CARMINI

Scontri di 30.01.2023

Stupì si di e maghjine create da a lettura di Charmes, sequità ne u ribombu in l’altra lingua u corsu è po un altru linguaghju, u cantu. Pruvà  cù un’attenzione permanente à traduce ne equivalenze linguistiche è musicale adattendu in corsu u puema valerianu. Hè statu quessu u prugettu da trè attori : Patrizia Gattaceca, pueta è cantarina, Ghjuvan Bernardu Rongiconi, musicante è accunciatore, è po Ghjacumu Thiers, scrittore è traduttore. Un attellu in opera, maravigliatu è stupitu da a vicinanza trà Charmes è Carmini, a so adattazione corsa vucale è musicale. Custindi duv’ella si accerta di più in più ogni ghjornu l’idea  d’una identità mediterranea è isulana prufonda è scumpartuta.

Ind’è l’album Carmini ci sò 12 tituli : «L’apa», «I passi», «A Cinta», «E Mergane», «Morta ma micca in veru», «Internu», «Oda secreta», «Una chì dorme», «Rimitore», «U silfu», «Di Rigiru», «U vinu persu».

 In più si trova un strattu di u «Cimetière Marin» : «Campusantu Marinu».

 I legami d’accessu à Carmini sò: Patriziagattaceca.com

U prugettu Carmini a prima volta ch’ellu fù presentatu era in u culloquiu di a Chaire Esprit Méditerranéen (Università di Corsica) d’ottobre 2018 in Bastia. L’album hè esciutu in u 2019 è hè statu laureatu di u  Grand Prix Charles Cros di ghjennaghju 2020. 

Creazione di u spettaculu novu di Patrizia Gattaceca : CARMINI : 14 marzu di u 2020, Alboru, Bastia.

CARMINI 2020

 

Issu spettaculu CARMINI 2020 prugramatu in Bastia u 14 di Marzu 2020, bella sicura bramavamu di fà ne un avvenimentu culturale ed artisticu di qualità, ma ci avemu dinù l’ambizione di stampà li u so significatu sanu in u parcorsu ch’è no iniziaimu più di quaranta anni fà è ch’è no purtemu da tandu, regulari è cunvinti sempre. Hè di fatti un’altra tappa nantu à issu chjassu ch’è no emu sempre praticatu cun l’inseme di u versu cum’ella torna è diventa a nostra isula.

Quessa vene à dì quantu a nostra azzione, in e so varie spressione, l’emu vulsuta sempre strutturante, per dì la cusì, in quantu à a sucetà è a cultura da duv’elle venenu è ch’elle volenu illustrà. Di fatti, per mezu d’isse stonde celebrate in a so divizia creativa, si tratta per noi di arricà in a nostra sucetà isulana una creatività permanente è ampia, assai di più ch’omu pensa di solitu. Ùn vale a pena à dì chì creazione da durà si ùn ci ne puderia esse senza lampà in pianu certe idee pronte è leste. Si capisce chì a lingua corsa ùn si hà da pudè arradicà pè u sempre s’è l’opere si firmeranu senza influenza da mudificà u statutu è a manera di cuncepisce a lingua nustrale in senu à a sucetà corsa, è quessa pè à chì a parla o a puderia aduprà. Cunvinti cusì, ùn mettimu mancu à pena da cantu e creazione è spressione plurilingue d’oghje o di dumane. A primura ch’è no avemu di u diventà suciale di a lingua vole solu mette in lume e vere pussibilità di sviluppu di u corsu chì di regula ùn si percepiscenu è, in cunsequenza, si lacanu da banda, senza sfruttà le ! Dunque pensemu chì l’avvenimenti literarii è culturali, tutti quanti, i duvemu ligà cù a vita suciale, cunsiderendu, in quantu à a lingua corsa, i prugressi di a mudernità è l’acquisti patrimuniali permanenti. A pudemu verificà in certe sucetà chì u statutu suciale di a so lingua eri minurizata oghje hè accrisciutu assai. Custindi, trà i mutivi d’issi prugressi ci truvemu l’opere literarie è culturale à impuntellà a crescita di a  « nurmalizazione linguistica ».

 

Ed hè perciò chì l’invitu di a Municipalità di Bastia pè u mese di marzu 2020 hè chjara ch’ellu hè statu una bella occasione da accertà torna, in modu significativu è pupulare, i prugressi acquistati da l’arti in Corsica issi ultimi decennii, è di mette li in leia cù u patrimoniu sputicu di e varie spressione di a Corsica di sempre, trattendu si di cultura pupulare o di linguaghji detti « ricerchi ».

 

Issa finalità, cridimu propiu ch’ella hè fatta attuale da CARMINI, stu prugettu di nostru, chì si hà digià buscu un bellu sviluppu suciale, cun parechji appuntamenti è rializazione. È tandu si capisce ch’è no voglimu mette torna in davanti u prufittu cullettivu per mezu d’issa stonda pudente u 14 di marzu 2020.

Per contu nostru, s’è no avemu sceltu una creazione ispirata da l’imaginariu pueticu valerianu, hè ch’ella farà oramai figura cumu una carta d’identità culturale capace à esse cunfermata da parechji punti di vista.

S’infatta chì l’annu 2019 cunsacratu da Annu Paul Valéry » hè statu un mumentu impurtante di iss’umagiu, ch’elli facenu regulare oramai i varii gruppamenti, stabilimenti, lochi di cultura è istituzione da salutà issa figura maiò di a literatura è u pensà di i tempi muderni. Dunque, in i mesi chì preparavanu issa data di primura pè a festa di l’arti di u Spettaculu Vivu, occasione d’indià si cun efficacità è allarghera, occasione ùn ci ne sarà stata più bella chè a rializazione di l’umagiu ch’è no avemu resu noi, invitati da a Municipalità di Bastia.

 

Patrizia Gattaceca / Associu Arcubalenu.

CARMINI (G.Thiers)

L’apa

  

Quale è cusì fine è murtale

Ch’ellu fussi u to acu, o l’apa bionda,

Lampatu ùn hè à u mo grembiu mondu 

Ch’un frisgiu lebbiu quant’è l’onda.

 

Punghji di u mo pettu u tondu bellu,

Chì nantu more l’Amore o s’addurmenta ,

Venga un pocu di mè russicciu,

Nantu à a carne tondula è po ribella!

 

In furia  mi ci vole l’infinitu castigu:

Vale più un male bellu distintu è vivu

Chè un suppliziu chì dorme è si nasconde!

 

Sianu puru i mo sensi vivi è accesi

Cù issu richjamu fine fine è d’oru

Chì s’ellu ùn ci hè, l’Amore more o s’assuffoca!

 

 

 

 

I passi

 

I to passi, picci di u mo silenziu,

Santi è pianamente posti,

Duv’ella ghjace a mo primura

Ghjunghjenu cutrati è muti.

 

Persona schjetta, ombra divina,

Cusì dolci  i to passi tenuti!

O Dii! …o tanti doni ch’o mi induvinu

Ghjunghjenu à mè, in sti passi nudi!

 

È s’è a to bocca si avvicina,

Quandu ti appronti à porghje pace,

À chì mi stà in piena mente 

Cù u cunfortu di un bellu basgiu,

 

Ùn mette fretta in issu attu fine,

Dulcezza d’esse è po di ùn esse,

Chì aspettendu vi, aghju campatu,

Cù in core solu quelli to passi.

 

 

 

A cinta

 

U celu culor di masca lachendu puru

Ch’elli l’alliscinu issi sguardi nostri

Ed essendu à puntu d’oru u tramontu

In issi rosuli si ghjoca u tempu,

 

Di pettu à l’abbambanatu è mutu

Da u piacè chì sbotta da issu quatru pintu,

Ind’è un’ ombra cù a so libera cinta

Chì u tempu à mumenti a si arrubba.

 

È quella cinta vagabonda

Face in u soffiu lestu è lebbiu 

Trimà u supranu ligame

Di u mo silenziu cun stu mondu...

 

Culandi è quì… Sò solu solu,

È tetru ... Ma quantu dolce pare a morte

 

 

E mergane

 

Mergane toste sgrignate

Sbacche, vinte cun troppu grombuli,

Parite tutte chjocche suprane

Scuppiate da e so scuparte

 

S’è tanti soli ch’è vo patiste,

O mergane incanterate

Vi anu fattu di superbia zuccate

Scriccà  mediane di rubbiu,

 

È s’è l’oru seccu di a buchja

Quandu ci hè forza piglia è scuchja,

Botta in gemme rosse di suchju,

 

Issa luminosa rumpitura

Face sunnià a mo primura 

Di quella piatta architettura.

 

 

 

Morta ma micca in veru

 

Ed umile è tennera, nantu à a tomba d’incantu

In l’insensibule ricordu,

Da tante ombre è rinunzii è d’amore offerta,

Face u to garbu acciaccatu,

Mi morgu è ti morgu à nantu, cascu è mi ne falgu,

 

Ma subitu falatu nant’u tumbinu inghjò,

Chì quessa a lastra chjosa à cennere mi chjama,

Quella chì pare morta ma li ne volta a vita,

Freme ed apre l’ochji, mi schjarisce è mi fraca,

È sempre mi s’abbraccia è piglia in l’altra morte

          Più cara ancu chè a vita.

 

Oda Secreta

 

Caduta fiera è dolce fine,

Lotte scurdate ma chì delizia

Stende si propiu in l’erba soffice

Dopu ballatu u corpu lisciu !

 

Chì mai mai un lume simule

Cumu issi sprichji statinali

Nantu à una fronte carca à sudore

Ebbe cantatu d’avè vintu !

 

Ma toccu da quellu attrachju,

Iss’ esse tamantu chì fece tantu,

Chì ballava è rumpia Erculachju,

Avà hè solu di rosule un catastu!

 

Durmite sottu à i passi siderali,

Vittore pianu pianu disghjuntu,

Chì l’Idra chì cun l’eroe voga

À l’infinita hà spartu l’ale...

 

Ma chì Toru, chì Cane od Orsa,

Chì ogetti di tamanta vittoria,

Quand’ell’entre in i tempi sguaiati

Impone l’anima à u spaziu informe!

 

Fine suprema, scalusginime

Chì pè i mostri è pè i dii,

Pruchjama à l’universalime

L’atti tremendi in u celu apposti!

 

 

 

 

 

 

Internu

 

Una schjava ochjilonga carca à molle catene

Mi cambia l’acqua à i fiori, ciumba in i cotri da vene,

In issu lettu à misteru paspanu e so dite pure ;

Ci hè cusì una donna in trà mezu à ste mure

Chì passa è po rivene decente in u mo sonniu,

Passa trà i mo sguardi rompe li ùn hà bisognu,

Cusì passa u vetru à traversu à u sole,

È di a ragiò pura ci ne risparmia e fole.

 

 

 Una chì dorme

 

Chì secreti in core mi brusgia l’amica meia,

È si spira un fiore cun visu lindu ad anima soia ?

Cumu è cun chì suchju a niscentria dolce

Face issu spampanà di una donna chì dorme ?

 

Fiatu sogni è silenziu, calmana mai vinta,

Sì suprana, pace forte puru sopr’à u piantu,

Quandu in pienu sonnu l’onda grave è l’ampiezza

S’acconcianu in pettu d’una nimica simule.

 

Catastu addurmintata d’oru, ombre è rinunzii,

T’arricheti tremenda è tracarca à doni,

O cerva languida longa à fiancu à una caspa,

 

Chì senza l’anima chì ùn ci hè, chjappa ind’è l’inferni,

A forma di corpu puru un bracciu curvu cinghje,

Cura, a to forma l’accura è stò l’ochji spichiti.

 

 

Rimitore

 

Ghjimbu contr’un fiume tamantu sempre e mo vugate,

Mi tiranu à dispiacè da issi belli cuntorni ;

Anima cun pisie e mani, piene da remi è ghjorni

U cele ùn pò chè cede à tante cavallate.

 

À core seccu, ochjichjappu da u bellu ch’o sbattu,

Lachendu maturà ingiru i chjirchjoni di l’onda,

Vogliu à colpi à colpi rompe l’illustre mondu

Di frundame è di focu ch’o cantu bassu è ciattu.

 

Arburi ch’o mi ti incalcu, marezzu senza storia,

Acqua pinta à fiurami è pace à rifinitu,

Straccia ti li, o barca mea, imponi li u frunzitu

Chì si lampa di a calma à squassà ne a memoria.


Mai mai, o l’asgi di u ghjornu, ùn mi anu e vostre grazie

Patutu quantu u ribellu chì si para à pasponi

Ma, cumu quelli soli da zitellu mi caccionu,

Mi ne collu à la fonte, duve un nome ùn hà spaziu.

 

Indarnu tutta a ninfa cusì sparta ed immensa

Tene à bracce schjette i mo membri straziati ;

Pianu pianu aghju da rompe mille nodi cutrati

Ed e strisce argentate di a so nuda pudenza.

 

Stu secretu rimore ind’è l’acque, stu fiume à modu stranu

Pone i mo ghjorni d’oru sottu un fasciu di seta ;

Nunda più à cechesca usa a gioia antica

Ch’un trostu à scappà pianu è senza nisun cambiu.

 

Sott’à ponti annellati, l’acqua fonda mi porta,

Volte gonfie à ventu, di sussurru è di notte,

Correnu à a fronte schjacciata tante volte,

Ma ch’u so ossu fieru hè duru più ch’a porta.

 

Passa a notte è ripassa. L’anima li cala sottu

L’umule d’i so soli, e so palpetre leste,

Quandu, cù quella mossa chì di petre mi veste,

Mi sprufondu à dispettu di tantu azurru à l’oziu.

 

 

U Silfu.

 

À chì l’hà vistu hà vistu

Eiu socu lu muscu

È vivu è dopu scioltu

In u ventu sepoltu

 

À chì l’hà vistu hà vistu

Natu à casu o d’ingeniu

È po subitu ghjuntu

L’affare hè digià smuntu

 

Nè lettu nè capitu ?

À e mente più scelte

Tanti sbagli incristiti !

 

À chì l’hà vistu hà vistu

Solu u spuntà d’un pettu

Trà stu pannu è po l’altru

 

 

Di rigiru

 

Rigiru ed avvinte,

Secreti da bugiardu,

Arte ci sarà più tennera

Chè quessu l’asgiu lentu ?

 

Duve vò eo a sò,

Ti ci vogliu purtà,

U mo scopu ùn hè

Di nuce è fà ti male...

 

Benchè à boccarisa

Ed in piena fiertà,

Tamanta libertà

Ti mette imbasgialita ?

 

Rigiru ed avvinte,

Secreti da bugiardu,

Vogliu ch’ellu si aspetti

U dettu più dilettu.

 

 

U Vinu Persu.

 

Un certu ghjornu à l’Oceanu,

Ma in chì loche ùn sò chì mondu,

Lampai da impegnu à u sprufondu,

Un pocu è tantu di vinu raru...

 

Sparghje à tè, quale volse, o liquore?

Soca cusì cumandò l’induvinu?

O qualchì abbramu di lu mio core,

Pensendu sangue ma dendu vinu?

 

Sta tralucenza solita di u so lume 

Dopu à issu rossu lebbiu cum’è fume

Si sparse quant’è nunda sopr’u mare...

 

È persu quellu vinu sò imbriacate l’onde !...

Chì saltonu si hè vistu in l’aria amara

E figure di quelle più prufonde...

 

 

 

 

 

 

Campusantu Marinu.                                   

 

                                                Stu tettu chetu, ci passanu culombi

                                                          È piglia à palpità intr’à mezu à e tombe

                                                          Meziornu chì hè ghjustu di focu ci cumpone

                                                          U mare, u marinu sempre riprincipiatu

Premiu beatu di l’affare pensatu

                                                          À issa calma divina u sguardu cala è si pone

 

                                                          Solu per mè, per mè solu, è per mè propiu,

                                                          À vicinu à un core, duve spicca u puema,

                                                          Trà mez’à viotu è sputicu stalvatu,

                                                          Aspettu u ribumbà di quell’altura meia

                                                          Amarezza bughjura di issa ciuttarra deia,

                                                          Sempre à l’anima sunendu u so ciottu  scavatu!

 

                                                          Ghjuntu custì l’avvene hè asgiatezza.

                                                          A zecca secca ruspa in l’asciutezza;

                                                          Tuttu hè brusgiatu, sfattu, è l’aria u si inghjotta

                                                          Qual’hè chì sà à chì zarra severa...

                                                          Tamanta vita intuppa l’addisperu,

                                                          A mente chjara è l’amarezza hè dolce,

 

Chjirli pinzii di femine stuzzicate.

                                                          Ochji, denti è umide ochjate;

                                                          Pettu chì bolle ghjuchendu cù a fiara

                                                          Sangue chì luce nantu à e labre vinte

                                                          Ultimi doni, difesi à dite strinte,

                                                          Tuttu entre in ballu è entre sottutarra!

 

                                                          Immurtalità innaurata è grinta,

                                                          Darari cunfortu à spaventu intinta?

                                                          Tù chì faci di a morte u so pettu maternu,

                                                          Bella bugia è pietà cunfusa !

                                                          Qual’ùn la sà è quale ùn le ricusa

                                                          Issa chjocca viota è quella risa eterna !

 

 

Manc’à pena! Innò! L’avvene hè primurosu

                                                          Sciappate, o carne meia, quella forma pensosa !

                                                          Sciaccate vi, o sti pulmoni, a nascita di i venti !

                                                          Issu frescu frescu da u mare cullatu

                                                          Mi rende l’anima meia...Ô pudenza di u sale !

                                                          Ciuttemu ci in l’onda è sorte ci valenti !

 

 

                                                          Avà si pesa u ventu!… Pruveremu à campà!
                                                          Tamanta hè l’aria à apre è à chjode u mo libru,
                                                          Da sta scugliccia zirla è scrizza u marosu!
                                                          Aiò, spiccate u volu, pagine abbagliulate!
                                                          Pistate lu, ballane, iè pistate cun l’acque rallegrate
                                                          Issu tettu chetu da vele prima spizzicatu!

 

 

Puesia, cantu è musica spessu si capiscenu da generi è modi di spressione senza leia nè… ribombu da unu à l’altru.

Invece in Corsica, da ch’ella hè affaccata a puesia sinu à e so creazione più oghjinche, s’accordanu, si rispondenu è bellu à spessu si cunfondenu unu cun l’altru.

Patrizia a ci hà ramintata è dimustrata bellu bè in u so Cantu in mossa, ch’ella hà unuratu a Cullettività di Corsica cù u Premiu 2017 di u Libru corsu. Issa publicazione hè magnifica è si leghje faciule. Cunvince subitu per via chì passa in rivista tutta a strada fatta, da a paghjella è i canti di u fulcloru, quelli di e cantine è caffè, è po l’altri, militanti di u Riacquistu sinu à e tendenze più recente. Cantu, musica è puesia danu struttura à a cultura isulana ella stessa è cù e so varie spressione, da u sacru à u cutidianu più mudernu. È tandu Patrizia Gattaceca, una trà e voce feminile fundatrice di l’oghje di a cuscenza corsa indiata, saluta issu chjassu di u patrimoniu vivu  dicendu chì, cum’è tanti Corsi, li si pare d’avè ricevutu u cantu da lascita patrmuniale.

Quessu u patrimoniu hè robba di valore chì hè à tempu tipicu è apertu à l’altre spressione  culturale è artistiche, qualsiasi u linguaghju o u generu.

 

Dunque : puesia, cantu è musica, iè stanu in cerca…….. Di l’accordu perfettu. Una sperienza fatta torna una volta è cun riescita pocu fà. À noi Carmini dinù ci hà incantati. Eo, Patrizia è Ghjuvan Bernardu simu stati tocchi è cumossi assai. Un incantu! Di sicuru in piena Castagniccia duv’elli scrimizeghjanu, accarizzati da un’arietta, i frundami duv’ellu stà ciattu ciattu u Studio L’Angelina à E Valle di Rustinu. …. Dodeci puema in corsu in un ambiente d’amicizia fundia è bramosa sempre di nuvità. Carmini : si chjama cusì sta creazione. Patrizia l’hà messa in musica  cun Ghjuvan Bernardu. A so interpretazione sana sana rispechja u rispettu ch’ellu ci move à noi quellu pueta maiò Paul Valéry.… Valéry chì dicia chì u significatu di u puema, a so verità è a so interpretazione ùn sò prupietà di à chì l’hà cumpostu chè durante solu l’attu stessu di a scrittura soia. Per contu meiu subitu subitu mi sò messu à l’agrottu cù issa dichjarazione di l’autore di Charmes è aghju avutu l’ardì di traduce una manata di i so puemi maravigliosi.

 

Ed hè cusì ch’aghju ritrovu un’impronta di quella puesia soia ch’o aghju sempre ammirata è, à parè meiu, da cunsiderà à livellu di e più magnifiche. Un riferimentu intellettuale ch’o avia studiatu è propiu prezzatu assai  in cor’ di a mo furmazione. È po dopu… mi ne saraghju ancu à pena scurdatu.… Or l’adattazione ch’elli mi dumandonu Patrizia è Ghjuvan Bernardu di fà in corsu mi hà purtatu à interrugà mi in quantu à l’impressione  ch’ella ci lacatu issu eserciziu traspunendu la in corsu. D’altronde mi devia ramintà chì parechji anni fà, intervistatu in quantu à a mo pruduzzione puetica mi si era chestu di cità i pueti chì mi pudianu avè ispiratu. Or ne avia ammintatu unu solu! À puntu Paul Valéry! Issa cunfessione, l’aghju ritrova in Puesia corsa d’oghje (www.interromania.com, rubrica « Puesia »).

 

U fattu si stà chì, prima di tuttu cù u penseru di quandu ci vole à traduce in un tempu chì pare sempre troppu cortu, mi sò trovu di fronte à l’angosce ligate à l’attu di traduzzione. Hè chì, puru s’omu hè cuntentu cumu un pichju quand’ella hè compia, à mè iss’andatura più di una volta mi hà aggrancatu in u tira è molla, u dubitu è l’insudisfazzione. Ma issa volta ùn hè stata mancu à pena cusì. Dopu pocu, invitatu in u Studio Angelina à sente  u sboccu di l’interpretazione è acconci di a cantarina è u musicante, aghju intesu in mè tamantu gudimentu mentre ch’elli mi sfilavanu à mente i versi di Valéry oramai passati in corsu, in musica è in voce. I scontri accumpagnati, allargati, inalzati da un sfilà cuntinuu di maghjine sugerite mi da u cantu è l’opera musicale. Sò stonde, quesse, da move una maraviglia ch’omu ùn si ne scorda mai.

È puru issa impressione d’una creazione fine è rifinita in tutti i so elementi ùn ci la facia à squassà da a nostra cuscenza i travucchetti ch’ella avia sappiutu ammaestrà è francà l’arte di a musica. Patrizia è Ghjuvan Bernardu s’eranu di fatti truvati di fronte à una muraglia di impedimenti furmali. Di pettu à issi puemi ch’elli devianu trascrive, laconu corre riprese, riturnelle è puntuazione, rime è ritocchi in quantità chì aspettanu spessu spessu quellu chì face l’acconci tramutendu u puema da fà lu diventà cantu. Dicenu oghje cun forza è cun gioia chì mai mai si hè trattatu per elli di “fà canzone”.  Dunque anu decisu di ùn fighjà qualsiasi cunvenzione è di accuncià u puema tale è quale cum’ellu li venia. In modu spuntaneu. Anu tradottu in musica a piena di maghjine chì li si presentavanu. Lampi scrizzati à parte si d’impruvisate. A musica campata da linguaghju di una traduzzione vista è chjappa da attu di pittura. Caratterizendu a so creazione, à tremindui li piace à dì chì l’interpretazione d’issi puemi di Valéry sò una « pittura sunora ». U miraculu di cunvenzione scrizzate in pisticciuli, à dispettu di una forma stretta è strinta, è po à l’ultimu a sensazione di esse propiu liberi, capaci à gode si un’apertura maiò, quella di una puesia ricevuta è risentuta figurativa cun tante maghjine. È adattata in corsu, a ci face ricunnosce, fà la nostra cumu evidenza patrimuniale, una creazione propiu « nustrale ». Un universu vistu, cunnisciutu è bellu fidu cù u nostru imaginariu.

 

I pruvatoghji cum’è quessi ci dumandanu di circà s’ellu ùn ci hè da currege e definizione di parolle d’usu abituale.  È sarà cusì pè a  « puesia » ? Quessa, si puderà propiu fà diferenza cù a « musica » ? È a musica ùn saria, ancu ella… puetica? Cumu d’altronde u sonniu duv’ella ci ciotta a musica? È l’universu ch’è no scuprimu sentendu l’opera di  Patrizia è Ghjuvan Bernardu ?

Ci ampara Valéry chì e parolle di a puesia ùn spariscenu cum’è quelle di u linguaghju usuale ma si perpetueghjanu in a so forma sempre listessa è cusì creanu u linguaghju pueticu. Di fatti, quessu custì u linguaghju ci chjama à esse attenti nantu à u significatu d’isse parolle puetiche dumandendu ci di ricullà sinu à l’idee ch’elle rapresentanu. È po dopu fà si a rimarca chì ribombanu trà d’elle in una risunanza nova. Nova è strana, postu chì isse parolle puetiche parenu listesse à quelle di u cutidianu. Hè tandu ch’ella spicca a verità di a metamorfosi. A robba, e cose, è i vivi ch’elle insegnanu isse parolle cunnisciute tandu accade chì l’idee chì e rapresentanu si trasformanu in u linguaghju pueticu.Tandu  Valéry prupone una cunclusione chì sente ch’ella hè ardita: Isse parolle « si trovanu -scusate mi issa spressione dice u pueta- musicalizate, diventate risunore una per via di l’altra, è cumu currispundente. »

Avvicinendu in issu modu i singhji universi di a puesia è di a musica Valéry ci invita à esse pienamente attenti nantu à e scuperte ch’ellu permette l’ascoltu. Quessu custì, dice ellu, hè assai più chjaru è porta di più chè «a struttura cunvenziunale di u linguaghju di ogni ghjornu è e so cumplicazione storiche». Sà interpretà u mondu di i rimori, « incuerente è nutritu in modu irregulare cù una mansa d’incidenti meccanichi ». L’ascoltu ci sente elementi chì t’anu relazione trà d’elli. Issu modu di classificà li porta nantu à l’intervalli chì spiccanu issi soni è chì tandu diventanu soni, unità sunore. Issi prudotti di sta scelta anu da pudè fà « almanaccà chjari, implicazione successive o simultanee, sequite è incroci ch’omu pò chjamà intelligibili ». Tandu emu da pudè accertà ch’ellu ci hè in a musica e pussibilità astratte. Una porta aperta ver’di l’idee.

 

Ci pensu è ci ripensu è, ad ogni volta, issa cunvinzione di Valéry torna à rimandà mi à l’impressione ch’aghju risentuta a prima volta ch’o aghju pussutu sente u risultatu di u Salute o Ghjà , aghju solu rillevatu P 11 di Carmini , fighjate e virgulette  paragrafu 2 : "a " a musica" .

è eccu u listinu definitivu ( più o menu) per Noè ( dui tituli in più) 

1 Eden

2 U dilluviu

3 Ghjente di Noè

4 Pentimentu

5 L'arca

6 U scunnisciutu 

7 A merula

8 Ventu di libertà

9 Sign of life

10 L'opera umana

11 Vechje terre

12 Paese di legnu

13 U Ceppu di Noè

 

Basgi 

Sò belli sconfini...

travagliu di Patrizia è Ghjuvan Bernardu à nantu à e mo traduzzione d’isse pezze di Charmes. Di sicuru un piacè tamantu, ma dinù un smaraviglià untu di qualchì stupore chì ùn mi hà più cappiatu sinu à quandu mi sò ramintatu issa cuncepitura di u puema chì, à sente à Valéry, stà vicinu à « l’idea ». È tandu, à puntu hè quella « sunurità minima » à dà li un zinzicu di « significatu » in più. Si capisce quantu sò pussutu esse stupitu di custatà chì in u nostru Carmini, a musica è u cantu pare tuttu ch’elli fussinu stati cuncepiti da l’amichi musicanti vulendu tene in a so interpretzione una misura è una tunalità capace à fà ribombu cù isse sunurità vicine da l’idea. Quella « idea » valeriana chì laca liberu u sviluppà di l’imaginazione pè à chì sente è à chì leghje u puema. È à puntu inghjenna un’infinità di maghjine chì facenu innalzà l’ascoltu… è compiu iss’evuluzione, torna à purtà lu sempre à un’ identità rinfurzata cù isse aperture chì mai piantanu.

 

Ma issa dumanda, ùn aghju ancu avutu u stomacu à fà la à Patrizia è Ghjuvan Bernardu …

 

 

E mergane di Valéry, segnu di l’alba di u pensà 

 

 

Tantu peghju per mè s’è vo truvate u paragone stupidu. Basta ch’ellu mi capischi Ghjuvan Pè. Da criticu ùn feraghju chì criticu d’arte ùn sò. Solu cumossu da a passighjata trà tanti ogetti estetichi chì sò un vede tutti. È issi passi facenu pensà, medità una cria, passà al di là di l’apparenze. È riportanu, sempre sempre, à a lezziò di i sensi.

Forme, culori, materie, è per via di l’abbacinu di e currispundenze estetiche, à l’ultimu i sensi, tutti tutti sò stuzzicati. Sinestesie…

L’opera impalcata quì hè una scena di vita è u sguardu ci leghje trè vie surelle : u dissegnu, a pittura, a scultura è pocu impreme à noi di sapè qualessa si aprì di prima à u passu di l’artistu. Chì l’inseme ùn hè crunulogicu per nunda. U cumissaru l’hà assestati chì e trè arte si pudessinu rispechjà. Hè chjama è rispondi di pussibuli sfarenti in una persona una è un imaginariu chì li face unità cù un cantu unicu è scriviture varie. Ma più và è più mi pare chì u raportu triangulare di e spressione fussi cumandatu da unu di issi trè elementi spressivi. È più cresce l’osservazione è più sentu cum’ellu hè urganizatu ognunu d’issi trè mondi plastichi.

U scultatu per indettu u mi vecu à pian terrenu, fundale di u mondu è puntellu di una sperienza, ricca di stili è di materie, da isse figure ridicule è belle atterzate, mezu forma animalesca è mezu umana cù a so cresta di falcinu o u so pede ferrignu di piola sinu à isse funtanichje bastiacce è felliniane duve un persunagiu in abitu di senatore stà pensosu à l’arice di a vasca… Soca qualchì penseru sopra à l’imperi chì si ne falanu. Passa u sognu…

A pittura mi hè parsa ch’ella fussi più essenziale, più accumpulata in un inseme di temi è mutivi plastichi à u puntu di diventà ne… vere sculture ! È à fà mi dì quessa, ùn hè solu u turchinu acciarinu o i rossi luccicanti di ramu ! A mi dice l’urganizazone di issi blocchi culuriti chì ci impalcanu è impuntellanu l’inseme di u quatru. A pittura zucca i vulumi è sò chjerchji cordi è rettanguli massicci à tene dui mutivi selezziunati. Sò giganti o titani à purtà ci u nostru mondu, cum’ellu fece u disgraziatu di Sisifu. Ma castigu quì, è distinu tragicu ci saranu iè, ma daretu à l’impressione prima. Quella di un mondu stabile chì ùn si pò dì. Cupertu à certezze fide da ùn pudè si ne mai falà in pianu. Face prò. Aghju intesu qualcosa simule anni fà, pediendu pè a Valle di i Tempii, in Agrigentu…Era andatu à vede a casa di Pirandello, ma a cansa custì mi hà insegnatu chì Ciclopi è Titani ùn credu ch’elli fussinu stati propiu disgraziati, cum’ella dice da tanti seculi a mitulugia officiale. Unu chì si porta à collu tetti, tempii è mondu, mi stuneria ch’ellu ùn si godi issa carica.

Ùn cercu più. Aghju trovu. Diciamu di un pueta… Valéry ? Propiu ellu. Era una stonda ch’o era quasi sicuru. Altru ùn pudia esse. A mi dice l’opera dissignata. Sò dissegni di architettu. L’urganizazione di u mondu è i piani di a vita intricciati unu cun l’altru. L’artistu i ci face vede duv’elli sò. Chjama è rispondi, ma mancu à pena à casu o solu per fà si quella cantata cusì di talentu chì bisognu di altru ùn ci hè. Innò, quì si tratta u patenostru non cristianu di e cose chì interessanu l’Omu à primu pichju. L’avemu di fatti chjaru è nettu, è chjuccutu cù u mutivu sempre sempre rinnuvatu in u veculu sempre sempre listessu di a so chjoppula chì porta un mondu è u mantene sempre da pruduce è sbuccià. Quellu di l’Idee fatte vita, in u sempiternu muvimentu di u pensà. Issa seria di dissegni accumpuleghja di fatti in una struttura unica una vita sana aghjumillata tutta è chì aspetta l’ora ghjusta. Di primu lampu, hè cuciombulu, tostu tostu, è po pianu pianu u sguardu ci ricunnosce ogni dissegnu, ogni mutivu, cun lineamenti fini è forme ideale. Tutti simbuli di vita ritenuta è chì hà da spampannà subitu chè cappiata. L’ingutuppa a struttura sempre listesa. Permanente. Eterna ? Cum’è u pensà. L’inviluppu hè u capu umanu, vulume tondulu è essenziale. È di un colpu mi si affacca chjaru lampente u puema chì girava è girava. Sò E mergane di Valéry, segnu di l’alba di u pensà :

Testu scriitu pè a mostra di Ghjuvan Petru Orsoni, pittore amicu sparitu di settembre 2012. Dicia Thiers: «Più feghju a mostra ch’ellu ci offre Ghjuvan Petru Orsoni, più mi pare d’entre in puesia. Ci hè qualcosa custindi chì mi ramenta un puema.

Ma qualessu ùn la sò… è di chì pueta sarà ?

 

 

Les Grenades

 

Dures grenades entr'ouvertes
Cédant à l'excès de vos grains,
Je crois voir des fronts souverains
Eclatés de leurs découvertes !

 

Si les soleils par vous subis,
O grenades entre-bâillées,
Vous ont fait d'orgueil travaillées
Craquer les cloisons de rubis,

 

Et que si l'or sec de l'écorce
A la demande d'une force
Crève en gemmes rouges de jus,

 

Cette lumineuse rupture
Fait rêver une âme que j'eus
De sa secrète architecture.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E mergane

 

Mergane toste sgrignate

Sbacche, vinte cun troppu grombuli,

Parite tutte chjocche suprane

Scuppiate da e so scuparte

 

S’è tanti soli ch’è vo patiste,

O mergane incanterate

Vi anu fattu di superbia zuccate

Scriccà  mediane di rubbiu,

 

È s’è l’oru seccu di a buchja

Quandu ci hè forza piglia è scuchja,

Botta in gemme rosse di suchju,

 

Issa luminosa rumpitura

Face sunnià a mo primura 

Di quella piatta architettura

 

 

 

 


 

https://ca.wikipedia.org/wiki/Fundaci%C3%B3_Carulla

Soca a riferenza più esplicita sarà quella di a Fundació Lluis Carulla, presiduta da Carles Duarte durante tredeci anni sinu à u 2016. Issa fundazione unisce parechje imprese ecunomiche è finanziarie. Sustene è aiuta varii prugrami culturali, educativi, in leia dinù cù a vita ecunomica, suciale è pulitica.

Da nutà chì Carles Duarte, secretariu generale di a Catalogna di i tempi di Jordi Pujol, hè unu trà i pueti catalani di nomina. Da l’anni 2000 hè venutu ind’è noi parechje volte à l’invitu d’iniziative culturale corse. Hè statu traduttu è publicatu ind’è Bonanova è à l’edizione Albiana.

 

Si veca dinù, cù u cunsorziu Agrolimen, una riferenza di i raporti trà lingua, cultura, vita ecunomica è cumerciu cun:

https://ca.wikipedia.org/wiki/Agrolimen

 

 

Visionner la vidéo