A VINDETTA DI U PARDONU

Quandu Chjara decidò d’abbandunà u so  lussuosu appartamentu pariginu, per affittà ne unu più  chjucu  in Alsassa, accantu à a prigiò induve avianu incarceratu à perpetuità, quellu chì avia tombu a so figliola, e so  trè surelle funu spaventate.

- O Signore! Ghjè scimattulita cum’è a surella di Babbu, a zia Luisa  chì si ne hè morta in un asiliu di scemi! Disse Lucia, a primanata, prestu abbracciata da e duie altre, Maria è Leia a più giovana.

Quand’ella entrò Chjara u visu assulanatu di dulcezza, l’ochji appannati da e lacrime ch’ella ritenia, a so valisgia in manu, e surelle s’esclamonu tutte trè à tempu :

_ Allora hè vera? Ti ne vai? Ti ne vai per ellu? Ma traparli! Sragiuneghji! Si intuntita o chè?

_ Iè! Sò ch’ eu vi facciu una grande pena, ma hè più forte chè mè, ci vole ch’eiu a facci! Scusatemi! Scusatemi!  È e so lacrime si mischjonu à quelle di e so surelle.

A surellone s’intestò.

_ Perchè  chè  ùn  ne parli incù un spezialistu? Unu chì cura l’anima umana è chì ti puderebbe aiutà ?

_ Ne vecu unu, o Surellò, dapoi quellu ghjornu!

I so ochji s’imbrusconu, a so rispirazione diventò più cunvulsiva à causa di i singhjozzi ch’ella ùn pudia più ritene.

_ Un’, un’, pruvò à  dì a surellone, ma u nome ùn vulia sorte.

_ Iè! Un spezialistu di u capu, un dutturone cunnisciutu.                                                         

Hè d’accunsentu incù mè. Per ellu ghjè a soluzione pè ùn diventà scema per di veru!

Vince u male pà u male! Sorte di l’infernu di l’addisperu!  Dalli un sensu… un sensu!  Hè quessa u mo scopu!

E trè surelle si fighjulonu, l’ochji sbarragati, pensendu  chè   issu duttore era ancu più scemu chè ella.                                                                                                                    

_ È u to travagliu? Ci ai pensatu almenu?

_ U feraghju à distanza, cù Internet, l‘editore hè d’accordu…

_ Sì veramente decisa ? Disse Leia.

_ Iè ! Ùn pudete capì  è  a capiscu, ma ne aghju bisognu,  di vedelu, di parlalli,  di sapè,  sapè, capisce…

Chjara avia chjosu l’ochji  un istante stringhjendu forte a manu di Leia è quand’ella i riaprì ci lucia una fiaccula strana.

Cum’è una sunnambula pigliò u so saccu, strinse forte forte Leia à nantu u so pettu è li sussurò à l’arechja :

_ Cum’è tù t’assumigli à ella! Fà attenzione à tè ! Fà attenzione a mo surelluccia cara ! Eppo, Aprì a porta è scappò versu a so vittura, tracarca di tuttu ciò ch’ella ci avia pussutu mette è  in u frombu  di mutore smarrì ind’è a notte pagna lascendu e trè surelle, abbambanate.

Ùn avia vulsutu piglià l’autustrada, vulia avè u tempu di rivede u filmu di l’avenimenti tragichi passati, di senteli rivive cù e so trippe.                                                                                                                                      A vittura filava à nantu e strade dipartimentale,  traversendu paisoli è cità scunnisciuti da ella, ma ella ùn li vidia. Ùn vidia chè u visu di a so Laura, a so chjoma bionda, u so surrisu d’anghjula, i so ochji grisgi chì lucianu cum’è duie stelle, quallà, induve a lumera di i fari i purtava.

Avia messu a dischetta di e canzone preferite di a so figliola. Laura! Laura! U so tesoru, smarrita à vintitrè anni!

Un fruttu d’amore di giuventù, chì, cum’è tant’ altri, ùn avianu mai cunnisciutu Babbi. L’avia allevata sola è ne avia fattu una giuvanotta astuta, studiosa, seria, sempre surridente, chì gudia a vita à pieni denti. U so sole, a so ragiò di campà.

          E fiure di a so corta vita, sfilavanu in a memoria di Chjara, facendu nasce ind’è I so ochji grisgi  fiaccule di tenerezza, ma di tantu in tantu s’affuscavanu. Allora l’odiu imbiancava u so visu, e labbre strinte à nantu i denti, pronti à morde. Si riprese. Ùn ci vulia micca torna cascà ind’è st’odiu chì l’avia distrutta à u principiu.

Innò! Li tuccava à ingrandà, ingrandà, aldilà di l’odiu, pè ella, pè Laura, pè l’esempiu, pè truvà a forza d’un’altra manera di vindicasssi.

U sonnu a pigliava.  S’arrestò nant’un parcheghju è  s’addurmintò, l’orsu di Laura strintu forte forte à nanta u so pettu.                                                                                                                                          U fretu a discitò. Trè ore di mane. Determinata ripigliò  a so strada.

          Ghjunse à l’ora à u so appuntamentu. U responsevule di l’agenza à cunfidò à un impiegatu chì a cundicì à u so novu  alloghju. U li feci visità : un cunfortu currettu, ma tuttu puzzava l’economia, a puvertà. Muri bianchi, mobili in pinu, un linoleum, nisuna decurazione.

Chjara si dumandava s’ella duvia accettà l’affittu. I soldi ùn li mancavanu purtantu.  

Di chè si vulia punisce. Ch’istintu l’avia purtata quì? L’istintu di a suffrenza pè cunghjurà u rimorsu? U patimentu salvatore? O quellu di a vindetta ceca?.

          L’omu aspettava a so signatura. I so ochji torvii andavanu da i so petti à u vechju lettinu cum’è un invitu  malsanu.

 Chjara sentì u vomitu cullalli In bocca, l’odiu di l’omu predaghju li rivense in memoria è revulsò i so ochji. Strappò u cuntrattu da e mani di l’omu, u signò, eppo u raccumpagnò à a porta, è sputenduli in faccia, gridò cum’è una bestia ferita : « Sò omi cum’è voi chì facenu u lettu di l’addisperu di e mamme! »                           

L’omu scappò abbalurditu, cum’è s’ellu ebbe  vistu  u diavule.

Chjara chjudì a porta cun fracassu, dete dui giri di chjave, è si lampò tutta vestuta à nant’à u lettinu.

 

U lindumane aprì l’albe di u salottu. Scuprì incù surpresa è piacè un bellu giardinu. Una sepa d’arbusti  odoranti a separava d’ una stesa di natura à l’infinitu, d’induve cullavanu chjuchjulimi d’acelli, festighjendu u veranu.

A prigiò ùn era chè à un chilometru. Ci andò à pedi. L’avia fattu prevene  è Sam  avia accettatu a so visita

À tempu ch’ella ne francò u zigliare ritruvò u stessu  schifu ch’ella avia in Parighji quand’ella l’avia visitatu  a prima volta.

L’ochju inchisidore di i guardiani, u cuntrollu di u saccu, a sbulicata curpurale, u scoprimetalli, avanti di pudè cataghjunghje à u parlatoghju.                                                                                                                      A sala era piena à tappu ! A maiò  parte eranu donne. L’abbituate chì chjachjaravanu forte è e timiche chì venianu pè a prima volta, è chì si stavanu zite, u fronte bassu, à pena vergugnose.

E più sfacciate a fighjonu cù curiosità dumandendu si quale ella venia à vede è soprattuttu ciò ch’ellu li venia.  Issa prigiò ùn allughjava chè cundannati à perpetuità, tutti rinumati cum’è  maestri di l’orribilità : Criminali in seria, assassini sessuali, terruristi di rinomu.

Quellu chì l’aspettava era forse u più cunnisciutu. I giurnalisti l’avianu chjamatu « Le Tueur de Montparnasse ». In  realità si chjamava  Sam Louis.

Orfanu, da zitellu digià viulente avia provu più d’una volta di strangulà  e so surelle d’infurtuna quand’elle li ricusavanu ciò ch’ellu vulia. Eppo ci fù a droga l’alcolu è parechje malfatte chì u purtonu in casa d’addirizzamentu parechje volte.

Un omicidiu abiettu d’una giovana donna in u so parcheghju, ch’era stata furzata poi tomba à cultellate, eppo un secondu, attirò l’attenzione. Eppo ci ne fù una quindicina d’altri, in un annu, cù u stessu modu di fà. 

Laura era stata a terza.

Avia vintitrè anni, rientrava da a facultà di drittu induv’ella studiava tardi.  À tempu surtita di a so  vitturuccia l’omu l’avia minacciata d’un cultellu affilatu, furzata è strangulata.

 Quandu a pulizza telefunò à Chjara inchieta d’ùn avè nutizie di a figliola, pensò ch’ella era ella. Una voce scunnisciuta dumandò s’ella era a mamma di Laura. Rispose di sì, presa d’un pressentimentu chì a fece cancellà. A voce indecisa turciculava ùn sapendu cum’è dilli issa tremenda nutizia. Quand’ella cappiò isse terribule parolle, Chjara stete aggrunghjata, senza capì. S’ella si pudia more di strappacore sarebbe cascata secca.

I ghjorni è  soprattuttu e notte chì seguitonu l’interru di Laura, ch’ella campò cum’è una sunnambula, ricevendu  centunaie di cundoli  senza vede nè ricunnosce à nimu,  funu d’addisperu, d’odiu, di sogni arrabbiati di vindetta induve ella strangulava o tazzava di cultellu u visu di  l’assassinu ch’avia toltu a vita à a so Laura, a so Regina.

 

U tempu era passatu. L’assassinu fù arrestatu, eppo cundannatu à perpetuità. Fù  di tandu ch’ellu nascì ind’è u so capu, issa vuluntà di purtallu à soffre  centu volte ciò ch’ella suffria. 

 

U gardianu avia mughjatu u so nome à traversu a sala. Tutti l’ochji si purtonu versu ella. Arrussì, si sentì cum’è spugliata, eppo andò capibassu versu u gardianu chì a cunducì à u parlatoghju.

Sam l’aspettava daretu u vetru. Chjara li fece, un surrisu, cum’è  un riflessu, ellu dinù. Chjara si pusò in faccia à ellu, malgradu u vetru infittu ebbe l’impressione d’appiccicassi à ellu.

Ellu messi e so duie manone  à pianu  davanti à ella. Chjara  si rinculò, Sam si n’avviste è scherzosu li disse.

_ Ti facenu paura soca?

Chjara ùn rispundì micca. Eppo finì per dì:

_  Cumu vai ? Ai ingrassatu mi si pare.

Sam alzò i sopracigli. Si strufinò u fronte d’una manu, a ripusò guasi à tuccà a soia è li disse cù un sgardu pienu di rimprovaru.

_ Chì fabrichi quì?

_ Sò venuta à vedeti.

_ Perchè?

_ Cum’è prima.

_Ti capiscu ancu menu chè a prima volta. Si venuta da Parighji à quì!  Per chì fà ? Chì cerchi? Chì mi voli?.

Chjara ebbe un’esitazione, è lampò :

_ Sò stata mutata quì. Ci aghju affittatu un picculu appartamentu à cantu à a prigiò.

Sam fece nice di credela. Incruchjò i sopracigli, si passò e mane Ind’è i capelli, chjudì e palpetre è s’esclamò.

_ Puttana! Ghjè malsanu st’affare! Chì cerchi? Chì voli?

_ Malsanu! Credi esse a bona personna pè dì quessa? Chè o Sam!

 U « Strangulatore di Montparnasse ! ». Ùn cercu nunda! Vogliu capì! Aiutati! Pruvà di perdunatti! …   Eppo basta!

_ Iè ! Basta! Ùn mi presteraghju micca di più à u to picculu ghjocu malsanu, anurmale, ai capitu?  

Ùn ai alcuna ragiò di rende visita à l’assassinu di a to figliola! Ghjè un sprupositu ! Quessa ghjè contranatura.

S’alzò, senz’altre parolle, chjamò u guardianu è si ne andò senza un sguardu.

 

Ghjunta in casa, Chjara aprì a portafinestra è si pusò. L’ochji à l’orizonte cerchendu un segnu d’accunsentu di Laura. Una spezia d’allegria sbullaccava in fondu di u so core. Avia sbanganiatu u mostru.

Quellu chì l’indifferenza ghjacciava u publicu di l’assise, quand’ellu enumerava e so quindeci tumbere, senza alcuna umanità, issu  boia ch`avia fattu trimà tutta una cità.

Si ne era scappatu, sentendusi in periculu, senza avè ne veramente avutu cunscenza. Qualcosa di scunnisciutu l’avia cumossu, ellu u terrore di a prigiò.

Chjara ebbe un interrogazione. Accetterebbe à so prussima visita?   Ella pensò di si. Qualcosa venia di mettesi in ballu. Acceterebbe, era troppu fumacciutu pè accettà a so debulezza, u fattu d’essene scappatu davanti una donna.

U sole s’era chjinatu, è l’attrachjata avia appannatu u sepale di u giardinu. Chjara ebbe a premunizione d’una presenza. Dui ochji grisgi ci lucianu.

Laura ! Laura ! Gridò Chjara curendu versu a sepa. Una forma u pellame tuttu sanguinosu pruvò di scappà. Chjara a prese delicatamente, a purtò in cucina. Era una ghjattuccia nera chì a fissava cù  dui ochji grisgi foschi di terrore.

Era sicura ch’ell’era u segnu di Laura ch’ella aspettava. Laura li mandava qualchissia à tene caru, cum’è una  sustituzione à tuttu st’amore maternu ch’ella avia chjosu à mai ind’è u so core adduluritu.

E ferite eranu pocu impurtante, e lavò cù dulcezza, ci messi un suppulu d’alcolu, l’asettisò. Poi li debbe à pena di latte chè à ghjattuccia  liccò à l’affuria.

_ Ch’aghju à fà di tè ? Dimi ! S’è nimu ùn ti riclama, ti starai quì cù mè, chì ne pensi, o Laura ? Cum’e sell’avia capitu a ghjattuccia li liccò  a manu. Chjara l’ochji appannati a messi nant’un cuscinu è si n’andò anch’ella à chjinassi.

 

Trè settimane passonu. Sam ricusò e so dumande. Chjara ne prufittò per avanzà e so traduzzione aspettate da l’editore.

 

U quartu sabbatu, Sam auturizò a visita.

Quand’ella entrò ind’è a pezza, senti subitu l’ostilità di Sam. A scrutava cù intensità.

Chjara pigliò u tempu di caccià u so mantellu, d’azzingà u so saccu à a spallera di a carrega. Una volta calata ne prufittò pè aghjuntassi i capelli, d’un gestu nucente ma un pocu sbarazzinu. Cruciò l’anche, ch’ella avia magnifiche, fendu rifalà u so vestitu, ghjustu ciò ch’ellu ci vulia, è li surrisi.

Sam fù affascinatu.

_ Ùn n’ai  micca l’abitudine, chè ?

_  Di chè ?

_ Ch’una bella donna s’interressi  à tè.

Sam vultò u so sgardu. Pruvò à mette e so manone in stacca, po e ripusò  sdegnosu, guasi à tuccalla.  Chjara cuntinuò cù dulcezza.

_ U mi voli dà issu dirittu ?

_ Chì dirittu ? Ùn aghju nisunu dirittu quì. Ùn ne aghju mai avutu.           

 Nè ava ! Nè prima! Tutti quelli chì si sò interessati à mè ùn mi purtavanu chè disprezzu. Un vulianu chè ficcamila… Allora l’aghju pigliati i mo diritti… Iè ! L’aghju pigliati !

_ Ti Sbagli, O Sam ! Micca tutti. Certi t’anu purtatu affezzione è rispettu, ma ùn l’ai capiti.

_ Quale ? Dimi. Issa strega di mamma aduttiva, chì ùn pensava chè à i soldi, à faci crepà di fame è marchjà à calci in culu. Eramu peghju chè merda per ella  è u so briacone di maritu.  Quale?  U m’avucatu?  U ghjudice? i ghjurnalisti? Quale? Quale? Dimi?

_ Eiu, m’interessu à tè !

_ Tù ?  Tù Sì l’anurmale, un’enimma…. !  Sam circava e so parolle..

_ In verità sì tù chì ti sì messu ind’è a pelle d’un mostru.  L’averebbe forse fatta anch’eu s’è ne era ghjunta à a cunclusione ch’ùn era chè una merda!

Ma ti sì sbagliatu o Sam! Eri di sicuru un bravu è un bellu zitellu, Pienu di sperenze… un omu in brama d’avenire sebbiatu.  Chì peccatu! Chì peccatu ch’è tù l’abbia distruttu !.

Sam balzò di a carrega ch’ellu fracassò nant’à u vetru, e so duie mane s’eranu fatte pugni è martellava a porta, chjamendu u guardianu. Chjara alzò u tonu anch’ella.

_Fughje! Fughje! Ùn sai fà chè quessa! Ne cunnosci assai chì anu tombu quindeci donne?  È purtantu eiu sò quì! Ti parlu, m’interessu à tè, à u zitellucciu chì tù sì statu, circhendu e carezze d’una mamma…

Si calmò è cù difficultà cunsentì à dì :

_ Ghjè sicura chè nimu ùn m’hà tenutu caru! Quessa ùn m’hà aiutatu… Eppo hè venutu u peghju, quasi cum’è una cosa naturale. Iè ! Naturale.

Chjara disse pianu pianu, cù una voce piena di dulcezza.

_ Ùn sì micca tù chì tumbai ! O Sà ! A Sai?  Era l’altru ! Quellu chì a to mamma aduttiva è tant’altri t’avianu messu in capu, da zitellu. U mostru chì dorme in tè.

U guardianu affaccò infine. U gigante li fece segnu d’aspettà. S’avvicinò di u vetru, è disse cù una voce spenta.

_ Qualessa era a to figliola?

Chjara trasaltò è disse cum’è in un pientu.

_ Laura!

_ Laura? Ùn a cunnoscu micca! Dimi u so numeru piuttostu.

_ A Terza, rispose Chjara à l’orlu di svenesi..

_ A Terza? Ùn mi ne ricordu micca. Innò! Mancapena…

È andò versu u guardianu, surridente è fieru, senza guardalla.

 

Ghjunta in casa, Chjara  si  spugliò, è si lampò sottu a duscia, cum’è pè squassà l’ultime parolle di Sam.

L’avianu fattu male è u so odiu era ricullatu à e so labre, turcenduli e trippe. Cumu si pudia esse pussibile d’ùn ricordassi di a so Laura.   Issu diavule di Sam l’avia fatta apposta. A vulia fà arruste in infernu. Ma ùn si lascerebbe micca fà.

 

Ùn andò micca à u so appuntamentu cù Sam, u Sabbatu seguente. A fece apposta, scusendusi à l’ultimu mumentu. U vulia inchietà, falli male, mette u dubbitu in u so capu.

 

U veranu avia pintu u giardinu è l’intornu di mille maraviglie. U ghjattu si campava à corre appressu e farfalle, i grilli è altre bestiarelle, più pè ghjocu chè pè gattivera, è soprattutu pè fà l’interessante davanti  à Chjara chì u guardava surridente.

 

U sabbatu dopu, Chjara riturnò à a prigiò. Sam l’aspettava.

Naturalmente si messinu à chjachjarà d’una cosa è d’altra, senza mai fà allusione à l’ultimu riscontru. Sam disse :

_ Chì faci in stu mumentu ?

_ A traduzzione d’ùn libru à nantu e « Brigade Rosse ». È tù ?

_ Tombu u tempu ! È aghjustò maliziosu : À difettu d’altre cose…

Quand’ellu scuntrò l’ochji severi di Chjara, cambiò di discorsu è disse :

_ M’aghju pigliatu u traficu  di droga d’un pulunese.

_ Chì dici? Ùn traficu di droga?  In prigiò!  Si scemu o chè ?

_ Chì voli ch’elli mi facinu?  Mettemi  in prigiò? È si messe à ride cum’è un zitellu fieru di sta bona risposta.

Chjara ebbe ùn picculu surrisu anch’ella. Eppo, dopu un tempu dumandò :

_ Allora, ai avanzatu dapoi l’ultima volta?  Accetti chè eiu m’interressi à tè ?

_ Perchè sì cascata amurosa di mè? Ùn sò micca male chì ne pensi? Disse fanfarunendu.

_ Ùn sì micca male! Ùn capiscu micca perchè ai avutu bisognu di furzà e donne! Certe t’averebbenu dettu di sì, ne sò sicura. Ùn t’averebbe micca fattu piacè?

Sam ùn dicia nunda, era  di marmeru. Chjara ripiglò.

_ Eiu, s’è tù avia a brama di mè forse mi lascerebbe fà, ma ùn ti piacerebbe micca ch’eiu mi lasci fà, Chè O Sam?

Si messe  à ride, sgrignatu.

_ Què po allora! Sì innamurata di mè o chè? Ghjè quessa chì tù cerchi ?

A mi pensava, ma mi paria impussibule! Aghju tombu a to figliola!  A to figliola !    

È tù voli ch’eiu ti salti? Sì scema o chè? Ti manca più cantare in cerbelle ch’à mè ! A sai quessa?

Chjara era in piena cunfusione, perdia pede, eppo si ripigliò è  s’intesi dì.

_ Sò una Mamma sbrembata da ciò chè tù m’ai fattu. Ùn sò più una donna!  Più nimu ùn vulerebbe di Mè. Ùn aghju più primura di nunda ! Solu quella di sorte di st’infernu è di ritruvà a mo fata in Paradisu, induv’ella m’aspetta di sicuru.

Arrugante, Sam  ghjucò i principii.

_ Innò ùn si micca vechja ! Sì sempre bella ! È ! È ! S’è tù ….

E parolle ùn vulianu sorte. Li si parianu sprupusitate, ma piene di tanta sperenza…

_ Innò! Ùn sò più una Donna! Sò una mamma addulurita..

 

Sam ughjulò, annerbatu.

_ Quessa a sò !  Sì a  mamma d’una di quelle ch’aghju tombu! Tombu ! Ùn ti ricordi più ? Allora chì futti quì ?

_ Ti fideghju  cumu una Mamma, Sam. Una Mamma. Micca a toia, quella chì t’hà fattu soffre, nè l’altra, a strega, innò ma a mamma chè tù meritai. Ti fideghju cum’è un figliolu ch’averebbe vulsutu avè.

_ Sì tonta ! Ai a mercia  in capu!

_ Iè! Forse  Anch’eu, cum’è tè !

 

Spertianu un liame stranu. Eranu dui scemi, dui sbrembati, accasciati da u destinu. Chjara ripigliò.

_ Sai ciò ch’ella hè una Mamma.

_ Innò ! Ùn ne aghju mai cunnisciutu, in veru. Chjara ripiglò :

_ Qualchissia chì quale ch’è tù facci, ùn ti rispingherà mai, chì ùn ti ghjudicherà mai,  sempre ti pardunerà, ti cunsiglierà, l’ochji crosci di dulcezza.

_ S’aghju bè capitu, mi vularii pardunà ?

_ Iè !  Ma avanti di pardunà  ci vole à capisce !

_ Ùn ti capiscu micca ! Di pardunammi ùn ti renderà micca a to Laura?

_ Pè quale mi pigli ! A sò bè chè u mulizzu chì a m’hà pigliata ùn a mi renderà! È issu mulizzu sì tù! Tù ! Ch’eiu sò pronta à capisce, pronta à perdunà.

Risenti à pena di rimorsu, almenu O Sam? Ai un core? Sì capace d’umanità? Dimi! Dimi! O sì stu mostru senza pietà ch’è no avemu vistu à u to prucessu?  Dimi sì un umanu o una bestia feroce?

_ Umanu ! Chì ghjè  sta parolla?  

_ Perchè! Eranu umani tutti quelli chì m’anu fattu mostru! Chì anu fattu nasce u tigru chì ogni sera si riscitava in mè! U tigru ! Eccu u mo mudele.                                                    

 Ai vistu un tigru caccighjà? Ùn sulidariu, chì hè u rè di u so territoriu è di e prede chì ci campanu.

Si spiazza, invisibile, s’agguatta è aspetta a so preda. Quand’ella u vede, ghjè troppu tardi? A sturdulisce è a si ne porta in un locu tranquillu è si ne ghjoca, cumu facenu i ghjatti  cù i topi, avanti di tumballi. U tigru ghjè a pudenza, l’agilità, a musculatura, u male incarnatu!

Dicendu quessa inguffiò i musculi di i so bracci survultatu da u so racontu.

Chjara chjudì e palpetre. Sam venia di dì ciò ch’ellu avia fattu di a so Laura è à e quatordeci altre disgraziate chi avianu cruciatu a strada di u tigru, d’issu mostru ch’ellu era divenutu, è chì si cumpiacia d’esse.

D’un colpu Chjara s’arrizzò. Sam  ragnulò  abbalbaticatu.

_ Chi faci, O Chjà?

_ Mi ne vocu!

_ Digià ! Cuminciavamu giustu à capisceci! Merda! Ti spiegu u mo mudellu, u mo mudellu,  è tù, ti ne scappi !

Chjara avia ritruvatu tutta a so maestria. U fighjò in l’ochji è li disse :

_ Mi si pari bellu luntanu di u to mudellu, O Sam Louis!

_ Perchè dici quessa?

_ Perchè un veru tigru ùn sarebbe mai venutu à parlammi, ma tù sì!                                                           

È si ne andò senza vultassi.

 

Ghjunta in casa  u ghjattu li feci festa. S’abbuglinò à e so anche, i so peli setosi eranu cum’è carezze. Carezze, era ùn bellu pezzu ch’ella ùn n’avia più!

A so vita era ghjota.  Nè figlioli à accarizzà, nè maritu o amanti pè fà vibrà d’anguria u so corpu,  metteci u diseu, cum’è avanti.                                                                                                                                 U spechju di a sala di bagnu li rinviò una straniera, e spalle inzimbite, l’ochjaghja accintulata, e labbre cum’è manghjate da i denti sgrignati, i capelli terni, i so ochji ùn avianu più chè u lume ch’ellu ci riverberava u spechju.

Era una Donna spenta, vinta, vechja avanti l’ora.

 

U ghjattu entrò à a so ricerca. D’istintu cuprì a so intimità cù a servietta di bagnu. U ghjattu a fighjava cù i so ochji grisgi sfrisgiati di verde, cù una paglietta sepià nantu a curnea dritta, ch’ella ùn avia ancu rimercatu fin’à avà. Chjara ebbe cum’è un abbacinamentu, schjamandusi :

_ L’ochji! L’ochji di Laura! O a mo Laurella, u mo tesoru, mi sì rivenuta reincarnata ind’è sta ghjattuccia. Pigliò a ghjatta, a strinse, pienghjendu, cusì forte nantu u so core ch’ella si ribellò, e granfie surtite.  A cappiò, dicenduli :

_ Vai ! Vai ! O tigressa ! Vai à rituvà a Sam !  Sorti di u m’infernu!

A ghjatta scuncertata, si piattò daretu à u spechju.

 

Giunse infine u Sabbatu ch’elli aspettavanu tutti è dui impazienti.

Stebbinu una bella stonda sensa parlà, capibassi. L’unu alzava l’ochji versu l’altru cum’è per dì ch’ellu era prontu. 

Issu bracciudiferru durò un’eternità, finchè u guardianu vinse a circallu.

_ Sam rabbiosu li lampò allora:

_ S’ella hè per quessa, ùn riveni micca sabbatu prussimu,  nè mai più!

 

U sabbatu prussimu venutu, Chjara si presentò à e quindeci precise à a prigiò. Sam, surridente l’aspettava.

_ Sò cuntentu ! Disse.

Chjara accunsentì è disse :

_ Ùn possu stà chè cinque minuti, perchè aghju un appuntamentu impurtente.

_ Ah !  Cun’ quale ?

_ Incù nimu di precisu, ghjè pè u mo travagliu.

Sam fece un sforzu tamantu, pè piattà issu sentimentu di ghjelusia chi li  ruzzivava u core. Scuncertatu ùn truvò ch’à dì :

_ Ai d’altri figlioli ? Altri figlioli chè, chè …..

_ Dilla! Chè ! Chè...

_ Laura! Cappiò Sam.

_ Mi face piacè ch’è tù ti ne ricordi ! Laura! Laura! Ripeti!

Sam aprì i s’ochjoni fiacchi, culore  castagna, e  li disse cù dulcezza :

_ Ùn ai micca avutu figliolu, chè? Hè per quessa chè tù veni à vedemi ? Vulerebbe capì perchè tù faci ciò ch’è tù faci per mè, cum’è  tù voli sapè perchè aghju fattu ciò ch’aghju fattu.   

Ci ghjunghjeremu o Chjà ?  Rivenerai o Chjà? Ùn fà micca cum’è a mo mamma chì….

S’arrestò spaventatu da sti sentimenti scunnisciuti è ne restò boccaperta interdettu.

_ Iè ! Ci ghjunghjeremu ne ne sò sicura! A settimana chì vene ci diceremu tuttu.  S’è tù sì d’accordu.  Li surride  cù calore è chitò a centrale una fiara strana in fondu à l’ochji.

Bella sicura, Chjara ùn avia nisun’appuntamentu. Vulia ch’ellu ci pensi tutta a settimana, ch’ellu ne risenti  à necessità, ch’ellu accunsenti d’apresi cumu un figliolu s’aprerebbe à una Mamma…

Quant’à ella, s’ella sapia ciò ch’ella sperava d’issu perversu, ùn sapia micca ciò ch’ella diventerebbe dopu, s’ella sarebbe cambiata, salvata di u neante, induve ella s’annigava, d’issu  inchjostraghjotu senza sperenza di surtita.

Sentia cunfusamente chè a fine venia.

 

U Sabbatu à quindeci ore, si ritruvò in faccia à Sam. Pè a prima volta parlonu sempliciamente un pocu di tuttu.                              

Ma ognunu sapia chè l’essenziale venerebbe dopu isse fughjichje.

Sam incruccò e so dite chì febbenu cum’un rimore di noce incciacciata. Chjara cumesse l’errore di fighjà isse mani chì avianu  tombu tante donne è soprattuttu a so Laura. Ebbe un crescicore è purtò e so manucce à a so bocca cumu per parà u vomitu chì ci  cullava.

Sam li dumanda incù sullicitudine.

_ Ùn và micca o Chjà ?

_ Iè ! Iè ! Deve esse un muschinu  chì  m’hè entratu in bocca !

_ Ùn sarà peghju chè a merda ch’elli ci servenu quì !

Chjara appruvò pietosa raschiendusi a gola. Eppo attaccò cù dulcezza.

_ A settimana passata m’ai dettu chì tutte e donne t’avianu  abbandunatu. Racontami.

_ A mo mamma appena natu m’hà lacatu à nantu i scalini di l’assistenza publica. Era una zitella, ingannata da ùn a sapia mancu più ella !  Quessa forse  l’averebbe capìta ?

M’hà  mancatu à pienghjene notte è notte sane. L’aghju ricercata anni  è anni, eppo u mo educatore hà finitu pè dimi induve a pudia truvà.  Avia tredeci anni.

_ È allora ?

_ M’hà ghjettatu fora, cum’è s’e fussi una merda ! Ughjulendu cum’è una scema : « Sì issu cacatu ch’aghju cacatu u vomitu à e labre una mane fretosa !. Sortimi da quì ! Sorti di a mo vitaccia! Ùn si più nunda per mè nunda ! »

L’averebbe strangulata talmente avia male, male à crepà ne.                    

Eppo ci hè statu a matrigna è u so briacone di maritu. Ughjuli, colpi, vituperii. O quantu averebbe vulsutu ch’ella mi passessi e mani ind’è  i capelli, ùn fussi chè una volta! Ma ùn ci tuccava chè pè strufinalli d’acetu, pè tumbacci e lente è i pidochji.

Hè  andata fin’à chjamà i gendarmi perchè un ghjornu chè era solu cù una surella d’infurtuna avia vulsutu furzalla à pena. Paria d’esse d’accordu, eppo s’era messa à ughjulà. Ùn ci aghju capitu nunda. Vulia falli piacè à ella è à mè!         

Forse sarà per quessa chè ùn l’aghju mai più dumandata à nimu, è chì  sò diventatu, l’altru, u tigru di a notte.

S’arrestò, capighjimbu, po ripresì :

_ Ùn ti parleraghju micca di a  prighjò è di ciò ch’elli facenu à quelli ch’anu viulentatu donne è peghju zitelle ! Cose è fatti talmente inghjuliosi chì m’anu messu in capu è in core, felu amaru è  issa rabbia, issu bisognu di vindicami…

S’arrestò, circhendu un segnu d’accunsentu in l’ochji di Chjara, ch’ella tenia chjosi per ch’ellu ùn ci leghjisse a cumpassione chì li venia in core, mischiata à u vomitu chì l’assuffucava.

Ripigliò : Iè ! Di vindicammi di st’inghjulii  è di u sdegnu di e donne.

Perchè ùn dici nunda ? Trattami ancu tù di porcu, di sdirazzatu, d’anurmale. Dimi chì t’arricu  u vomitu.

_ Ti sbagli  O Sam Louis ! T’aghju digià dettu ch’eo vulia esse per tè a Mamma ch’è tù ùn ai mai avutu. E Mamme ùn ghjudicanu micca, capiscenu è  cunsiglianu è cunsolanu.

E labbre di Sam tremulavanu, e lacrime eranu à l’orlu di l’ochji di st’omu duru, issu gicante, chì scupria infine a tennerezza d’una Mamma.

Chjara cuntinuò d’una voce dolce è calma.

_ Dimi !  Isse quindeci volte,  ci ai pigliatu u to piacè ?  Sia sinceru!

 

Sam a fighjò lungamente, po cunfessò:

_ Innò! Nè piacè, nè dispiacè!                                                                                                                               Circava e so parole u fronte aggriccipitu da u sforzu. Chjara vense à u so succorsu.

_ A t’aghju da dì eiu.  U piacè l’avii prima, à l’idea di fallu. Eppo dopu cù a satisfazione d’avellu fattu. Ma ùn eri tù ! Era l’altru ! Quellu ch’è t’eri divenutu à causa di u to rancore pè l’umanità intera.

Chjara avia appiccicatu e so duie mane à u vetru cumu s’ella vulia accarezzalli  u visu.

_ Sam! Ghjè issu zitellucciu chì bramava l’amore ch’eu vulerebbe rinvivisce, li vogliu parlà, vedelu, frequentallu, u speru dapoi chè t’aghju vistu ! Rendimilu ! Fammi piacè ! D’issu Sam quì vogliu  esse a Mamma!

_ Sbambacinatu, Sam, l’ochji pieni di lacrime si sclamò :

_ Sì tù ! Tù di a quale aghju tombu a figliola, chì mi pruponi què! S’è tù sapessi quantu rigrettu d’avè ti privu  di a to figliola, è, è, di tutte ste vite strappate à tutte ste famigle ch’aghju addulurite pè l’eternu…

_ Ti perdonu o Sam! Iè ! Ti perdonu!

Isse parole dette,  li si parse ch’ella chittava issu mondu è ch’una forza intensa a si ne purtava cum’è una piuma in un altrò, di pace è di serenità.

 

I guardiani si  truvonu, stupiti da ciò ch’elli scupriinu.                                     

D’una parte, Chjara svenuta in terra, è da l’altra parte un mastracone, un ercule,  pienghjendu cum’è un zitellu.

 

À a so surtita di l’infirmeria di a prigiò, ranimata cù un zuccheru incicciatu d’alcolu di menta, cum’è una sunnambula, custighjò per l’ultima volta, l’alti muri supranati di filu di ferru denticatu.                  

Si sentia legera, viota di tutti sentimenti umani, era  tutta à tempu, acellu, filanciu, acula è l’altagna maestosa, Regina di u celu.                  

Una trombata zergosa a fece  atterrì. Si truvava in pienu carrughju à mezu à e vitture chì s’eranu per certe arrestate in un cuncertu di trombe è di brioni.

 

Ghjunse in casa sfiatata. Aprì a porta, chjamendu a ghjatta.

_ Laura! Laura! Induve sì? Veni incù Mamma! Veni ! Veni a mo tesora. 

D’un colpu intese un cane abbaghjà à u pede d’un piopu, altu di più di dece metri. A ghjatta sera appullata à nantu una branca, i peli inziriti.

Chjara pigliò una petra è gridendu a lampò in capu à u cane chì  ughjulendu  smarrì in a natura.

_  Fala a mo culomba! Fala! Ùn abbia più paura. Fala! Chì l’aghju vintu Issu  Mostru, Oghje!

Rasserenata, pianu pianu à rinculoni a ghjatta rituvò tutta tremulente a terra ferma.

Chjara a pigliò in collu. Sottu à e so dite, sentia  palpità  issu core puru, spapersu di gioia. Chjara messi u so visu ind’u u so pelamu tepidu è setosu, è pè a prima volta, dapoi più di cinqu’anni, si messe à pienghje à otre.

                                            

U lindumane facia e  so valisge. Un tassì l’aspettava.                                                         

Si ghjimbò versu una cova in vincu, sussurenduli pianu pianu.

_ Sta zitta a mo Lauruccia! Un ti fà sente chè l’animali sò difesi in i tassi.  

Pazienta chì  ci ne rientrimu ind’è noi.  A ghjatta appruvò d’un miaulu di gioia.

 

 

 

Un mese passò. Chjara pocu à pocu sentia rivive in ella a donna ch’ella avia assuffucata da  u ghjornu induv’ella era entrata in infernu.

 

U telefonu sunò. Era l’avucatu di  Sam Louis.

Chjara surpresa ùn truvò à dì  chè :

_ Iè ! Vi stò à sente.

_ Scusatemi o madama, ma ci vulia chè a vi dica. S’hè passatu un fattu straordinariu, Sam si pente di tuttu ciò ch’ellu hà fattu.                           

Hà dumandatu l’addirizzi à u direttore è scrittu à tutte e famigle di e donne ch’ellu hà tumbate per dumandà perdonu.

 À voi u vi vulerebbe dì à a vostra prussima visita, ch’ellu aspetta cum’è un annigatu spera a vela salvatrice.                                    

Hè diventatu umanu, suffoca, singhjozza, vi riclama. Fateli issu rigalu o Madama, sarete surpresa…

_ Ùn credu micca. Era u mo scopu. Purtallu à rientegrà l’umanità!

_ Avete riesciutu aldilà di tutte e sprerenze. U vostru perdonu l’hà salvatu !

Site una vera Santa…

 

_ Ne sò cuntenta !

 

_ Ghjè ciò chè pudia falli di peghju!

 

Diteli duie cose di a mo parte. Diteli ch’ùn veneraghjiu mai più à vedelu, è diteli,  è sò sicura ch’ellu capiscerà. Diteli :

                                                          

 « Benvenuta  in infernu ! »

 

 

È senza più una parolla tagliò a cuminicazione.

 

 

 

 

 

 

**

*

 

 

 

 

 

Adattazione d’una nuvella di “Eric Emmanuel SCHMITT”

Atteli di creazione in lingua corsa

Antone Natale Nicolai