basta !
Cambiu cartulini !

*
* *

Casa addurmentata.
A mio moglia è eiu durmiamu di u nostru più bellu sonnu quand’un passucciu m’hà svegliatu :

- O, bà, ci hè un magu sottu à u mio lettu !

Mi sò arrizzatu. U mio figliolu avia u so orsucciu in bracciu è mi facia pena. Allora semu andati in la so camara, aghju saltatu annantu à u so lettu è li aghju dettu :

- Salta ! Salta ! è u magu si n’andarà !

È u mio figliolu hà saltatu, saltatu è saltatu torna ! È quand’è no avemu lampatu unu sguardu sottu à u lettu, u magu era partutu :

- Uhu ! ai vistu ? U magu, magulettu hè partutu à tavuletta !

Aghju basgiatu u mio figliolu, l’aghju fattu una carezza è, lasciendu u lumi in curridori, mi ne sò vultatu à dorma !
Un ora dopu, u mio figliolu mi tirava par u bracciu :
- O, bà, ci hè un magu in lu mio armariu !
Allora chì fà ?

*
* *

Chì disgrazia !
Ci hè quantunqua calcosa ! Ma chì avaraghju sempri à cascà annant’à issa questioni ? Ùn pò chè alzà si. Hè u so babbu. Hè u so figliolu. A minima di cosi hè di arrizzà si. Issa storia pò avanzà, l’amori ch’ellu si devi à i so figlioli, faci ch’ellu ùn ci hè chè una risposta pussibili.
Vi si pari cusì ancu à voi, nè ?
Ma issa ublicazioni, issa norma, ùn hè un stereotippu ?
Com’è u fattu di dorma « di u so più bellu sonnu » ! Parchì, in un opara di fizzioni ci vudria à fà campà i stereotippi ? U Creatori hè libaru ! À l’agressioni ùn ci voli micca sempri arrisponda cù una vindetta ! À a vechjai, currespondi a morti, ma micca di più chè à a ghjuventù ! A morti tocca à tutti è micca in un ordini chì và da i più vechji à i più giovanni !
Allora chì fà, si poni sempri in li listessi termini, in tutti issi situazioni. Ùn hè megliu ch’e mi fermi appena ?

*
* *

Hè una bella cosa ! Aghju ripigliatu i mio cartulini è l’aghju battuti. È un altra storia hè affacata. L’aghju battuti torna è torna è torna... è centu storii sò nati ! È à tutti issi parsunagi, li tocca à sceglia u so destinu, in li stereotippi o in l’invenzioni , à fà avanzà a so storia cù l’aiutu di a sorti, di riescia o di fiascà cù i so forzi o i so debulezzi, di scioglia i so prublemi simbolicamenti o par l’azzioni è u ragiunamentu. Ma tutti anu una vita, una dimensioni umana, una sustanza chì li dà u fiattu di campà !

*
* *

I ghjorni sò longhi chì parenu seculi ! Ma sò cùn tutti issi parsunagi chì campanu, morenu, parlanu, teninu caru, disprezzanu, godenu è strazieghjanu. I mio creaturi anu pigliatu a so libertà, giranu a terra sana, cercanu à stà megliu, à fà un capu d’opara, à pruvà tutti i combinazioni è tutti i cumposizioni. Mi facinu passà u tempu.

*
* *

Nisunu hà più impurtanza chè l’altru. I tengu tutti cari.

*
* *

I mio raconti si finiscinu sempri par « Allora chì fà ?». Hè un invarianti. Ùn diventaraghju micca un qualchissia in literatura. Dipoi ch’e faciu a storia, sò l’evvenimenti chì portanu l’omi è sò l’omi chì facinu l’evvenimenti.
Mi sò spessu dumandatu parchì, di una manera o di l’altra ghjunghju sempri à a listessa cunclusioni. S’ella hè vera chè u scrittu è u pensà sò sempri una spressioni di i preocupazioni, quand’e scrivu, « Allora chì fà ? », pongu in fatti issa quistioni par mè. Allora chì fà ?
Hè vera ch’e aghju fattu assai ! Aghju creatu : u tempu chì passa, u celu è a terra, l’animali è l’omi... È cùn tutti st’occupazioni, quand’e sò ghjuntu à a dumenica, ghjornu di riposu, hè vera chì mi sò dittu « Allora chì fà ?…. Ricumencià? »
Allora aghju pigliatu i cartulini, l’aghju battuti è rifendu u mondu, aghju fattu una altra creazioni.