Versione :
Corsu

L'Ortu di e mo brame

UN RUMANZU DI G.B.GIACOMONI

Ghjuvan Battistu Giacomoni 

hè natu in 1940, in Rutali (Altu Nebbiu), ind'una famiglia di pastori. S'hè ritiratu in Bastia, à u termine di una carriera fatta in l'amministrazione di l'aviazione civile (S.T.A.C.). Hè statu unu di l'animatori di l'associu « Anima corsa » chì s'era impegnata ind'a creazione d'una « casa corsa » in Parigi è di l'associu « Cultura Viva » incaricatu di l'insignamentu di a lingua nustrale ind'u rughjone pariginu. Hà scrittu puesie è canzone è stu primu rumanzu hè a prova di l'evoluzione soia versu a prosa.

Cumenti di l’autore nantu à « L’ortu di e mo brame »

Stu libru conta passi d'amori veri, cuntrariati o sfurtunati puru elli fussinu, cù e so niscentrie palese (l’amore hè zitellu !), e so passione chjuccute (l’amore hè cecu !) chì impastanu e vite. Hè tantu diversu l’amore ! Framezu à à tutte sse fiacculelle di u tenesi caru ci sò quelle primurose pè a so arte, pè a natura, pè i so lochi, pè l'animali, pè u so ortu...pè a so lingua! Sò elle chì danu sensu è suchju à a vita.
U libru cumencia cù un fattu inattesu chì face piglià una trincata maiò à u destinu di i persunagi principali, essendu a causa di una longa staccanza. Ma un antru fattu stalvatu ferà ch'elli si ritruveranu parechji anni dopu. U filu chì sottutende u rumanzu hè u sbuccià di un amore, persu è pò ritrovu è, attempu, a cerca mai stanca di una paternità. U ghjocu di l'anagrammi aiuta, frà altru, à scopre, à misura ch'ellu s'avanza ind'u rumanzu, e chjave di u misteru.
L'ortu di e mo brame: U cuntadore, dopu à a partenza di a so cara, accasciatu, cunnosce i guai di l'anima persa è sbandunata à tal puntu chì ne vene à perde è salute è impiegu. A so salvezza a ritruverà in l'ortu. Ghjè a so ghjatta chì u ci ferà ghjunghje un ghjornu è ellu, vulendu salvà l'ortu insalvatichitu, s'hè à la fine salvatu anch'ellu. Ghjè quì ch'ellu ritruverà u liame suciale chì li mancava fendu da rimitu, ghjè quì ch'ellu ferà cunniscenza cù i dui giovani teatrini chì sò in fatti in leia cù u so passatu è ch'ellu ritruverà più tardi u so amore persu. Ma l’ortu ùn hè micca solu u locu di i pustimu o di l’arburi puru, hè dinù quellu di e sumente di a mente.
I persunagi: Battistu: quellu chì conta ùn hè micca mutore ind'a sbucinera di u racontu. Hè piuttostu quellu chì supporta, chì pate, chì hà patutu assai, in tutti i casi, bench'ellu abbia u so meritu in l'avviata di e cose. U racontu hè fattu à a prima persona ma ben intesu ùn si tratta micca quì di fatti veri stalvati à l'autore. Nò, simu quì ind’un rumanzu è, forse ancu si pò dì, ind’una fola paisana chì si sbucineghja cum’è un sognu. E sole tuccate di veru : i nomi di i lochi ammintati (sò quelli di un certu paese) è u nome di u callaranu (hè quellu di u ben di ziu Memmè, dettu Memmittone (Dumenicu Olmeta) di Muratu) ; sò cenni sentimentali chì venenu à puntellà ind’una certa manera, l’apparenza di u veru ind'u racontu.
Rusina: Bella è spenserata, sempre pronta à pigliassi una bella fetta di u tempu chì passa. Tuttu vole prudà, apprudà, paspà. Hè gulosa di tuttu ciò ch'hà di bellu a vita, dà cappiu lente à e so voglie, u so stintu, è qualchì volta ancu à u so destinu. Ma à stuzzicà troppu u focu, omu finisce per brusgiassi. U teatru hè a so passione. Hè quì ch'ella sprimerà di manera tremenda u so talentu tamantu. Romea: bella è penserosa; cerebrale è riflessa assai. Ùn face nunda di stintu, tuttu hè prima pensatu, valutatu. Ella u vole ammaestrà u so destinu. Hè pronta à fà tutti i sacrifizii per avè u figliolu chì serà u sbuccià bramatu di u so amore compiitu.
Pittistu: hà ricevutu da a mamma a passione di u teatru. Hè curiosu di tuttu è tuttu vole sapè scuprendu u mondu novu induv'ellu hè scatulitu. U so casticu maiò hè d'ùn sapè u nome di quellu chì l'hà ingeneratu è a so cerca sempiterna di a paternità li rode a so tranquillità. Leria: una perla. Sempre alegra è generosa tantu. Artista aggalabata, ella si dà sana sana in tuttu ciò ch'ella intraprende. Hè di quelle chì sanu accende i fochi smattati di l'esse. Petrinu: Hè l'erede figliu d'una famiglia di pruprietarii. Ma i tempi ùn sò più quelli. Di Rusina ne hè scemu ma ella u si ghjoca un pocu à a ciantera.
Martinu: u pastore ch'ùn hè andatu chè à a scola di e capre. Hè u testimonu sempre vivu di tempi passatoni. Hè un munimentu chì ci vole à salvà. Ellu, prima di more, ùn pensa chè à una cosa: salvà e so capre. Vechju è frustu, mette tutte e so sperenze indu e mane di Leria.

 

 

Publicatu in 2011

Edizione :

(0.00€)