Diapasonu
Puesia
In un mulinellu dolce è prufondu,
L’amore si alza, cantu vagabondu.
Cum’è un crescendu pienu d’ebbrezza,
Chì porta i cori in tenerezza.
I cori s’uniscenu, in bella canzona,
Sott’à l’eternu spartitu, in un’armunia bona.
Sguardi chì si toccanu, cum’è arpeghji leggeri,
Emuzione chì cantanu cum’è angeli sinceri.
I battiti si facenu accordi maiò,
Una sinfonia induve l’anime si danu u so’.
À tempu di passione, ballanu inseme,
Una melodia à dui tempi, dolce è suprema.
L’echi di e rise, pizzicati incantati,
Note chì volanu, cum’è u ventu in l’atti.
Sopra à a linea d’amore, e parolle si posanu,
Note grave d’armunia, chì si cunfondenu.
Componenu un cantu, una ballata sincera,
Chì conta a so storia, dolce è vera.
È quandu l’urtu vene, i cori pienghjenu pianu,
Ma trovanu l’accordu, eternu è umanu.
In sta polifunia, ogni ghjornu si capisce
Chì l’amore hè a chjave, u filu chì unisce.
Cusì, nantu à u spartitu di a so vita,
L’amore guida a ballata infinita.
È in l’universu di sta sinfonia,
Ballanu inseme, per l’eternità.