Versione :

Frades

Frades

Racontu di Antoni ARCA in traduzzione corsa

ASSOCIU CORSU DI L’IITM-CCU

CORTI 2010

 

 

fece vela e passaie a Sardegna, dove fattose dare audienza da lo re

Giambattista Basile, Li cinco figlie, Napoli, 1634.

 

Grazie a William Shakespeare, contemporaneo di Basile, per aver pensato a un vecchio re col suo matto, a una giovane Giulietta e a un problematico Amleto.

 

Persunagii:

 

U Corsu:

U Sardu:

 

In una stalla, o in un spaziu apertu, dui omi feghjanu i so cavalli:i striglianu, li danu u granu, li mettenu sella è curghjoli è po si coglienu in groppa; in realità i custruiscenu cun ferru è cun legnu.

Si parlanu mentre ch’elli curanu i cavalli.

 

U Corsu: Ùn sò s’o ti aghju mai parlatu di quandu era à u serviziu di u rè?

U Sardu: Mai mai, micca più di duie volte in una ghjurnata sana. Mai, mai prus de duas bias a die.

U Corsu: U Corsu: Era un rè impurtante, u meiu. Sottu à quessu ùn ci era un Corsu chì ùn fussi felice è beatu.

U Sardu: Iè, fora di a so fìgliola è a parte maiò, a parte manna di voi tutti, i Corsicani, i Corsi.

U Corsu: Ùn vecu cumu poi dì quessu l’affare!

U Sardu: Parlu è mi intendu. A mi anu detta!

U Corsu: Ma quale a ti hà detta? Qual’hè issu bugiardu?

U Sardu: Ùn la possu dì!

U Corsu: Hè megliu, chì sinnò li tagliu u collu, u strippu è li stendu e stintine à u sole!

U Sardu: Và bè, voi altri Corsi, vi infrebbate subitu subitu!

U Corsu: Indeh! U sangue ùn hè acqua!

U Sardu: I mo patroni mei eranu ghjente astuta. Una famìglia di ghjente in salute, bella è in gamba. Un babbu è cinqui fìghji: Nico, Rico, Mico, Pico, Tico è più u babbu ch’o ti aghje dettu prima facenu sei in tuttu.

U Corsu: È in più tù cum’è servu..

U Sardu: Più eiu cum’è Sardu di sperienzia assai.

U Corsu: Và bè, voi altri Sardi, ùn vi pigliate pè una buchja di pomu.

U Sardu: Ùn si tratta di quessa! A verità, bisogna dì la...

U Corsu: Sopra à tuttu s’ella và in u vostru sensu, chè?

U Sardu: Lachemu corre. Dunque u babbu piglia è i chjama à tutti. Nico, Rico, Mico, Pico, Tico, venite a babbu, avvicinate vi.

Eccu ci o bà, babbu nostru. Chì ci hè? ma chì vulete?

Mettite vi quì è pusate. Èia, veni ancu tù, Nico, è tu, Rico, è tu Mico, è tu Pico, è tu Tico, acellucciu di a mo casuccia.

Ma chì vulete, o bà, chì vulete?

Nunda.

Dopu ch’ellu l’avessi visti tutti à pusà vicinu, in giru à ellu, u babbu si hè fattu seriu è hà cuminciatu à dì chì a Sardegna di oghje ùn hè più quella di una volta, chì ùn si pò più dà capu à tuttu ciò chì ci hè da fà à colpu di balli in piazza è canzone di cuntaru...

U Corsu: Di mirtu è di brocciu

U Sardu: Di sebadas è torrone

U Corsu: Di frittelle è canistrelli

U Sardu: Di pappassinos è bucconettus

U Corsu: Di frappe è fiadoni

U Corsu: E a mirto e brocciu

U Sardu: Cusì, stu babbu sardu, stu sardus pater, hà dittu à sti cinque figlioli di soiu: Nico, Rico, Mico, Pico, Tico avà basta!, eiu mi sò primuratu di allevà vi, mà site òmini maiò ed hè ghjusta ch’o vi mandi fora di a mo casa è ch’è vo andessite à amparà soli da per voi soli à campà, à fà a vostra vita.

U Corsu: À campà ci a vita

U Sardu: À campà ci di rise

U Corsu: À campà ci u coghju

U Sardu: À campà ci di campazione

U Corsu: À campà ci di cumpassione

U Sardu: Pè i nostri cumpaisani

U Corsu: Per paesi è cità...

U Sardu: Nico, Rico, Mico, Pico, Tico l’ant fatu: o ba’, e be’? Gai est, totus fora de domo e torrade dae como a un’annu giustu. Tando, cando ant cunpresu chi su babbu lu fiat faghende pro su bene issoro, sos bator fìgios si che sunt andados cantende cuntentos

U Sardu: Nico, Rico, Mico, Pico, Tico li anu rispostu: o bà, umbeh?

Cusì vi cumandu eiu, alè ! tutti fori di a me casa è ùn turnate à affaccà quì chè da quì à un annu sanu sanu.

Tandu, dopu avè capitu chì u babbu facìa sta cosa propiu pè u so bè, i cinqui fìglioli si ne sò andati cuntenti è cantendu

U Corsu e u Sardu:

Ventu, ventu, ventu.

Eiu ando cuntentu,

seguendu u ventu.

Faciu u chi vole u mo babbu;

à ellu eiu li metu capu.

Seguendu u ventu,

eiu ando cuntentu.

Ventu, ventu, ventu.

 

Che sia il Libeccio,

sia la Tramontana

io me ne andrò

dalla mia tana.

Che sia il Maestrale

o sia lo Scirocco

io vado via

non sono uno sciocco.

U Sardu: È dopu, u babbu sardu grandu, u sardus pater nostru, ellu s’hè missu un sigarru in a bucca è hà principiatu à aspettà i so cinqui fìddoli.

U Corsu: Ma chì bella sturietta! Eo, invece, ne sò una ancu più bona. Hè quella di u terribile Banditu Corsicanu chì, per fà dispettu à u rè, piglia è vene è si porta via cun ellu a figliola di u rè.

U Sardu: È piglia è l’ammazza à colpi di petra in capu...

U Corsu: Innò, ma si ne hè innamuratu. Di prima a rapì cun cattive intenzione, ma quand’ellu a vide, si trasfurmò in pueta. Battia a campagna chjamendu a vindetta pè u tradimentu di u rè, chì à sente lu dì, u rè attuale avia usurpatu u tronu tumbendu u so fratellu maiò, u solu è unicu veru rè. Allore Ellu, u Banditu Corsicanu, essendu figliolu di u veru rè mortu, avà era l’unicu rè legittimu è micca u banditu periculosu ch’elli dicianu l’altri.

U Sardu: Ma ùn ci credu micca, eiu!

U Corsu: Ma stà à sente! Corsicanu, si ne andava à paesi dicendu: Oh voi, eserciti di u celu! Oh terra! È tù, infernu, chì mi ci vole à mette ti ancu à tè in drentu. Oh, u mo core, teni u morsu, è voi, i mo nervi, ùn invechjate tuttu di un colpu ma fate mi ancu più forte. Ricurdà? Ma di siguru, poveru spìritu meiu, finamentu à ch’ella esisterà a memoria in stu pallone scemu ch’ellu hè u mondu. Ricurdà? È puru eiu cacciu fora da u libru di a me mente tutti i ricordi scemi è brutti è tutte e pagine di i libri stampati, tutte e forme, tutte l’impressione, tuttu ciò ch’elle ci scrivenu a sperienza è a giuventù. I to ordini devenu stà vivi solu in u libru di u mo cervellu, viotu da tutte l’altre cose, qual’elle fussinu! Iè! Hè cusì, o Celu sacru!

Addiu, o lu me babbu. Tombu quand’è tù durmia, da u to fratellu ellu stessu, a carne di a to carne, cù dui gocce di velenu ch’ellu lasciò cascà crudelamente in a to arechja.

(A parte:) Iè, l’ombra chì oramai hà da sparisce per sempre era u mo babbu, tombu durante u so sonnu da u so fratellu ellu stessu, cun qualchì goccia di velenu versatu in e so arechje. Ma eiu l'aghju digià giurata à ellu: a me vendetta, ghjusta è sacra, mi hà da riposu in celu. Eiu l’aghju ghjurata à a so fantasima, a mo vindetta ghjusta li renderà u riposu eternu. È avale, preparemu ci à a declamazione. O lu me ziu, u fratellu di babbu hè diventatu rè invece di mè è ellu hà una figliola, una bellissima principessa ch’aghju da fà diventà innamurata di mè. Zitti, zitti, zitti! Eccu la custì, a principessa, la fìgliola di u mo nimicu. Feghja ciò ch’o li aghju da fà à ella!

Chjappu da u so deliriu di vendetta Corsicanu fece in modu chì a bella principessa u vidissi cantà d’amore è sfuglià e margherite per ella. Ella u fighjava pensendu di ùn esse vista, è ellu a li lasciava crede. Hè cusì ch’ellu fece quellu perfidu di Corsicanu. Cantava incalchendu e rime:

 

Sento il profumo dei fiori,

m'inebria il cor questo giglio,

cinguetta in ciel l'augellino,

negli occhi vedo un angelo…

dì, ma non sarò un po' malato,

mi sa che: io sono innamorato.

 

Guarda che bella farfalla,

guarda la rosa quant'è gialla,

ma se la papera sta a galla

e il falegname dà di pialla

è proprio vero sono matto

perché mi sono innamoratto.

 

È po sfugliava e margherite. Dì mi, margheritina bella, mi tenerà caru o ùn mi tenerà, a bella figliola di u rè di Corsica? Mi tenerà, ùn mi tenerà, mi tenerà, ùn mi tenerà. Capite chì mi inchietu... Cù isse belle zitelle, ùn si pò ghjurà di nunda. Và bè chì sò forte, sò riccu, bellu saraghju bellu ancu s’ellu ùn tocca micca à mè à dì la. Ma u prublema hè chì sò un magu. Un dragone dicenu i pinzuti. Quand’ella mi piglia a rabbia, cacciu focu da quì, da e narice, è po feghja e mani ch’o aghju eiu! Ti pare à tè? Hein! Allora cumu face una donna à ùn cascà innamurata persa pè un banditu chì t’hà ste mani quì? Una donna n’importa qualessa si senterebbe sigura è prutetta, da un banditu cun duie mani cusì. È ella, ella, hè una maraviglia. Ùn possu stà senza fighjulà la incantu, cusì. A voli vede? Mì Eccu la quì (Piglia è sbucina un a carta ch’ellu hà in stacca (Srotolando un manifesto che ha in tasca, in cui è disegnato un viso in forma di sgorbio:) Dite mi voi s’ella ùn hè bellissima. In fatti, si vede chì garbu per dissignà ne aghju pocu è micca, ma s’è tù ci metti à pena di bona vuluntà è una cria di imaginazione, si vede ch’ella hè bellissima. Chì pezzone: grande, bionda, magrissima e fine, ma cusì fine…

U Sardu: Banditu corsicanu: falsu e marranu!

U Corsu: Ma cumu ti permetti? Ritira ciò ch’è tù ai dettu o mi piglia a scimizia!

U Sardu: Eiu ti sciappu a conca!

U Corsu: Ritira!

U Sardu: È ritira ti tu, ritira ti!

U Corsu: Mi pari tontu! Duve vedi una conca?

U Sardu: A conca, u capu. A conca in sardu vole dì u capu!

U Corsu: Anh bon!

U Sardu: Iè, và bè, allora, ùn ritirgu nunda è ti sciappu a conca!

U Sardu: È bè, innò! Quessa oghje ùn si pò!

U Corsu: Ai da vede s’ellu ùn si pò...

U Sardu: Stop! Prucca, o sumerò! Oghje ci hè INTERREG...

U Corsu: O puttana gobba chì hè vera. Oghje simu fratelli è trà fratelli guerra ùn ci ne hè!

U Sardu: Allora eviva, basgemu ci, o fratè, è ringraziemu à INTERREG (da parte) A mi sò franca. Senza INTERREG era leccu. Issi Corsicani sò tonti, ma periculosi...

U Sardu: L’annu dopu i cinqui fìglioli di u babbu sardu sò turnati in a casa paterna tutti è cinqui insembu; è tutti è cinqui insembu cantavanu a stessa canzona:

 

Ventu, ventu, ventu.

Eiu mi ne vò cuntentu,

seguendu u ventu.

Faciu u chi vole u mo babbu;

à ellu eiu li metu capu.

Seguendu u ventu,

eiu mi ne vò cuntentu.

Ventu, ventu, ventu.

 

U babbu di i giovani li hà abbracciati è basgati tantu è più: Nico! Rico! Mico! Pico! Tico! Site belli, i mo fìglioli, belli è grandi chì vi site fatti. Sò cuntentu mattu di vede vi.

È i figlioli eranu ancu più cuntenti, assai di più chè ellu.

O bà, babbu bellu, babbu santu, sardus pater bellu miu.

Abbracci, è basgi, è basgi è abbracci è po ancu quella lacrimedda. Dopu avè si sciaccatu un bichjeru o dui di vinu bonu, u babbu hà principiatu à dumandà: o Nico, tù chì sè u me fìglolu più maiò chì hè ch’è tù ai imparatu in custu annu cusì longu chì ùn ne finia più? Dì mi, chì travagliu sai fà?

È Nico, cuntentu chì li ridianu ancu i scarpi l’ha dittu pròpiu: o bà, sò un ladrone, eiu socu un ladrone!

Oimè, ma chì sì in traccia di dì mi à mè? hà dittu quillu babbu pienu di dulore.

Un ladrone, o bà, ma oh! Un ladrone di qualità, u ladrone di più valore è astutezza ch’ellu ci ne hè in Sardegna, in Tàlia è in Spagna.

U babbu u vulia ammazzà à colpi di schjaffi è pattoni ma si so messi à mezu l’altri fratelli. Lassa lu stà, o bà, lassa lu stà, basta ch’ellu ùn si metta a arrubà i puveretti.

Piombu è chì li ponu arrubà à un poveru, chì i poveri per quistu sò poveri, perchè chì ùn anu nunda ch’è tù li poi arrubà!

Tandu hè venutu in avanti Rico, u segondu figliolu. Eiu sò un archere, o bà, u più valente di u mundu; incù na freccia eiu crepu l’ochju a una lucertola nascosta in mezu à e fòghje virdocche di un arburu di limoni.

È quantu ti vene pè ogni ochju di buciartula? Quantu tocchi?

Nunda, oh ba’, si face cusì pè parlà, perchè ttù ti faccia un’idea ghjusta di u mo grande valore.

U babbu sardus pater si vulia mette à pianghje da l’addisperu ma ùn era micca solu in quilla stanzetta. Ma dopu hà parlatu Mico, chì era diventatu u bancalaru calefatu più capace valente di stu mundu...

Un calafatu, ma chì sarà, un calafatu?

Ma stà zittu, o gnuccarò è laca mi cuntà! Ma qual’hè chì ùn sà chì un calefatu hè l’operaiu chì face chì e barche ùn si affondanu micca per via ch’ellu l’hà calfattate ellu. Il calfate quoi, à la fin!

Allora Mico in dui ore à u più ti facia una barca sana sana. È po Pico, chì era diventatu farmacistu,

Si dice speziale, si dice....

Fa-rma-ci-stu! Era u migliò farmacista di tutti i farmacisti di quista Terra, capace di risanà i morti. I facia rivene cù e medicine inventate da ellu stessu in persona. È tandu su babbu era cuntentu chì u so ladrone di figliolu u videa bè fendu l’operàriu di u so figliolu calefatu è l’archere fendu a guardia di a farmacia di u so figliolu farmacistu...

Si dice speziale, si dice....

È quillu figliolu l’ultimu, quillu acellucciu di Tico?

Eiu ùn aghju imparatu nunda, o bà!

Ma chì mi dici à mè?

Ùn aghju busgiatu di u paese, eiu!

Ma chì dici, chì dici? È cumu averai fattu à ùn morì ti micca di fame è di sete? li dumandanu i fratelli.

Aghju mangiatu erbe, radiche, ove, bivutu acqua di u celu.

È ùn ti sè annuiatu à stà sempre à parlà solu solu?

È perchè? Eiu parlava cun l’acelli!

U babbu è l’altri quattru fratelli si sò missi e mani in capu è ùn sapianu più micca chì fà di quistu Tico chì avà paria propiu propiu scemu liatoghju. Qual’hè chì pò parlà cun l’acellucci: o un santu o un scemu. E Tico ùn era micca santu.

In quellu mumentu hè entratu pè a finestra un acellucciu chì s’hè messu nantu à e spalle di u giovanu.

È chì ti dice l’acellucciu? anu dumandatu i fratelli pè piglià si lu in burla, è ellu: zitti, zitti state vi muti.

È cusì fù chì, in Sardegna, u babbu sardu è i so fìglioli sò stati i primi chì anu intesu cì u rè di a Còrsica dava a metà di tuttu u so regnu à quellu chì li liberava a so fìgliola da e mani di u Banditu Corsicanu.

U Corsu: Per avè la intesa dì da u bizzicu vivu di un piccione!

U Sardu: Iè, di siguru, è allora?

U Corsu: È tù ci credi?

U Sardu: Iè chì ci credu, è po di avè fabricatu una grande barca nova in un paghju di ore, m’anu chjamatu à mè perchè chì eiu sò u marinaru più astutu di quista parte di mare chì divide a Sardigna di a Corsica.

U Corsu: Ti sì sbagliatu: chì unisce vulia dì.

U Sardu: Chì divide chì unisce, è cosa cambia?

U Corsu: Nunda ma stu mare ùn divide ma unisce a Sardegna cù a Corsica.

U Sardu: È po in tutte e manere ponu taglià, separà, divide è spiccà, quant’elli volenu, avà ci hè INTERREG è INTERREG ùn si pò caccià!

U Corsu: INTERREG, ai a ragiò tù! Simu salvi chì ci hè ellu. Oghje simu e duie isule surelle!

U Sardu: È surelle di picciu! Isuli sureddi cum’elli dicenu. È tuttu què grazie à INTERREG! Allora! Simu pronti! Avemu da fà una sciaccamanata à INTERREG! Simu pronti? Allora eviva INTERREG! Tutti arritti pè INTERREG (Sciaccamanate unanime; in issu mentre, dice da sè à sè) mi dumandu qual’ellu hè issu INTERREG, ma ti aghju l’impressione ch’iddu hè di quiddi pudenti u tippu...

U Corsu: U rè di Corsica era addisperatu. A so figliola rapita è ùn sapia cumu liberà la. Pourquoi? Pourquoi pas? Ma perchè, mais pourquoi ça touche à moi, avec tous les rois du monde qu’il y a? Oh ! ma fille?! Avevo una figlia così dolce e così bella, une fille douce douce, un fille de sucre, un bonbon de fille. Et lui, issu banditu, ce bandit bruttu chì puzza, sauvage il se l’a prise et volée. Oimè corciu à mè, ma fille si douce et si jolie aux mains de ce bandit qui pue, ce paysan ignorant que personne il lui a appris à lire et à écrire et il a pas d’insctruction. È po guarda chì, cumu s’ellu ùn bastava, vai è chjappa chì simu ancu parenti. C’est mon neveu! C’est le fils de mon frère qui est déjà décédé.

È avà, chì facciu eiu, ma chì facciu sangula miseria assassina ?!

Alors moi, maintenant, qu’est-ce que je fais ? Je lui écris à mon neveu le bandit ? Genre : « Monsieur le Bandit Corsicain, c’est moi le roi que j’écris à vous le Bandit pour parler de la fille qui est à moi si vous êtes d’accord je vous donne une quantité d’or et pièces que comme ça, jamais vous en avez vu même pas à Bastia. Mais attention, pas comme ça : moi je donne l’or, mais je reprends ma fille je reprends !

Mais je sais pas l’idée si elle est bonne d’envoyer une lettre parce que allez voir que peut-être même pas il sait lire le bandit ! Peut-être j’envoie la lettre attachée au pigeon voyageur et lui, il sait pas lire, le pigeon, il prend il se le rôtit et il se le mange comme ça meme avec les plumes... e poi, con la mia lettera ci si pulisce… il naso, che a forza di stare sempre sulle riva di u stagnu di Biguglia a sbirciare verso le finestre del castello ha un raffreddore cronico. Ma tu guarda in che situazione mi sono messo. Vous vous voulez connaitre qu’est-ce que je fais, maintenant? È bè pigliu è publicheghju un avisu à tuttu u publicu, un bando, ma sì, un avviso, una richiesta d'aiuto.

Hà chjamatu u scrivanu di a corte è li hà dittatu il testo del bando.

 

(da dì o cantà à l’usu rap:) A tutti, a tutti a tutti,

io comunico immantinente

quanto segue seduta stante.

Alèlez, greffier, écrivez! Il bandito, mio nipote, il s’est pris à ma belle fille.

Alèlez, greffier, écrivez! A chi me la ritrova, a chi me la riporta.

Alèlez, greffier, écrivez! Gli regalo un sacco pieno di monete,

la metà del castello, una vigna ed un ruscello,

due colline un alberello, et ma belle fille,

se la vuole, gliela do sotto un ombrello.

Allez, toi ha escriet dejà?

A tutti, a tutti a tutti,

io comunico immantinente

quanto segue sedutastante.

Il Bandito. Oui? Ha rapito la principessa.

Il Bandito. Oui oui! Si è portato via ma belle fille.

Alèz, escrie! Allore, toi ha escrit dejà?

Alèz, escrie! Oui? Oui oui!

E a chi la ritrova io gliela do in,

ça va!: Femme, donna, sposa, moglie, coniuge,

compagna, convivente, consenziente.

Gliela do, gliela do se, me la riporta

sana e salva, bella fresca, rosa rossa.

Alèz, escrie! Allore, toi ha escrit dejà?

Alèz, escrie! Oui? Oui oui!

 

Intantu, u banditu Corsicanu pianu pianu si ficcava in u core di a principessa, è si dicia à sè stessu: Face paura di pensà chì un attore, chì face finta di un sognu di amore, possi furzà l'anima à un’idea, un cuncettu, finu à cambià i culori di a faccia, è pianghje è spavintà, cun voce rotta è cun gesti atti à dissignà forme cum’è l’idee. È tuttu què perchè? Pè una principessa. Dicenu chì un assassinu chì si truvava à u tiatru, videndu è sintendu una storia crudele, li si hè aperta l'anima è ellu hà cunfessatu quant’elli eranu l’omi, e donne è creature ch’ellu avia ammazzatu. Perchè chì l’assassiniu, ancu s’ellu ùn parla una lingua cumprensibile, si face capisce bè. Aghju da ghjucà davanti à ella, davanti à u so babbu: davanti à u mo ziu...

A principessa ùn capia, sapia chì Banditu Corsicanu era crudele è si aspettava à vede un omu rozu è bruscu, invece era un giovanu pienu di dubbii è di boni sentimenti, è accettò di vede lu per ciò ch’ellu era: un bellu giovanu infelice, è tandu chì si passò? Chì si passò?

U Corsu: È bè! si ne innamurò. Allora a zitella messe à parlà ch’ella avia una vita di merda, ch’ella si facia cacà à a corte...

U Sardu: Hè ghjusta, ma conti tù o contu eiu? Hè un racontu sardu perdingulina!

U Corsu: Và bè ma ci hè INTERREG è allora sò tuttu ancu eiu! Ellu, u banditu, li parlò di cum’ellu purtava una vita castigata ed aventurosa in a furesta. Ella li dicia quant’ellu era furtunatu ellu, ellu li dicia quant’ella era furtunata ella.

U Sardu: Sai, o cumpà, avà ch’o ti sentu cuntà ciò ch’è tù conti, mi rendu contu chì e nostre storie sò sempre listesse...

U Corsu: Ùn ci si pò fà nunda. Hè u determinisimu culturale di l’isule surelle...

U Sardu: Ùn ci capiscu nunda ma pocu impreme... Ripigliu eiu u filu. Induve ne eramu?

U Corsu: ... Ella li dicia quant’ellu era furtunatu ellu, ellu li dicia quant’ella era furtunata ella.

U Sardu: Iè, tandu, in pochi ori, u sardus pater, i fìglioli soi è eiu stessu, simu arrivati in Còrsica.

U Corsu: Sangula miseria, senza mancu aspettà chì l’avisu di u rè fussi statu lettu nantu à e piazze?

U Sardu: Ma hè propiu cusì, per via ch’elli sapianu tuttu da l’acellucciu virdoccu!

U Corsu: Ma chì puttachju issa storia di l’acellinu verde!

U Sardu: Mi dispiace ch’è tù disprezzi cusì tuttu ciò chì hè u bellu di u nostru fulcloru: e fureste incantate, l’acelli chì parlanu...

U Corsu: Ùn mi face nunda à mè, sò prontu à crede tuttu, à l’acelli chì parlanu, à Cristu chì hè un gallu...

U Sardu: Ùn hè quantunque micca listessa cosa, ma laca cantà i ghjalli è vultemu à i Sardi chì sbarcanu in Corsica...

U Corsu: è filanu dirittu dirittu sinu à in Casamacciuli è facenu a Santa di Niolu

U Sardu: Innò, què hè un altra legenda. Noi simu sempre cù u rè chì cerca a figliola. I Sardi, in pocu pocu tempu, eranu ghjunti ind’è u boscu di u banditu.

U Corsu: È tù?

U Sardu: È eiu sò firmatu quaiò, in a barca, à aspettà.

U Corsu: Dunque, a trappula hè pronta...

U Sardu: Avanzanu senza fà rimore...

U Corsu: Sfrisgianu l’erbe è ùn si sente un zittu...

U Sardu: Si avvicinanu

U Corsu: Si avvicinanu è u so core batte..

U Sardu: è batte...

U Corsu: è batte è di un colpu anu vistu tuttu.

U Sardu: Anu vistu u banditu...

U Corsu: è a principessa

U Sardu: Chì facianu? Chì facianu ?

U Corsu: Cantavanu inseme in u boscu

U Corsu è u Sardu:

 

Sento il profumo dei fiori,

m'inebria il cor questo giglio,

cinguetta in ciel l'augellino,

negli occhi vediamo gli angeli…

dì, ma non saremo malati,

mi sa che: ci siamo innamorati.

 

Guarda che belle farfalle,

guarda quante rose gialle,

ma se la papere sguazzano

e i cigni rosa svolazzano

è proprio vero siamo matti

perché ci siamo innamoratti.

 

U Corsu: A principessa ùn pensava più à Banditu Corsicanu cum’è un nemico. O cum’ella u tenia caru, caru, caru!

Solu u to nome mi pò esse nemicu. È s’è t sì statu un banditu cosa hè un banditu? Micca manu, micca pede, nè bracciu, nè faccia, nisuna parte chì cumponissi un omu. O ch’è tù possi esse un altru nome chè banditu, un nome chì faccia un omu! O aiò, diventa un altru nome! Un nome, chì hè, chì hè un nome? Ciò ch’è no chjamemu rosa, forse averia un prufume menu dolce s’è no li cambiessimu u nome? Oh, Banditu, rinunzia à u to nome è per nome, piglia mi tutta, tutta tutta.

U banditu ellu ùn li calava ancu amore è si dumandava si dumandava.

Esse o micca ùn esse, quessu hè u contu sanu sanu; sarà megliu, per l’anima mea di soffre e cose più brutte di a mala sorte, petre è arme, o cumbatte contru à tuttu u mondu sanu, cum’è suldatu in arme è lampà in pianu ogni cosa di stu mondu chi ùn mi tene caru micca è ch’e ùn tengu caru mancu à pena. More, dorme… nunda di què. More, dorme. Dorme, sunnià, quessa si pò fà. Hè quessu u cunflittu. Zittu avà, stà ti mutu, a principessa hè cun mè, eiu a possu tuccà. Ella ùn hè micca una realità di un mondu addurmintatu! Ella ùn hè micca cattiva cum’è u so babbu!

È cusì, tra dubbiti è sogni si sò messi à dorme abbracciati unu cun l’altru.

U Sardu: Hè propiu una bella passata. S’ella durava torna, eiu era prontu à scuppià in lacrime.

U Corsu: Ancu eiu, ma di risa. C’est pas vraisemblable, capisci. Oh ma ti vedi à tè, in una furesta, banditu, cun tutti i flicchi à l’erze, è ti metti à fà Etre ou ne pas être that is the question?

U Sardu: Mi pari propiu tontu! Chì ci intrischji quì in inglese?

U Corsu: Ma cun quale parlu! C’est du Shakespeare, o gnuccarò!

U Sardu: È cunnosci à Shakespeare, tù?

U Corsu: Cunnosce, cunnosce, ancu e capre u cunnoscenu. È po nantu à RCFM, ogni tantu facenu l’emissione di i classichi di teatru, è à mè, mi piacenu. È po in u quatru di INTERREG...

U Sardu: Basta cù issu INTERREG! Avà po mi rompi i santissimi cù u to INTERREG. L’affare hè bellu semplice.

U ladrone hà fattu vede quant’ellu hè forte, astutu è malignu. Hà cumandatu à i so fratelli di piglià a principessa è di pisà la à pena è à a piazza di u so capu, anu messu una petra grossa è liscia, cumu s’ella fussi stata u capu di a giovana arrimbatu nantu à a petturriccia di u banditu. Corsicanu ùn s’hè accortu di nunda è hà cuntinuatu à dorme accarizzendu i capelli di a zitella. Quandu a principessa s’hè svegliata, hà tiratu mughji tanti è più.

Ma cum’hè ch’ella stridi dicia u babbu sardu, a salvemu da u banditu più pessimucattivu di tutta a Corsica, è ella ci mughja à dossu?

Tandu ella principessa hà capitu chì eranu in traccia di salvà la è si hè messa à mughjà ancu più forte. Oimè! Oimè! Aiutu chì mi salvanu! Aiutu chì mi portanu via! Allora si hè svegliatu ancu Banditu Corsicanu chì li si achjippa à pressu armatu di fucile. Ma i Sardi è a principessa eranu digià in u battellu. L’archere hà sparatu una freccia chì s’hè infilzata –papà!- in pienu fronte di Banditu Corsicanu, propiu trà mezu à l’ochji!

Bellu colpu ch’è tù ai fattu, o lu me figliolu, s’hè cumplimentatu u sardus pater. È à listessu mumentu, hè falata secca, morta di crepacore, a principessa.

Ah! l’avemu fatta bona, l’avemu fatta propiu bona. Avà u rè di a Corsica ci tomba à tutti chì ùn hà da pudè crede chì a so figliola hè morta di dulore.

Babbu, dice u farmacistu, ùn ti ne fà chì ci pensu eiu, avà. È in quattru è quattru ottu, hà pigliatu quattru foglie, appenuccia di acqua, hà fattu una pastetta è l’hà missa in bocca à a principessa chì, subitu subitu hà apertu i so ochji è hà dittu...

U Corsu: Hà apertu l’ochji è hà dettu: Buh chì sunnata. Aghju durmitu una cria chì ne avia bisognu. Tutte isse nuttate passate in a furesta... Capite chì una principessa hà pocu l’abitudine di dorme pè issi machjoni...

U Sardu: Mancu à pena: Hà dittu ella cun voce di una chì soffre quella di i cani: Hà dittu Mostri, avete ucciso il mio amore!

U Corsu: Pò esse ancu cusì, ma si contra pocu cun ciò ch’elle dicenu e femine in issa situazione...

U Sardu: Hà piantu, hà mughjatu è po hà cercu u babbu... Papa, o babà, o bà...

U Corsu: U rè di Corsica si strughjia da u penseru pè a so figliola, ma dinù per via di ciò ch’ellu sentia dì. A ghjente diciulava. Sentia chì a ghjente era suspettosa, perchè dician u chì…

Chì u me fratellu, anima bona, ùn saria mortu di morte naturale. È ch’o saria statu eiu, son petite frère, chì l’hà assassiné. C’est pas vrai, mio fratello è morto di morte naturale. Et Banditu, son fils, il devait pas me prendre ma fille. Sò addisperatu. Eh mais, s’il la touchée, même un peu, je sais pas ce que je lui fais à ce bandit ! Merà, s’e l’ingucciu cun ste mani quì, je le prends, je le jette par terre, je lui marche dessus, je lui saute dessus, je le techje de coups qu’il lui sorte de la bouche, le coeur, les poumons, le foie et puis même... les instincts... les intesttins! Banditu Corsicanu, il a détruit ma maison, il m’a assassiné à moi in ma vie, il m'a pris ma ma fìlle et en même temps le sommeil et la vie!

Ma ùn avia ancu compiu a so frasa chì a figliola affacca seguitata da una truppa di ghjente pocu ricumandevule.

Figlia mia!

Papa!

Un abbracciu lunghissimu è tenneru, trà un babbu è a figliola chì si ritrovanu. Ma gioia ùn ci ne era ind’è l’ochji di a giovana

Dì mi, ti hà fattu u male u banditu.

O u mo babbu, oimè u mo babbu!

È scoppia a pianghje, a principessa. U rè ùn capia è fù tandu ch’ellu si fece avanti u più anzianu di quelli straccioni.

U Sardu: Eccoli tutti i galeriani, ladri è ladroni.

U Corsu: U rè in fatti ùn sapia chì fà: da una banda ci era a figliola chì pianghjia, da l’altra ci erani i Sardi, è po Banditu Corsicanu cù a so frezza in fronte. Cusì longu tiratu. Mortu da veru.

U Sardu: Si hè avvicinatu u farmacistu è si vidia ch’ellu fighjulava da vicinu u cadaveru.

U Corsu: Si avvicinatu l’archere è si hè capitu ch’ellu vulia riguarà a so frezza ficcatra in fronte di Banditu Corsicanu. Una frezza cusì bella hè megliu à tirà si la da cantu chì pò sempre ghjuvà.

U Sardu: Si hè avvicinatu u calefatu marinaru, hà giratu in giru à u cadaveru ma si vidia ch’ellu era imbestiatu chì ùn ci era tufone da tuppà.

U Corsu: Finalamente u rè, videndu ch’ellu ci era forse per ellu una manera di sorte ci à bè di tene i so soldi s’ellu ùn circava rogna à grattà, à invitatu à tutti ch’elli entrissinu in a so corte di u palazzu reale. Ci vole à dì chì u so palazzu –disgraziatu- era una mandria brutta, goffa è sucidosa, ma u rè, cum’è tutti i sgiò, sapia fà i discorsi falsi è quelli lumbriconi si sò lacati avè da e so parolle lisce cum’è cote di fiume: entrite, pusate chì site tutti invitati à festighjà u ritornu di a mo bella figliola in casa soia. Ma quelli, a ti pensi, riclamavanu ciò chì li venia postu chì l’avisu di u rè di Corsica era statu chjaru è più chè chjaru:

 

À qui me portera ma fille je lui régale un saccu plein plein de monnaie,

la metà du château, una vigna avec son ruisseau,

due colline un arbre petit petit, et ma belle fille,

se la vuole, gliela do sotto un ombrello.

 

U Sardu: Allora u sardus pater è i so cinqui fìglioli sò entruti in a corte miserella di Corsica cù tutti l’onori. U rè i vulia ingannà, invece di dà li a metà di tutta a Còrsica, li vulia dà cum’è sposa a so fìgliola principessa. Si era dettu chì s’ellu cappiava a femina, quelli sciocchi si scurderianu di riclamà i soldi.

U Corsu: È quelli scemi, invece di accettà subitu i soldi, si sò litigati cum’è stracci trà di elli per sapè quale avia più dirittu di marità a povera principessa.

Eiu, dicia u ladru, eiu, cun l'abilità di u più bonu di i ladri di u mondu, aghju cacciatu a vostra figliola da e sgrinfie di u banditu.

Eiu, dicia l’archere, eiu cù una sola freccia aghju ammazzatu u Banditu Corsicanu pichjendu in piena fronte: cusì!

Eiu, dicia u calefatu marinaru, eiu, aghju custruitu un battellu per ghjunghje da a Sardegna sinu à quì.

Ma innò chì tocca à mè, a manu è u lettu di a principessa, intervenia u farmacistu, perchè chì eiu aghju salvatu a vostra figliola da una morte certa.

Ancu u più chjucu, ancu puru timicamente, dicia a soia.

Eiu aghju parlatu cun l’acelli ed hè grazie à elli ch’è no avemu sappiutu di u vostru avisu è scupertu duv’ellu si piattava u banditu in a so tana.

Basta, dicia u babbu! Basta, senza di mè, chì sò u babbu sardu, il sardus pater, nisunu di voi saria di stu mondu, è nisunu di voi averia amparatu ciò ch’ellu sà, un’evidenza: a principessa tocca à mè! tocca à mè! à mè tocca!

 

U Sardu: U rè di Corsica, s’ella ùn era chè per ellu, a so figliola l’avia digià data à tutti i sei sardi chì a vulianu. Ma quelli si sò avanzati chì avianu assai curagiu è anu dumandatu denari è denari assai.

U Corsu: U prublema cù i Corsi hè chì in generale femu i fanfaroni ma ci vole à ricunnosce chì denari in Corsica ci ne hè pocu è micca...

U Sardu: Quessa, amico Corsicano, credo ch’è no sia la verità. Ho sentito molte volte che i Corsi sono i citadini francesi più impegnati nel mundo degli affari...

U Corsu: Sì, è vero... Merda! Avà parlu talianu. Iè hè vera, ma parlu di i Corsi in Corsica, micca quelli di fora... U fattu si stà chì i Sardi si sò liticani assai per sapè quale di elli avia più meritu di marità a principessa ma à l’ultimu, l’affare si hè cunclusu chì a principessa hà parlatu, o megliu, hà cantatu u so canto di donna innamorata di Bandito Corsicano:

 

Sento il profumo dei fiori,

m'inebria il cor questo giglio,

cinguetta in ciel l'augellino,

negli occhi vedo un angelo…

dì, ma non sarò un po' malata,

mi sa che: io sono innamorata.

 

Guarda che belle farfalle,

guarda quante rose gialle,

ma se la papere emigrano

e i cigni rosa se ne vanno

è proprio vero sono matta

perché mi sono innamorata.

 

O a me fiddola, disse u rè, il faut que je tienne parole et fatalité j’ai dit que tout homme qui te sauverait pourrait te prendre pour femme, ed eccu st’omi quì chì t’anu ripurtata in casa sana é salva. Allora mì, figlia mia, devi scegliere uno di loro per marito.

Ah ça je peux pas, hà dettu quella, non posso, papa, jamais je pourrai. Oh, dumanda mi s’è tù voli, di lampà mi da a cima di a torre di Seneca, da a itadella di Corti o da Monte Cintu, o di andà per strade infestate da ladroni, o di piattà mi in un nidu di serpi, o chjode mi di notte ind’è l’arca di u cimitò, o cumandà mi di falà in una fossa appena scavata à ingutuppà mi in u lenzolu di un mortu frescu frescu. Sinu à eri tremava solu sentendu isse cose spaventose, ma oghje e possu sente, vede è fà per cunservà mi pura per il mio unico e vero amore.

U rè di Corsica ùn pobbe tandu fà altru chè di dà à i sei stralabbii una manata d’oru di oru per omu è i fece alluntanà.

U Sardu: Bò! A to storia, scusa mi, ma finisce propiu male.

U Corsu: Ma aspetta, ùn hè ancu finita! I sei Sardi curagiosi, pieni di onore, di oru è di ricchezze elli si ne andavanu per ricullà nantu à so barca è vultà si ne in a so Sardigna soia cara è cusì bella, quandu a principessa si hè missa à gridà di nò, di nò, di nò chì vulia ch’elli stessinu in Corsica, tutti i sei.

À a principessa pocu impurtava u restu, vulia solu una cosa: chì l’archere ch’ellu fussi impiccatu.

Ma figliola, chì dici, postu ch’ellu hè statu ellu à salvà ti ammazzendu u banditu?

O bà, pocu fà ti aghju dettu ch’o era innamurata di un omu chì mi tenia cara. U mo amore hè Banditu, u mio cuginu Banditu, u figliolu di u vechju rè, u to fratellu. È s’ellu hè mortu ellu, sò morta ancu eiu! Solu cun ellu mi saria vulsuta marità. Ma omancu ch’ellu sia vindicatu. Impiccate stu sardu è basta.

O a me fiddola cara, ùn lu possu fà è tù ùn poi tene caru un banditu.

Eiu u tengu perchè chì hà l’anima bona è ghjentile è u chjamanu banditu ma banditu ùn hè. O piuttostu banditu hè, ma ùn hè un banditu cattivu, hè un banditu bravu. Ma hè mortu! Vindetta vindetta, impiccate mi stu archere!

U Sardu: Hè un affare cumplicatu. Mancu in flacchina ci si pò sorte di quesse e situazione.

U Corsu: È bè, ti sbagli, una suluzione ci hè sempre; basta à circà la.

U Sardu: Hè ghjusta. Hè propiu ciò ch’è no avemu fattu noi. Capisci chì eramu stanchi di stà torna in Corsica, i sei Sardi, sette cun mè. Avemu pensatu chì s’è no a ci faciamu à rimette in vita u Banditu Corsicanu, a principessa ci lacheria andà. È cusì avemu fattu.

U farmacistu hà fattu a medicina chì rimette i morti in vita. Hà pigliatu a frezza di u so fratellu l’archere è quellu, seguitendu u volu di un acellinu chjamatu da Tico, u più chjucu di i fratelli, hà tiratu una frezza chì hè entrata dritta dritta in u core di u Banditu Corsicanu, ancu s’ellu si era lacatu luntanu, à parechji chilometri da custì.

Dopu una manata di minuti hè affaccatu. Hè entratu in a corte Bandidu Corsicanu sanu sanu cù e dui frezze sempre inficcate, una in u so capu è l’altra in u so core.

 

Avale i cavalli sò pronti, ma i dui “cavallieri” ùn si coglienu in groppa,i piglianu pè a briglia è i facenu move.

 

U Sardu: Barone, dade-mi su pe, chi bos ajudo a pigare a caddu.

U Corsu: O sgiò barone, cullate puru nantu à a mio manu, fate u piacè, chì vi sarà più facile di coglie vi à cavallu. Mi ne vò...