Versione :
Corsu

CREAZIONE

Santu Casta

E galere di Capu di Muru (in L’acelli di i sariseu)

U campavanu aghjà l'unguenti, è si ripiglia¬va di spiranza u vechju Signore. In Istria avianu trovu altri dui centu orni, trà ghjente afritinca è rucchisgiana. Uniti à Cruschesi è à Vaddinchi, eranu più di trè centu ava Cinarchesi, senza cuntà à Bastiricacci è Talavintacci. S'elli scalavanu Aracunesi, muvianu tutti quanti contru à Gugliermu è u Lupu infamu, è i scumpiianu in la rimpianata di San Ghjorghju. S'elli un iscalavanu, pigliavanu tutti à Litala o ancu più in sù e zenne di u Cuscionu è di Bavedda, lascenduli i castelli.
Vulia ch'elli si stanchissinu è bè Cismuntinchi, fendu ch'elli si sparruccissinu par tutte quelle torre è quelle rocche di e so Signurie sputiche. È l'avia da piumbà addossu à l'issumbretta induva è quandi ùn l'aspittavanu mai più ! Facianu una vitaccia tandu Amarga è u so cani Cuntacciu, è li saria garbata pocu. Pinsendu ch'ellu pudia attimpà un antru ghjornu, Ghjudice avia cumandatu à e sintinelle di curà in la punta di Prunetu è d'avartiscelu ora par ora s'elle vidianu nulla in Valincu.
Eranu passate l'ore è s'era statu spachju u mare. A mane avia intrunatu quelle loche a torma spripusitata di Taccili bianchi cù u capu neru, ed eranu state surprese assai e sintinelle, ch'ùn eranu micca vultati a sera innanzu è cuntavanu ch'elli fussinu capulati tutti sinamente à a Spagna o più in là. Avianu scummessu in trà d'elle s'elli avianu da affaccà a sera, cù e galere o senza, è appinzavanu l'ochji.
Salinese, ùn si sapia induv'ellu era tinutu. L'avia cumandatu u babbu in Cavru di righjun-ghjeli in lu so castellu à meziornu, ma ùn s'era ancu prisintatu à le none.
«— Ch'ellu ùn avissi brusgiatu u Poghju di l'Urnanu ! disse astizzitu Ghjudice à Amarga in lu mentre ch'elli iscianu par spassighjà appena in piazza à u tarrazzolu d'Istria.
- Fume ùn si ne vede culandilà, rispose ella pianu pianu, vultendusi à fighjulà un bellu pocu da e parte di San Ghjorghju. Ch'ellu ùn sia o pigliatu o mortu !
- Cumu hè chì vo mi vultate u capu, gentilissima sposa affizziunata ? Vi pargu un ammostili ?»
Un rispose micca subitu Amarga, ch'era troppu sopra pinseri. Da sè à sè a ghjastimava quella Siciliana troppu astuta, troppu dillica è troppu insidiosa. Da ch'ella l'avia untu l'ochji a prima volta, a mane, avia dettu Ghjudice chì calcusella vidia avà è ch'elli li frighjianu appena menu. L'avia ringraziata di core a siconda volta à meziornu, ch'eranu e man di Diu i so unguenti ; avia suvitatu i so cunsigli è s'era cacciata a fascio¬la. U tempu ch'ellu eranu stati à ripusà in la stan¬za meza bughja da i tindoni cù a mugliere, l'avia palesu i so piani. L'avia stata à sente cù u rispettu ella, capizendu quand'ellu evucò a vita andarina straziata di e bande cinarchese par quelli traconi è quelle sarre imbugnate. A sapia cà troppu ella ch'ellu ci vulia à attimpà è piattassi, ma di vedesi stracquata in la stanza di u so amante incù quellu vechju macuccu scarnitu ochji imbuffati cù a so catarazzona sfilacciata sempre sanguinosa, l'anicava u schifu di sè. Li disse solu ch'ellu ci vulia à primurassi anzituttu di a so salute par esse prontu à luttà contru à i so numichi eterni è francalli da i guai ella è Cuntacciu. Suspirò Ghjudice, ma a l'abbunò, è riflesse subitu à truvà di notte tempu a Madonna Fiora in lu so appartamentu sottu à a sparaventula di a torra maestra.
«— Vi pargu un ammostru ? insistì spacinzendu appena u Signore di a Rocca.
- Carissimu Signore, rispose pianu pianu Amarga, mirate à mette a fasciola, in grazia, chì soffru troppu par voi videndu sti cavaroni imbuf¬fati inseme cù a catarazzona. Ci vole u tempu par tuttu. Ci vole à stà à sente à mè, chì vi vogliu bè.»
Fu cummossu assai Ghjudice da quella dillicatezza è da quella ghjilusia sgalabbata. Strinse forte a manu di so mugliere cara cararella, turrò à allaccià a fasciola, è ghjunsenu senza dì altru in lu capu di u tarrazzolu tempu ch'ellu si prisintava Salinese.
«— Lasciaiu à Cavru à meziornu, spiicò subi¬tu varcusi da cavallu incù una cria d'irunia u Signore d'Istria, chì fuimu ritardi da i Talavintacci è da Risturcellu di a Stazzona. Ghjunse pricipitatu tantu, ch'eranu belli più pochi è ùn avianu più saette micca. S'eranu ripigliati dinò i cavalli alerini accampati in San Lorenti ed eranu falati à stringhjeli da ch'elli avianu intesu e trombe di Gugliermu. Ancu Risturcellu era statu d'un avvisu di cappià è di cunghjunghjesi in Lavesi cù a salma di Terapesu. Dopu a e funzione, era prontu à aiutà u so signoru, ma pinsava ancu ellu avà ch'ellu ne era corsu abbastanza sangue è ch'ellu ùn era cusì bon segnu l'attaccu di u bandaglione di Taccili bianchi è neri.»
Volse altri schiarimenti u Signore di Corsica. Disse Salinese ch'elli avianu ricussu dui pidoni balanini sbrimbati affannati in cor di a notte i Cinarchesi valurosi talavintacci è bastiricacci. Un ci cridì micca ellu à l'attaccu è à la strace di l'acelli in la Incappillata, ma insistinu Ucu è Risturcellu, ch'avianu vistu e finte in carre viva schifose di l'omi d'arme è matriculatu assai dopu. Pinsavanu ch'ellu si vindicava u Celu, par forza di a tregua rinicata. S'eranu chjippati à Cismuntinchi u ghjovi sera l'acelli, ed era più cà ghjusta, ma attaccà, pudianu attaccà à tutti à una para. Forse, forse, s'avianu da arriquià s'elli si ritiravanu tutti in le so tarre...
«— Lasciaraghju chì tù ti sarghi ancu tù in lu to castellu, o Salinè, dicise acciaccatu di colpu Ghjudice, s'elli ùn cuncorrenu micca à aiutacci alloccu à dumane i nostri alliati aracunesi.»
Fù tandu ch'ella cuncorse à fiatu in bocca a sintinella di Prunetu : l'avianu viste e galere, avianu duppiatu à Capu di Muru è vinianu à le foce di fiume Quercu. Eranu cinque, cù i culori bianchi è rossi ghjinuvesi. A torma di l’acelli bianchi cù u capu neru l'era passata vicinu vicinu senza sgumintassi.

Alanu Di Meglio

A lettara di Sirena (in Macagni)

Ùn ci sarà qualcosa, qualchì grillettu o altru animalucciu ? Qualchì sussuru o ansciu avvin-taghjolu, una vucichjula chì dichi senza fassi senta, chì sugirischi al menu ? Un ci sarà qualchì segnu palesu o puri un muttucciu di l'ambiu, via un attu, qualunqua sia, da azzingà quiddu chì passa senza avvedasini à cantu à un ogettu chì pudaria alzà a fumaccia di u passatu soiu ?
Cussì Paula, quandu idda passa di punta a issa cantara. Issa cantara di u scagnu induva feci tutti i so duveri. Duva impinnò i so primi lettari è imparò à leghja nantu à issu manualettu Rémi et Colette. Un ci sarà qualcosa da falli sapè chì insirrita quì, ci hè a lettara di Sirena ? Issa curcia Sirena.
Innò. Com'è privista, u scagnu finisciaria in qualchì rimissa fulighjinosa, cù l'altri mobbuli di u casali. Chì Paula, maritata è accasata ch'idda hè avà, mancu brama di tena issu pocu è tantu d'imbarrazzi.
Imbarrazzi sì. S'iddi t'avissini qualchì valori al menu. Mancu. Robba di formicà. Merdacci di l'anni sissanta. Quandu materia plastica è lignu aggrumbulitu aviani supranatu i mobbuli sodi di castagnu. Annatacci.
Anni di a nascita di Paula. Di maghju 1966, par dilla ghjusta. Anni chì sbarconi i ligiunarii in Bonifaziu, in 63. Par a disgrazia di tutti. Di sicuru, Paula purtava a casata di a so mamma. Marini, Sirena Marini si chjamava a curcia di a mamma. Vargugna di paesi...
Avella tirata a cantara ; avellu sgrignatu u libracciolu, si saria apartu solu solu nantu à a lettara, ficcata com'è un’ indetta pagina. Tandu, avella letta... Ma nò. Paula stava ingutuppata in l'odiu di a so inghjennatura. In la vargugna di a so ghjunta pruibita. Un era una sguassatura issa partenza versu a cità ? Una strufinata nantu à una mimoria di ghjessu.
Una vera carità chì u maritu fussi di Bastia. Ma mancu quissa era ghjunta à casu. Issa vulintà d'alzà una tramizana davanti à u so locu d'allevu l'avia frasturnata tutta a so ghjuvintù. Avà era ora è u sbiutà di a casa, u sbarrazzà di i mobbuli è altra robba casana ghjunghjia com'è un rispiru novu, com'è una tolta di pastoghji.
Si vindaria o daria tuttu ancu subbitu. Un la facia par rispettu di a so zia Sabedda chì l'avia addivata à parta da l'età di ottu anni quandu persi a so mamma. Ma ùn staria tantu zia Sabedda. Micca l'età, ma a frustatura accatizzata di l'anni. È po', quì inghjò, à u spidali induva Paula a lasciaria, a fiacca di viva ghjunghji ancu più prestu. Ma chì vita ?
Zia Sabedda ùn avia campatu chè par addivà a so nipoti. Un amori stuffatu trà l'odiu di u maritu, in u rimprovaru zittu ma criscenti d'un avelli datu fìddoli, è u sguardu di catarochju furagnu quandu ùn s'hè altru riisciutu chè di scunfinì una bastarda. A Sabedda, paria chì u piccatu di a suredda l'avissi siccata in corpu. Un avia mai propiu saputu sì Paula era una grazia di Diu o una pinitenza.
Quantu volti l'era vultatu in menti issu mumentu quand' idda feci a pruposta à Sirena, a so suredda più ghjovana, di vena à stà in Bonifaziu cù idda è u maritu. Era tandu trè anni maritata cun Ghjorghju, impiegatu di a posta, chì avia avutu issa mutazioni par Bonifaziu. U casamentu di funzioni era tamantu è Sabedda pinsò di dà à pena di sullevu à a so famidda, chì i pedi ùn l'avanzavani da u lettu, piddendusi a suridduchja. Ci voli à dì chì Sirena era quidda chì dava pinseri u più. Avia tandu sedici anni è Sabedda si dumandava s'idda era andata più di trè o quattr'anni in tuttu à a scola. Era stata l'addisperu di u maestru di u paesi. Certa ghjenti a cridiani ancu à pena simpliciotta. U babbu essendu pastori è à capu d'una famidda di cinqui fiddoli, Sirena truvava sempri tutti i scusi par mancà a scola. Un li piacia è basta. Sinnata, Sabedda si primurava di a so aducazioni sculara. « Basta ch'idda ùn firmessi analfabeta o gnurantona ; mai ch'idda sia ! » si dicia spissu. È di pettu a l'affiacchera o u lascia curra di i genitori, dicisi di spaisalla à pena di modu ad aprala ad altri cuntorni è di compia a so aducazioni, al menu da pudè dà capu à a vita muderna è i so bisogni oghjinchi.
Sirena era ghjunta di nuvembri 64 è duranti stu primu inguernu tuttu andò d'incanti. Fraquintava di modu rigulari un attellu di cusgitura è scupria un ambiu novu. Ancu u so francesu migliurava, senza troppu rumpitura chì in Bonifaziu, puri cù a strana parlata di quì, a gran parti di a ghjenti era capaci a cumunicà in corsu.
A statina chì suvitò duvia fà mutà l'andatura bona di stu principiu. Toccu maghju, Sirena s'vvizzò a falà à piddà soli è bagnu in u locu di mari chjamatu « Sutt'à a rocca ». Da a cità alta, bastava à piddà una prima ricciata è un chjassu accunciatu bè par ghjunghja nantu à i scogli, spiaghjetti di coti lisci o ancu luchetti di rena fina è bianca. Sutt'à a rocca era u locu abituali di i Bonifazinchi senza vittura o barca. Bastava un quartu d'ora par godasi un locu maestosu, annacquatu di soli. L'acqua, tantu chì era linda, paria stacciata da issa luci chì ribumbava contr'à i sciappali bianchi. U locu l'allusingava è u soli, mossu da u scioru marinu, si punia com'è una carezza nantu à i so diciassett'anni ardenti.
Enzo, u ligiunariu, era iddu dinò affascinatu da u locu. Da chì pudia, ci falava. Solu. Chì a cumpagnia di l'altri suldati u più spissu li dava fastidiu. Altru cà tichjassi di biera ùn sapiani... È po' solu, i sguardi ostili di a ghjenti di u lucali erani à pena menu grevi. Iè, i ligiunarii faciani viaghjà u cummerciu ma a so prisenza era un scummodu culturali. Ancu sì Bonifaziu era vvizzu à essa una cità militari, u ligiunariu era quantunqua una razza particulari. Erani stranieri à u serviziu di a Francia ma cù u pesu, sicretu sempri, di i so malfatti in casa soia. Par falla compia, aviani ammuzzatu u paesi à l'usu di a so cuscenza : una bella parti era accinta di fil' di farri tanguta.
Enzo avia capitu stu fattu è sapia ch'iddu arricava menu timori solu chè in parechji. I primi volti, Sirena ùn avia micca rispostu à u so salutu timicu. È po' presi cunfidenza. Si fidò in u so sguardu tarchinu, dulci è addisperatu persu. Issu luchettu, sempri listessu è à pena a ridossu, era à pocu à pocu duvintatu un appuntamentu tacitu. Sirena cunniscia i ghjorni chì Enzo ci saria è si facia truvà quì. Pian pianinu, a so prisenza era turnata una dulcezza in più, in issu locu di meli salinu.
U più parlava iddu. Pocu à principiu. Ma cù u tempu, Sirena incarnò u sbarsu di i so tristezzi è sfoghi. Inveci di straccià tramindui u francesu, erani ghjunti à parlà ugnunu in a so lingua materna : idda in corsu, iddu in talianu. Sirena s'incantava. S'annannava, una parolla è pò l'altra, in ciò chì li paria un avvampata di l'intimu di u so dì. A raghjunata di Enzo l'alzava è a tramutava in un spaziu furagnu di parolli chì ùn pudiani essa stati altri chè sempri soii. Com'è in una sfumaticata accustica... è Sirena manganiava : i scogli erani purtoni zuccati, tendi riccamati o culonni à l'apartu, a minima sbucciata di machja schersa un mazzulu splindenti, l'acqui cacciavani fili d'oru. A lingua di Enzo facia di u locu un palazzu.
Cuntava i strapazzi di a so cundizioni. Issa vita di strazii è d'inghjulii cuttidiani, fin'à essa ubligatu di lascià cripà i camaradi s'iddi ùn a ci faciani più à suvità. L'ambiu di bistialità da i gradati à i suldati. I primi tempi, Sirena ùn riiscì à ottena una risposta di u parchì di tuttu què. Comu avè accunsintitu è sceltu simula cundizioni ? Li spiegò tandu chì un ligiunariu ùn avia tanta scelta. Chì a maiò parti di u tempu truvava in issu corpu d'elitta di marcinarii a pussi-bilità di sguassà un passatu pessimu... Un ghjornu s'intesi à bastanza in cunfidenza par cuntalli u soiu.
Enzo era di Firenze. Cità magnifica monda fraquintata da i turisti. Una sera s'erani trovi in parechji à fistighjà. Aviani bitu un pocu. Par issi carrughji, unu avia accustatu una zitedda di circa diciott'anni è l'invitò à tuccà un bichjeri in un caffè vicinu. A u mumentu di licinziassi a zitedda fù ritinuta di forza è abusata. Erani passati parechji ; a ghjuvanetta, sdraiata com'è un stracciu, ùn ni pudia più. Iddu puri truvendusi quì è essendu statu tistimoniu avia ricusatu di viulentà a zitedda. S'infattò chì era a nipoti di un omu puliticu cunnisciutu è chì i nomi un triconi à essa sparti. Frà tutti ci era u soiu dinò. Tandu si ni scappò par ùn dà capu à u rimbeccu di a famidda, à a vargugna publica è ùn risicà a prighjò.
Sirena u crideti. Niscintria o stintu veru di a virità, ùn li vensi mancu una stonda di sfidassi d'un ligiunariu chì s'avia à piccollu un affari di viulenza carnali. Innò, l'avia crettu è mancu più vultò nantu à u fattu. Prifiria sentalu parlà di issa cità di Firenze. Li dicia chì culà ci erani ghjesgi tamant'è issa rocca. Cun facciati è campanili accunciati da i più belli marmari, zuccati da i punti più fini, travaddati fin'à a pulvara di scogliu. Li dicia chì issu sintimu di chjuculezza in issi ghjesgi ùn l'avia turnatu à senta ch'è quì, sutt'à a rocca, cun ventu è mari da scarpillini.
Idda si lasciava azziculà da u racontu di palazzi giganti è ricchi, d'affreschi à l'infinita, di vitrini di giuelli è d'oru.
Ma a fola duvia turnà disgrazia. A mezu statina, Sirena principiò à senta un certu sussuru in giru à a so amicizia cù u ligiunariu. Sabedda li feci capì di modu chjaru chì era meddu à staccassi da issa fraquintazioni. Sirena avia avutu asgiu à dì chì ùn facia nudda di mali è chì Enzo ùn era micca com'è l'altri. Un ci fù versu. L'ambiu in casa ùn feci cà impighjurì.
Versu à l'ultimi d'austu, Sirena era ghjunta à u limitu di u suppurtevuli. Ancu cù Enzo avia mutatu accostu in un frastornu veru. Di manu in manu, si sticchia. Un era più listessa, a suffrenza murali li tirava u visu in un versu chì ùn si sguassaria mai più. Li deti appuntamentu in ghjò par u 31, da spiegalli a situazioni è piddà una dicisioni ferma.
A mani di l'appuntamentu principiavani à spizzà i vaghjimi è l'acquata era stata viulenti. Rumpiani i tempi. U dopu miziornu u celi era alzatu par pena ma firmatu incertu. Un ci era guasgi nimu sutt'à a rocca. Si truvoni com'è cunvinuta à u locu abituali. Ma basta una sigonda par chì a vita piddi una scanza funesta. Enzo, alzendu l'ochji à u rimori, s'avvidì subbitu di a parata di scogli chì li falava à dossu. Un ebbini tempu à scappà è erani propiu in l'imbutu di a fraiata di tarra è petronculi... U meli mutò feli, u paradisu infernu. Si era ruttu u tempu. Scundizata a vita.
Quandu affacconi i succursi, truvoni Enzo longu tiratu nantu à Sirena. Avia leccu una petra pinzuta chì li avia inchjaccatu u tupezzu. Era mortu nantu à u colpu. Da suttu, Sirena ùn si pudia mova ma era salva senza troppu feriti. Salva da u corpu di Enzo...
A pustura di issa salvezza cursi com'è un fulmini par tuttu u paesi. A chì taruccava dicendu chì quissa fù da veru una « cuparta » di salvezza, à chì suppunia un rimprovaru divinu di pettu à simuli vituperii.
Sirena si scaniddò à spiegà à Sabedda è à Ghjorghju chì Enzo si era fruppatu nantu ad idda quandu s'accorsi di a falata di petri. Era un gestu di salvezza è ci avia lacatu a vita. Chì tutti vidiani u piccatu induva ùn ci era chè sacrifiziu è ginarosità. Par tutti era mortu inde l'ingannu. Ma mortu un ligiunariu, mortu un ghjacaru : l’intarru passò com'è di notti.
Inveci di ricunniscenza ùn ci fù chè suspettu è rimbeccu. Masimu quandu, à u mumentu di ùn pudella più piattà, Sirena palisò d'essa incinta. Paula nascì inde l'ultimi ghjorni di maghju...
A a ghjunta di Paula, ci mancò pocu chì l'amori ripiddessi a suprana. Ma Ghjorghju, di pettu à a sterelità chjuccuta di a moglia, di cunfronti à l'allevu di una bastarduchja di ligiunariu s'ingrunchjò nantu à sè. Avia pinsatu à dumandà un' antra mutazioni. Ma ùn vensi subbitu è mancu insistì. Quì o altrò. A so vita era biota d'oghjettu è di prughjettu è mai ci la feci à accurdà qualchì intaressu à a criatura. Si era incappuccinatu in l'odiu di a so ghjunta, in u dolu di a prisenza di i soii, chì ùn vinariani mai. A pocu à pocu, cù l'apperitivi di più in più tricaticci, s'incattivì.
A vita di Sirena era tronca ma facia u sforzu par a so fiddola. Masimu quandu si trattò di i primi anni di scola. Paria chì Paula fussi una zitedda avanzata è Sirena ni tirava una certa fiertà. Si missi ancu idda a sfuglittà i Rémi et Colette. Feci tandu u caminu di l'imparera di a lettura è scrittura à tempu à a fiddola. Li paria di culmà un biotu in a so ziteddina propiu.
Oghji chì hè oghji, nimu pò spiegà u gestu di Sirena. Nè Sabedda nè menu Paula. A u mumentu di u rifiatu, à u mumentu chì paria ripiddà gustu à a vita, Sirena lintò... Una mani d'austu agguantò u fucili di caccia è sparò in pienu pettu di Ghjorghju. Tempu à truvallu in un bagnu di sangui, Sirena s'era lampata da l'altu di a rocca...
« A moi les mots, ils me viennent pas tout seul. Camme quand je me parle. Camme quand je parlais a Enzo. Ceux-là, j'ai appris a les écrìre avec ma fìlle Paula... » Avellu sgrignatu issu libracciolu è avè cuntinuatu à leghja issa lettara chì principiava cussi.
Paula avaria imparatu chì grazia a idda, Sirena saria riisciuta à supranà issa prima prova. A morti di Enzo sì. Ma suprattuttu l'abusu carnali di Ghjorghju in listessu tempu, in stu mesi d'austu fatali quandu duvintò scemu di ghjilusia è chì a si piddò di forza una mani chì Sabedda ùn ci era. Spiegava chì Enzo mai l'avia tocca, chì u so amori era statu sinceru è rispittosu, chì quiddu dopu miziornu di a fraiata li duvia palisà a viulenza ch'idda campava in casa è forsa sariani scappati tramindui. Ma a rocca cussì ùn volsi.
Avaria imparatu chì u troppu, quì, avia tombu. Cù u bia, Ghjorghju avia ricuminciatu. Sirena ùn s'intesi mai u curaghju di parlà. Di scriva sì. In un ultimu sensu datu à a so vita... Finu a issa matina, quandu Ghjorghju riiscì à falla ghjunghja à i cunfini di u straziu umanu, à falla saltà par bè in a scimizia. Lachenduli issa tacca di luci di ghjudiziu è d'amori quand'idda si smimbrò in un ultimu appuntamentu cù Enzo. In issu luchettu di meli salinu.

Guidu Benigni

Amadeu u Turcu (strattu)

In cor'd'issi trè primi anni di scarsie, Martasimona, a mamma, facia miraculi per dà a buccata à tutta a famiglia, ecunumizendu ogni soldu, ella riescia à nutrisce tutta a reghja. Amadeu, ellu corciu, si rimenticava di u tempu di e trascinelle di u carbone in Bastia. Soprattuttu quandu à u ritornu elli ghjunghjianu in vista di a canava chì u ziu avia custruitu sopra à a so vignola. Tandu Mariassunta surtia di a so falda un mazzulettu di raganizzu ch'ella spartia trà i figlioli è i nipoti, cuntenti cum'è pichji.
Mumenti di gioie zitelline di cortu andà, postu chì ci vulia à staccà e mule, rimbastià di novu è attippà u chjassu rantanicciosu di a Gabbiola per pudè sbuccà in San Martinu nanzu ch'ellu annotti.
Di quelli tempi, strade carruzzevule ùn ci ne era chè à l'intornu di Bastia. Per i paesi ùn si n'aduprava chè chjassi fatti per sumeri, muli è cavalli, soli à fà lea da un paese à l'altru. È ancu di grazia, s'eranu liberi, chì i stradoni eranu imposti à pagamentu da l'autorità genuvese.
Da tandu, a vita d'Amadeu ùn era più stata quella di i monti è di e machje, scantata è sicura. Quì, à e sponde di u mare, ci vulia à esse attente à ogni istante. A custodia era permanente. Si timia soprattuttu u sbarcamentu di i barbareschi, chì per a maior'parte usavanu di tutte e malizie è s'accustavanu di notte per pudè avvicinà si à l'assufrettura è cummette e so malfatte : rapina d'animali è di robba, stirpera è incendiu di case è di racolte, è ancu purtà si via a ghjente. Iè, u Mare Tirreniu, malgradu u so bellu culore turchinu, i so spampillulimi argentati, e so sfrigie schjumose pisate da qualchì ventu gregale o punente, ne era veramente causa di malanni è di penseri per ognunu.
L'utorità genuvese avia assicuratu i paisani ch'ella avia pigliatu misure per difende e custere da isse maladette nave turche. Ma quesse eranu più chjachjare chè verità. A « Superba », cum’ella era ammintata Genuva, circava soprattuttu à incuragì e culture litturale di e pieve Capicursine, per via chì a vigna ci venia bè è chì a qualità di u vinu ci andava di paru. Un dicia tandu Munsignò Giustiniani, in cor'di l'annu 1531 : « I qual' vini, senza dubbio, sono ottimi. » Parolla di vescu, parolla sacra. Moltu più chì a Superba ci truvava un bellu raportu di tasse à favurizà issu negoziu.
In fatti, a prutezzione è a difesa di e culture avia marcatu un passu, ciò chì avia incuragitu Ziu Filippandria. Un attu era statu incippatu da Maestro Francescu Torezza, nutaru in San Martinu di Siscu u 21 d'ottobre di u 1538, per u quale eranu numinati i turrigiani di e torre di Miomu, Grisgioni è Petranera. A custruzzione d'isse difese ùn era ancu messa in anda, chì si cunniscianu digià i guardiani, è a pieve di Lota divia impignà si a nutrisce è pagà i so turrigiani. In quant'à elli sapianu d'avanzu à ciò ch'elli eranu sottumessi in casu di periculu : primu, tene guarnitu di legna u terrazzone di a torra, cù deda è pece strutta per pudè zingà focu à tuttu istante. Segondu, sunà di culombu per prevene quelli chì ùn avianu pussutu vede a fucarata.
Ma per l'ora, ùn ci era chè a signuria di San Culumbanu, quella di i Da Mare, in Ruglianu chì avia impustatu torre di difesa à e custere di Nonza, Pinu, Morsiglia, Centuri, Macinaghju è Siscu... A pieve di Lota, for'di e terre signurile, ùn tenia tante ricchezze è li ci vulia di più tempu per accuzzà danari nicessarii à a custruzzione di e so trè torre.
Allora, Ziu Filippandria, cum'è i scarsi vicini di custera, campava in u timore di e vele turche. Siccome ùn eranu di bella rinomina issi Turchi. Ladri, sanguinarii, furbi, elli rubbavanu, stirpavanu, brusgiavanu, ruinavanu, scannavanu senza rispettu di a vita umana, nè di donne, nè di zitelli.
Per l'ora, Ziu Filippandria ùn avia d'altre risorse, in casu mai, chè di fughje per muntagna s'ellu ci era periculu.

Ieiettu (strattu)

Quandu ellu era ghjuntu u fogliu giallu chì chjamava à u serviziu militare i cuscritti di a classa di Ieiettu, Zia Lena s'era stupita d'ùn riceve quellu di u nipote.
Ghjuliu era statu u primu à esse chjamatu, trè anni fà. Furtuna eramu in 19 è a guerra era finita. In seguita l'annu dopu fù chjamatu Petru è infine Stefanu. Tutti l'anni ci n'era unu in partanza. Ma u fattu chì u primunatu sia liberatu nanzu ch'ellu parti u terzu, ùn pudia nuce dunque à a cura di l'animali. A mutazione pasturesca, cum'è quella di u suldatu, restava assicurata.
- Ma, si dumandava Zia Lena chì sapia i so maschi pocu avvezzi à l'ortu, cù Ieiettu hè un altru par di maniche. Cume fà senza ellu per l'ortaglia chì appruvista a casa è empie a cantina d'ogni cosa ?
Per i trè fratelli, Petru Maria Sucelli, u Sgiò Merre, s'era datu di rimenu è a so intervenzione fece fruttu. Figlioli di babbu tombu in guerra, elli eranu priuritarii per esse affettati à a Territuriale in Corti è in più benefiziavanu aspessu di permissione chì i facia rivene in paese in cor di tramutanze da piaghja à muntagna è viciversu.
Ma l'annu di a chjama di Ieiettu, in 22, muchju, micca fogliu giallu. Zia Lena s'era detta : "Forse qualchì ritardu, qualchì sbagliu, vai à sapè…" Cù u tempu s'era messa in penseri è scuntrendu u Merre, una dumenica dopu à a messa, li n'avia ammintatu u fattu.
Passatu un mese Petru Maria Sucelli li dede a risposta : Ieiettu era statu sfrancatu da u serviziu è rifurmatu definitivu.
- Eccu una bella nutizia, avia cappiatu Zia Lena. Per una volta face piace à sente !
Prima riflezzione fatta, ella avia pensatu chì, orfanellu di babbu mortu in guerra, l'amministrazione militare ne avia tenutu contu.
Senza circà l'origine d'una qualunque decisione, Zia Lena s'era detta chì u giuvanottu per l'usi di casa si stava megliu à l'ortu chè incasernatu. In sopra à più, si sentia menu impenserita di vede lu parte ver di un mondu scunnisciutu induve ellu si seria truvatu pettu à tutte e più pessime macagne.

Ciò chì u Merre avia taciutu era a dimarchja à l'origine di a decisione. D'infatti, u Sgiò Cunsiglieru Generale Spelamosca li n'avia fattu parte, un ghjornu, dicendu li chì un soiu amministratu, un certu Ghjuliu Melzani, avia fattu l'ogettu d'una intervenzione di u deputatu Mammilianu Mezazucca, omu chì avia e so entrate in tutti i ministeri parigini. È a decisione di dispensa era capitata à u Ricrutamentu di u 173, in citadella di Bastia, pocu tempu dopu.
- Ghjuliu Melzani ? Ahù, ùn vegu quale ellu hè quessu, o Sgiò Diputatu.
È dopu d'esse si grattatu in tupezzu una bella stonda, avia cappiatu : "Han ! Ié, avà ci sò ! Ieiettu !"
Rientratu in paese, u Sgiò Merre s'era tarrulatu u cerbellu une pochi di ghjorni.
- Ma quale serà chì averà pigliatu pena di riesce una tale prova ? Fà intervene deputati è ministri ? È per Ieiettu ? Moltu più cumplicatu l'affare, chì per fà move u Sgiò deputatu Mezazucca, ci vole u cannone ! Què po allora, a mi saperanu cuntà !

Ma senza risposta, cù u tempu, avia pensatu ancu ellu chì u fattu d'esse orfanu di guerra ne era a vera causa.
A spiegazione ci vulia à circà la in paese stessu.
A persona chì s'era messa in penseri per Ieiettu era a Signora Biatrice. Cume fà senza a presenza d'issu giuvanottu cusì gentile, servizievule è chì a pruvistava di cusì belli legumi ? Chì li facia catasta di legne per l'invernu. Chì si dava ancu à surveglià e cugliere di castagne, amandule o alive in le pruprietà di a famiglia o mettia a manu à mille faccende di casa. Senza cuntà i servizii ch'ellu rendia, sopra à tuttu i ghjorni d'assenza di Marietta, a cucinara…
D'un trattu, l'era venuta in core chì Ieiettu avia avutu u babbu mortu à u fronte è di colpu avia impinnatu à u Sgiò diputatu Mezazucca è cusì avia ottenutu suddisfazione.
Fà chì à longu andà, parechje sere, Ieiettu rientrava di notte. À tal puntu chì Zia Lena ùn lu vidia quasi più.
- O Ieiè, à mè mi pare chè tù sì assai occupatu, stù pocu ? Nò?
- Ié, o Zì, ié era a risposta senza andà più inlà.
A zia avia capitu ma, cum'è di solitu, ùn avia dettu nunda, pensendu in sè chì apressu à tuttu, s'ella ùn nucia à u giuvanottu ùn pudia fà li male, è megliu cusì.
D'infatti, Ieiettu ci truvava u so contu. Di quandu in quandu, a Signora Biatrice, li facia quellu picculu rigalu : biscotti, una sporta, una funa. Scuntrendu à Zia Lena un ghjornu dopu à a messa, a Signora avia dettu :
- Ùn vi fate penseri per veste issu zitellu, o cara, chì ùn mancanu vechji panni di u ben di Anselmu. Hè a minima di e cose di ricumpensà i servizii ch'ellu mi rende. Ieiettu hè un bravu zitellu, sapete.
Zia Lena avia accennatu di sì è ringraziatu cum'è si deve.
Lindumane, mentre chì Ieiettu pruvistava à Marietta in legumi, a Signora Biatrice l'avia chjamatu :
- Sai, o Ieiè, averiste da pruvà issu pantalone di u Ben di Ansè. U toiu hè frustu è hà bisognu d'esse rimpiazzatu, Tè, prova lu.
Ieiettu era rientratu quella sera è Zia Lena, chì era nasi fina, avia tuttu capitu. Ma cum'è per quelli salti di Fiffina à l'ortu di Fiuminale, avia messu, cum'è si dice, acqua in bocca è sale in zucca.

Pasquale OTTAVI

Lettara da u fronte (U ghjornu ch’ellu vultarà)

Stu vinti di maghju di u 1918,

Cara meia.

Cumu diavule sarà ghjunta sta lettara toia cusì prestu, quessa mai si saparà. A vedi ch'ella vene megliu à scrive ogni tantu chì sempre ghjunghje calcosa. Ai l'aria di dì ch'è vo sete cuntenti d'ave calchì volta nutizie di meiu. S'è ùn iscrivu micca tutti li ghjorni hè par via di a mancanza di li currieri o cà sinnò ricivaristi tutte le mane o una lettara inturchjata longa o una cartulina pustale cun poche parolle ma chì t'hà u listessu significatu. In ogni momentu mi ti sè prisente, mi t'aghju à latu notte è ghjornu da quant'è tù mi manchi.
A disgrazia hè ch'e ùn possu parlà corsu cù nimu, allora mi vene u telu ch'e mi ne pudessi scurdà. Fà contu tù s'è ghjunghjissi ind'è noi è ch'e ùn capissi più e parolle toie o quelle di mamma. Pinsaria trà ella u me figliolu hà livatu ind'un nomine patri. Eppuru ci hè parechji Corsi chì anu varcatu u pozzu bellu dopu à mè è tù i voli sente sfrancisà à mori mori senza capì più una parolla di a lingua matre ! U piacè hè quandu omu li parla in corsu è ch'elli ti rispondenu in francese :
« Ebbè, o Pè, sempre sanu è gagliardu ?
-Il n'y a pas de mal, merci et vous?
-Noi altri quì femu a stantara aspittendu la fine di la guerra. U pane hè più neru cà quellu d'orzu ch'è no faciamu tanti anni sò. Ce chì ci hè lu sussuru in casa chì ùn ci hè più zuccaru, a più cricchinneghja me sociara Minichella chì ùn pò stà senza caffè.
-Nous on s'en fait pas...»
Sbacconi ch'elli sò, ci vularia chì una cummisione intarrughessi la ghjente in corsu è quelli chì rispondenu in francese mandalli subbitu in Francia senza lacalli scalà più in tarra nostra. In quelli tempi ci eranu assai battelli à vela, tutti di patroni corsi, s'andava quandu omu vulia in Francia si pruducia tuttu ciò chì ci era bisognu par l'isula sana. Tandu eranu li tempi binadetti chì biada ci ne era da noi ma ancu da mandalla in Francia è saria stata cunsidarata cum'è una purcaria di fa vene l'ove da Marseglia ! Ava pò s'è lu battellu di Frassino stà dui ghjorni senza affaccà vi ne state tutti à u palu di u vituperiu.
Prima le donne sapianu tesse lu linu o la lana, facianu certi linzoli chì un vinianu mai à fine è la marzina di pannu, li calzoni è li piloni sirvianu da babbu à figliolu. Avà lu villutu tene par misericordia è a la minima strumbunata si trova omu spugliati ! Aghju vistu quand'e sò vinutu in parmissione chì le donne portanu le buttine cù li tacchi alti tantu s'elle facenu un minimu falzu passu si stroncanu l'anche. Queste e mode e capiscu pocu è micca è lu guvernu à tutte quante l'avaria da addirrizzà, cusì le femine chì volenu purlà sti calzari falle andà à pede pullitrinu !
Mi dici chì ind'è noi ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala. Tempi di contra staghjone, chivi invece luce tamantu sole è bisogna à stà ascosi osinnò s'hè omu subbitu ind'un bagnu di sudore. Fin ch'ellu dura què u tempu nulla ci hè da teme. Bona vita, bon lettu, cusì sì chì si pò fà la guerra. Quand'è semu pà issu fronte ci hè sempre u colla è u fala, auh, ùn ci hè mescia di rifiatà una cria: quandu omu si piglia un pocu d'asgiu in daretu ind'un paese, subbitu subbitu tocca a ricullà à intanassi in quelle budillate padulose ! Culà guai par noi, cù tutta la soma di li malanni addossu ! I più arraganati sò quelli piduchjacci chì ùn ci hè manera di cacciassili da addossu. È a cannenla allora, quant’ella pò soffre cù quella caldiana : quant'è la stacca, chì si tene à beie è la biera hè bona. Vene megliu à andassine in caffè è fassi una partita à carte cà à lampassi in pianu quandu ellu casca l'obbusu.
U me ortu si ne và à mala via, e lumache sò saltate in cresta à l'insalate è e s'anu razzicate tutte. Tutti i malafruculi si sò lampati addossu à le ravanette, cust'annu ùn si n'assaghja, miserere ! I pomi è lu fasgiolu quale sà s'è no i tastaremu? Sò stati belli sudati, ma à quelli dinò li ghjunghjarà calchì saetta ! Po ci hè la purcilletta è si tafunarà li pomi è ùn li lacarà cà a pillicciula.
D'appressu a tè, quandu sarà megliu à vene in parmissione, in la sigonda quindicena di lugliu in la prima d'agostu o in la sigonda? In la prima di lugliu si coglie pochi frutti ma si tastanu l'amandule è le pere, calchì prascula, calchì fiurone, pò ci sò le chjirasge napulitane. Da San Vitu à Santa Maria ligumi ci ne hè pò in tutte e manere, dopu ci hè menu robba ma par mè contu a staghjone a megliu và da lu 20 d'agostu à lu 10 di sittembre. Quand'e era à lu focu, o quantu ci pinsava à ghjunghje in li me lochi cari ma avà, quandu ella casca ch'e ci riposimu in daretu à e ligne, mesi più mesi menu... Un t'avaria da parlà cusì ma quandu voltu da a prima ligna mi si pare di rinasce. Nanzu di vene saraghju ubligatu à fammi fà una mutenda è à calzammi dinò, ùn vogliu piglià lu trenu cum'è un andaccianu. Ma tuttu hè caru d'una manera strema.
A me salute, ùn ci hè da parlanne. Parfetta à quantu ella si pò dì, in grazia à Diu mi sò sempre purtatu cusì à lu fronte. Par quessa po ùn aghju da lagnammi, sempre cusì ch'ella durga.
Ti lacu cù la bona sera. Mi t'aghju in core par sempre.
Basgiu à tutti è dì a mamma chì pinsireghja quant'è sto bè.

U to Vincente.

A donna hè giovana. Cusì bramosa di vita. A vita l'abbracciavanu tramindui in sta fine di statina di u 18, tutta a brame pampanute. Incinta di pocu, posa nantu à u lettu, lampa un isguardu fìaccu chì ùn s'appitica in locu. A guerra hè compia sò dui ghjorni. Anu sbattagliulatu pocu e ciccone par issi cuntorni. Oghje ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala: a lettara l'hà in manu ; cù a midaglia di u santu, a purtava sempre addossu, inseme à quella di a matncula ; u corsu u sapia scrive, ed ella u sapia leghje; quantu ellu ne parlava pò di a so Cursichella, quill'altri vulianu tutti sbirbà ; s'alluntana cù lu so mantellu turchinu, ridia tuttu in quella fine di a statina, ridianu è s'abbracciavanu ; ellu cun ella, zittu lu mondu, u sole bellu ti face d'oru, è m'innamoru, ma s'alluntana, si sguaglia in la bufeghja ; si volta parte, u visu ùn si vede più, tuttu paru hè, un bracciu alzatu si ghjunghje à cilicallu, un dispacciu in cima à a manu; fora una saetta: hà messu l'ove di l'ascinzione nantu à a petrapaina di u balcone ; sed libera nos a malo : a so manarella fatta à u pinnellu stringhje l'ultime inzifrate soie.

Paulu DESANTI

ANCULE
Un passu scunnisciutu di a storia corsa.

Fù in u mentri ch'è D. si sciaccava un tianu di cignali è chì F. surpulava i so spaghetti, incù quiddu fìlu di pasta, rossu di salsa, chì sparia à la lestra in a so bocca, maculendu i so labra stinzati, fù in stu mentri ch'è P. lampo sta frasa storica : - È parchì ùn fà un associu da lampà in terra a sucità ? Fù cusì ch'eddu nacqui l'Associu Novu pà una Corsica Unita, Libera ed Eterna (A.N.C.U.L.E), chì si prupunia, mudestamenti, di rivuluziunà u sistema eccunomicu, sociologicu è suciali, prima in Corsica, poi in u mondu sanu, ciò ad ogni liveddu, in modu ch'eddu ùn firmessi più nudda di stu mundacciu maladettu.
Cunniscimu pocu affari annantu à i trè capi di l'urganizazioni. U fattu si stà ch'è a so vita ùn prisenta tantu intaressu. Fora di u so gustu cumunu pà a marijuana, ch'eddi chjamavani trà eddi Maria Ghjuvanna, è di a so passioni pà certi scataforna di u Borgu, pocu si sà annantu à a so vita cuttidiana. Pari cumunqua chì P. fussi statu, più ghjovanu, un attivistu cunnisciutu. Deci anni innanzi, a si pruvò par asempiu à stallà, in Furcunceddu, una cummunità anarchista ; munghjivani capri da mani à sera, techji à hachich, fin ch'è i pastori di u locu mittissini u focu ad u caseddu ch'eddi squattavani - fendu perda tandu un tempu priziosu ad a lotta libertaria corsa.
In quant'è à F., cacciatu u so gustu pà a pastasciutta, era soprattuttu dunnaghju. T'avia una cullizziò strasurdinaria di figuretti erotichi, vinuti da tutti i parti di u mondu. A lotta rivuluziunaria li piacia, di sicura — ma ci vò di dì ch'eddu ùn era tantu di sittimana incù Rosa Luxembourg, o Dolores Ibarruri, ch'eddu truvava beddi pochi sexy. Spessu, - battendusi una sega davanti à una fottò di Guy Debord - dicia d'altrondi ch'è, s'è u mondu era pupulatu à donni, mancu ci saria bisognu di fà a rivuluzioni.
D. infìni, sola femmina di u gruppu, era, bench'è ghjovana, una spampedda di quiddi (spampedda pà ùn dì pizzonu). Avia dighjà fattu parti di parechji urganizazioni rivuluziunarii. Si sà, frà altri passati, ch'edda fù un tempu a cumpagna di lotta di Bernard-Henri Levy, nanzi ch'è di duvintà a cantatrici in u gruppu punk « Lofia » (chì cunniscì un certu successu in u rughjonu di Venacu). A la purfini, - ed era sempri u casu à l'epica ch'è no cuntemu - si lampò in a « pittura stuppatricia » - attività chì cunsistia à stuppà annantu à una tela bianca, impastuccendula dopu di varii culori - ciò da fà nascia un'opara chì dessi u stermu à tutti i burghesi di u mondu, ed ancu à l'altri.
Un fattu, intantu, ùn hè da schisà : F. quant'è P. erani innamurati di D.. È sta rivalità, a vidaremu, pisò monda annantu a l'avvena di u muvimentu.
Intantu, issu ghjornu quì, parechji statuti funi aduprati. Fù D. chì, a prima, si cacciò a so penna è, nanzi ch'è di stuppassi in manu, scrissi, annantu à a tuvaglia di u risturanti, u manifestu chì, oghji ch'è oghji, ogni rivuluziunariu duvaria tena à menti. A.N.C.U.L.E, fendu soia a pusizioni a più estremista, feci à l'isbaragliu u listinu esaurianti di tuttu ciò ch'è li dispiacia, tuttu ciò ch'è li daghjia u schifiziu, tutti i fatti ch'eddu andaghjia contra, veni à dì : u capitalisimu, l'intelettuali, i cumircianti, u brocciu mezzu, i tilifunini, i merri d'Aiacciu, i pastori di Furcunceddu, B.H.L, Mireille Mathieu, i stazioni di schì, a libraria La Marge, i Parcmetri, i sturneddi chì cacani in piazza à u marcatu, u travagliu, i CRS, Ghjuvani Paulu II, Ghjuvan Paulu Poletti, i quattru quattru, l'americani, l'arti cuncettuali, i ghjovani, i vechji, u sistema liberali ed ogni sistema in sè ecc...
A listessu tempu, com'eddu si devi pà ogni rivuluziunariu, A.N.C.U.L.E si circò parechji antenati gluriosi. Si sà l'impurtanza di i simbuli - sta necessità di fà creda à l'altri ch'è a vescia lotta s'arradicheghja in u passatu. I socii di u gruppu si dicidoni dunqua à vutà un cultu à a figura di Micheli a Scufia.
Intantu, ùn ci voli à creda ch'è l'azzioni di A.N.C.U.L.E ùn fussi ch'è intelettuali. Dà capu à stu mundacciu ùn era pussibuli senza una praxis accanita. Ben sicura, ùn si trattava d'uperazioni maiuroni. Ma unipochi d'azziuneddi erani faciuli à metta in piazza. Pudiani parè, di prima vista, di pocu pesu, ma, ripituti è ripituti torra, ghjuvariani da riviladori. Via, a scumessa era quissa : cuzzati pianamenti è bè in ogni spiritu, unipochi di passati perniciosi fariani nascia ind'è la ghjenti, à longu andà, una mossa psicculogica salutifera. Pà dilla altrimenti, A.N.C.U.L.E almanaccava di fà sbuccià, in ogni ciarbeddu umanu, razza di scappascappa mintali, è dunqua, à manu à manu, un righjiru rivuluziunariu cumunu.
Mancu una sittimana dopu à stu prima manifestu, fù dunqua dicisu d'inizià una campagna d'affissi (un complici era statu riclutatu da E., punteddu logisticu chì t'avia stu vantaghju maiò di pudè fà di gratisi cintinai di futucopii).
L'affissi erani zifrati pà a prima volta da u siglu ANC (chì ricurdava un’antra lotta - vechja avali di un seculu fà). Eccu i slogan chì emu pussutu ricuvarà : « Morti à Ghjuvan Paulu Poletti ! » « Evviva Micheli a Scufia ! », « Furcunceddu Furcunceddu, pasturizia senza fedi ! », « Sturneddu, ti stuppu in faccia », « Capitalisimu = rompacuglioni » ecc...
Tutti quanti funi affissati annantu à u muru di a merria d'Aiacciu.
I riazzioni pupulari funi diversi. Tuttavia, u merri ricivì parechji lettari, à quandu di sustegnu, à quandu d'inghjuria, à quandu di simplici curiosità, chì dessini una bedda spirenza à sti ghjovani tarruristi.
I sigondi fatti di guerra d’A.N.C.U.L.E funi cundutti, ci tocca à dilla, senza vera strategia. Si trattava soprattuttu d'atti di sabutaghju, più o menu à l'allera. Cusì funi saldati parechji sarraturi di u Borgu, unipochi di peddi di banana sparti à l'usciu di La Marge, un tilifuninu brusgiatu in piazza di l'Olmu, ed a Piazza di u Diamanti sbattizzata pà una sera « Waterloo ».
Or quì dinò, i riazzoni di a pupulazioni funi miseri. Di certu, Maria Ghjacumina di u Borgu, di stizza d'essa chjusa in casa, lampò, u lindumani di sti fatti, trè cattucci di merda in capu à i ciandarmi chì spassighjavani sottu à u so balconu, imprupririenduli com'eddu si devi. L'associu di difesa di Napulionu feci anch'edda a so scandalata. Ma funi quasgi i soli. A cuscenza pulitica di a pupulazioni, edda, ùn era tocca manc'appena...
Eccu parchì A.N.C.U.L.E dicidì di fà crescia a biscichedda.
Una lampata di tracti fù appruntata - ma sta volta à palesu, veni à dì di ghjornu.
L'azzioni fù assistata in i reguli. A 3 ori è 3, u gruppu - chì s'era vistutu da babbu natali -, ghjintria ind'è l'appartamentu di u sgiò Santini, à u 7 di u Carrughju Drittu, terzu pianu - appartamentu sceltu postu ch'eddu era quasi di fronti à a casa di Napulionu. A 3 ori è 4, F. ghjapria l'aletti. A 3 ori è 5, i trè anculati cuminciavani à lampà cintinai di tracti chì s'accatamansoni annantu à u tighjatu di sottu. Parechji turisti, chì circavani a casa di l'imperadori, funi tandu custretti di leghja issa frasa : « Un pizzateddu di prisuttu/Suventi acconcia tuttu. » Si pò imaginà quant'eddi funi stupiti, è macaru tarrurizati. Comu voglia fussi, à 3 ori è 6, u gruppu s'era dighjà spargugliatu in i picculi stretti di u San Cà.
L'autorità ùn pudiani stà muti di pettu ad azzioni simili. Ma i media, cumplici com'è sempri di u puteri, ùn ni fecini purtroppu mottu. Tuccava dunqua ad A.N.C.U.L.E d'aduttà, quì dinò, un righjiru ancu più stremu.
L'idea li vensi, tandu, ch'eddu ci vulia forsa à cuncintrà l'assaltu ver di u centru ideulogicu di a sucità. Roda è cuzzà u cori. Ed u fattu si stà ch'è stu centru era sempri accupatu da sta maladetta rilighjoni, opiu di u populu. Cusì fù prugrammata una prucissioni paiana in cor di a cità d'Aiacciu. A data fù fissata di maghju - à tempu à quidda di a Madunnuccia. I trè tarruristi cuntavani di piglia publicamenti a parolla, di sciappà a faccia à dui o trè puliticanti, stuppenduli in faccia s'eddu era pussibuli, è di fà nascia tandu in u cori stessu di u populu, stu benedettu spiritu rivuluziunariu, tantu è tantu bramatu. In stu particulari, in capu di a prucissioni, D. avia pintu, nudu annantu à un gunfalonu, a figura di Micheli a Scufia.
Prestu, senza ch'è nimu a s'aspittessi, presi da ùn si sà chì trifulu, una manata d'aienti, à chì ingannati, à chì dighjà cunquisti, suvitò a strana granitula, sbucialendu è zarpittendu.
L'intusiasimu, a parasia criscioni à scarca barca. U merri d'Aiacciu si pigliò unu schiaffu, La Marge fù distrutta in quattru è trè setti, ed à rombu ed à strombu, funi millai di parsoni chì si sbandoni in ogni carrughju aiaccinu. Ci n'era - s'eddu si pò dì - quant'è un preti ni pò binidiscia... Ed i vechji stretti di u San Cà ribombani forsa sempri di sti briona : Furcunceddu Furcunceddu, pastorizia senza fedi ! Trunchemu i tilifunini ! Micheli a Scufia presidenti ! A morti a sucità !
U scandalu, sta volta, fù tamantu. Si sintì un ventu di stunamenti è di rivolta suffià annantu à a Corsica sana, ed ancu fora di Corsica. Paria ch'è si sighi pisatu ùn si sà chì scurruzzulu di scimità - è chì stu scurruzzulu era prontu à rimbarcià tuttu... In Londra, in Parighji, in Furcunceddu, in NewYork, parechji funi quiddi chì intindini parlà di stu vaghjimu rivuluziunariu. In Boston, un povaru neru fù ancu assassinatu da a pulizza pà avè briunatu : « Remember Ancule ! » Via, d'ignalocu, u puteri avia u so chì fà.
Di sicura, dopu à stu successu, i trè anculati ùn aviani persu u so tempu. Ci vò a sapè par asempiu ch'eddi ani avutu una piazza, mai dipinta ad avali, ma di prima trinca, inde l'acconciu di parechji muvimintuchji di greva. Frà quiddi, si pò cuntà in modu sicuru l'aiutu fraternu ch'eddi purghjoni à sti vichjetti di Castidducciu quand'è quiddi ricusoni d'ingodda i so ligumi inciacciati, ciò fin ch'è i maisons closes di a so ghjuventù ùn fussini aparti dinò (mesi è mesi, A.N.C.U.L.E. li purtò salami, prisuttu è figateddu). Frà altri azzioni suttaranii, si devi aghjustà l'urganizazioni di una fiera di u purceddu in Ponte Novu ; a criazioni ed a vendita di tee-shirt incù a sprissioni : « Bebert Galloni, gloria a tè ! », chì ebbini un certu successu ; una mostra di pittura stuppatrici, vulsuta da D., ciò in parallelu ad una cunfarenza di A Cuncolta ; ed infini, una distribuzioni gratisi di marijuana ad i funziunarii di a Prifittura.
Ma disgraziosamenti, a maestria di a Storia, pochi sò quiddi chì a si poni assicurà. Di fattu, in u mentri ch'è P. si vidia dighjà à u capu di una mossa mundiali ch'è puri Lenine pudia andà à fassi leghja, F. urganizò un appuntamentu incù D. in u so appartamentu. A scusa n'era ch'eddu li vulia muscià a so cullizziò di figuretti erotichi. Ùn si sà esattamenti ciò chì accadì tandu. Sighi ch'è a Maria Ghjuvanna fussi stata di qualità supiriori, sighi ch'è i figuretti fussini propiu caldetti à veru, sighi infini ch'è D. fussi in panna d'ispirazioni artistica - pocu imprema : stu ghjornu quì, F. è D. rifecini u mondu in quattru è trè setti, sdragati nudi in Cristu annantu à un littinu, è scialendusila in i reguli.
Di prima, P., u capu ciociaru di rivolti è di lotti, ùn ci feci tantu casu. Ma u so amori pà D. era sempri vivu è putenti. Cuminciò dunqua prestu à dubbittassi di calcosa. Quand'eddu capì ch'eddu era scartatu da certi azzioni impurtanti (F. è D., pà un dettu, s'erani missu in capu di scrivacciulà insemi un libru tioricu : « L'ultimi ghjorna di BE.L » - libru chì ùn fù disgraziosamenti mai stampatu), P. fù afflittu à veru - forsa ancu di più chè quandu a so cummunità anarchista furcunciddaccia si n'era andata à malavia. Cusì, ùn pudendu adimetta ch'è F a di ficcava, cuminciò à matriculà. È li vensi tandu una sbuffulera di cunservatisimu : dicidì ch'è u cummunisimu, era prò ; a puligamia, nò.
Allora, da vindicassi, u militanti criò una tindenza dissidenti d'A.N.C.U.L.E. È issa ala manca si missi subitu à cuntistà l'azzioni sani di u muvimentu. Ogni decisioni si vissi cuntrastata. I membri si liticoni l'ori è l'ori annantu ad ogni cautedda, addirdinendusi à u tardi. A a fini, s'annigoni in certi dibattiti dialettichi ch'è ùn si ni vidia nè u capu nè a coda. Ci fù ancu una sera ind'eddi partini i cazzuttati.
Via : fatti è fini, u gruppu dicidì dunqua di cissà ogni attività. A a fin di maghju, fù ratificata l'autodissuluzioni di u muvimentu. A st'uccasioni, F. dichjarò ancu ch'eddi t'aviani a raghjò i nosci vechji : « Donna è focu, dannu in ogni locu ».
Trè ghjorna dopu, schiattava a Rivuluzioni ch'è no t'avemu tutti in capu : greva ghjinirali, criazioni di centri rivuluziunarii mundiali, crach di Wall Street, supprissioni di u tilifuninu, caccia aparta contru à i sturneddi, è nascita di un Mondu Unitu Novu Liberu ed Eternu. Ma quì si tratta dighjà di Storia incù maghjuscula.

Lucia Giammari

L’americani (A prosa face prò)

U babbu hè mortu. A figliola li parla.

Pè questu quì cume averaghju da fà ? Sò più di trenta anni ch'o li negu u mottu. Feghja lu cum'ellu avanza à collu inchjuzzatu... Hè cum'è u pidochju innù a farina, ma un hè farina da fà ostia po mì ....
Sai ci vole à un sentene di nunda, cumpare è amicu toiu, tuttu ingrillachjitu, mi misse un annu e strenne innù u senu è u si hà accarezzatu à a lesta. Un aghju ansciatu, ma à u colpu d'ochju ellu hà capitu! Cum'è tant'altri omi ellu era un gran' gnorante. Un basta l'occasione perch'una donna si lasci toccà e tette ! !
Di primura hè l'accunsentu. A disgrazia per ellu hè ch'ùn lu trovò. Rossu inciapatu si hà ricoltu u bigliettu ch'o li lampai in pianu. Per un cumpare marca u sette! Un si pò omu fidà si à nisunu ! Un ci hè più un palmu di nettu ! Pocu amicu ! ! ! Pochi amichi. Tandu a mo indulgenza incù l'omi ùn andava luntanu, li ne aghju volsutu anni è anni. Oghje chì ghjè oghje i capiscu di più, perchè i connoscu megliu. Sò di più generosa innù u mo ghjudiziu, l'anni crescendu. Un altr'allevu, d'altr'omi... Ghjè assai, assai l'allevu chì face l'omi ... È qual'hè chì face l'allevu o bà ? Stà puru spenseratu, oghje incù u to cumpare facciu cum'è si nunda fussi. Aghju campatu d'altre piccule sperienze d'istu generu. E mi aghju sempre disciuplicate à a lesta è à di per mè.
L'affari longhi diventanu sarpi. Mi ne sò sempre tirata à bè. Ci tocca à noi altre donne ancu à fà questa, l'amparera. Quant'ellu si pò ùn vale à fà intervene i genitori. Un ci hè bisognu à mette si à u risicu dà fà corre u sangue....
U sangue ? Quantu volti o babbà, t'averaghju intesu contà, sia in piazza, sia in casa à veghja a to resistenza à e camisge nere innù u 42 ? Mi ghjunghjia u fretu à l’osse à sente ti dì chì a to vita tenia à pocu... Sbavacciulava di cuntentezza amparendu ch'ùn ere ogni sera à trignà e carti... Tè ! ! Ch'elli si chjappinu què, quelli chì a mi vulianu fà crede ! !
Ah ! Cum'ellu face prò di scopre e qualità di i soi ! ! Micca à sente sempre taglià e flacchine ... In tempu di guerra à l'annuttà ùn si podia più sorte di casa. Cusì l'avianu imposta i Taliani. I résistenti riuniti avianu decisu a morte di u tenente talianu. Oimè! oimè!! Ch'affaracciu ! ! Scannà lu à a zitta è à a muta era l'impegnu. Mez'à tutti ere statu sceltu. Da parechji mesi u nimicu s'era allogiatu in casa di caccara . Eranu una meza duzina. Si sa bè ch'è tu ere costi doppiu è fretu à l'ochji ùn ne avie. Ma questa a situazione era particulare... Di cumbriccula incù caccara ere, a vechjetta s'era fatta moribonda.
Ci era volsutu à parlamentà assai incù i Taliani, per chì a to prisenza diventessi indispensevule, in casa di mammata in casu di bisognu di medicu o di prete. Tuttu era statu almanacatu per u megliu. A scannellà un omu puru in tempi di guerra ùn pudia esse una risata ! ! Soprattuttu in pienu sonnu, senza difesa alcuna. « Credite mi puru », aghjustave à ogni parulla, chì nimu avia l'aria di crede ti ... Ognunu pensava chì un nimicu hè un nimicu, è ch'ell'ùn si tratta più da omu. Più l'ora s'vvicinava più ti ghjunghjia a cacagliula.
Posave penserosu à u capu di u lettu, fendu nice di curà a malata. Un ochju nant'à u passa è veni di u tenente, l'altru nant'à u topezzu di a vechja ingutuppata innù e cuverte. A mezanotte passata, ellu dopu avè chestu di a vechja si ritirò innù a stanza da dorme.
D'altre azzioni di resistenza eranu previste. Un si podia più rinculà. Bisognava à fà da nimicu. Ci vulia à dà si di curagiu o bà. À chì hà tempù ùn aspetti tempu. Ma tù tardellave d'umanità è di patriutisimu. Un ti venia faciule à infilzà u cultellu scannarecciu. Un ti sentie in polzu quella notte... Cume ti capiscu! Dimu la franca è bella, a frebba l'avie tù è micca a vechja. L'imbusche eranu innù u cappellu. Omu corsu ere. Parulla ùn avie chè una. Tarra dinù postu chì l'omi ne avianu tracciatu e fruntiere.
T'arrizzave fieru, impuntellatu da u nome libertà...
Prontu ere à girà a cricca pè saltà li addossu, ma innù un parapiglia è teni i Lucchesi scappavanu à chì per a finestra à chì per a porta, gridendu:
« I Tedeschi, i Tedeschi, arrivano i Tedeschi! siamo rovinati! »
In stu bisbigliu ti ne casconu e bracce ... è a frebba. Più tardi si amparava chì u tenente ci passò à pedi, micca à cavallu! Mi piacia à sente ti contà à l'imbuleghju: nazionalismu è umanità. Sunniava di diventà resistente cum'è tè. Ci sò ghjunta quaranta anni dopu. Un c'era omi da polzà. Per furtuna ! ! Chè tù n'appie da crede ch'ell'ùn c'era risichi ! ! Piattà l'arme, piattà i resistenti, tramutà li incù sbirri avvisati è spie paisane. Ci vulia à fà la ! Ci vulia.
Eccu mi à paru à tè.
Tamanta felicità u ghjornu ch'o mi sò palisata à tè. A to voce inchieta mi cunfidava:
Babbu cum'è u meiu ùn ci n'era chè unu.
Taliani, Tedeschi, Americani, parlemu à pena di questi. Ci avie fattu affari tù incù elli ....
Briachine, techjine per podè li megliu scrocconà, qualchì paghje di scarpi, qualchì dece litri d'essensa, qualchì ridelle di ferru pè u « rè di a Muntagna », u to camiò. Innù u mo capucciu di zitelluccia, pensava chì u rè di a muntagna ere tù. À quelli tempi ognunu avia un cugnome. Ancu i camiò! !
Ti ere buscatu una mitraglietta ind'è l'Americani. Forse per una prussima guerra o forse pè fà l'vvive!
Ti sbrogliave per sgronchjulì ci senza chì u bisognu sia à meza casa.
Mamma, cum'è l'altre donne di u paese lavava è stirava e tenute militari. Facianu i so affari incù i panni.
Tandu a funtana di A Fica tirava à trè ochji. À a pozza ci si podianu infilarà cinque donne. E prime ghjunte si assicuravanu a piazza. L'altre aspettavanu ch'ellu tucchessi à elle o si ne rientravanu in paese.
Mamma avia imparatu à fabricà u sapone. Ne vendia dinù qualchì pezzittellu. Tuttu dicia.
Eramu una bella banda in casa. Per u sapone ci vulia u seiu vaccinu. Un era in pena di trovà ne. I testi eranu scatule di latte in ferru, assai di più scarse, elle. Ma chì belli tempi d'ecolugia ! ! Ogni cosa venia impiegata in quella società! Benedetta ch'ell'era quell'epica ! ! Benedetta sì.
Oghje si ghjetta à buzeffa è s'ellu si pò, si vende ancu a merda, scusendu mi a spressione!
Compia a ghjornata l'omi, elli, ripartianu incù i sumeri à a Fica à piglià una soma di panni crosci, quandu chì e donne troppu stanche ùn a ci facianu à collà li in capu. Per istrada praticavanu ancu u mutacollu. I zitelli dinù aiutavamu. Ci n'era per tutti fangotti à triscinà.
O le cantate ! ! O li scaccani ! ! O l'incappellate mez'à sciuma è à l'acque cristalline.
Di sicuru trà isse donne corse chì pulianu l'omi americani, ci eranu ancu i puttachji.
Mamma era bellissima. Ochji turchini è po camandula... Alò ùn fà stu musu ! ! Parti puru spenseratu chì corne ùn ne ai portatu. Nò po ! E li ai fatte portà tù, quessa sì. E donne eranu pagate pè u più in panni. I primi à veste sò stati l'omi, poi noi altri, i zitelli, rifendu e vesture. Ma soprattuttu si abbarattava ...
Pè oliu incù i Balanini, per castagne incù l'Orezzinchi, per casgiu incù i Niolinchi, per granone incù i Piaghjinchi, per balle di fiore incù i panatteri, per legna incù i mulatteri, è cetera...
È po si lavava dinù per trovulata. Iss'annu, una lofia era ghjunta à pisà 250 chilò ! ! I prisutti eranu sprepositi. A salciccia colaghja ella paria un’ otre è a buscica piena di struttu una luna piena appesa à u palu.
I sullati ci scarcavanu trovulata ogni dui ghjorni. U camiò militare s'arrembava u più ch'ellu podia à a muraglietta è l'omi ci tiravanu nantu e botti rughjule.
Noi altri zitelli à tamba di sole, nant'à u stradò, rodiamu l'agli aspettendu di rode ci una marcanzia americana. Ripartuti i maiò, riminavamu a trovulata incù un bastone per pescà ci pacchetti di pane biancu mancu intamatu è scatule di manghjusca mancu aperte. Ci serviamu nanzu chè i porci. Un ghjornu l'aghju corsa grisgia ! ! Di scarabiccia era. M'appichjai à a botte à sceglie mi un bon buccone à di per mè.
Oimella ! ! Pronta era à ciottà mi innù a trovulata à lascià ci l'anima ! ! Per furtuna unu mi tirò pè i pedi à fà mi rifalà in pianu. Chì santavugliu ! !
Vi erete fatti un grande amicu: Arthur, un scioffore di camiò militare. U ghjornu di a partenza e vostre mani s'eranu strinte è l'ochji empiuti di lacrime. Arthur vi lasciò un ritrattu di a so famiglia inguatratu da voi per vinti anni sopra à u camminu. È po dinù incù tamanta sincerità, duie paracadute in seta verde arrubbate à l'armata. In casa, a sartora chì falava da Cervioni in ghjornata, tagliava è cosgia, pigliendu si la incù l'acu è incù u filu, ci cacciò trè vestiti pè e femine è parechji calzonetti pè i maschji. Un eranu po calzoni di prunella... Quante strufinate di culu, è mai si sò strappati ! !
Qui dinù u ticciu di civilisazione fù tremendu. A vechja Catalina, ricusò di toccà à manu à u primu omu neru ghjuntu in casa soia, à trattà di bucata. A ci credia ella ch'ell'era bruttu ! !
È po, iss'annu pè avè la intesa mi cantava à voce rivolta sta cantalena:
« O Pè, ùn l'ai più quella vechja buscicaccia O Pè, ùn l'ai più quellu vechju caucciù ! ! Ogni volta era rimproverata da un maiò:
-Un ai mancu vergogna, o muccicò, di cantà què!
-O o! ùn si pò più cantà, avà?
È ripigliava à issa più bella, saltichjendu, nant'à un'anca poi nant'à l'altra: « O Pè ùn l'ai più ...
Tutti mi liticavete ma nisunu mi spiegava perchè sta canzona ùn era per zitelle di a mio età. Chì ne sapia eiu ! ! Voi po dinù erete vere zucche ! Sempre impediete senza spiegazioni. À noi altri zitelli, era propiu difficile à avanzà!
Eiu avia vistu parte st'omi di l'abbundanza senza troppu rigrettu.
E paste reali e davanu tutte à a mo surelluccia accarezzandu li i so ricciuli longhi è biondi.
Di mè ùn ci facianu mai casu. I mo capelli eranu corti, neri è sticchiti. Un li arricordavanu e figliole lasciate culà. Per via d'elli nascì trà a mo surella è mè un sentimu d'inviglia mai smarritu perchè disciuplicatu mai.
Eranu ghjunti ver di cinque ore di sera innù u 43 per finì.
U tempu chì a nutizia collessi in paese, u sole s'era ciottatu è annottava.
Eramu tutti pronti i zitelli di u Muchjetu, u lindumane à l'albore, à fàlà à e Piane à rende ci contu di sti stranieri. Nant'à a piazza di a chjesa s'aspettava d'esse una banda à mette si per istrada. Di pettu à u stranieru si sentia u bisognu d'esse forti.
L'omi à stanticà ci u pane, e donne s'affaccendavanu cum'è à l'abitudine, sottumesse ch'ell’eranu à l'omi di ùn alluntanà si, e femine eranu ritenute da e mamme penserose di fà ne donnucce ! !
Eiu incù i maschji era pronta à andà à ricoglie nove. Eiu sola era accettata innù a banda per via ch'ùn avia tanti cari di mamma... A mamma l'avia burlata dicendu li ch'o portava aiutu à caccara à trascinà li l'acqua per i piatti. Scalzi è à corpu viotu ci avviavamu per quelli chjassi, pigliendu l'accortatoghji, mez'à spine è cacati sumerini.
Scacciatu u patrone da u locu, sdradicatu l'arburi di frutta, -ùn li costava tantu ch'ùn l'avianu sudati- in quattru spalate l'Americani s'eranu impiantati. Eranu scarsi tandu i belli lochi à l'abbandonu. Ogni scornu era postu. Sicuri di u so affare è senza vergogna, l'Americani avianu fattu smarrì tuttu. U sudore di duie o trè generazioni . L'assassini ! ! Un era innù u mendu di i Corsi di lascià parte in un lampu masse di stonde di vita cumuna. Micca rintesi cum'è nimichi. L'affari si passonu piuttostu bè.
I mo ochji sgranati feghjavanu stu paesone, omi neri è bianchi, donne eleganti chì passavanu trà mezu à e case di tela. Mi dicia strufinendu mi e mani da u fretu è u disprezzu: « À a prima ventosa, si ne vola tuttu! Ventose è tempeste ci ne fù più d'una ... E case di tela ùn sò mai cedute di un centimetru.
Quand'elli si sò vvisti ch'o eramu ammansati à spià, ci guardonu stupidi. Un sò perchè ? Eramu po ghjente cum'è l'altri, cum'è sempre. Per elli forse marcavamu u sette ? Forse i nostri panni troppu frusti ? Forse troppu fitti per zitelli ? « O ! aviamu un babbu è una mamma, un tettu è una lingua. ! ! !» Mi venia in quella di stridà li la. È po ci lamponu à mezu stradò pugni di dolci chì stinzavanu. Ci battiamu cum'è gallochji à ricoglie li è elli ridianu à sbillichera. Un era manitronchjula a sai, o babbà, neh ! ! Mi ritrovai e mani piene di marcanzia à sparte incù e me surelle state in paese. I mo fratelli, elli eranu quì. Tantu di menu à dà. È quelli ridianu.
« Ridite, ridite puru spezia di salvatichi, si diciarebbi ch'è vo ùn avete mai vistu cristiani ! ! Spezie di manghjamerda, avite rimpiazzatu arburi per case è vi credite astuti ! ! !» Ma vistu e mo mani piene cominciai à fà i mo conti: « Cinque per mè -Ghjesucristu hà fattu prima a barba à ellu, ùn hè vera? - trè per e mo surelle, dui à mamma, unu à caccara, un pezzu à cacanile è l'altru pezzu à u me cane. » À l'appiattu per un fà mi stridà. Tandu à i cani li si dava un ossu leccatu è pane seccu. Oghje tuttu hè cambiatu o babbà! Li si parla francese è li si dice: « chérie, mon fils ». Sai cum'elli chjamanu i figlioli ? « Mon lapin, mon nounou ». Ma ci hè da dumandà si s'o simu scemi ! ! Sai ùn si dice più: « Per la Madonna, Sangu la miseriaccia, Per lu Cristu! », nò, si dice: « Putain! ». In francese e parulle sò di più pulite ! ! Un ci si capisce più nunda, u cazzu u chjamanu zizi . À me mi face pensà à u zi..i..i..ziii .. di a seca chì caccaru aduprava per arrochjà e legne. Sarà per via d’ istu zizi chì l'omi dicenu: « È vai à fà ti una seca »?

Ghjuvan Maria COMITI

Ritornu (in Des nouvelles d’IMEDOC)

U boia, incappuccinatu di neru è instivalatu di coghju purcinu, bugò cù viulenza u cundannatu nantu à u palcu di a ghigliuttina. À cantu à l'ingegnu di morte cù a so lama arrutata di frescu chì spampillulava à u sole, l'aspittava u prete da fà li basgià u santu crucifissu. Sampieru appiccicò e so labre cù a frebba infucata di quale aspetta, spaventatu, l'aiutu divinu. L'omu di ghjesgia abbuzzò un segnu di croce cappiendu qualchì parolla latina ma ùn ebbi laziu di finisce chì u boia spacenziatu bugò torna u cundannatu ver di l'impalcatura murtale. Impustati nantu à i terrazzoli di u palazzu signuriale i raprisintanti di l'ordine umanu è divinu aspittavanu, stantarati è freti cum'è e statule di marmaru chì zuccavanu u frontispiziu, ch'ella fussi cumpiuta a sintenza. Accolta in piazza publica a pupulazione mantenia un silenziu degnu è scummossu in segnu di sulidarità cù u cundannatu. L'omu era di i soi, di quellu populu minutellu chì, sottumessu, campava l'inghjulie è i sprupositi d'una istituzione crudele. È cum'è sempre quand'ella ci era una esecuzione capitale eranu ubligati à esse tutti prisenti pè scumparte quella stonda orrenda è addulurata cù u cundannatu è a so famiglia. U valore esemplare d'un capu mozzu era di sicuru più efficace chè u discorsu pritinu predicatu ogni dumenica da mane.
Sottu à a cundotta energica è bestiale di u boia culussale Sampieru messe i ghjinochji in pianu, si ghjimbò da sopra à a sporta chì duvia riceve u so capu insanguinatu è aspittò spatanscendu a mursicatura acciarina chì u si duvia purtà in l’altru mondu. U ziffulime acutu di a lama chì falava arrabbiata fece lentà un mughju sgumentatu à u populu insischitu, un chjoccu tremendu ribumbò in piazza publica è u capu cascò cù un rimore sordu ind'u fondu impagliatu di a sporta di ghjuncu seccu. Ognunu si signò cù u tremitu ind'.u spinu, e donne s'asciuvonu qualchì lacrima amara è a famigliona di u cundannatu ritense i so pienti cum'è una sfida. Ind'un batter'd'ochju a piazza si sbiutò.
U capu di Sampieru ghjacia nantu à a paglia rossa è calda cù l'ochji spalancati chì si guardavanu u celu serenu. È cum'è s'ella ci fussi stata sem'pre una fiacculella di vita in fondu à quella sporta, Sampieru si rammentò ciò ch'ellu avia campatu qualchì mese prima.

Impressione strana di sente si cusì lebiu. Li si paria d'esse un'altagna maestosa purtata da un vintulellu caldu. U so sguardu suspesu fighjava quell'omu mortu, distesu in pianu, è si meravigliava di vede si cusì, spiccatu da u so inviluppu umanu. Fatta fine u suicidiu era cosa faciule assai : bastava à fà si falà in corpu un bichjeru di quella bivenda pè u sonnu. L'aputicariu dicia chì trè o quattru candellucce vi facianu passà una nuttata sana à dorme cum'è un criampulellu. Sampieru s'era fattu falà a buttiglietta sana. Avà a so anima vuculava in quella stanza da sopra à u so corpu senza vita è si dumandava ciò ch'ellu duvia fà, mortu ch'ellu era. Ùn era po tantu avvezzu à quessi i viaghji. Era ancu scunvintu chì dopu à a morte ùn ci era più nunda : più maghjine, più sintimi, più periculi, più nemichi, più turmenti ; via, u neru siderale è basta. Ùn s'aspettava mancu à pena à esse capace di vede a vita umana sbucinà si linda linda sottu à a so anima invisibule. Di sicuru avia da vede a moglia affaccà si è scopre u maritu mortu, i pienti d'una famigliona addulurata, l’interru à fughjera ind'a fossa cumuna riservata à i puvaracci di a so sterpa, l’amichi veri venuti à accumpagnà lu.
L'avia vulsuta lascià quella vitaccia sciagurata chì ùn li permettia mancu d'assicurà u manghjà à i so zitelli. Rubbà pè fà si taglià u collu ùn era mancu una scelta assinnata. Tandu s'era lasciatu piglià da u curaghju di tumbà si ma ancu da quellu vigliacchime chì l'avia fattu abbandunà una famiglia ind'i castighi maiò.
D'un colpu s'eranu affaccate unepoche d'ombre chì l'avianu inchjerchjatu è u s'avianu trascinatu in l'abbissi infiarati d'un infernu spavintevule. L'anime marturiate picciavanu ind'un dulore eternu senza pudè salvà si mai. Cù l’ochji sburlati da u terrore Sampieru avia capitu ch'ellu s'era cundannatu à una pena chì li facia vede a so vitaccia passata cum'è un paradisu. Tandu intese una voce suprana chì li disse ch'ellu avia fattu un peccatu di quelli pessimi : avia tombu una vita, una vita nata da un soffiu divinu è ch'ellu ci vulia à rispettà à tutti i patti. A so brama di cunnosce a pace è a serenità eterna ùn si pudia ottene dopu tamanta inghjulia à u Creatore. Ma una pussibilità l'era accunsentuta di rimpattà si, cum'è à tutti quelli chì brusgiavanu in quell'infernu è chì ùn l'avianu micca sapiuta neguzià vultati ch'elli eranu in terra. Avianu cuntinuatu à campà ind'u peccatu è avà a pagavanu più chè cara. Sampieru pudia vultà in terra è fà in modu di sfrancà si da l'infernu mustrendu si ghjustu è curaghjosu.

Un vomitu viulentu li facia rende à bacinate sane i litri d'una bivenda amara chì li stringhjia è li ripulia u corpu. Ind'u spidale di a carità pupulare, duv'elli l'avianu traspurtatu affannati a moglia è i zitelli, l'avianu fattu i lavamenti cù l'imbutu è l'acqua acitosa. Quand'ellu lentava Sampieru una fiumara fumaticosa in pianu cù un mughju buinu, li si paria ch'elle francavanu a so bocca spalancata tutte e so trippe marturiate. Li si stracciava da u nentru tutta a so persona. L'avia ritrova a vita, ma cù u dulore sprupusitatu d'una parturianza. Era quella sigonda nascita chì li duvia permette di guadagnà si u paradisu.
A moglia l'avia fattu capì a scimizia di u so attu addisperatu ; ch'ellu ùn era micca statu ghjustu è nè mancu curaghjosu. « Ghjustu è curaghjosu » avia dettu a voce suprana. Tandu Sampieru ricunniscì u messaghju divinu à traversu à e parolle di a donna. Li vultò in mente a visione spaventosa di quell'anime dannate è si sentì accampatu da u calore minacciosu di e fiare di l'infernu. Un sudore luccichente è abbundante li spisciulava in faccia è quand'ellu strinse e mani di a moglia turmentata da l'angoscia, a so decisione era bella ch'è pigliata.
U cummissariu reale sburlò l’ochji. Quessa po a situazione ùn l'avia mai cunnisciuta. Si prisentava quell’omu da fà una lagnanza pè tentativu d'omicidiu vuluntariu. Fin'à quì ùn ci era tantu à dì ; ma quandu Sampieru palisò chì a lagnanza a facia contru à sè stessu tandu l'affare si cumplicava.
- Hè detta chì un suicidiu fiascatu raprisenta un casu particulare chì ùn hè micca statu previstu da a lege, disse u cummissariu à pena frasturnatu.
- Ricunniscite quantunque chì aghju cercu à tumbà à qualchissia ?
- Sicura chì a ricunnoscu, ma quandu u culpevule è a vittima sò a listessa persona ùn sò micca ciò chì ci cole à fà. Mi tocca à riferisce à i mio superiori. Per avà vi ne pudete ancu vultà in casa vostra.
- Ma ùn pudete micca lascià liberu un assassinu, o sgiò cummissà. Sò ancu capace à ricumincià, è tandu l'averete voi a rispunsabilità d'una morte, peghju : d'un assassiniu.
U cummissariu, rossu inciaparatu, messe à mughjà è fece lampà quellu scelleratu ind'una carciara freta è bughja.
Distesu in un scornu neru, nantu à a paglia croscia da l'umidità, Sampieru si dicia ch'ellu avia pigliatu a decisione bona : « ghjustu » era statu per via ch'ellu avia messu l'affare in manu à a ghjustizia ; è u « curaghju » l'avia avutu d'andà à prisentà si à u cummissariatu cuscente di tutte e cunsequenze ch'ella averia avutu quella lagnanza nantu à a so vita.
È e cunsequenze ùn si fecenu aspittà. A stranezza di u so casu particulare era cullatu finu à e cime di u putere civile è religiosu. Ci eranu nati cuntrasti ghjuridichi è teologichi chì avianu messu u scumbugliu inde e cuscenze. Era più vittima o più assassinu Sampieru ? I laichi dicianu « vittima » per via chì u suicidiu era fiascatu è chì u rimorsu u facia digià soffre à bastanza ; i religiosi dicianu « assassinu » postu ch'ellu avia vulsutu fà offesa à u Signore inghjuliendu ciò chì ci hè di più santissimu in l'universu : a vita umana. Pocu i brioni è e scalpighjate in quelli cuncistorii suprani. I spizialisti di dirittu si matriculavanu u cerbellu da truvà a risposta adattata à u casu di Sampieru. L'esperti in teulugia indettavanu u peccatu murtale chì ùn pudia truvà perdonu ind'è l'umani. I discorsi più scemi è più cuntradittorii circulavanu ind'u paese sanu finu à sbuccà nantu à un cunflittu apertu trà laichi è religiosi. U prublema era maiò è ne cumprumettia ancu a pace civile. Cusì passavanu i mesi senza ch'ellu fussi trovu un articulu di lege novu da disciuplicà u prublema è a crisa. È a misura ch'ellu si sbucinava u tempu i ghjudici è i veschi, chì s'eranu tazzati à colpi di riferenze legislative o bibliche, cumincionu à avè ne una techja di quell'omu chì avia fattu nasce u parapiglia è tene trà e duie istituzione incaricate di fà rispettà a lege umana è divina.
Tandu fù urganizatu un prucessu speziale pè fà la finita cù quellu capatoghju è prima ch'ellu si ne murissi quellu disgraziatu ind'a so carciara bughja.
Detenu à Sampieru un avvucatu chì avia avutu, à principiu, u so da fà pè ùn perde micca u capu. Un ghjornu era a vittima u so cliente, u lindumane era l'accusatu è u tintu avvucatu ùn sapia più à chì diavule arricumandà si. Fatta fine l'avianu purtatu à u spidale ind'un statu mentale vicinu à a schizufrenia. Senza avvucatu è senza a forza fisica è mentale pè pudè difende si da per ellu Sampieru fù cundannatu à morte.

In fondu à a sporta di ghjuncu seccu, nantu à a paglia rossa è calda, ghjacia u capu di Sampieru chì si guardava u celu serenu. Una voce suprana disse « Si digià di ritornu ? » Si chjosenu l’ochji è ùn ci fù più chè u neru abissale.