SPASSIGHJATE LITERARIE: “TIGRU”

M.L.CALLIGARI è M.F.BERENI-CANAZZI pè a rimessa di u Premiu

M.L.CALLIGARI è M.F.BERENI-CANAZZI pè a rimessa di u Premiu

"Tigru" 

Premiu Musanostra in lingua corsa 2019

Una nuvella, trà racontu di zitellina è contu fantasticu, ispirata da u mazzerisimu, 

scritta è conta da Marie-Luce CALLIGARI

 

 


TIGRU

 

Tigru mi chjamonu. Da cuchju, sarà stata a mio ochjatura quella d'una bestia feroce? À a mio impastughjatoghja, u pastore ghjudicò ch'e saria di sti cani forzacuti, turcati, mustacciuti è barbigrisgi, di pelu cignalinu. Unu d'issi cani cum'è quelli ritrattati à fiancu à certi banditi. Soca fù per quella ch'ellu decise d'ùn sbatte mi, ma d'allevà mi piuttostu per rigalà mi à u fratellu. M'allevonu dunque per chjappà. 

 

Mi s'era un catellu quandu ebbe a mio prima pena, una pena tremenda! U pastore m'inguantò per a collaghja, d'un dinochju mi tense di mustacciu in terra è di duie cultellate mi tagliò l'orechje à pinzu! Storia di dà mi un'aria indiavulata. Ughjulai cum'un dannatu è subitu cappiatu, scappai à vita persa, disanguinendu miraculi! Ghjurai d'ùn vultà ci mai più vicin'à issa mandriaccia induve visse u ghjornu!

Solu chì, a sera stessa, à l'attrachjata, e chjame di mamma, è quelle di u  mio corpu à viulinu, mi fecenu turnà. Avia da esse a mio ultima sutta. À l'alba chjara, l'omu vultò. Trimuloni circai à intanà mi in fondu à u chjostru, à mezu à i zichini. Ma ùn lu pobbe sghisgià è mi ritruvai prestu lampatu dentru una cascetta scura. Dopu qualch'oretta d'angoscia mi sentii pisatu per aria è sfrumbatu cun un trostulu tamantu. Tuttu si mosse, mi paria d'ùn tuccà più terra. Compiu stu viaghju, mi truvai altrò.

Ebbe una vita canina. Durmia fora, manghjava tozzuli secchi è trasecchi. Alliculimi? Mancu in burle. I cani ùn s'amasgiuliscenu chì dopu si guastanu. U solu essere umanu ad avvicinà si, era un criampulu. Unu d'issi criampuli mischini, malaticciosi è giallicotti, di quelli ch'ùn si fidanu è ùn fieghjanu à nimu in faccia. Unu d'iss'esseri strani chì tutti sghisgianu, ancu puru i soi. Ellu, à mè s'avvicinava. Pianu, pianu, quandu nimu guardava, i so ochji verdogni circavanu i mei. Quantu passavanu ragioni è amore in quessi i sguardi...Esisterà amore più forte chè quellu d'un criaturu disgraziatu per u so cane?

Certi ghjorni u vidia ammurbatu, inghjuliatu, l'ochji pienghjulosi. Tandu ellu avia liccatu i colpi. Fà chì s'era manganatu sin'à imbestialì si. Tandu, sì a mamma s'accurgia, u pigliava à pattoni stridendu: chì stai cusì imbasgialitu? Tù, ti sì torna manganatu!? Ùn la nigà! A vecu in lu to sguardu abbruttitu!! T'aghju da discità eiu!! Ella minava è ellu stridava cimicantu si. Quandu stanciavanu i colpi, ughjulava cum'un dannatu, ed eiu ùn mi pudia parà di risponde li. I patroni mi mughjavanu, prumettendu mi le imbutaghje, ma eiu urulava listessu. 

L'ughjule di stu criampulu e sentia in fondu à lu mio corpu, m'atturcinavanu più ch'una fame o una spiccanza murtale. Una metà di mè marturiata dumandava aiutu, sullevu. Ùn risponde li era lascià ci more tramindui.

Eiu stava liatu aposs'à una mansa di legne, è ellu, dopu à quelle infiarate, spessu venia à truvà cunfortu vicin'à mè. Per l'inguernu m'avianu stallatu un palazzu, una sacca ind'un bidone rughjinosu. Solu chì eiu preferia ruspà è ghjace in terra, ghjurnate sane. Mi cappiavanu solu di notte, o quandu ci vulia à andà apressu à u patrone per chjappà o intimurì qualch' animale. À mè, carezze mai è sguardi puchissimi. Ancu a piazza intornu à a casa m'era pruibita. Quellu zitellu avia capitu chì ci vulia à vene à truvà mi à l'appiattu. Parlà ùn parlava, ma mufrunava per avertì mi, è passava rasciuloni, mez'à u muru à u lignaghju, per calà mi si accantu in culipippule. Dopu esse ci guardati una bella stonda, ognunu si dava di curagiu, eiu mettia u mio mustacciu nant'a so spalla, è ellu ci calava a so faccia, azzorendu si. Tandu stanciavanu l'angosce è i turmenti, tandu ùn feciamu chè unu. 

L'anni sfilavanu, u criampulu ingrandava quant'è l'odiu ch'ellu facia nasce à certa ghjente. À tale puntu ch'ùn surtià più chè di notte è à l'appiattu. Ist'ore di pace è di libertà e ci gudiamu inseme. Tante corse vane è spatansciulate à lu celentu! Tandu sì chì ci paria d'appartene à l'universu. L'altru sè, u salvaticu è l'insalvatichitu, impastati di machja è di fanga, i sensi insercititi, à ghjaloppa ghjaloppa, à l'assaltu di e stelle!

Ma, l'alba chjara ci truvava appillicati, eiu in lu mio ciottu di tarra, ellu in lu so lettinu di ferru.   Ogni spiccanza ci dimezava. Ogni spartera ci adduniva, appaciandu ci, cun noi stessi è cun u mondu sanu. Infine, u mondu di a notte è di l'inguernu... D'estate invece, pace ùn si ne truvava. Nè di notte, nè di ghjornu. U nostru paisolu era assaltatu da i ghjunghjiticci è quelli ùn ci pudianu pate. Di u paese o u pughjale, tutti i rumori l'infastidianu. E schille? Diu ne guardi! I ronchi sumerini? Calamità!! L'abbaghji? pudite pinsà...

À i cani? pistasalate!  da a mane à a sera. Mancu e ghjalline pudianu sente scaccanà! Invece di l'ove fresche elli pò si ne liccavanu. Moltu più di rigalu. Duie ove fresche, un chjinchjì di nepita, "eh hop! une om'lette!" Nant'una semplice frittata i ghjunghjiticci saperete chì ci manghjavanu un ghjornu sanu! Pomidori cum'è susine, era megliu à curà li dinù. Solu chì, noi altri cani, quand'omu entre in l'orte, à l'attrachjata o à l'albighjà, abbaghjemu. Cusì mancu più arte per l'ambraschi d'arrubassi qualcusella,  storia d' ùn spende nunda per a manghjusca mentre l'estate...

Ghjè per quessa chì à mè, un coppiu di vicini, pruvonu à invellinà mi. 

Una mane eccu ti chì ellu m'alliculeghja, un schincu di prisuttu in manu.

Malfidatu m'era. Ghjente ch'ùn vi pò pate chì vi porghje u prisuttu...ma a fame l'avia, è quellu muscu di salame mi fece salivà. Tirava à più pudè nant'à quella catenaccia per ghjunghje li, quandu intese fiscà una petra ch'andò à minà in pettu à l'omu, quellu lampò una ghjastema, a moglia s'affaccò à u purtellu: "Oh! Mon chéri! Tu n'es pas blessé? Pas moyen de se débarrasser de cette vermine! Maudit bâtard! " Aguattatu, u zitellu avia vistu è capitu l'affare è a so petrata mi salvò. Di sicuru cullonu in casa à dinunzià a malfatta. Quellu chì passava per niscentrone fù cunvucatu è minacciatu, ma nigò. Tandu a mamma, di stizza, lampò: ùn pudite nè vede nè sente à nimu, ci guastate l'istatina! Almenu d'inguernu, u vostru sole ùn lu vi pudite purtà! D'altronde, saperete chì, longu tiratu, à bor' di strada, nantu a vostra panculella, u zitellu n'apprufitta tuttu l'inguernu di u vostru sole mirà!

I dui vechjacci vultonu u daretu smuffittendu.  

U lindumane, longu à quella panculella, ci piantavanu l'aloès. Da u purtellu a mamma i visse è s'affaccò: - I vostri spinzoni straziate puru à piantà li! Chì tempu partuti i vi sradecu! Ùn contu micca di piglià u risicu ch'ellu c'intoppi u zitellu! Quist'annu chì vene falerete à piglià li in lu vangone! Eiu pensai murmurendu: Ch'elli sterpinu! Ch'elli ci falghinu elli in lu vangone! L'ochji di u zitellu lampavanu accendite.

 

Toccu l'ottobre si n'andetenu. Eiu è a mio anima surella ripigliaimu fiatu.

E nostre mosse diventonu cacce. U zitellu pigliava gustu à chjappà. T'avia un nasu caninu. E volpi è i cinghjali l'avventava à temp'à mè è i pigliavamu à cacciabbaghju, nichjendu tramindui à issa più bella. Ghjuntu li à e strette, mi li tirava à l'orechje è l'arrendia. U zitellu ellu, i pulsava. Era diventatu u nostru piacè.

Una notte visticavamu a volpe per a Calcinaghja. A luna splendia. Un trattettu ci purtava u sisu di "puzzinona" passata custindi in cerca di mele. Forse intufunata contr'à u ventu, agguattata, ella ci tenia à l'ochju. In più bella, duie accendite esconu d'una sapara è sbucconu u saltu da una sepe per lampassi in lu chjassu. Li partiimu appressu. Subitu sottu, Cursigliese nizzulendu curria primurosu di lampà si in mare. Ed ella filava versu u fiume, li saltai adossu è a chjappai per l'orechja, ma issa rubaccia si vultò è mi fraiò à l'ochju, c'ingutuppaimu in la fangaccia.

Furibondu, u zitellu li ghjunse, li dede di manu è a scannò. U chjar'di luna fece spampigliulà tante strisce di sangue chì sfughjinu versu Tavignanu. In più bella à u zitellu li pigliò l'idea di chjappà l'animale per a coda, per taglià li la. U si strascinò à bor' di fiume, nantu à e filicaghje. Vidiimu prima u so corpu biancu lucicà, eppoi...spaventu!  U so mustacciu! O piuttostu, u so visu! Quellu di a vicina! U zitellu lampò un ughjula tremenda è fughjì à vita persa. A salma cascò in fiume.

 

Vaghjime si ne scorse. Inguernu dinù. À u zitellu quellu spaventu l'avia sbambacinatu ancu di più. A notte, quand'ellu ùn era troppu fretu si ne venia sempre à ghjace accant'à mè, ma ùn c'era più arte di fà lu parte à corre nè volpi nè cinghjali. 

Era svizzatu.

Una sera di maghju, turnonu da cuntinente quelli vicinacci. Subitu ghjunti si fecenu sente chì sicura l'aloès ùn c'eranu più, a mamma li avia datu u contu. In casa nimu li rispundì, avianu decisu d'ùn parlà li più.

A sera i "turisti" si n'andedenu à veghja à pedi, dui casamenti più in sù.

I visse capulà, tenendu si à braccetta.

Versu mezanotte i sentii chjachjerà si la rifalendu. Murmurai. I lumi s'eranu spenti. A notte era ceca. In più bella, un stridu. Eppoi u silenziu. Corse subitu sopra a ripa di l'ortu à rende mi contu. L'omu, arrittu, circava à pasponi à mezu à a branca di l'agli...un stridu torna. Avia trovu a moglia. À capu inghjò, quella u fighjava, l'ochji svultati.

S'avia troncu u collu.

 

Marie Luce CALLIGARI, 2019.