CANTU È LITERATURA - F.X RENUCCI
Cumenti è parè
Puru s’elli parenu evidenti in cumunu i raporti trà cantu è puesia, per via di a so longa storia, si anu da cumplessificà in cor’di i seculi. In Corsica cumu in altrò u spiccà di i generi crisciutu cù u sviluppu d’un’ istituzione literaria hà da purtà sin’à l’omogeneisata di a cultura ingiru à un centru chì sanziuneghja è rinvia in periferia certe pruduzzione. « Paraliteratura, infraliteratura, sottuliteratura, contraliteratura »… sò termini aduparati da definisce un certu numeru di spressione cunsiderate minore è lachendu affaccà una literatura chì tutte l’altre ci si definiscenu ingiru, trascinendu cusì un raportu di suburdinazione. Tandu, ammintà a literatura corsa, hè piglià in contu l’influenza di l’istituzione à nant’à l’imaginariu è i cumpurtamenti literarii isulani ma dinù cunsiderà tutte e pudenzialità creative ch’ella offre a situazione di cultura minurizata ch’ùn pò ghjunghje sinu à a legitimità literaria per via ch’ella ùn hè ricunnisciuta da l’Istituzione duminante.
U muvimentu attuale chì pruduce a literatura principia in l’anni 70. Ind’è issi anni custindi, i fundatori è animatori di a rivista Rigiru -chì u so primu numeru esce in u 1974- accertanu chì a prosa deve trapassà a puesia, in modu altissimu mettendu si in mudellu cù e « lingue maiò ». È puru hà da esse u cantu chì, impunendu si da generu pupulare maiò, hà da purtà è leghjitimà u testu pueticu rendendu li u so caratteru à bocca. Cusì, fendu flessibili i mudelli literarii, issa spressione si trova investita dinò, da un raportu novu, prublematicu, à a literalità.
Dunque, cumu feranu, trà cantu è literatura, à agisce in una relazione chì pare ch’ella cresce tantu è più? Cumu categurizà i scrittori chì si facenu parullaghji, cantarini chì scrivenu, i pueta chì cantanu ? Quale sò l’autori legitimati è da quale ? A puesia, cù a so forma scritta, si busca naturale u postu soiu in campu literariu; è tandu chì sarà quellu di a canzona?
A relazione trà testu è musica si pò definisce differente secondu u prugettu di i creatori: da u puema messu in musica à a cumanda di testi nant’à una musica chì ci hè digià, canzone chì s’inspiranu d’opere literarie à l’ammintà di u cantu in literatura, sò assai l’interazzione di natura à fà vede cum’elli sò cumplessi i raporti trà issi dui genari, è po’ à fà nasce a riflessione.
A rivista Rigiru : una riserva di testi.
Trà u 1974 è u 1990, e pagine di u Rigiru lacanu assai piazza à u patrimoniu esciutu da l’uralità: ci sò varie forme di canti tradiziunali, raconti è cuntine. Ci si trova dinò una parte riservata à i studii d’opere literarie, à a critica, à e croniche d’opere, di filmi o d’album musicali. In quant’à a creazione, quessa si sprime cun forme varie: raconti corti, nuvelle, teatru, puesia… Nant’à i 26 numeri editati durante issa perioda, 54 testi di creazione chì pè u più esistenu prima è independenti di a musica, issi 26 saranu messi in musica da interpreti isulani, una mezana di 2 à numeru. Sarà issa cullaburazione indiretta ch’hà da rinfurzà i raporti trà l’animatori di a rivista è i cantadori, per via chì sò puchissimi l’autori chì dopu à issu tempu ùn anu micca scrittu pè a canzona, una tappa ubligata per assai di quessi.
À parte si da a creazione di Canta u Populu Corsu, è durante anni è anni, a nova canzona corsa hà da piglià a so inspirazione in e lotte è un cuntestu sociopuliticu torbidu. Indrentu à i gruppi isulani unepochi cantarini sò instrumentisti, certe volte parullaghji, capaci à scrive è cumpone cum’è Ghjuvanpaulu Poletti chì marca a canzona militante sinu à a so demissione da Canta u Populu Corsu in u 1981. Ind’è i più giovani Patrick Croce o Dédé Nobili inspirati da a situazione diventanu i parullaghji inspirati da u gruppu Chjami Aghjalesi à parte si di a fine di l’anni 70; Patrizia Gattaceca è Patrizia Poli scrivenu è cumponenu pè u so duo E duie Patrizie; Michele Frassati, membru di A Filetta sin’à u mezu di l’anni 80, ferma assai testi pè u gruppu balaninu; Ghjuvanfrancescu Bernardini si distingue in issa funzione in senu à I Muvrini. Unepoche persunalità s’accertanu cusì in senu à issa « Leva Nova » chì Rigiru li apre e so pagine à u mezu di l’anni 70.
Cù a larghezza d’issu fenomenu chì da a canzone ne face u vettore di l’idea naziunale, parechje cullaburazione trà pueti è cantarini affaccanu, Rigiru si presenta tandu cumu una riserva di testi chì nutrisce u discorsu militante, cuntribuisce cù u cantu à rinnuvà un inseme di testi ma ancu à a rinascita literaria. L’indiatura di i pueti hè chjara, l’accertanu trà u so messagiu : « l’estru pueticu buleghja un’idea è un gherbu, chì l’opera hè arradicata in a realità è micca solu in l’unicu pruduttu di a menti, chì l’opara ùn hè micca fora di a vita ma in cor di a vita . A scrittura o hè azzioni o ùn hè micca. » (Rinatu Coti, Rigiru 2/3, aprile 1975). Cume issi scrivani sò marcati da u so parcorsu ind’è l’università francese, i currenti literarii (surrealisimu, simbulisimu) è ideulogichi (maghju 68) ùn mancanu d’influenzà e so opere. A so cultura è una certa visione di a sucetà definiscenu e pruduzzione ingiru à un prugettu literariu chì s’appoghja nantu à e raprisentazione di l’identità.
Trè autori assai sullicitati :
U raportu à u scrittu spessu hà strutturatu inegualità prufonde in termine di lingua è di literatura. Da superisce e mancanze causate da a situazione di diglussia, a generazione d’autori esciuta da u Riacquistu si dà l’ogettivu d’aiutà à custruisce un patrimoniu per mezu di a publicazione d’opere. L’intelettuali corsi trovanu in issa mossa culturale una surgente d’inspirazione creativa chì i punta à accustà tutti i generi ch’elli fussinu literarii, scentifichi o pur altri. Durante i so 16 anni d’esistenza Rigiru offre l’esempiu d’issa diversità maiò.
U cantu hà da riunisce l’autori in una dinamica listessa. Per certi a cullaburazione cù i cantarini si scrive in una dinamica listessa. Per certi a cullaburazione cù i cantarini si scrive in a durata è li permette di piglià si una legitimità indrentu a cumunutà. Si distinguenu trè autori: Ghjuvan Teramu Rocchi, Ghjacumu Fusina è Ghjacumu Thiers stanu , à stu ghjornu, i più sullicitati da l’interpreti isulani.
In fila à u tempu certe canzone sò diventate sucessi maiò. Cumu a vole l’uralità in u so principiu è i so modi d’eserciziu, spessu a so pupularità face favurizatu u squassà di l’autore di pettu à u cullettivu anonimu. I cataloghi d’autori è di cumpusitori arrigistrati da a SACEM restituiscenu l’opere à i so creatori è sò testimoni di l’impurtanza d’una pruduzzione chì naviga trà orale è scrittu.
U ricensu quì dopu, tene contu solu di l’opere dipusitate à a SACEM à stu ghjornu quì; certi testi cantati ùn sò stati arrigistrati, è altri micca dipusitati, altri dinò sò in cor’di trattamentu, è quessa face cresce u numeru d’opere in circulazione pè ognunu di l’autori.
Ghjuvan Teramu Rocchi: U pueta casinchese.
Fora di publicazione di scopu didatticu, micca opere literarie, nè mancu premiu per quellu chì a cumunità hà alzatu à rangu di i pueti più maiò. Sullicitatu tantu è più da l’artisti isulani, hè unu di l’autori più pupulari di u Riacquistu. Apprezzatu per via di a so scrittura melodica chì s’acconcia perfetta à a canzona, pè a ghjustezza di tonu sempre in accordu cù l’avvenimenti o u fattu suciale, Ghjuvan Teramu Rocchi chjamatu più cumunu « U Pueta Casinchese » hà offertu più di duiecentu testi à a canzona isulana.
« À rombu di cantà… »
Ghjuvan Teramu Rocchi hè dinò meludistu, subitu da e so prime canzone, laca una traccia indelebile nant’à a pruduzzione corsa. Longu à u so parcorsu si saperà adattà à i versi di artisti sfarenti. In u 1976, quandu affacca u discu Libertà dI Canta u Populu Corsu, Ghjuvan Teramu Rocchi s’impone cun dui testi forti cù u so caratteru simbolicu: U Muvrinu chì ammenta a libertà è Simu sbanditi chì conta l’oppressione d’un Statu culunialistu. Dopu cullabureghja cun Antone Ciosi à scrive di ropa di puesia tradiziunale è cuntempuranea. In un prefaziu Pasquale Marchetti insiste nantu à l’impurtanza di u cantu da vettore di lingua è di a a cultura: « C’est en grande partie grâce au disque, seul support autorisé ou possible, que la langue corse doit d’avoir résisté aux assauts destructeurs venus de toutes parts. En répandant et en popularisant un abondant répertoire, il a depuis trente ans et avec un succès croissant, livré aux Corses l’occasion et la matière pour chanter dans leur langue et affirmer ainsi consciemment ou non, leur pérennité culturelle. » Ind’è issu arrigistramentu, à cantu à parechji pueti chì anu marcatu a storia di a literatura corsa cum’è Anton Francescu Filippini, Ghjacumu Santu Versini, Santu Casanova pè ùn cità ne chè pochi, si ritrovanu à Ghjacumu Fusina, Ghjuvan Ghjaseppu Franchi, Pasquale Marchetti è Ghjuvan Teramu Rocchi chì, à ellu solu, ferma ondeci tituli trà puesie è canzone. Hè custindi ind’è issu album ch’ella hè arregistrata pè a prima volta a canzona Ditemi, un umaggju à i prigiuneri pulitichi ripresu da Canta u Populu Corsu in u 1978 cù A Strada di L’avvene, listessu annu dinù da Antone Ciosi ind’è Libertà pè i patriotti è po’ in u 1992 da Felì ind’è Veni à cantà. E trè pruduzzione d’Antone Ciosi chì veneranu dopu accoglienu parechji testi di u pueta. Dopu si anu da truvà torna in modu regulare ma cun spazii di tempu più longhi, sinu à a paruzione di u discu Luisa in u 2010 duve l’autore porta cinque testi, è trà Luisa, titulu eponimu di l’album.
A canzona zitellina.
Ghjuvan Teramu Rocchi hè stitutore è cunsiglieru pedagogicu. Vultatu si ne in Corsica ind’è l’anni 70 insegna in u so paese di Loretu di Casinca duv’ellu diventa un pioniere di l’insignamentu di a lingua corsa in u primariu. Per ellu u cantu hè un arnese pedagogicu di primura ind’è l’amparera di a lingua. U corpus di canzone zitelline ch’ella porghje a tradizione ùn stà tantu à fà vede ch’ellu basta mancu à pena. Dunque, hè per necessità ch’ellu travaglia à custituisce un ripertoriu novu, di più in accordu cù a visione di u mondu di i zitelli. In u 1979, cun altri autori, participeghja in a scrittura di Festa Zitellina editatu da Canta u Populu Corsu. Issa sperianza si hè cuntinuata in Bastia cun Scola Aperta, associu di prumuzione di a lingua corsa, un associu creatu in u 1980 cun Ghjacumu Thiers, è Ghjuvan Francescu Bernardini. U travagliu d’issu gruppettu sbocca cun dui arrigistramenti distinati à i zitelli: Campemuci è Aiò sò interpretati da giovani cantarini sottu à a direzzione di u so maestru Ghjuvan Francescu Bernardini digià leader di u gruppu I Muvrini.
U primu album hà vintunu pezzi chì si spartenu in canzone, puesie è cuntine, tutte fatte da Ghjuvan Teramu Rocchi, è cun musiche cumposte da Ghjuvan Francescu Bernardini. U secondu discu hè fattu cun listessa logica: nant’à dicessette tituli arrigistrati, quindeci scritti sò firmati da Ghjuvan Teramu Rocchi. L’autore hà da cuntinuà issu travagliu da l’anni 90 cù u cantadore Felì. Brame Zitelline (1993) è Girasole (2014), sò prugetti custruiti cù a cullaburazione attiva di i zitelli è i so parenti. Duie belle pruduzzione pensate prima di tuttu cumu stuvigli pedagogichi.
Cullaburazione durate.
U travagliu intrapresu incù I Muvrini cuntinua nant’à l’album Anu da vultà (1980) duv’ellu si trova canzone chì anu da marcà u mumentu è u versu, cumu U to nome o Parigi, Anu da vultà o dinù À rombu di cantà. Nant’à l’album È campà quì (1984) ch’ellu scrive sanu sanu, ritenimu Scelta para o dinù Vince per ùn more chì trovanu un successu tamantu. L’inseme Tavagna cun l’album Chjamu (1981) I Fratelli cun Gloria ( 1990), o puru A Filetta incù O Vita (1994) anu da avè ricorsu à l’intichju senza fine di l’autore, nutritu da u soffiu di a tradizione è ispiratu da prublematiche propiu di a sucetà corsa o di a so storia.
À parte si da u 1989 è sempre, Ghjuvan Teramu Rocchi metterà u so talentu di parullaghju à u serviziu di l’interpretu è cumpusitore Felì. A cumplicità artistica è l’amicizia d’issi dui omi li permetteranu di sparte belli successi. Sò una dodecina d’album scritti inseme è trà quessi dui in direzzione di i zitelli è vinticinque anni d’una cullaburazione servenu a figura d’un binomu ch’ùn si puderia scioglie in u paisaghju musicale insulanu. Parechji tituli arrigistrati molte volte anu insurpatu a memoria pupulare, à cumincià cun l’emblematicu Golu o puru Ditemi ma ancu Quand’è tù balli, O Cari, Innamurachjate, Emu bisognu di tè, À voli ne più, O Corsica la mea, Sò d’indè mè... pè ùn cità ne chè una manata.
Ghjacumu Fusina : Un itinerariu pueticu traversatu da u cantu.
Prufessore Emeritu di Università, Ghjacumu Fusina hè Duttore ès-lettare è duttore in Scenze di l’educazione, chì ne hà creatu u primu dipartamentu à l’Università di Corsica in principiu di l’anni 80. Longu à u so percorsu, l’universitariu si vede fidà parechje rispunsabilità publiche è missione è trà quesse, da u ministeru in u 1981, a messa in piazza di l’insignamentu di u corsu. Da 1989 à 1991 hè purtatu presidente di u Cunsigliu di a Cultura, di l’Educazione è di u Quatru di Vita. U scrittore primatu parechje volte, (nuvelle, prove, puemi, traduzzione) hè dinù l’autore di opere scentifiche ed universitarie è ancu di parechji testi interpretati da i cantarini più cunnisciuti di l’isula. Parechje generazione sò crisciute cù a puesia di Fusina. Testimone d’impurtanza, l’autore ci informa di l’indiatura di u scrittore in a sucetà isulana.
Da u Puits de l’Ermite à u Rigiru.
Dopu à studii superiori à a Sorbona Ghjacumu Fusina insegna e lettare in regione parigina. Durante issu periudu, trà 1971 è 1979, participeghja à l’aventura puetica di a rivista Le Puits de l’ermite fundata in u 1965 et dirette da Guy Malouvier è Jean-Pierre Lesieur. Issa sperienza u porta à cuntribuisce à a mudernità di a puesia francese. S’impegna dinò in a Rivista Rigiru creata di lugliu 1974. L’intellettuali investiti in un prugettu literariu pè a Corsica cunnoscenu a pruduzzione puetica di tandu in Francia, in u campu internaziunale ma ancu in e regione tipiche (ramintemu e croniche regulare di Rigiru inquant’à a literatura occitana, catalana, britona, alsassiana, basca…). Per certi si face risente a brama di teurizà, di traspone certe sperienze à a spressione corsa. Hè cusì chì Rigiru è Le Puits de l’Ermite ribombanu inseme per via di Ghjacumu Fusina. U pueta ci dice ch’ellu hà parlatu tandu per versi di più corti, pè alluntanà si da a rima sistematica, pè u piacè di e paratasse più chè di a sintassa è po’ altri tema d’issu generu ispirati diretti da i studii in cor’di l’università eurupee, u strutturalisimu, a linguistica generale è generative et cetera… Hè cusì chì i primi testi di puesia publicati ind’è Rigiru rompenu di pettu à una certa tradizione, ma l’invitu di i cantarini à participà à a custruzzione di un ripertoriu novu hà da purtà certe volte l’autori à cappià l’ambizione ch’ell’avianu di mette ci.
U puema trà scrittu è orale.
A canzona hè dinù una scelta d’audienza chì permette à Fusina di pudè impone a so pruduzzione cumu un’opera puetica sana sana, in una lingua ch’elli sò pochi à pudè la leghje ma chì assai cantanu. U soffiu di a puesia nova di Fusina hè purtatu da l’uralità, u so statutu di pueta hè quantunque cunfirmatu da un’opera scritta nutabile è dinù da una ricunniscenza instituziunale. Cusì, l’opera di Fusina s’inscrive longu à u so parcorsu di scrittore in una circulazione trà l’orale è u scrittu. Malgradu e scelte furmale ch’ella pò esige a scrittura di una canzona, ind’è Fusina nunda face mai ostaculu à a virtuusità di u pueta sempre in cerca d’un accordu trà scrittura ed emuzione.
Ind’è tutte e so opere dedicate à a puesia ci sò assai testi cantati. Hè quessa E sette chjappelle (Albiana, Aiacciu,1986); Contrapuntu (La Marge, Aiacciu, 1989) è in particulare Versu cantarecciu (Albiana, Aiacciu,1996) induve “il revient à la poésie première …au parfum plus chantant”; venenu dopu Corse, une île de chansons, (Sammarcelli 2007) ; Corsica Neru è Biancu ( Sammarcelli, 2012).
U successu chì li vene in i primi anni di u Riacquistu hè prudottu in particulare per via di a spressione di u sintimu pupulare in a so opera. À i testi di Fusina a so musicalità naturale li dà un’energia propiu soia. Ùn stupisce chì certi di quessi, ribumbati da u cantu, accade ch’elli sunessinu cum’è inni veri. L’autore, digià cunnisciutu in iss’anni custindi pè a so implicazione in a mossa literaria corsa, hè sullicitatu da Antone Ciosi nant’à duie pruduzzione nate in u 1977: Ver di casa è Musa d’un Populu imponenu u stile è a prufundezza puetica di l’autore: Dumane, Muvra corsa, L’idea di u vultà, Cantu per un’isula chì ùn si vole more eccetera… sò trà i tituli purtatori chì s’indirizzanu à l’intimu di i Corsi. Da tandu, a cullaburatione trà l’interprete è l’autore arricchisce regulare a pruduzzione discugrafica isulana.
Prestu prestu chjamatu da Canta u Populu Corsu nant’à l’album Chjamu a puesia esciutu in u 1979, u pueta prupone testi chì marcaranu pè u sempre a storia di u cantu corsu: Amicu ci sì tù, L’odore di i nostri mesi è dinù Quandi a terra move cumpostu da Ghjuvan Paulu Poletti è interpretatu cun forza da Dumè Gallet. In u 1982 cinque tituli luminosi di l’album Ci hè dinù sò firmati da Fusina: Ci hè dinù, A preghera (adattazione di La prière di Francis James è Georges Brassens), À galuppà (adattatu di u puema di Rafael Alberti è Paco Ibanez), Scorsa la vita, o dinù u magnificu Citatella da fà cumpostu da Natale Luciani. Issu titulu inspiratu da u rumanzu di Saint Exupéry, Citadelle, ùn rinvia l’imaginariu cullettivu micca à u rumanzu, chì sò puchissimi quelli chì cunnoscenu l’inspirazione di l’autore, ma à a simbolica di a citadella alzata contr’à u nimicu.
U successu ch’elli vincenu issi canti incuragisce parechji cantarini à ricorre si à l’estru di u pueta. S’ellu accade ch’ellu sia sullicitatu direttamente, assai puemi scritti di 1974/75 sò chjappi in a rivista Rigiru stessa: Una sì tù, U to nome, Lingua corsa, Parulle nustrale, Paisaghji, Notte d’Aostu, L’odore di i nostri mesi, Oimè, A malavia, Fola Fuletta, A chjama prigiunera, Luna Nova, A miseria vituperia, Guardate issi paisoli, A mio lingua, U baullu, Sognu…. Quessi sò cantati da varii interpreti cum’è Patrizia Poli, Patrizia Gattaceca, A Filetta, Petru Guelfucci, Eric Mattei, Pierre Dieghi, Tavagna, I Muvrini è tanti altri dinù.
In 40 anni più di 200 testi sò messi in musica, cum’ellu a ci insegna l’autore. S’è l’avvenimentu hè un ogettu di scrittura ind’è u pueta, marchemu u caratteru apertu di a so inspirazione: adattazione o traduzzione in lingua corsa di canzone cum’è La mer di Charles Trenet, Petite di Léo Ferré, Liberà di l’Opera Nabucco, Le Dormeur du Val di Rimbaud, Pauvre Rutebeuf, Le chant des partisans, Les feuilles mortes de Jacques Prévert eccetera… Puemi inspirati da parechje letture, opere pitturale o viaghji ma ancu da tematiche, ritimi o meludie furnite da certi cantarini.
In più chè quelli digià citati, ritenimu qualchì titulu trà i più pupulari chì anu lacatu una traccia per via di forza cunghjunta di u testu, di a cumpusizione è di l’interpretazione: Amareni (Ghjuvan Francescu Bernardini, I Muvrini , À l’encre rouge, 1986); Rispondimi iè, (Ghjuvan Francescu Bernardini, I Muvrini; Bercy 1986); Trà more è campà, À pena cum’è tè ( Ghjuvan Francescu Bernardini, I Muvrini, A voce rivolta 1991); Isula Idea, Paisaghji (Christophe Mac Daniel, Isula, Petru Guelfucci,1987); Dì ciò ch’è tù voli, (Ghjuvan Claudiu Acquaviva, In l’abbrivu di e stagione, A Filetta, 1987); Una sì tù ( Patrizia Poli, Stanotte, 1989); Più ch’è u sole; Viaghji (Ghjuvan Francescu Leschi / Eric Gineste, Canta u Populu Corsu Sintineddi 1995); Bianchi Salini (Guidu Canarelli, I Surghjenti, Dumani, 2005); Sò di tè ( Bob Dylan, Tavagna; L’ortu di e nostre muse 2009)Parlà (Jean Do Leca, Canta u populu corsu, Altrimenti , 2013)…
Ghjacumu Thiers : « Un destinu da scrive… »
Prufessore Emeritu di l’Università, Agregatu di lettare classiche, Duttore in Sociolinguistica è autore di parechje opare scentifiche, Ghjacumu Thiers hè dinò rumanzeru, scrittore, dramaturgu è pueta, primatu tante volte. Attore culturale maiò, hà direttu durante vinti anni u Centru Culturale di l’Università di Corsica chì a so uriginalità hè di fà u serviziu d’azzione culturale indrentu à l’urganigrama universitariu.
Hè difficiule di chjode à Thiers in una categuria, invece chì i duminii di scrittura sò varii assai. Un paradossu hè chì hè un cuntestu di minurisazione linguistica chì offre à l’autore u spaziu di libertà duv’ellu custruisce a so opera literaria. Da rumanzu in rumanzu, da racolta di puesia à racolta di puesia, l’indiatura d’issu creatore in l’attu di scrive pare d’esse una ghjustificazione di a vita. Ghjè cusì chì Thiers apprufundisce a so ricerca nantu à l’Esse in a so cumplessità infinita. Scrive pare ch’ellu sia oghje un distinu bellu tracciatu per quellu chì hè tramezu à i scrittori più emblematichi di a literatura corsa.
Pedagugia è azzione culturale.
Ind’è l’anni 70, Ghjacumu Thiers hè unu trà l’animatori principali di a rivista Rigiru ammintata più insù. Travaglia cù altri nant’à u prugettu di una literatura corsa articulata ingiru à una pruduzzione scritta diversificata. I so amichi u chjamanu « u pedagogu ». Di fatti issu militante culturale investisce assai energia in un’azzione pedagogica stimulante bella capace à favurizà l’amparera è a cunniscenza.
Insignante di lettare classiche à u liceiu di Bastia sin’à u 1982, Ghjacumu Thiers animeghja corsi di lingua è cultura corsa, una volta à settimana è in fin’di u dopumeziornu. Mentre ch’inde i curridori si sparghjenu paghjelle lampate da un gruppu di liceani, omu si spiccia ver’di a scola di u maestru per avè a so parte di stonde privilegiate. Quessu ti hà l’arte è a manera di trasmette. Durante i so corsi chì viaghjanu cumu attelli veri, si scopre a literatura corsa, i so autori, si interpreta ropa di Ghjannettu Notini, si mette in musica puemi d’Anton Francescu Filippini, di Ghjacumu Santu Versini o altri autori tradiziunali. L’insignante hè un guida chì si sforza di fà vede è sente e pussibilità di i sculari. Assai in furia parechji giovani francanu u passu di a creazione è, trà d’elli, certi ùn stanu tantu à fà si rimarcà: Dédé Nobili, Ghjuvan Luigi Moracchini o Patrizia Gattaceca anu da pruvà prestu prestu à scrive raconti o puemi ch’anu da esce in a rivista Rigiru. Patrizia Gattaceca arregistra u so primu 45 giri sott’à legida di u maestru è u Duo E duie Patrizie si forma. Aldilà di e creazione sputiche soie, a pruduzzione di e giovane cantarine s’inspira di a nova literatura; è per quessa si scopre in u so primu album Scuprendu l’alba corsa editatu in u 1978 da i testi di Ghjacumu Thiers, di Ghjuvan Ghjaseppu Franchi o di u giovanu Ghjuvan Luigi Moracchini. Hè pienu di scuperte l’annu 1978, Ghjacumu Thiers sà incuragì talenti novi: iss’annu custindi participeghja à l’elaburazione di l’album di u gruppu Rialzu creatu da Cristofanu Mac Daniel è Dumenicu Gallet cun quali s’assuceranu E duie Patrizie. À cumpusizione ch’omu pò qualificà di Rock prugressivu, in filu à u muvimentu Zeuhl fundatu da Christian Vander, leader di u gruppu Magma, sò assuciati testi cuntempuranei. Malgradu influenze musicale strangere à a tradizione, Thiers sente un interessu propiu particulare ind’è issa nova pruduzzione: « A pruduzzione di u gruppu Rialzu hè girata ver di a cursitudine, l’ammentanu i temi chì sò stati scelti pè cumpone stu discu: realità mitica più antica (I Lagramanti, Ghj.Thiers; interrugazione assinnata sopra u destinu di l’omu in pettu à a so terra è a so storia ( U Rigiru) D.A.Geronimi ».
S’ellu si deve à Ghjacumu Thiers parechje metude è opere distinate à l’amparera di a lingua, per ellu, u cantu hè un spaziu pedagogicu di primura. In u 1979, s’investisce cun altri autori in a scrittura di Festa Zitellina, album distinatu à i zitelli.
In u 1980 quand’ellu fonda Scola Aperta incù Ghjuvan Teramu Rocchi, u cantu hè torna in core à u prugettu assuciativu; avemu citatu più insù e pruduzzione chì sò affaccate cù a cullaburazione di Ghjuvan Francescu Bernardini, tandu giovanu stitutore.
A puesia di Thiers inspira a generazione giovana di cantarini è cantarine: I Chjami Aghjalesi è E duie Patrizie o dinù I Muvrini vanu regulare à sullicità a cuntribuzione di l’autore inquant’à i prugetti d’album. Ind’è l’album Esse (I Chjami Aghjalesi cù e duie Patrizie) in u 1980, Thiers firma parechji testi chì anu da resiste à a prova di u tempu. Mine, l’Idea vera, Acellu lume, A lettera, Sola eranu state editate in i primi numeri di Rigiru. Issa puesia nova ùn hè scritta per esse cantata, ma quantunque inghjenna nove inspirazione musicale è insegna meludisti in erba cum’è Petru Fondacci, Patrizia Poli, Patrizia Gattaceca o dinù Saveriu Luciani. Esse hè un’initiativa chì si presenta cum’è un laburatoriu di patrimoniu da custruisce, un locu d’amparera, di sperimentazione è di ricerche per giovani artisti chì scrivenu è cumponenu è duv’elle s’intreccianu voce feminile è voce maschile.
Dopu Ghjacumu Thiers cullabureghja cun parechji gruppi: I Muvrini, Canta u populu corsu, I surghjenti, Tavagna, A Cumpagnia, Zamballarana, Soledonna…o interpreti: Petru Guelfucci, Anna Rocchi, Michele Cacciaguerra, Patrizia Poli, Patrizia Gattaceca… Cusì u Riacquistu s’accerta da periudu prupiziu à l’unione trà puesia è cantu, chì tandu u cantu diventa a polpa stessa di u messagiu pueticu.
Qunidi è quallandi : u trattamentu pueticu di l’avvenimentu
U scrittore ùn stà micca insensibule à l’attualità qual’ella fussi. E viulenze in Corsica anu una stampata evidente nant’à literatura, portanu i pueti cuntempuranei un’interrugazione penosa è... fruttifera! Sensibule à tutte e stracciature ch’ella subisce a so isula,Thiers in i so puemi ammenta certi avvenimenti tragichi. Unepochi testi anu da marcà prufondu a memoria culettiva: Ghjennaghji interpretatu da Canta u populu corsu s’inspira di l’avvenimenti di Bastelica Fesch in u 1980, chì pruvucheghjanu a morte di trè persone. Trà a metafora di u pastore chì porta e so bestie, l’autore conta l’intervenzione bellissima di Munsignore Thomas tandu vescu di Corsica è u so modu da ristabilisce a pace à l’intransigenza di u Statu persunificatu da u ministru di l’Internu in un dialogu difusu durante u JT di meziornu. Cun l’annu 1981 è l’elezzione di François Mitterand, I Carofuli cumpostu è interpretatu da E duie Patrizie, ripigliatu da A Filetta ma micca arrigistratu mai mai, sprime speranze è interrugazione inquant’ à l’avvene di a Corsica.
In u 1984, Ghjacumu Thiers cunsacra à l’amicu Stefanu Cardi militante di u FLNC -mortu in a splusione di a so bomba- un puema cumuvente cantatu è arrigistratu da I Muvrini ind’è l’album Lacrime. In u 1987 tocca à Ghjuvan Battista Acquaviva, un giovanu studiante, militante, tombu durante un’azzione dedicata l’Acqua viva, cumposta ed interpretata da Patrizia Poli, ripresa dopu da Petru Guelfucci. I puemi chì s’inscrivenu in una dimarchja di memoria è d’umagiu, mettenu in lume l’impurtanza di a vita. Tandu l’instante pueticu trapassa a separazione è a morte à traversu a fola de l’immurtalità : « È l’acqua viva corre lesta cum’è a bandera… ».
A puesia di Thiers chì sprime à tempu u cutidianu è l’avvenimentu ciotta prufonda in a terra Corsica, u so campu vicinissimu; è puru ùn ci stà cunfinata. U pueta appinza u so sguardu à trapanà l’orizonte; è cusì nascenu i puemi di l’altrò cumu Timisoara interpretatu da I Muvrini ind’è l’album In core in u 1989, chì s’inspira di l’avvenimenti sanguinosi di a cità di listessu nome, listessu annu. Per tè Chile interpretatu da I Surghjenti in u 1996 in l’album Da petra è da ventu ammenta u Chili, e so ore nere, e so speranze, l’esiliu è l’idea di u ritornu purtata da u cantu. Più tardi in u 2008, Patrizia Gattaceca interpreta Dolce Settembre, puema in memoria di a militante anti-apartheid tomba in Parigi in u 1988, è dinù La Nave Và scrittu quand’ellu sparì u tamantu Fellini. À traversu sti pochi esempii, si pò percepì cumu a puesia di Thiers si lampa ind’è l’universale à u serviziu di l’essenziale è lampa i ponti trà e culture.
In ritardu, una prima racolta di puemi .
Sarà forse perchè, prima di tuttu ellu hà u prugettu d’un’opera rumanzesca, chì Ghjacumu Thiers publicheghja tardi -è impuntatu ci da Francescu Michele Durazzo, urganizatore d’avvenimenti puetichi- a so prima racolta di puemi. L’Aretta Bianca esce in u 2006 à l’edizione Albiana, « una tappa maiò in a so spressione puetica » secondu Alanu Di Meglio. A versione francese tradotta da F.M. Durazzo era stata editata dui anni prima cù u titulu: La halte Blanche (Albiana). Dopu escerà In e dite ( Albiana 2007 è Passa è veni (Albiana 2010).
Nutritu di viaghji à u sensu propriu è à u sensu figuratu, Thiers pratica vie nove cun livellu altu d’esigenza puetica. In una puesia duv’elli si crocenu mitu è realità, duve l’epupea classica hè dinù una surgenza d’inspirazione essenziale, duve tutti i lochi sud sò spechji, a riferenza à a terra natale mai ùn hè simbulu di chjusura. Puru s’è l’autore mette distanza cù e forme classiche di a puesia, pare torna una volta chì u cantu richjappi u puema, scartendu a dicutumia riduttrice chì oppone u scrittu à l’urale. L’album Meziornu di Patrizia Gattaceca esciutu in u 2007 s’inspira sanu sanu di L’Aretta Bianca. Ghjè cusì, in un passa è veni permanente trà puema scrittu è puema cantatu, ch’ella evulueghja a parolla puetica, ch’ella circuleghja l’opera, mai compia in fin’ di contu...
F.X.RENUCCI