Versione :
Corsu

Lettara da u fronte (U ghjornu ch'ellu vultarà)

Pasquale Ottavi

 

Stu vinti di maghju di u 1918,

Cara meia.

Cumu diavule sarà ghjunta sta lettara toia cusì prestu, quessa mai si saparà. A vedi ch'ella vene megliu à scrive ogni tantu chì sempre ghjunghje calcosa. Ai l'aria di dì ch'è vo sete cuntenti d'ave calchì volta nutizie di meiu. S'è ùn iscrivu micca tutti li ghjorni hè par via di a mancanza di li currieri o cà sinnò ricivaristi tutte le mane o una lettara inturchjata longa o una cartulina pustale cun poche parolle ma chì t'hà u listessu significatu. In ogni momentu mi ti sè prisente, mi t'aghju à latu notte è ghjornu da quant'è tù mi manchi.
A disgrazia hè ch'e ùn possu parlà corsu cù nimu, allora mi vene u telu ch'e mi ne pudessi scurdà. Fà contu tù s'è ghjunghjissi ind'è noi è ch'e ùn capissi più e parolle toie o quelle di mamma. Pinsaria trà ella u me figliolu hà livatu ind'un nomine patri. Eppuru ci hè parechji Corsi chì anu varcatu u pozzu bellu dopu à mè è tù i voli sente sfrancisà à mori mori senza capì più una parolla di a lingua matre ! U piacè hè quandu omu li parla in corsu è ch'elli ti rispondenu in francese :
« Ebbè, o Pè, sempre sanu è gagliardu ?
-Il n'y a pas de mal, merci et vous?
-Noi altri quì femu a stantara aspittendu la fine di la guerra. U pane hè più neru cà quellu d'orzu ch'è no faciamu tanti anni sò. Ce chì ci hè lu sussuru in casa chì ùn ci hè più zuccaru, a più cricchinneghja me sociara Minichella chì ùn pò stà senza caffè.
-Nous on s'en fait pas...»
Sbacconi ch'elli sò, ci vularia chì una cummisione intarrughessi la ghjente in corsu è quelli chì rispondenu in francese mandalli subbitu in Francia senza lacalli scalà più in tarra nostra. In quelli tempi ci eranu assai battelli à vela, tutti di patroni corsi, s'andava quandu omu vulia in Francia si pruducia tuttu ciò chì ci era bisognu par l'isula sana. Tandu eranu li tempi binadetti chì biada ci ne era da noi ma ancu da mandalla in Francia è saria stata cunsidarata cum'è una purcaria di fa vene l'ove da Marseglia ! Ava pò s'è lu battellu di Frassino stà dui ghjorni senza affaccà vi ne state tutti à u palu di u vituperiu.
Prima le donne sapianu tesse lu linu o la lana, facianu certi linzoli chì un vinianu mai à fine è la marzina di pannu, li calzoni è li piloni sirvianu da babbu à figliolu. Avà lu villutu tene par misericordia è a la minima strumbunata si trova omu spugliati ! Aghju vistu quand'e sò vinutu in parmissione chì le donne portanu le buttine cù li tacchi alti tantu s'elle facenu un minimu falzu passu si stroncanu l'anche. Queste e mode e capiscu pocu è micca è lu guvernu à tutte quante l'avaria da addirrizzà, cusì le femine chì volenu purlà sti calzari falle andà à pede pullitrinu !
Mi dici chì ind'è noi ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala. Tempi di contra staghjone, chivi invece luce tamantu sole è bisogna à stà ascosi osinnò s'hè omu subbitu ind'un bagnu di sudore. Fin ch'ellu dura què u tempu nulla ci hè da teme. Bona vita, bon lettu, cusì sì chì si pò fà la guerra. Quand'è semu pà issu fronte ci hè sempre u colla è u fala, auh, ùn ci hè mescia di rifiatà una cria: quandu omu si piglia un pocu d'asgiu in daretu ind'un paese, subbitu subbitu tocca a ricullà à intanassi in quelle budillate padulose ! Culà guai par noi, cù tutta la soma di li malanni addossu ! I più arraganati sò quelli piduchjacci chì ùn ci hè manera di cacciassili da addossu. È a cannenla allora, quant’ella pò soffre cù quella caldiana : quant'è la stacca, chì si tene à beie è la biera hè bona. Vene megliu à andassine in caffè è fassi una partita à carte cà à lampassi in pianu quandu ellu casca l'obbusu.
U me ortu si ne và à mala via, e lumache sò saltate in cresta à l'insalate è e s'anu razzicate tutte. Tutti i malafruculi si sò lampati addossu à le ravanette, cust'annu ùn si n'assaghja, miserere ! I pomi è lu fasgiolu quale sà s'è no i tastaremu? Sò stati belli sudati, ma à quelli dinò li ghjunghjarà calchì saetta ! Po ci hè la purcilletta è si tafunarà li pomi è ùn li lacarà cà a pillicciula.
D'appressu a tè, quandu sarà megliu à vene in parmissione, in la sigonda quindicena di lugliu in la prima d'agostu o in la sigonda? In la prima di lugliu si coglie pochi frutti ma si tastanu l'amandule è le pere, calchì prascula, calchì fiurone, pò ci sò le chjirasge napulitane. Da San Vitu à Santa Maria ligumi ci ne hè pò in tutte e manere, dopu ci hè menu robba ma par mè contu a staghjone a megliu và da lu 20 d'agostu à lu 10 di sittembre. Quand'e era à lu focu, o quantu ci pinsava à ghjunghje in li me lochi cari ma avà, quandu ella casca ch'e ci riposimu in daretu à e ligne, mesi più mesi menu... Un t'avaria da parlà cusì ma quandu voltu da a prima ligna mi si pare di rinasce. Nanzu di vene saraghju ubligatu à fammi fà una mutenda è à calzammi dinò, ùn vogliu piglià lu trenu cum'è un andaccianu. Ma tuttu hè caru d'una manera strema.
A me salute, ùn ci hè da parlanne. Parfetta à quantu ella si pò dì, in grazia à Diu mi sò sempre purtatu cusì à lu fronte. Par quessa po ùn aghju da lagnammi, sempre cusì ch'ella durga.
Ti lacu cù la bona sera. Mi t'aghju in core par sempre.
Basgiu à tutti è dì a mamma chì pinsireghja quant'è sto bè.

U to Vincente.

A donna hè giovana. Cusì bramosa di vita. A vita l'abbracciavanu tramindui in sta fine di statina di u 18, tutta a brame pampanute. Incinta di pocu, posa nantu à u lettu, lampa un isguardu fìaccu chì ùn s'appitica in locu. A guerra hè compia sò dui ghjorni. Anu sbattagliulatu pocu e ciccone par issi cuntorni. Oghje ci hè fumacela è fretu, piove è ne fala: a lettara l'hà in manu ; cù a midaglia di u santu, a purtava sempre addossu, inseme à quella di a matncula ; u corsu u sapia scrive, ed ella u sapia leghje; quantu ellu ne parlava pò di a so Cursichella, quill'altri vulianu tutti sbirbà ; s'alluntana cù lu so mantellu turchinu, ridia tuttu in quella fine di a statina, ridianu è s'abbracciavanu ; ellu cun ella, zittu lu mondu, u sole bellu ti face d'oru, è m'innamoru, ma s'alluntana, si sguaglia in la bufeghja ; si volta parte, u visu ùn si vede più, tuttu paru hè, un bracciu alzatu si ghjunghje à cilicallu, un dispacciu in cima à a manu; fora una saetta: hà messu l'ove di l'ascinzione nantu à a petrapaina di u balcone ; sed libera nos a malo : a so manarella fatta à u pinnellu stringhje l'ultime inzifrate soie.