Cum’è un soffiu di libertà
Cum’è un soffiu di libertà
Una volta ci era unu chì vulia difende a so terra. Parlava troppu forte, troppu spessu, troppu ghjustu.
Cum’è un soffiu di libertà
Una volta ci era unu chì vulia difende a so terra. Parlava troppu forte, troppu spessu, troppu ghjustu.
Da u dubbitu à l’amore
Da u dubbitu à l’amore, u core bilancia...
Daretu à ogni paura, u dubbitu si piatta,
Un velu opacu duve l’amore si ne scappa.
L’alma, un campu di battaglia duve duie forze lottanu,
A paura, un dracone, l’amore, un scopu.
A prima aggranca, l’astru si stende
A prima nasconde, l’altru difende.
A paura ritene, l’amore libera,
Una ferisce, l’astru guarisce, bella sicura.
Vestuta di paura, l’alma hè prigiunera,
Eternità
A to risa, un fulmine
I to ochji, dui soli
U mo core, à i to pedi
E nostre anime, pare.
Alzemu ci inseme
Luntanu di u rimore.
A mo gioia, u t’amore,
A mo unica salvazione.
E to parolle, dolce carezze,
Sbucciata
Da l’ombra sò esciuta, una farfalla sbucciata,
L’ale fremente, versu à una petraghja nova.
U core batte a misura d’un ritimu scunnisciutu,
Un svegliu di i sensi, un sole novu.
È in e to bracce, rinascu, un fiore chì si spanna,
Sottu à e to carezze, sò, tuttu ciò ch’ùn ardia di crede,
A speranza hè un cantu chì ribomba in mè,
È in i to ochji, vecu l’eternità.
Pella contr’à pella, una lingua secreta,
Murmuri d’amore, essenza inzuccherata,
Sedecianni torna
L’anni filanu, à l’infuria è u tempu si n’hè andatu.
Contu e stonde, l’aghjustu una à una.
Menu ghjorni davanti chè daretu, hè vera,
Ma l’anima si migliureghja è u core s’hè maturitu.
A rena scorre, inesurabile è loscia.
L’ombra stinza i so passi, u ghjornu si ne và.
U mo core, giovanu tempi fà, oramai hè serenu.
Tastu l’istante presente, cù tanta primura.
È un ghjornu, di colpu, un lampu in u bughju,
Sia tù stessa
Ùn sì un camaleone, scambiandu di culori
Per piace à l’altri, hè un’ illusione.
Sia tù stessa, sputica è vera,
Ùn t’inturchja micca, ùn ti rompi micca.
Interessante, piacevule, distrattiva ?
Isse parolle ùn ti definiscenu micca.
A to voce, i to sintimenti, lascia li alzà si.
Spechju sciappatu
In un mondu chì gira à rompe chjavette è frombu,
Duv’è l’infurmazione ci annega, sbambanati, tutti simu,
Cunnettati, ma persi in ‘ssu mare immensu,
Un battellu senza bussula, senza rifiatu, ciambuttatu.
Spechju sciappatu, sprindori difurmati, dilusori,
Un mondu in equilibriu, fragile è pienu di pauri,
Si cerca un sensu, una stella, un fanale luntanu,
Ma l’avvene hè incertu è i chjassi s’intricanu.
Inugualità spalancate, spaffature, ci alluntanemu,
U lamentu di l’anima
Core à pezzi, anima in strappella, prigiunera,
D’un amore illusoriu, induve u mo core invanu more.
I to ochji, duie stelle luntane, splendenu in un celu scuru,
Cum'è duie lacrime chì cascanu in u mare,
Ignurandu u mo focu internu, ardente è puru.
Un filu di speranza, tenuu, fragile, si ballotta,
Pace è Salute
À tutti voi è i vostri cari.
D’un’altra banda, s’ella vi garba a pruduzzione culturale pè a vostra spressione, vi accuglieremu cun piacè tamantu s’è vo site pronti à fà cunnosce parè o creazione in e nostre messe à ghjornu, chì quesse -peccatu!- ùn saranu più à ogni settimana cum’è prima, Ma pruveremu à fà le subitu ch’è no a puderemu...
Nata in u 1993, BALDI Letizia hè insegnante in CP/CE1 è hè direttrice di a scola bislingua è immersiva di u Viscuvatu. Attempu, hè formatrice à l’INSPE di CORSICA.