SPASSIGHJATE LITERARIE : A vita ùn hè micca un sonniu

"A vita ùn hè micca un sonniu"

 

Eiu sò una giovanotta piuttostu chjuca è zitelluccia di caratteru è sò interessata assai da tutte e storie à pena strasurdinarie. À mè mazzeri, streghe, fantasime è tutti st'affari strani ùn mi facenu paura mancu à pena ! Di più i cunnoscu cusì bè chì per mè, sicreti ùn ne anu più.

Ind’è mè aghju un mobulu sanu di libri chì parlanu d’isse cose custì, ma cum’è quellu chì v'aghju da parlà ùn ne aghju mai vistu. Nant'à què, i aghju da vultà à pena più tardi...

È dunque, cum’è tutte e persone di a mo età certe volte mi dumandu appena ciò ch'aghju da fà di a mo vita. Ci sò, bella sicura, certe cose chì mi facenu a paura, cum’è a mo caccara di 83 anni chì ghjè appena malata: quandu tocca persone ch’è no tenimu care ghjè difficiule di fà si à l’idea chì un ghjornu ùn ci saranu più. Dinù ùn sò micca s'aghju da riesce i mo studii è avè una bella situazione più tardi... È po a vita hè talmente corta, madonna ùn ci lascia u tempu di fà quasi nunda, ci vole sceglie tuttu cusì, d'un colpu, senza sapè s’è tuttu ciò ch’è no antividimu si farà un ghjornu.

Tandu issa matina custì decisi d'andà à corre nant'à e cime di e muntagne mandrialinche, quelle di u mo paese caru.

Vi dumanderete sicuramente ciò ch'una adulescente sola anderà à fà sopra à tutti issi chilometri di cullata è di machja, a vi dicu subbitu: ghjè per truvà a petra magica, grande cume una mela, d'un culore turchinu eletricu cun lustrine argentate... postu chì sta petra, ùn ci n’hè solu chè una ind'u mondu sanu ! Quessa puderebbe dà a furtuna, a salute, ùn ci sarebbe più bisognu di studià ch'ella sia per mè o per i m'amichi, è po una vita fatta sana di furtuna ghjè una cosa magnifica. Nimu oghje pò dì ch'ellu hà campatu senza avè avutu difficultà. È s'ella dà a salute, e seconde mane chì a tuccheranu saranu quelle di a mo caccara, sarà a prima persona à quale a petra serverà. È ascoltate bè l'ultima beneficenza di stu pezzu di celu foscu : puderebbe dà immurtalità à quale a truverebbe !

Tutte e personne ch'o tengu care puderanu campà tranquille.

 

Pudete imaginà un minutu chì tuttu ciò ch'o vi contu quì esiste da veru ? Ghjè strasurdinariu ciò ch'o vi dicu quì, a sò, ma ciò ch'o sò dinù ghjè chì sta storia ùn pò esse chè vera.

Sicura chì s'ellu accadia chì ghjunta sopra scuprerebbe sta maravigliosa cosa, perchè ùn deve micca esse à l'ochji di tutt'ugnunu, ùn ci vulerebbe à dì la à nimu sta scuperta per via di stu mondu ghjelosu.

Vi spiecu avà cume sò tuttu què. Issu ghjornu custì, a mo caccara era falata in cità cù a so surella, è eiu ghjera stata in casa cù u mo secondu babbu, ghjera un annu fà. Avia lettu què nant'à un libru ch'ellu avia u mo caccaru caru.

Issu libru magnificu, era fattu d'una centinaia di pagine chì eranu diventate à pena gialle è cerriu cù u tempu, a cuprendula ùn era micca in cartone, ghjera una materia appena più dura cum’è legnu, senza un solu disegnu nè titulu nantu. L'avia piattatu sott'à e scale chì cullavanu ind'u granaghju. Eranu in legnu e scale: avia cacciatu un pezzu sottu, avia messu u libru dentru è avia fissatu a tola cù qualchì chjodu. Cume s’è nimu duvia truvà issu preziosu libru.

Una sera eramu tutti i dui pusati davanti à a carminu è u mo caccaru essendu assai vechju -avia 84 anni à issu mumentu, andò pianu pianu à piglià lu... 

Venia versu mè sempre piampianinu pianu è stringhjia u libru contru à ellu, u guardava cume s'ellu tenia una vita trà e so mane, tandu s'era ripusatu nant'à u futtogliu. Mi guardò è mi disse : « Ciò chì t'aghju da cuntà avà, a mo ciuccia, ùn la devi dì à nimu. »

Cù isse parolle m'avia lettu stu libru in trè ghjorni. À a fine di a settimana una stella si n'andava in celu...

Dopu à a perdita di u mo babbone, i ghjorni eranu diventati foschi, senza sole è senza gioia. Issu libru l'avia ind’è mè mè ma mi ne era scurdata, ùn sapia mancu più ch'ellu esistia sin'à issu ghjornu.

Eranu sei ore di matina, i mo parenti durmianu sempre, ùn sò micca perchè ma ùn riescia micca à dorme, u mo murale era à u più bassu, guardai u ritrattu di u mo babbone chì era sempre accant'à mè, è tandu, mi vense in core quellu libru ch'o avia piattatu sott'à una tola di u mo lettu è u rilighjii.

Ripensai à issa famosa petra è à tutte e so beneficenze… È tandu, cume a dicia prima, issu ghjornu decisi d'andà à circà a petra magica sopr'à u paese di Mandriale.

 

Bella sicura ci eranu parechje tappe per pudè truvà issu rigalu purtatu da u celu. È micca prove faciule, cridite la puru… Quandu vi parlu di « prove », fighjate chì vogliu dì ch'elle sò cose strasurdinarie ! Voi ùn vi pudete mancu figurà un minutu ciò ch'ellu ci hè quì, sopr'à e nostre muntagne.

Quandu vi dicia chì à mè tutti l'affari strani ùn mi facianu micca paura era per pruvà vi chì malgratu tuttu ciò chì no avemu da vede, sò oghje ghjornu decisa à andà à scumbatte per pudè salvà a mo caccara è rende tutti i mo vicini campi.

Pigliai un saccu, è messi indrentu una lampada, u mo telefonu, duie buttiglie d'acqua, una cuppietta, una scatula di cicculata Kinder è un cultellu.

Quandu partii eranu sei ore è mezu di matina, andava pianu pianu per ùn sveglià i mo parenti, è cuminciai à mo marchja versu e muntagne.

U sole si alzava altu in celu è a mo casa, a vidia digià da luntanu, era diventata chjuca chjuca, tamanta à a mo manu.

Era quasi un'ora è mezu ch'o marchjava, cuminciava à esse appena stanca è tandu mi pusai nant'à una petra accant'à una grotta. Pigliai un pezzucciu di pane cù a cicculata è d'un colpu sintii un rimore stranu, cum’è una respirazione ma era cusì forte chì paria ch'ellu ci era vinti persone chì durmianu custì cun mè.

M'avvicinai di stu rimore è mi accorsi ch’ellu venia di a grotta...

Quandu entrii dentru vidii ind'u fondu una corda appiccata sopra cù una forma scunnisciuta chì pendicava, sentia cum’è  candelle chi sguttavanu in terra, quandu m'avvicinai torna appena vidii chì sta forma era un troncu d'omu insanguinatu. Tirai un mughju di terrore è un mostru tamantu s'affaccò davanti à mè!

Ùn riescia più à prununzià una parolla. Quellu spaventu facia al menu trè metri, i so ochji eranu turchini chjaru, quasi bianchi, a so faccia era struppiata, paria ch'ellu avessi cultelli invece di i denti è videndu l’omu appiccicatu sopra, ùn ci era da dumandà si d'induve venia tuttu u sangue ch'ellu avia à l'ingiru di a so bocca...

Subbitu cuminciai à corre per scappà di stu locu chì paria a scena di un filmu d'orrore. U cannibale mi chjappò u zonzu è m'appiccò per i pedi accant'à ciò chì firmava di u cadaveru.

È quellu si ne andete torna à dorme. Mi dumandai avà ciò ch'o avia da fà per pudè sorte di st'infernu postu chì frà pocu ùn mi tuccaria più chè à ghjuvà li di ripastu.

Ancu di grazia mi restava u mo saccu appesu a e mo spalle, ripensai à u cultellu ch'o avia pigliatu s’o ne avia bisognu.

Dopu à un quartu d'ora di straziu avia chjappu u cultellu è cuminciai à taglià a corda, era in fine in terra, è mi sentia ancu più forte chè prima.

U mostru durmia sempre è vidia daretu à ellu un lume magnificu, d'un culore viulettu. À issu mumentu sapia chì ci vulia ch'o partessi ma issa luce mi dicia di stà torna, ci vulia ch'o sapessi cosa ella era... M'avvicinai à tempu di u sanguinariu chì surnacava, pianu pianu vidii in fine sta maraviglia, un caraffone sanu di farfalle luccicante, paria ch'ellu ci era un lurcu nentru.

Un sapia micca ciò ch'ellu era ma ùn pudia micca riparte di quì senza elli, era cume innuchjata.

Quandu pigliai u bombulu ùn sapia micca ch'ellu era cusì callu, quasi bullente, è mi scappò di e mane, un rimore  risunò ind’è tutta a grotta, è u mostru s'aisò, arrabbiatu cum’è un scemu, porse e so sgrinfie versu u mo visu, è eiu messi e mo duie mani nant'à i mo ochji è vidii in duie seconde tutta a mo vita corta andà si ne... È po d'un colpu, à u mumentu chì duvia esse morta, nunda, più un rimore !

Cacciai pianu pianu e mo mani di davanti i mo ochji è quì stupefazione, un nulu di fume rusulatu è luccicante s'era fattu à l'ingiru di a bestia. Quella era sticchita, i so ochji eranu diretti versu u pianaghju, ùn mi guardava mancu più. U tempu ch'o ripigliessi a mo mente, iss'arcefalu di trè metri mi schjattò davanti à l'ochji in mille pezzi di pagliucce !

Ùn pudia crede à un affare cusì grande s’è qualchissia mi l'avia cuntatu. Malgratu sta situazione spaventosa, a possu dì ch'ellu era una stonda magnifica, grandiosa, mi paria d'esse ind'una fola. Vidii à a fine chì  stu nulu magicu era statu fattu di tutte e farfalle di prima, quelle ch'o avia fattu cascà di a scatula. Quelle m'avianu salvata. Perchè ? Quale eranu? Mi dicia ind'u mo capu. Po ripartinu tutte inseme fora senza ch'o capischi nunda.

Ripigliai u mo saccu, anc'assai mi firmava torna l'acqua, a mo cicculata, è u mo telefonu : ùn ci hè micca bisognu di dì vi ch'ùn ci era micca rete sopra isse muntagne. Eranu avà ondeci ore di matina, i mo parenti è a mo caccara duvianu esse veramente inchieti per mè. A sò chì dopu à issu periculu chì averebbe pussutu tumbà mi, saria stata megliu di riparte ind’è mè. Ma per chì fà ? Per avè risicatu a mo vita per nunda ? Per rifalà è fà mi mughjà da i mo parenti ? È lascià cusì a mo caccara malada ?

 Innò manc'appena, ùn saria servitu à nunda. È po i cunnoscu, s'o falgu è li contu tuttu què, mi piglieranu per una scema, ùn mi crederebbenu mancu un minutu. Allora chì s'o trovu a petra è falgu cù ella, quì sì ch'elli ùn puderanu chè crede mi.

Bii un colpu è ripartii ind'a mo busca.

Più cullava, è più vidia affari strani, acelli di tutti i culori chì parlavanu cun capre gialle, capia ciò ch'elli dicianu, si liticavanu chì l'acelli avianu pizzichatu tutti i frutti nant'à l'arburi. M'avvicinai di elli per pudè parlà appena perchè chì cuminciava à sente mi appena sola... Li disse salute è mi risposenu! Mi pusai accant'à elli, pigliai a mo cicculata cù a cuppietta è cuminciai à sparte li cun elli, eranu propiu cuntenti.

È pò dopu cuminciai à parlà cun elli di a mo storia, li disse per a petra magica, a mo fuga, u mostru. Quelli m'ascoltavanu l'ochji sbalancati, po l'acellu s'avvicinò di a mo arechja è mi disse :

 -A to petra magica n'aghju digià intesu parlà, ùn sì micca a prima chì colla per circà la, parechji omi è donne anu digià pruvatu di truvà la, ma ùn ti piattu micca ch'elli ùn anu micca riesciutu.

Tandu li risposi :

 -A sò chì ùn hè micca una prova faciule, ma ci vole ch'o salvi a mo caccara, a facciu dinù per u mo caccaru chì m'hà fattu scopre sta storia nant'à stu libru, aghju digià scumbattutu cù u cannibale è ghjè mortu, ùn aghju micca paura .

 -È issu libru, ai pigliatu u tempu di leghje lu bè ?

 -Ghjè u mo caccaru chì mi l'avia lettu un annu fà, ma ghjè vera chì mi eru scurdata di tuttu què...

 -Allora a ti dicu eiu, misfida ti di tuttu ciò ch’è tù truverai da manghjà, ti ferma torna una prova impurtante à fà per truvà la, fà casu à tuttu durante u to viaghju perchè avà ai capitu chì quì ùn sì micca ind'a to vita di tutti i ghjorni. Guarda quallà ci hè un bastone rossu appesu à l'arburu piglià lu, pò esse chè tù ne averai bisognu. Ti lasciu a m'amica, sò cuntentu d'avè fattu a to cunniscenza ! Curagiu.

Nant'à ste parolle l'acellu sparì« disparu ».

Appena u tempu di girà mi chì a capra era smarrita anch'ella. Pigliai u bastone u messi ind'u mo saccu è torna sola cuntinuai a mo strada.

Era di più in più scugliosa sta cullata, anc'assai chì u tempu ùn era micca sulanatu, è po, avia a fame ch'o avia compiu a mo cicculata.

Avia l'ochji chì cuminciavanu à fatigà, u bisognu di manghjà si facia sente cun tutti sti chilometri. Sola a petra mi dava a forza di cuntinuà. Quandu d'un colpu vidii una vacca turchina passà davanti à mè, po duie, po trè, po quattru, una banda sana di vacche turchine.

Mi dumandava s'o cuminciava à diventà scema, ma ancu strufinandu mi l’ochji i vidia torna ! È po u peghju ghjè ch'elle manghjavanu bumbò nant'à un arburu, cannistrelli, cookies, ci ne era di tutte e sorte !

Iè avete capitu bè, i manghjavanu nant'à un arburu, un arburu di tutti i culori induve tutti issi dulciumi eranu appesi à e branche.

Quandu vidii què mi lampai annantu ! Cum'elli eranu boni... a vi dicu à voi quessa, ma eranu ancu più boni chì quelli di a mo caccara... Vi lasciu imaginà.

Quandu aprii l'ochji facia notte, ùn sapia più ciò chì s'era passatu. Sentia u cantu di i grilli, avà sì chì avia a paura. Ripensai à ciò ch'ellu m'avia dettu l'acellu, d'ùn manghjà nunda nant'à a mo strada, pensu ch'elle eranu tutte e mulizzerie ch'o avia ingullitu. Duvianu esse velenu per avè durmitu cusì tuttu stu tempu, anc'assai chì u mostru era mortu...

Era quasi mezanotte ma ùn era più stanca, vistu u tempu ch'o avia durmitu. Decisi di cuntinuà quantunque u mo caminu, pigliai a mo lampada è partii.

Cume s'ellu era fattu apposta, vidii parechje croce nant'à una piana, capii ch'ellu era un cimiteriu, tandu vi spiecu a paura, in piena notte, sola ind'un cimitò. In fine, aghju pruvatu di mantene u mo curagiu è di cuntinuà.

Quandu d'un colpu qualcosa mi chjappò a gamba, a luna era talmente vicina ch'o vidia propiu bè induve andava è ciò ch'ellu ci era à l'intornu di mè, pienu di murtulaghji chì scappavanu di e so tombe, scavavanu a terra pè pudè sorte, mi paria d'esse ind'u « clip » di Thriller di Michael Jackson. Pigliai in furia a prima cosa chì mi vense ind'e mani, era u bastone di l'acellu, è quandu mi ne ghjuvai per sciaccà un colpu à un murtulaghju, u mortu s'era cumpletamente desintegratu in polvera ! Sapia avà à ciò ch'ellu servia stu pezzu di legnu! Ùn mi firmava ch'è tumbà li tutti cusì.

Dopu à issa malaventura pensu ch'o eru di più in più pronta à affruntà a vita, è soprattuttu eru in cunfidenza pè truvà issa famosa petra magica chì m'avia custatu quasi a mo vita, ma quandu tenimu caru ùn guardemu micca.

Torna una volta cuntinuai a mo marchja, u mo saccu appesu nantu à e spalle. Anc'assai ch'o avia pigliatu tutti issi affari dentru chì ossinò ùn serebbe più di stu mondu.

Pensava à a mo famiglia chì duvia esse veramente inchieta : s'elli sapianu tuttu ciò ch'avia vissutu sin'à quì...

Cosa avia da vede torna durante stu caminu ? M'avvicineraghju di sta petra ? Ùn mi serebbe micca sbagliata di locu ?

Quessa ùn la sò, ma ùn vi piattu micca chì avà diventava difficiule st'affare.

Dopu à quachì chilometru torna, eru ghjunta in fine à a cima di a muntagna, ùn mi firmava ch’à truvà sta cotula. Quandu d'un colpu cascai ind'un tufone tamantu !

Ogni volta ch’o punia i mo pedi in terra, rifalava di più bella, à quandu vidia ind'un pianu parechji giuvelli di tutti i culori, à quandu ci eranu fiori chì parlavanu, furmicule verde è cani impiumacciti.

Ghjunta sottu, cascai a faccia in terra, è ghjustu quì, di pettu à mè, a petra, era cum'ellu era scrittu ind'u libru : Un magnificu turchinu eletricu cù lustrine argentate chì mi brusgiavanu l'ochji. A pigliai subbitu ind'e mo mane è suffiai stringhjendu la contru à mè.

 -Elodie, oh oh sò digià ott'ore  ai da cumincià i corsi, aisa ti avà, ghjè ora.

Aprii l'ochji, ghjera a mo mamma chì mi parlava.

 

Umbà! ùn hè micca tutti i ghjorni chè no sunniemu ch’è no cuntemu un sonniu cusì stranu.