Versione :
Corsu

U TOPUPINNUTU

La chauve-souris

 

La baleine n’est pas un poisson et la chauve-souris est elle aussi un mammifère. Et pourtant, la malheureuse bête que l’on prend pour une souris ailée passe depuis toujours pour un oiseau de mauvais augure.
Ce soir, tout le monde craint qu’elle ne revienne… Ou qu’elle ne revienne pas… Gàstina, comédienne réputée, Faustino Perres, l’auteur, le directeur et le metteur en scène jettent, de temps en temps, un regard apeuré vers les cintres où elle tournoie sournoisement.
Le drame de Perres, une histoire de paternité coupable à laquelle se trouve mêlé un dignitaire de l’Eglise, une atmosphère toute en nuances, n’a que faire d’une chauve-souris ! Quant à la comédienne, je vous assure, Gàstina est bien capable de s’évanouir si la bête effleure sa blonde chevelure… Une catastrophe ? Voire… Avec les chauves-souris, sait-on jamais ce qui peut arriver ? Mais au fait, la bête est imprévisible… comme le théâtre… comme la réalité lorsque le théâtre s’en mêle.

La pièce, adaptée de Il Pipistrello (La Chauve-souris), une nouvelle de Luigi Pirandello, a été écrite en langue corse par G.Thiers.
U Topupinnutu est joué par la troupe du Teatrinu :
Maria Anghjula Geronimi est la blonde et hypersensible Gastina; Ghjuvan Battì Filippi un auteur dramatique rongé par l’inquiétude ; Francescu Berlinghi un metteur en scène affairé et dépassé par les événements ; Ghjuvan Petru Giudicelli, un cupide directeur de théâtre, veille sur la recette…

 


 

U TOPUPINNUTU

 

Scrittu da Ghjacumu Thiers

PERSUNAGI :

• Faustino Perres, autore dramaticu
• Gàstina, attrice capilluta
• Regista
• Direttore di u teatru
• Attori

ATTU I, SCENA 1

Faustino Perres è u regista

F.PERRES : Deveria andà deveria. Tuttu hè bè. Tuttu hè prontu. Tuttu cum’ellu ci vole. Credu ch’ella pò piccià.
REGISTA : Mi pare di sì ancu à mè. U teatru hè cusì. U teatru pupulare. Quellu chì piace à u publicu. À pena di azzione. Una cria di psiculugia. Un zinzicu di misteru.
F.PERRES : Un pocu da ride è po’ da ùn ride. Da esse serii, ma micca troppu. Cù issa finzione custì, nurmalamente femu tombula ! Ci hè tuttu ciò chì piace à u publicu. U spettaculu di una famiglia. Un cardinale, una casa burghese. Una veduva. Una famiglia di sgiò… Ghjente di qualità… À u populu li piace.
REGISTA : Quand’ellu si face una surtita, dopu una ghjurnata di travagliu, ùn si vole omu matraculà e cerbelle. Solu riflette. À pena. È ride cù a risa sgrignata di a ghjente chì sà e cose. Cusì u populu si piglia per ghjente bè.
F.PERRES : Hè per quessa ch’o dicu. In a mo cumedia nunda di novu. Nunda chì pudessi indispettisce o cuntrarià i spettatori. Un cardinale trà i persunagi, un’ Eminenza rossa chì accoglie in casa soia una cugnata veduva è povera. Quand’ellu era giovanu prima d'andà ver’di a carriera ecclesiastica, si n’era innamuratu d’ella. A veduva hà una figliola chì hè in età di marità si. Livia, si chjama a giuvanotta. U cardinale a vuleria marità à un giovanu ch’ellu prutege. L’hà allevatu ellu, issu giovanu, da chjucu chjucu. Dice ch’ellu era u figliolu di un vechju secretariu di u cardinale, ma in fatti. Qual’hè chì sà…
REGISTA : Tuttu posa custì, u misteru, si sà… ùn si sà… hè pussibule… L’hà da dì ? Ùn l’hà da dì ? Parlerà ? Ùn parlerà ? Issu attu secondu, caru maestru, hè una maraviglia…
F.PERRES : A maraviglia, caru amicu, hè a manera ch’è vo l’avete messa in scena a passata di a cunfessione. Mi lacu sempre impressiunà… A cugnata. U cardinale. U servu… Ci hè statu tuttu issu attu unu di preparazione… È avà, attu dui : avemu da gode tuttu ciò chì si hè almanaccatu in manera paziente è minuta minuta. Ogni elementu, ogni detagliu…
REGISTA : Un’architettura, un tempiu, una mascina, un arilogiu incurdatu cum’ellu si deve. Eccu ciò ch’ellu hè, u teatru. Un arilogiu ! È avà, à l’attu secondu, tuttu si sbucina…
F.PERRES Bughju o per dì megliu, notte, cù un chjar’di luna cusì rumanticu ! A luna sbruffa lume pè a vetrera. U cardinale si pesa. Hà da parlà. Hà da palisà. Prima di cumincià a so cunfessione, piglia è cumanda à u so fidatu servitore Giuseppe: «Giuseppe, calate mi à pena issi lumi».
REGISTA : Hè vera. Sò cuntentu. L’attori, tuttu và bè, si sò messi in a pelle di i so persunagi.. Ancu a giovana Gàstina, ancu ella. Cuntentissima, hè cuntentissima di a parte di a nipote urfanella è povera, chì naturalamente ùn si vole marità cù u prutettu di A so Eminenza, è face certe scene di rivolta, chì à Gàstina li piacenu assai, vistu chì li prumettenu un schjamazzu d'applausi è di sciaccamanate tremende.
F.PERRES : Allora tuttu anderia più chè bè, ma ci hè issu rompicapu d’acellacciu !
REGISTA : Ùn hè micca un acellu, ma hè un castigu quantunque. In fatti, ùn ci hè da annafantà si. Hè un penserucciu. Un affaruculu di nunda.
U fattu si stà chì ogni sera, si sveglia à una cert'ora da u nidu ch’ellu si averà fattu quassù è fala quì à svulazzà sopra a scena vistu chì, a sala essendu spenta durante a rapresentazione, i lumi di a scena l’ammasgiuleghjanu è l’attiranu cum’è a calamita.
F.PERRES : Sarà, ma sin’ad oghje, vogliu crede, tuttu si hè passatu bè è disturbu propiu, ùn ci ne hè statu.
REGISTA : Per avà, và bè, ùn ci hè periculu, ùn ci hè periculu, ma ci hè mancatu pocu. Durante e ripetizione, a piccula Gàstina hè scimita da u terrore. Durante e ripetizione, hè stata trè volte à l’orlu di svene si, l’altra sera è po dinù eri sera à a generale, di vede si passà à sfrisgià li a faccia, sopra à i capelli, davanti à l’ochji è po’ l’ultima volta –oimè chì schifeghju !- guasi guasi li vene à tuccà li a bocca cù quellu volu di membrana umida è viscosa chì strida. Hè statu un miraculu s’ella ùn hà tiratu un mughju. È po’ ci vole à figurà si cos’ellu hè di cuncentrà si nantu à u so rollu quandu li vene a voglia irresistibile di seguità cù l’ochji i svulazzimi di issa bestia sucidosa. Gàstina più di una volta li hè venuta di scappà è di chjode si in a so loghja. Hà suppurtatu hà suppurtatu, ma avà, hà dettu ch’ella ùn ne pò più è chì s’ellu ùn si trova manera di impedisce u topupinnutu di vene à girandulà per di quì, pò accade tuttu è n’importa chè, è ella, Gàstina, ùn risponde di nunda, ùn risponde !
F.PERRES : Allora, simu lecchi eo è a mo pezza ! Disgraziati cumu avemu da fà ? Disgraziati !

ATTU I, SCENA 2

Faustino Perres è u direttore

F.PERRES : Bona ! Eo per salvà issa pezza, sò prontu à tuttu. Sò prontu ancu à pacà ! Tenì, merà, quantu ci vole ? centu ? duiecentu ? Eccu li quì ! Tenì pigliate è mandate dui omi quassù à sculinà duv’ellu hè u nidu è andà à sbarrazzà mi di u topupinnutu.
U DIRETTORE : Ùn vale a pena. Tenite i vostri soldi chì ùn vi avanzanu i pedi da u lettu, à ciò chì pare ! Ùn ci ne hè bisognu. Tuittu què sò cumedie ! Gnere, vezzi è cumedie ! È per quale sì piglia Gàstina ? Eo, ne aghju per sopra à i ciuffi ! Ne aghju una techja d’issa paura ridicula paura di Madamicella Gàstina pè i soi magnifichi capelli.
F.PERRES : È chì ci entrenu i so capelli?
U DIRETTORE :Ma allora ùn avete ancu capitu! i capelli!. Li anu fattu sapè chì, s’è per casu vene à batte li in capu, u topupinnutu hà ind’è e so ale una sustanza, ùn sò chì viscusità chì ùn hè più pussibule di sopiccicà l’animale, o allora ci vole à taglià… i capelli !
Allora ! Ete capitu ! Ùn l’interessa chè què à Madamicella ! I capelli ! Si ne infutte è si ne impipa di e pezze, di l’autori è di i teatri ! È s’ellu si và à circà ! chì ci face quì, Gàstina, chì Livia, cum’è vo l’avete scritta, in a pezza, hè una zitella. Hà diciottu anni à u più, invece Gàstina hè un pezzu ch’ella i si hà manghjati i so diciottu !
F.PERRES : Què, hè un affare chì arriguarda a regia è a pruduzzione. Eiu ùn sò chè l’autore è ùn ci entru à sceglie l’attori.
REGISTA : Eo, ùn ci sò per nunda. Mai mi si hè dettu ch’ella pudia esse un’altra persona pè a parte di Livia. Chì osinnò, pensate…
DIRETTORE : Aghju capitu ! Tuttu u mondu si ne lava e mani. Ma à Gàstina, l’avemu da scunfinisce noi altri. In più ci hè u puttachju di issi capelli ! È in più sò finti, chì i porta corti i capelli. È u topupinnutu s’ellu si inguanta qualcosa sarà una pilucc è basta ! Andate puru ne vale ancu a pena di fà tamanta cumedia pè i capelli di Madamicella Gàstina ! (piglia è sorte)
F.PERRES : State à vede, voi, state à vede ! I capelli di una donna ùn sò una cosa di nunda ! Aghju un pressentimentu ! State à vede ! Madonna ! Madonna ! (sorte ancu ellu)

ATTU I, SCENA 3

Faustino Perres è Gàstina :

GÀSTINA :Cercu, cercu è pensu di avè trovu… Babbu dicia sempre : « Quandu ci hè un prublema, ci hè ancu una suluzione ». Basta à circà la, a suluzione !
F.PERRES : Basta à truvà la…
GÀSTINA : Ma postu ch’o vi dicu ch’o l’aghju trova, ch’o a tengu… è chì ùn la cappiu… Sentite quì… À l’attu secondu, quandu u cardinale si appronta à fà a so cunfessione, si sgorga lprima di parlà, si avvicina ghjustu à l’arice di a scena. À pena più in là, daretu à ellu, ci hè Giuseppe u so servu fidatu chì si tene cusì, mudestu è riservatu, aspettendu l’ordine, ùn hè vera ?
F.PERRES : Veru è più chè veru, Madamicella Gàstina…
GÀSTINA : È bè, tandu u crdinale si gira una cria è li dice : « «Giuseppe, calate mi à pena issi lumi, fate u piacè».
F.PERRES : Propiu cusì, ma senza a fine ; ùn dice micca : « … fate u piacè » ! Ùn dice nunda, ùn dice !
GÀSTINA : Ùn vole dì !
F.PERRES : Iè chì vole dì assai… Vole dì chì u cardinale hè di i sgiò è chì i sgiò anu pocu a primura di i servi è di i puvarelli…
GÀSTINA : Bon ! Ùn mi cumplicate micca l’affari, cù e vostre cunsiderazione suciale…
F.PERRES : Và bè, ma a dimensione suciale di u teatru hè una cosa impurtante quantunque…
GÀSTINA : Mancu à pena ! Hè più impurtante di sapè s’ellu si pò ghjucà o micca ghjucà ! U topupinnutu avà, vale più chè tutti i vostri discorsi murali, estetichi è suciale ! Vulete ghjucà, sì o innò ?
F.PERRES : Bella sicura ch’o vogliu ghjucà !
GÀSTINA : Allora, state à sente à mè ! A replica di u cardinale ci vole à ripiglià la ogni tantu è fà li dì di quandu in quandu : « : « «Giuseppe, calate mi à pena issi lumi, fate u piacè».
(F.Perres face vista di prutestà chì « fate u piacè » ùn ci hè micca è po rinunzia, vistu a stizza di Gàstina).
GÀSTINA : Ci hè duie manere di fà : o si prevede capunanzu a ripetizione di issa infrasata, o allora, quand’ella casca, secondu ch’ellu affacca o micca u topupinnutu a frasa si dice o ùn si dice : «Giuseppe, calate mi à pena issi lumi, fate u piacè». Dumandate à qual’è vo vulete, ùn ci hè altru mezu per fà andà via un topupinnutu chì si ficca di sera in una stanza, chè di spenghje u lume.
F.PERRES : Ma, ma… Madamicella Gàstina, a fate à posta o vulete scherzà ! Hè impussibule ! Mi rumpite a pezza, mi rumpite ! Tandu hè megliu chè a pigli a pezza è mette la in pisticciuli, tazzulà la, sbrisgiulà la… (entre in crisa è straccia à pezzucci un giurnale ch’ellu avia ammanitu) Vulete scherzà, vulete…
GÀSTINA : Innò, innò chì dicu in seriu! Perchè, scusate, Perres: vulete dà veramente, cù a vostra cumedia, una perfetta illusione di reailtà?
F.PERRES : Illusione? Nò. Perchè dite illusione, Madamicella? L'arte crea veramente una realità.
GÀSTINA : Ah allora, và bè. È tandu vi dice Gàstina chì l'arte a crea a realità, ma chì u topupinnutu a distrughje… a realità !
F.PERRES : Cumu, cumu ? ùn vecu micca perchè…
GÀSTINA : Aprite l’ochji è viderete. Punite u casu chì in a realità di a vita, in una stanza duv’ellu si passa una di isse litiche di famiglia, trà moglia è maritu, trà una mamma è a figliola, chì ne sò eiu, o allora una bischizza in famiglia, o un cunflittu d'interessi o d'altra cosa, è bè ! tandu per casu, entre un topupinnutu. Và bè ? chì si face? Vi assicurgu eiu, chì per una stonda u cunflittu s'interrompe per via di quellu topupinnutu chì hè entratu; o si spenghje u lume, o si và in un'altra stanza, o qualchidunu puru và è piglia un bastone, colla nantu à una sedia è cerca à culpì lu per lampà lu in terra. È l’altri,, cridite mi puru, si scordanu subitu subitu di u cunflittu è accorrenu tutti à fighjà, surridenti è cù schifu, cum’ella pò esse fatta quella bestia guffissima è spaventosa.
F.PERRES : Di sicuru, madamicella, di sicuru, ma quessa ùn vale per u nostru casu di avà, ùn vale per u nostru, u topupinnutu !
GÀSTINA : Anh anh ! È dite mi à pena perchè…
F.PERRES : Ciò ch’è vo dite voi, vale per a vita urdinaria, a vita di tutti i ghjorni ma quì ùn vale perchè chì simu à u teatru. In a mio opera, topupinnutu, ùn ne aghju messu, è allora, ùn ci ne hè !
GÀSTINA : Sarà cum’ vo dite ; d’accordu, voi ùn ci l'avete messu, ma ellu ci si hè ficcatu ! È oramai ci hè !
F.PERRES : Ùn ci vole à fà ci casu.
GÀSTINA : È vi pare naturale ? Basterà à dì la, basterà ! Vi assicurgu eo, eo chì devu vive in a vostra cumedia a parte di Livia, nipote di u cardinale, vi assicurgu chì ùn hè naturale mancu à pena. Perchè figurate vi chì Livia hà una paura scema di i topipinnuti ! A saperaghju eo, a saperaghju ! Megliu chè voi, a sò ! Ùn si tratta più di mè, ma d’ella, di Livia, si tratta ! A vostra Livia ! Voi, ùn pudiate imaginà u casu chì un topupinnutu entrissi in a stanza mentre ch’ella si rivultava contru à a lege di a so mamma è di u so ziu, u cardinale. Ma stasera, pudete esse certu è sicuru chì u topupinnutu entrerà in a camera durante quella scena. È allora eo vi dumandu, per a realità stessa ch’è vo vulete creà, s’ella vi pare naturale chì ella, cù a pauraccia ch’ella hà di i topipinnuti, cù u schifignezza chì a piglia, chì a storce, chì a face mughjà solu à l’idea chì a bestia a pudessi tuccà, in isse cundizione, pudete pensà ch’ella si ne stia custì cumu s’è nunda fussi, cù un topupinnutu chì li svulitteghja in giru à a so faccia, vulete ch’ella ùn ci fessi casu ? Ma scherzate o chè ? Livia si ne scappa, a vi dicu eo; pianta a scena è si ne scappa, o si piatta sottu à u tavulinu, stridendu cum’è una scema. Hè per quessa ch’o vi cunsigliu di riflette, s’è propiu ùn vi cunvenerebbe micca megliu di fà chjamà à Giuseppe da u cardinale è di fà li ripete a replica: -«Giuseppe, calate mi à pena issi lumi, fate u piacè». O puru innò ! aspettate! O puru... - ma sì! megliu! Aghju trovu megliu! Sarebbe a suluzione ! a liberazione. Giuseppe entre ! U cardinale li cumanda di piglià un bellu bastone, di cullà nantu à una sedia, è tandu...
F.PERRES : Ancu quessa ! cullà nantu à una carreia è interrompe a scena à a metà, ùn hè vera è u publicu, in issu mentre, chì face, u publicu ? Si sbillicheghja ! Aiò, aiò !
GÀSTINA : Ùn vecu micca, hè cosa più naturale, cridite mi puru ! Ancu pè a vostra cumedia ella stessa, datu chì quellu topupinnutu ci hè è chì tandu hè inutile –à vulè o à ùn vulè- ch’ellu si ficchi in quella scena…
F.PERRES : Ma vi dicu ch’ellu ùn ci ne hè, topupinnuti, in a mo cumedia !
GÀSTINA : Avete modu à dì è à fà, topupinnutu ci hè è ci starà !
F.PERRES : Ci hè in a vostra imaginazione !
GÀSTINA : Innò, ci hè in veru è in realità ! è tandu, s’è vo ùn ne tenite contu, voi l’autore, parerà una cosa finta, imaginata, è furzata chì l’attori ùn si ne occupinu di u topupinnutu. A pudete pensà, voi, issa scena duve u publicu viderà u topupinnutu girà, passà vene è girandulà mentre Livia, a so mamma è u cardinale diciuleranu ?
F.PERRES : Bon ! Femu la finita chì ci hè da perde a bussula ! O vulete scherzà è tandu mi campu ancu eiu (ride furzatu) o parlate in seriu, è tandu scimiscu è mi cappiu ancu eiu ! (alza u tonu) È tandu vi rispondu ch’è vo site tonta ligatoghja ! Per pudè tene contu di un topupinnutu è fà ne tene contu à i mo persunagi di a mo cumedia, deverebbe esse un topupinnutu fintu, inventatu, micca veru, in soma ! Perchè chì cusì, per casu è per accidente, da un mumentu à l’altru, un elementu di a realità ùn pò pruduce si è stalvà cusì à l’azardu è vene à ficcà si in a realità creata, essenziale, sublime, arregulata è assestata in modu perfettu. A realità di l’opera d’arte !
GÀSTINA :Và bè, ma s’ellu ci entre ?!
F.PERRES : Ma ùn pò ! Ùn si pò ! Impussibule ! Ùn ci entre, ùn ci si ficca in a meia a cumedia ! Hè nantu à a scena duv’è vo ghjucate, ma micca in a cumedia !
GÀSTINA : Capiscu ! Duve ghjocu a cumedia, micca in a cumedia ! Capiscu ! Bella distinzione ! Allora vi dice Gàstina una cosa è una sola : tuttu stà trà duie pussibilità : nantu à a scena o hè vivu u topupinnutu, o hè viva a vostra cumedia. Hè unu o l’altru, micca unu è l’altru. Cunclusione: o a vostra cumedia, o u topupinnutu. S’è vo stimate impussibile di eliminà u topinnutu, rimettite vi in Diu, caruPerres, quantu à a sorte di a vostra cumedia. Avà vi facciu vede chì a mò parte eo a sò è chì a recitu cun tutta a primura, perchè mi piace. Ma ùn rispondu di i mio nervi stasera.

ATTU II, SCENA 1

Simu in e culisse, daretu à u tendone. Durante tuttu l’attu, si sente i rimori ch’ella face a sala : mughji, applausi, voce, prutestazione è acclamazione.
Traversanu a scena l’attori è u direttore chì portanu à Gàstina svenuta. Fermanu nantu à a scena F.Perres è u regista.
F.PERRES : Oimè, chì catastrofa ! Cumu avemu da fà !
REGISTA : Calmate vi è ragiunemu. Hè cusì è chì vulete fà ? Ogni scrittore, quand'ellu hè un veru scrittore, ancu s’ellu hè unu mediocre, per quellu chì starebbe a guardà lu in un mumentu cum’è quellu ch’è vo vi truvavate stasera, a sera di a prima rapresentazione, ci hè qualcosa chì cummove. S’ellu si và à circà, simu tutti cusì, cummuventi è ancu à pena ridiculi. Ci lascemu piglià da ciò ch’è no avemu inventatu. Vi site lasciatu piglià da ciò ch’è vo aviate scrittu. Vi aghju vistu pianghje, vi aghju vistu ride, vi aghju vistu intrugnà ua faccia, senza avvede vi ne, per via di e varie smorfie è di e gnere di l’attori nantu à a scena. Aghju intesu ch’è vo erate sfiatatu, ch’è vo campavate à u ritimu di u ghjocu è chì ùn faciate chè pisà una manu è calà la cumu s’è vo paravate o s’è vo susteniate l’azzione.i sostenere.
F.PERRES Avete a ragiò, durante tuttu u primu attu è una parte di u secondu, u topupinnutu mi era sparitu cumplettamente da u capu, da tantu ch’o era pigliatu da u travagliu è ch’o mi era ciuttatu in u mo testu. È guardate chì ùn ci pensava per via chì ùn si era ancu affaccatu. Innò, ùn ci pensava perchè chì ùn ci pudia pensà.
REGISTA : L’aghju vista, l’aghju vista. A prova si ne hè chì à a metà di l’attu dui quandu puru puru hè affaccatu u topupinnutu, ùn vi ne site mancu accortu. Vi aghju sciaccatu una guvitata è mi avete fighjatu cù l’ochji sburlati di unu chì ùn capisce micca.
F.PERRES : È chì vulete ch’o capissi tandu ? Digià chì u publicu era fretu ! I passi chì devianu fà ride ùn facianu ride, quelli chì vulianu esse cumuventi ùn li cacciavanu chè sgurgulimi di cannella è sternutimi è mi sò intesu vene in corpu l’amarezza ghjalata di u fiascu.
REGISTA :Eo l’avia vistu. È mi dicia : stà à vede, stà à vede… Mì lu mì lu chì vene, mì mì lu chì fala, mì lu, in faccia à a Rossi, cumu fà ? disgraziati, cumu fà ! Simu lecchi ! È dì chì prestu prestu tocca à Gàstina à entre in scena !
F.PERRES : Oimè, hè tandu ch’ella hè entrata. U topupinnutu girava in alto, in giru à u lampadariu chì pendia da u tettu cun ottuo globi di lume. È Gàstina paria ch’ella ùn si ne accurghjissi, sicuramente allusingata chì u publicu facia gran silenziu aspettendu u seguitu, ed era evidente chì l’entrata di Gàstina era un successu. Era evidente chì u publicu aspettava l’attrice è ch’ella li piacia. Ah, quellu topupinnutu s’ellu ùn ci fussi statu! Ma ci era! Ci era! ‘llu sgià cecu ! Ùn si ne accurghjia u publico, tuttu tesu ver di u spettaculu. Ma eccu lu custì, cumu s’ellu a facia à posta à avè pigliatu à Gàstina cum’è sibula è vittima. Ci l’avia cun ella, cù ella, a puveretta, ella chì avia à core di salvà a cumedia. È si spinnava per quessa, è luttava contru à u so terrore chì criscia da una seconda à l’altra. È a bestia maladetta si achjippava, si inchjuccava, a persecutava, feroce, brutta è sucidosa !
REGISTA : Iè, iè, hè tandu chì avia vistu l’abissu chì si apria davanti à noi. Gàstina hà tiratu un mughju di spaventu, voi, vi site messu e mani à l’ochji è l’attrice si ne hè falata, longa tirata in collu à u cardinale. L’attori si sò fighjati è, senza dì nunda, anu chjappu à Gàstina è l’anu purtata quì, daretu à u tendone. Disgraziati ! Ma chì hè issu sussurru ! Zittte ! zittte ! sentite chì tazzu ! Oimè ! U publicu scuntentu mughja !
F.PERRES : O Signore, l’averemu meritata tamanta inghjulia ? amanta vergogna ?

ATTU II, SCENA 2

Faustino Perres, regista, attori
Surpresa. Si accorghjenu chì u publicu sciaccamaneghja à più pudè.

F.PERRES : Oimè ! oimè ! Cumu fà ? Cumu ùn fà ? È duve piattà si ?
REGISTA : Ma zittu ! zittu à la fine ! Ùn ci hè manera di sente ciò ch’elli dicenu ! Oh oh ! Ma cosa mughjanu ? ma cosa dicenu ? Ma qu ùn sò fischi, o sgiò Perres, ùn sò inghjulie ! Sò cumplimenti è applausi ! Incridibule ! Hè un miraculu ! Un miraculu
F.PERRES : Chì dici ? Ma chì dici ? Sì scimitu !
REGISTA : Innò ! Venite à vede da per voi ! Merà merà ! Hè un deliriu d’applausi ! Fighjate ! Sò tutti arritti in pede è ùn piantanu più… Sentite li sentite li…
(si stanu zitti tremindui, gudendu si issa stonda di piacè tamantu)
REGISTA : Oh oh ! Ma cum’ellu hè stranu… ma chì dicenu ?

ATTU II, SCENA 3

Faustino Perres, regista, direttore, attori
Cum’è l’attrice ùn pò vene chì hè svenuta sempre, s’affacca u direttore :

DIRETTORE : Volenu l'autore, u dumandanu ! Ch’ellu venghi nantu à a scena ! Ch’elli venghinu ancu l’attori ! Volenu fà un trionfu sulenne à quella scena di svenimentu di Livia. Allora li anu pigliatu in seriu ! Cum’è s’ellu fussi in a cumedia ! Iè dicenu ch’elli ùn anu mai vistu rapresentà e cosec ù issa aria di verità !
Alè ! Avà basta !
Ùn pudemu più fà aspettà ! Andate à ringrazià, o sgiò Perres, chì osinnò qual’hè chì sà ciò chì pò accade !
(Punta à Faustino Perres nantu à a scena, à sei riprese, l’autore hè ubligatu à affaccà si è volta spasimendu in e culisse. À l’ultima, u publicu riclama à Ga stina)
VOCE DI U PUBLICU : Gàstina ! Gàstina ! Gàs-ti-na ! Gàs-ti-na ! Gàs-ti-na ! Gàs-ti-na !
REGISTA : Avà sì chì ci simu ! Gàstina ùn hè in statu di andà. Hà una crisa di nervi sulenne. Mancu à pensà la ch’ella possi vene à salutà!
DIRETTORE : Andemu, postu ch’ellu ci vole à fà u so duvere (smarrisce daretu à u tendone è si sente chì si indirizza à u publicu): Madamicella Gàstina ùn pò vene è vi manda à salutà è à ringrazià vi di core veru. Madamicella Gàstina hè propiu una grande attrice : Issa scena hè stata un mumentu forte è d’arte è di emuzione. Issa scena di Livia chì si svene, Madamicella Gàstina, l’hà fatta cù una grandissima sincerità. Hè diventata Livia. Si hè fatta Livia. Hà vissutu è risentuttu tutte l’emuzione di Livia. Si hè lacata riempie da u terrore di Livia. Ed hè per quessa chì hè diventatu issu topupinnutu più veru chè a verità. Risultatu : li hà messu à dossu una cumuzione, un trambulamentu, una cunfusione di tutti i sensi chì li hà smuntu ogni forza. Hè ubligata à arripusà si una cria torna. È allora, u spettaculu, simu ubligati à interrompe lu quì.

ATTU II, SCENA 4
U lindumane matina. Faustino Perres, regista, Gàstina

F.PERRES : Ah ! mi dumandu, sapete, mi dumandu, ghjunti à sti puntu ch’è no simu avà, s’è quellu topupinnutu dannatu mi pudia rende un serviziu peghju chè questu quì !
REGISTA : Hè vera chì d’una banda saria statu in un certu modu una cunsulazione di pudè attribuisce li u fiascu di a vostra cumedia è insumà issa bestiaccia esciuta da l’infernu.
DIRETTORE : Invece innò, a vi ficca cum’ellu ci vole è avà, li devite u vostru successu, li devite un trionfu chì, s’ellu si và à circà, in fondu in fondu, ùn tene chè à u volu scimitulitu di duie ale schifose!
F.PERRES : Mi avete messu ind’è l’imbrogli voi, fendu mi andà à salutà quand’elli sciaccamanavanu ! Allora, tocca à voi à caccià mi da stu rompicapu !
DIRETTORE : Aghju fattu ciò chì mi hè parsu ghjustu ! Chì si pudia fà altru erisera ? Ma chì devia dì ? chì devia fà ? Devia dì à u publicu chì e sciaccamanate venianu à u topupinnutu, è micca à u regista, nè à l’autore, nè à l’attrice ? Chè ! a pudia fà eri sera ? Eri sera si pudia dì ?
F.PERRES : Eri hè statu eri è oghje hè un altru ghjornu. Bisogna à pruvede à stasera.
REGISTA : È à dumane à sera.
GÀSTINA :È tutte l’altre sere, fintantu ch’ellu durerà u spettaculu.
F.PERRES : Di sicuru, di sicuru ! Ma cumu, ma cumu ?
GÀSTINA :Cumu, ma cumu : u dumandate à mè, cumu, ma eiu ùn sò nunda. Sò l’attrice è basta !
F.PERRES : È allora, u dumandate à mè ! Ùn ghjocu micca eiu. Stò quì daretu, tremu, pianghju è mi cunsumu a curatella da u penseru…
REGISTA : Ma s’è quellu svenimentu di Madamicella ùn ci hè in a vostra cumedia, hè custì u prublema!
GÀSTINA : S’ellu ùn ci entra u svenimentu ùn vecu micca…
REGISTA : È bè, ci vole à fà entre u svenimentu in a cumedia è scrive dinù u testu ch’ellu ci entri u svenimentu di Madamicella Gàstina (À Gàstina) Voi, o madmicella, site ubligata à svene vi, chè ?
GÀSTINA :S’o ùn vi svengu, ùn mi chjamu più Gàstina. Ùn sò più eiu ùn sò.
REGISTA :Bona ! Ùn circhemu pelu à grattà. Bisogna ch’è vo’ u faccite entre in a cumedia, u svenimentu è hè successu assicuratu.
DIRETTORE : Forse ci vulerà ancu à prulungà… Sangula miseria ! avete vistu chì popò di successu? Tutti i giurnali ne parlanu stamane. Ùn si puderà più fà menu chè erisera, oramai ! Cundannati à u successu simu è saremu !
REGISTA : Siate tranquillu, rispondu di tutti i mei : l’attori di sta truppa sò boni è saperanu fà per finta cù a stessa verità ciò ch’elli anu fattu erisera di stintu è senza vulè la.
F.PERRES : D’accordu, ma voi capite chì s’ella hè andata cusì bè hè per via chì a rapresentazione, custì, dopu quellu svenimentu, hè stata interrotta! Invece, stasera, deve tirà avanti. Si deve cuntinuà, ùn hè vera ?
DIRETTORE : Ma hè à puntu questu, per Ghjesucristu è tutti i so santi, hè quessa a suluzione ch’è vo devite truvà.
F.PERRES : Và bè, ma à stu puntu… capite, eiu, a cumedia, u testu cum’ellu hè scrittu…
DIRETTORE : Ma sunniemu, sunniemu ! Aprite l’ochji tutti quanti è vo site ! Ùn ci capite un’acca.
GÀSTINA : Pussibule ch’è vo ùn vi siate resi contu chì quessa a deve dì u topupinnutu ! Finita l’autore ! Finita pè u regista ! Fora ancu u direttore ! Hè u topupinnutu chì sà, chì dice è chì decide cum’ellu cuntinueghja u spettaculu !
DIRETTORE : Ma fate la finita cù u vostru topupinnutu, fate la finita è chì ùn vi si senti più !
GÀSTINA : Eo, fà la finita ! (azeza) Ma fate la finita voi, o … sgiò direttore… (si ripiglia è cuntinua, cù voce calma) Perchè, guardate, o sgiò direttore, ragiunemu una cria. Eo mi puderia cuntrullà –un artistu veru sà fà tuttu, sà fà- puderia avè sottu cumandu un svenimentu fintu, à u secondu attu, s’è u sgiò Perres seguita i nostri cunsigli è u ci mette. Ma tandu ci vuleria ch’è vo abbiite dinù sottu à cuntrollu u topupinnutu ellu stessu, u topupinnutu veru è mette vi di accordu cun ellu.
Vi rendite contu chì s’è vo u lacate cusì, liberu in tuttu di passà è di vene, di entre è sorte, di cullà è di falà, hè capace à pruvucà mi un altru svenimentu, micca fintu è veru. Eri hè venutu à l’attu dui. Stavolta, pò affaccà à l’attu unu, qual’hè chì sà ! O à u terzu, o magaru in u secondu stessu, subitu dopu quellu primu fintu, s’è no u femu à posta! Perchè ùn mi ete micca l’aria di capisce ciò chì mi hè accadutu eri, cari signori, ma vi pregu di crede chì mi sò svenuta in veru, sentendumilu vene in faccia, quì, quì, nantu à a masca! È stasera eo ùn ghjocu, innò, ùn ghjocu perchè chì nimu mi pò ubligà à ghjucà cù un topupinnutu chì mi sbatte in faccia è si azzinga à i mo capelli.

ATTU II, SCENA 5
Faustino Perres, solu è scunsulatu
Tuttu andava bè. Aviamu tuttu pè fà un trionfu. Un testu di qualità, un’attrice rinumata, un regista chì pudia fà bè. Era tuttu prontu… è paffiti ! basta l’affaccu di un acellacciu… Ed eccu cum’ellu si mette in pisticciuli una bella opera di arte !
Maladetti i topipinnuti ! Maladetti i topipinnuti è quellu chì l’hà fatti ! Maladettu l’azardu ! Maladettu u teatru ! Maladetta a realità !

FINE

 

 


 

Un avis sur la représentation (Hélène Bonerandi)

 

Une Chauve-Souris au Teatrinu.

 

Que savais-je plus de Pirandello en me rendant, il y a quelques jours, au théâtre Sant'Angelo à Bastia ? Les incontournables Six Personnages En Quête D'Auteur, souvenir déjà lointain, et cette difficulté de la réalisation théâtrale qui traverse toute l'oeuvre d'un auteur couronné par le prix Nobel de littérature 1934. Du Pipistrello, je ne connaissais que le nom. Mais en allant voir l'adaptation en langue corse, et par Jacques Thiers, d'un texte écrit par Pirandello, mise en scène et jouée par le Teatrinu, une troupe qui confirme à chaque création son professionnalisme et son talent, le régal était déjà promis.
Et ce fut un régal, de bout en bout, avec le crescendo parfait, le rire irrépressible, le bonheur partagé d'être là, à portée de souffle, de frémissement, le bonheur du théâtre.

L'argument est très simple : l'auteur de la pièce et le metteur en scène s'assurent que tout est au point pour la représentation, les acteurs sont prêts, costumes, lumières, tout est en place ; un seul petit souci, une chauve-souris aperçue lors d'une répétition... et la vedette féminine est ombrageuse...
On devine aisément la suite, l'enchaînement inéluctable d'événements et de crises qui rendra la représentation impossible, victime d'une imparable logique.

Sur ce canevas, des scènes savoureuses mettent en présence les protagonistes ; nous sommes dans les coulisses ; l'auteur, un peu raide, inquiet, minutieux, interprété à la perfection par cet acteur précieux qu'est Jean-Baptiste Filippi, toujours juste, fin, aussi précis et rigoureux dans son jeu que dans sa diction, tente de défendre son texte devant une imposante vedette féminine qui clame ses exigences. Dans ce rôle l'excellente Marie-Ange Geronimi nous offre une nouvelle facette de son talent en star capricieuse qui joue la séduction et le pouvoir. Blonde, à grands coups de sa longue chevelure, irrésistible de drôlerie, elle n'en maintient pas moins le malheureux auteur sous la menace de sa défection.
Le directeur, agité et brouillon, seulement sensible à l'aspect financier de l'affaire, ne peut rien envisager qui justement puisse compromettre le maintien des représentations. C'est Jean-Pierre Giudicelli qui anime ce personnage avec un vrai talent de comédien et la qualité qu'il met dans chacune de ses interprétations.
C'est à François Berlinghi qu'il revient de gérer une situation... mouvante, et d'assurer le lien entre les protagonistes : il est le metteur en scène, et il le fait avec brio (en particulier dans la scène, désopilante, du malaise de la vedette) et avec cette présence généreuse et communicative que le public apprécie.

Quant au véritable metteur en scène et directeur d'acteurs du Teatrinu, Guy Cimino, qui a donc assuré la réalisation de ce Topupinnutu, le public ne l'a pas oublié dans ses ovations et ses applaudissements pour cette belle réussite et ce divertissement qui venait clôturer les deux journées de rencontres "Pirandello et la scène" organisées par l’Associu Corsu di l’IITM.
Gageons que le rire et le plaisir n'occulteront pas la réalité et la prégnance des questions que pose l'auteur sur la difficulté de l'art et du théâtre en particulier.