ORTOLI XI

MARIA FIGLIOLA DI U RЀ

 

Un Rè, d’i parti di Sulinzara avia trè figlioli, dui femini è un masciu. Cuminciava à invichjà, u tintu,, è si metti à pinsà chì u mumenti di sparta Tù,tta a so furTù,na era vinuTù,.

 

-«  I me ziteddi, vi vulariu dà tuttu ciò ch’e pussedu, ma prima vulariu sapè s’è vo mi tiniti caru.

      Diti la ugnunu à a so manera.  Tù, Carulina, chì dici ? »

-« Eiu vi amu più chè a me vita, è pà vo, mi lampariu ancu da un ponti ! »

-« Brava a me figliola ! Ùn mi stona mancu stampa ! 

 

-« Ѐ tù,, o Dumè, comu mi teni caru ?»

-« Pà u me babbu, a sapeti bè,  mi lampariu ancu in un focu, s’eddu ci voli ! »

-« Sarii bè capaci, comu ti cunnoscu ! « 

 

Veni u tornu di Maria, a più chjuca. S’avvicina di u carriconu di u so babbu è li dici :

-« Eiu, u me babbu, u tengu caru come si devi pà una figliola, com’edd’a mireta. »

 

U Rè a capitu, chì Maria u tinia caru pà ubligazioni, o pà intaressu. In fatti hà pensu chì Maria ùn l’amava tantu, :

 Ingrata ch’e tù, sè ! Figliulaccia ! Mi pari di senta a to mamma ! Ùn ti vogliu più veda è ùn n’avarè nudda ! Piglia i to panni è esci d’issu casteddu. Pà sempri ! »

 

Comu fà altrimenti ? A puvaredda si lenta à i brioni, corri in a so camara, accogli in un cuffinu i so più beddi panni urnati d’oru, è senza sapè induv’andà, piglia a prima strada chì si prisenta.

 

Lochi diserti,  furesti prufondi ind’ùn si scuntrava una casa nè mancu un cristianu !

 Dopu unipochi di ghjorni, stanca è famita ch’ùn manghjava chè frutti salvatichi, biendu l’acqua di fuimiceddi, i so panni erani frusti è stracciati pà tanti lamaghjoni.

 

Di a peddi d’un sameri trovu mortu, si n’hè fatta una coda, comu purtavani i donni povari.

Ѐ  marchja, è marchja, infini u lindumani si prisintò un beddu casteddu,

 

-« Pan pan »

-« Chì voli tù,  à stora ?

-« Cercu un impiecu di serva. N’aveti bisognu di nimu ? »

-«  Innò, micca pà serva. Ma circhemu una pasturedda pà vardà i capri di u Principu »

 

Ѐ cusì chì Maria divintò a pastori di u Principu, patronu di u locu.

 

Vistuta di a so coda di peddi di sameri, tutti i mani purtava i capri quassù in muntagna, sola, trist’è nera parchì pinsava à i soi, à u so babbu ch’edda vulia purtantu bè, à l’altra vita felici in casa soia, carca di panni di lussu… Ѐ piinghjiva .

 

-« Dumani vogliu metti i me più beddi  panni, chì sò sempri drent’à u me  cuffinu ! »

 

Vistuta di a so più bedda coda urnata d’oru, u lindumani, allora chì i capri pasturavani vicinu à una ghjargala,  si feci pulitedda, liscia i so beddi capeddi d’oru, è si metti à cantà  cusì bè ch’ancu i capri , capu à l’aria, anu cissatu di manghjà !

 

In fini Maria, metti torna  i so panni in peddi di sameri, accogli u tagliu di capri è si movi versu u casteddu, quand’edda vedi un beddu ghjuvanottu chì s’era persu caccighjendu pà issi lochi , è avia intesu u canTtu è vistu tuttu.

 

Presa di paùra, Maria ni parti currendu,  ma dop’avè minatu in ùna radica di scopa, perdi unu di i so scarpi, un scarpareddu cusì chjucu chjucu ch’ùn ci ni pò essa  manc’unu simuli  in u rughjonu.

 

U ghjuvanottu  si chjamava Armandu , è in fatti era u figliolu di u Rè di u rughjonu.  Appena vistu  à Maria, s’era innamuratu  d’issa bedda zitedda chì cantava cusì bè. 

Avendu truvatu u scarpu persu pà Maria, ha fattu sapè in tuttu u circondu ch’eddu si saria maritatu incù  a donna chì pudia purtà u picculu scarpu .

 

Ben’intesu tutti i donni di u rughjonu si sò prisintati pà pruvà u scarpu, ma ùn ci n’hè stata una chì u pudia purtà ! U principu Armandu era addispiratu dicia à i so ghjenti :

-« Circheti dinò, ci voli à truvà la ! Tutti i donni si sò prisintati ? »

 

Una di i servi s’hè resa contu chì sola Maria, una pasturedda di u casteddu  quassù in muntagna ùn avia pruvatu u scarpu !  Tandu Armandu mandeti  à circà la è miraculu ! un scarpu andava binissimu à Maria ! 

 

Tutti si mettini à briunà,   « Eviva a nostra regina ! » ridendu si di Maria, quand’eddi  l’ani vista cusa mala, vistuta d’una peddi di sameri !

U rè, avertitu di u fattu,  ùn pò accunsent’à  un tali matrimoniu in a so casa reali ! Si metti in furia, ma Maria si pesa è li dici :
 

Chì criditi, Signor’ Rè, sò anch’eiu figliola di un Rè pudenti ancu più chè voi,  a me situazioni d’oghji hè u risultatu di una cosa  ch’e  vi possu spiigà ! Lacheti mi metta i me vistimenti di Principessa è dopu ni parlaremu !»

 

I ghjenti prisenti si sò tutti missi à scaccanà. Comu creda una fola cusì strana ?

 

Stunatu, anc’un pocu curiosu, u Rè dici chè sì ! Ch’edda si cambii è dopu vidaremu. Tandu Maria si vesti da regina, coda carca d’urnamenti d’oru è d’argentu,  è tutti si sò fermi à bocc’aparta !

 

Armandu  a vulia spusà u ghjornu stessu ma Maria dissi :

-« Sò d’accunsentu pà  spusà vi, ma prima ci voli chì u Rè me babbu si rendi contu di ciò ch’eddu m’a fattu, di u so sbagliu nant’à mè,  si scusi è veni à u me matrimoniu. »

 

U rè hà iinviatu i so ghjenti à u casteddu di u babbu di Maria pà fà a so dumanda in matrimoniu.

Ma sò vultati pieni di tristezza incù cattivi nutizii:

-U babbu di Maria era intuntitu è i so dui figlioli l’aviani presu tutti i so bè, è po l’ani  incaceratu in fondu d’una cantina di u casteddu !

 

Maria si raspava di senta issi cosi  è dissi à u so prumissu :

-« Ùn vi spusaraghju chè  quandu  u  me babbu sarà varitu di a so tuntia, vindicatu, è missu torna Rè di u so locu.”

Allora u Rè, babbu d’Armandu  hà inviatu i so suldati, ani fattu fughja i figliolacci è ani resu à u Rè,  benchè tontu, tuttu u so putteri.

 

Maria si n’hè vultata in u so casteddu, è u so babbu, à rombu d’amori è di tinnarezza, a finitu, pocu à pocu pà variscia  di a so tuntia.

 

Si pò pinsà chì u matrimoniù di Maria è  d’Armandu  hè statu, prestu, dicisu. Una festa mai più vista chì si parla ancu oghji in tutta a piana uriintali.