U SUMERUCCIU

 

Fole per i bravi zitelli


 Una volta, ci era un bellu ghjornu di nuvembre, assulanatu è luminosu. Mentre chì u ghjornu sparghjia e so ore pianu pianu, una bella è brava fata m'hà purtatu in u mondu di Natale. Eramu appena à a vigilia di un mese di vaghjimu.
Sta bella fata chì hà guardatu u mo travagliu si chjama Celinca è hà lasciatu una nota in i mo messagi chì m'offre d'accumpagnà la in i conti di Natale per i bravi zitelli. Piccule bolle di gioia, grande eccitazione, felicità chì u mo travagliu li piace è ch'ella mi piglia à bordu cun ella nantu à u tema di i conti di Natale.
À l’ora di i ghjorni chì s'accortanu, di e fronde chì volanu cum’è piume fin’à in terra cuprendu la d’una  cuverta rossa, di i funghi chì nascenu è di e castagne, mi sò immersa cù un piacè zitellinu in a magia di Natale.
È po’ i mo picculi conti di Natale eranu pronti. L'aghju scritti cù amore, cù l’aiutu è u talentu di Celinca.
Spergu chì sti picculi raconti vi ispiraranu è vi daranu u spiritu di Natale.
Eccu u secondu…
 
 

U sumerucciu
(adattatu da una fola di i Fratelli Grimm)

C'era una volta un rè è a so moglia chì vulianu disperatamente un zitellu. Notte è ghjornu pricavanu chì u  Signore li portassi un erede. È un ghjornu u celu rispose à a so preghera, è a regina parturì d’un maschju, ma u chjucu ùn s’assumigliava micca à un zitellu : era un sumerucciu. Quandu a mamma vidì u zitellu, cumminciò à lamentà si di a so sorte :
- Era megliu ch’ùn avessi issu zitellu chè d’avè un sumerellu per figliolu !
Ma u rè ùn era micca d'accordu è rispose :
- U Signore ci hà datu un figliolu è serà u mo erede dopu à a mo morte.
Detenu l’educazione a più bona à u sumerucciu è criscì cum'è qualsia altru zitellu. Amò a vita, si divertì, ghjucò è si scoprì una passione per a musica. Un ghjornu si n'andò à visità un musicante famosu è li dumanda d'insignà li a so arte, perchè chì u sumerucciu vulia amparà à ghjucà di a mandulina cum'è u musicante. Ma u musicante suspirò è rispose :
- U mo poveru zitellu, ancu s’è ti vuleria insegnà, i to diti ùn sò micca fatti per ghjucà, guarda cum’elli sò tamanti, aghju a paura chì e corde ùn  tenissinu.
Ma u sumerucciu era tenace è era decisu à ghjucà di a mandulina. È infine ghjè ghjuntu, era cusì assiduu è accuratu in ciò chì facia, ch’ellu avia amparatu à ghjucà cum’è o forse megliu chè u maestru.
Un ghjornu, mentre u sumerellu caminava, ghjunse à un pozzu è in u riflessu di l'acqua vidì u so capu, fù tantu tristu da u so ritrattu ch'ellu si n'andò è ùn pigliò cun ellu chè a so mandulina, a so cumpagna fidata. Camminò ghjorni sani, è infine ghjunse in un reame induve un vechju rè regnava. Avia avutu una figliola magnifica di bellezza.
U sumerucciu decise di stà si ne un pocu custì è pichjò à a porta di u castellu, mughjendu :
- Aprite mi, chì pudessi entre !
Ma a porta ùn s’aprì ; u sumerucciu decise di pusà è pigliò a so mandulina pè ghjucà. U purtinaru, sintendu sta musica maravigliosa, corse à annunzià à u rè :
- Davanti à a porta di u castellu, ci hè un sumerucciu chì ghjoca di a mandulina, è ùn aghju mai intesu una melodia cusì bella.
U rè urdinò à u purtinaru di fà entre u sumerucciu. Quand’ellu intrì in u castellu, tutti si messenu à ride si ne di ellu, po’ urdinonu ch'ellu scendissi sottu cù i servitori, ma u sumerucciu sbuffittò :
Chì cassura ! Ùn vengu micca da una vulgara stalla, vengu d’una famiglia nobile.
S'è tù sì  nobile cum’è a dici, li dissenu, vai à pusà cù i suldati.
U sumerucciu ricusò, vulia pusà cù u rè. U rè rise ma postu ch’ellu era di bon’umore, accettò a so dumanda.
Allora li dumandò cum’ellu truvava a so figliola è u sumere vultò u so capu in direzzione di a principessa è a fighjulò di cima in fondu è disse à u rè :
- Di tutta a mo vita, ùn aghju mai vistu una  bellezza simule spuntà da una persona.
U rè urdinò à u sumerucciu di pusà accantu à a so figliola, ciò chì u sumerucciu fece subitu. Manghjava è beia à fiancu à ella cù manere assai fine degne d’una famiglia nobile. È u sumere si stete assai tempu à a corte di u rè, ma un ghjornu tristu è cù u capu bassu si prisentò davanti à u rè è li dumandò permessu di parte di u so castellu. Ma u rè s'era abituatu à u so sumerucciu, d'altronde l'apprezzava assai. Ùn capia micca perchè chì vulia parte cusì infuria, u rè interrugò  u sumerucciu :
- Chì ci hè, u mo sumerellu ? Ùn ti piaci micca quì ? Stà cun mè, ti daraghju tuttu ciò chì voli. Voli l'oru, u mo caru amicu ?
Ma u sumere ùn vulia micca oru. U rè li uffrì ghjuvelli, petre preziose, a metà di u so reame. Ma u sumerucciu ùn vulia nunda.
Allora u rè li dumandò s'ellu vulia a manu di a so figliola. L'ochji di u sumerellu spampiglionu è disse di sì, perche chì era ciò chì u sumerucciu vulia u più in u mondu.
Tandu fù datu un magnificu banchettu in u so onore, ma u rè vulia esse sicuru chì u sumerucciu cuntinuessi à cumportà si cù rispettu versu a so figliola, cusì urdinò à u so servitore di piattà si in a stanza.
Una volta solu, u sumerucciu si togli d’un colpu di a so pelle è apparsu davanti à a principessa cum'è un bellu è giovanu principe.
- Avà sai quale sò, è ùn sò micca indegnu di tè, a mo amata, li disse u principe.
A principessa piena d’allegria s’innamurò è u basgiò. Ma à l'alba, u giovanu si rimesse  a so pelle di sumere, è nimu suspettò ch'ellu si piattava un omu sottu à a pella. Quandu u rè ghjunse, dumandò à a so figliola, s'ella ùn era micca trista d’ùn avè pussutu marità si cù un veru giovanu. Ma a principessa rispose:
- Ùn importa micca, babbu, tengu caru à st’omu perchè chì à i mo ochji hè u più bellu di u mondu è di tutta a mo vita, ùn vogliu chè ellu è  solu à ellu.
U rè fù stunatu, ma u so servitore corse è li disse ciò chì avia vistu quella notte.
U rè ùn pobbe crede ci, ma u servitore li cunsigliò di stà in a  stanza sta notte è cusì a puderia vede cù i so ochji. Li cunsigliò ancu di piglià a pella di u g
ijovanu è di lampà la in u focu, perchè chì ùn pudessi più piattà si è mustrà u so veru visu à tutti. U rè accettò st'idea è quandu a notte fù cascata nantu à u castellu, s'infilò in a camara di i sposi, s'avvicinò di u lettu è vidì un bellu giovanu chì durmia chetamente. U rè truvò a pella di sumere in terra, a pigliò è sciaccò a pella di u giovanu in focu.
À l'alba, quande u giovanu s'arrizzò, ùn truvò più a so pella, si spaventò è decise di fughje. Scappò di a stanza, ma cascò nant’à u rè.
È u rè li dumandò :
- Induve vai u mo figliolu caru ? Chì voli fà fora nudu cum’è un vermu ? Stà ti ne quì, ti daraghju a metà di u mo reame è quandu seraghju mortu, tuttu u mo reame serà toiu è tù sarai u solu maestru d’issu paese.
Quande u rè morse l'annu dopu, u giovanu ereditò di u so reame è dopu a morte di u so propiu babbu, ereditò ancu di u soiu. Tandu campò cum'è u più grande rè di tutti i tempi, cù a so principessa è i so unipochi sumerelli.