Un racontu di Natale

 

Testu originale da a cumunità cristiana di Brossard (Quebec) per 'ssu tempu di l'Avventu

 

L'Avventu (da u latinu adventus, "arrivu") hè u periodu chì copre unipoche di settimane prima Natale : principia a quarta dumenica prima di Natale.

In a religione catolica, u periudu di l'Avventu celebra u triplice avvenimentu di Cristu: a so nascita in Betlemme, a so venuta in u core di l'omi di tutti i tempi, è u so ritornu à a fine di i tempi, a triplice  riferenza à u passatu, u presente è u futuru.

Lasciate mi cuntà vi, una storia di Natale chì si chjama :

E QUATTRU FIAME DI NATALE

(-> cunsigliu :prima di leghje la, mettite a musica « Gloria in excelsis » è lasciate vi purtà da ‘sse parolle !)

Simu in famiglia, una sera di Natale. Tuttu u mondu parla è ride mentre un zitellu s’infila in a sala à manghjà è s’avvicina di u tavulinu. À mezu à e decurazione, u zitellu vede quattru belle candele chì e so fiamme lucicante parenu ballà, piene di vita. L'atmosfera era cusì tranquilla chì si pudia sente a so cunversazione.

  • "Sò u lume di a pace" disse a prima fiamma, "è mi dumandu perchè brusgiu ? Quale crede sempre in a pace ? Guardate ‘sse guerre in ogni locu ... Issi innucenti chì morenu ... Fighjate ste viulenze in e scole è per i chjassi... Guardate ‘sse litiche in casa... Sò u lume di a pace è ùn servu à nunda ! Nimu mi vole più accoglie nè sparghje... « Dicendu ste parolle, a prima fiamma, quella di a pace, si spense.

 

A seconda fiamma parlò subitu:

  • "Eiu, sò a luce di l'amore è mi dumandu ancu sè cuntinuaraghju à brusgià. Oghje, a ghjente si chjode è pensa solu à ella stessa ... A so sola finestra hè u screnu di a televisiò ! Custì, ponu vede chì ci sò assai zitelli chì ùn anu da manghjà o chì soffrenu ; vedenu dinù, d'un ochju distrattu, i riporti nantu à e persone sole è  a ghjente à a deriva... Vede tuttu què ma ferma à pusà in u so futtogliu... Ùn face nunda... Ùn move mancu u ditucciu. È eiu, campu per esse data, per esse spartuta... Allora à chì mi serve di campà, perchè cuntinuà à brusgià?

Dicendu quessa, a seconda fiamma, quella di l'amore, si spense.

 

A terza candela di Natale parlò:

  • "Sò a luce di a fede. Sò anni chì dicu : Abbiate fede in Diu! Hè quì cun noi! Ci pò accumpagnà, sustene ci, purtà ci..." Ma quale hè chì crede in ‘sse parolle ? Quale hè chì hà a fede in Diu ? Quale hè chì s’appoghja nant’à ellu ? Pensu chì sò ancu eiu inutile ... A ghjente ùn hà più bisognu di mè ... "

È a terza fiamma, quella di a fede, si spense. 

 

Ùn c’era più chè una sola fiamma è u zitellu era diventatu tristu perchè chì u bellu tavulinu di Natale era quasi à bughju.

U zitellu disse à l'ultima fiamma: "Allora, t’ai da spenghje ancu tù ?"

Sola, ma più viva chè mai, a quarta fiamma li rispose :

  • " Innò ! Continuaraghju à luccicà ! Sempre ! Sò a luce di a speranza ... Sò eiu chì vi permettu di tene u colpu in i mumenti di tristezza, di scuragimentu. Sò a luce chì schizza in a notte, in u dubbitu, in u fretu per illuminà e terre umane. Sò u ciucciu di Betlemme chì sumena è chì sumna sempre, è chì ravviva tutte e vite spente... È saraghju sempre quì !

U zitellu meditò un mumentu nant'à ste parolle... Capì chì a fiamma di a speranza puderia rinvivisce tutte l'altre fiamme. Cù l'ochji brillanti, pigliò tandu u picculu chjarore in e so mani è riaccense prestu l’altre trè micce : quella di a pace, di l’amore è di a fede. È tutte ste fiamme brillavanu d’un focu cusì grande ch’elle illuminonu forte u core di tutti l’invitati ! Tutti in coru, si alzonu è cantonu a gloria di Diu:

"Gloria in excelsis Deo! "

Chì a fiamma di a Speranza ùn sia mai spenta in noi.

Chì Diu ci rinforza è benedica.

È chì ognunu di noi sapessi esse u strumentu chì stu zitellu ebbe bisognu per mantene a Speranza, a Fede, a Pace è l'Amore.

 

Felice è Santu Natale à tutti !