CROISIÈRE LITTÉRAIRE AVEC L’IITM

Écritures croisées, Sébastien Queneau (Corse)

Écritures croisées, Sébastien Queneau (Corse)

Camminaimu per e strette fosche è diserte di u Mercà quandu una donna ci chjamò. Ci simu vultati è tandu, à a nostra surpresa, ci disse chì dui omi ci aspettavamu in fondu di a cantina di u furdanu ziu Battì. Entravamu intimuriti. Ùn c’era mancu un rimore, mancu un fiatu. Ancu ziu Battì si n’era andatu è i lumi discò eranu rimpiazzati da candelle vechje. Ma a donna chì purtava u nome di Letizia ci guidò fin’à una sala duve dui omi pronti à festighjà bivianu un acqua vita nustrale di quelle putente ! U primu, mezu briacu era travestitu in Impiratore, appena cum’è l’altru aiaccinu. Sapite, quellu di Waterloo, Napuliò. Quandu u fidighjava da più vicinu, rimarcò chì avia a manu nant’à u so corpu, una redingotta grisgia, un cappellucciu è qualchì altru detagliu straordinariu, pianu pianu aghju capitu chì l’omu ùn s’approntava à fà u carnevale ma ghjera u veru, u grandissimu o u chjuculellu, à u vostru parè, Napulione Buonaparte ! L’altru, maneratu è coghju era travestitu anch’ellu. Mi ramintava un certu paisanu, cù i so capelli biondi è st’ochji turchini. U bichjeru in manu, lighjia una lettera scritta d’un amicacciu : James Boswell, un inglese chì tempi fa avia à scrive un libru à prupositu di Paoli è di a Corsica indipendente, appena cum’è l’Omu chì mi seguita avà. Ma riflettendu appenuccia, nò, ùn pudia micca esse u Babbu di a Patria chì si pigliava una sborgna storica in quella cantina sporca sporca di ziu Battì è cù Napuliò. Eppuru sì. È cumu s’ellu ùn bastava micca cusì, ci avia fattu chjamà à eo è à u scrivanu da Letizia, a mamma di Napuliò è a nanna primurosa di Marbeuf. À principiu, eramu intimidati da sti dui persunaggi di a storia. Tuttavia, à rombu di beie, Napuliò o nò, cantavamu alegri di scuntrà ci fora di u tempu è di l’usi umani. Quant’emu parlatu, a nuttata sana, di a battaglia di u Borgu, di Ponte Novu, di l’esiliu in Inghilterra, di u 18 Brumariu, di l’Egittu, d’Austerlitz, di a Russia, di Waterloo, di Santa Elena, d’Elba è di e forme divine di Ghjasippina… Davant’à mè, dui omi briachi persunificavanu un pezzone di storia corsa, eurupeana è mundiale. M’anu stumacatu sti dui umanatali. Postu à dui centu anni, vultavanu ind’è noi, sapendu tuttu ciò chì era stalvatu in u frattempu. Chì ciarbelloni ! Ma frà mezu à l’ambiu festivu è spinseratu, quand’emu parlatu di Ponte-Novu, Paoli mi dede un missaghju sullene per i cursachjoli di u milleniu novu : « Nant’à stu ponte chì hè avà diventutu una ruvina, un mitu vivu è una chjama à a vindetta ; in u sangue, cun onore è dignità, avemu persu a libertà. Scusate mi cursachjoli di u milleniu novu, ma per via di u nostru fiascu, tocca à voi di difende a nostra mamma cumuna. Da u nove di maghju 1769 a Corsica hè terra francese. Fate ch’ella sia dumane terra libera è di libertà. Sappiate chì à ogni scunfitta, risponde una lotta è una vittoria, risponde una manu, un omu pò un populu. Strada dritta è core in fronte, o ghjuventù ! Eccu lu mio pensà. Scusate mi, sò stancu, avà, aghju à vultà cennera. »

 

Omu, t’aghju parlatu di e nostre sintinelle ? Impetrate, arritte è fiere, feghja le. Anch’elle, à modu soiu sò e nostre mamme. Oghje sarebbe megliu di dì chì sò mammone. Testimonii d’un epica cascata. Attrice d’una storia tribbulata. Sò nate in u medievu quandu i genuvesi eranu i sgiò di a Corsica è chì « barbari » scalavanu in Corsica da piglià omi è robba. Da e so cime, s’aspettava di vede à l’orizonte in dà a vela d’un battellu nemicu chì vulia impatrunassi un pezzu di a mio mamma. Quant’ella hè stata cunquistata a Cursichella. I grechi, i rumani, i mori, i pisani, i genuvesi, i francesi… Ne perdu lu mio soffiu è la mio penna u so inchjostru. Pare chì l’umanità sana sia innamurata di a mio terra. Tempi fa, ancu lu Papa spusò a Corsica ! Ma in qualità di donna muderna, indipendente è libera, ghjè ella chì rompe st’unioni. Per quindici anni, durante u seculu di i Lumi, hè firmata sola sola à mezu à u Terraniu. Infine, sola, vogliu dì cù i soi, cù i so figlioli, cù u populu corsu. Sola ma feminile, debbula cum’una rosula ma forte cum’è l’amore chì a leia cù u so populu. Bramata da tutti, contr’à a so vuluntà, spusò a Francia. Sai, ghjera un matrimoniu à l’anziana, fattu per dà qualchì soldu à i ghjenuvesi in dota. Ma in u fondu di u so core, a Corsica pienghje. Per via di a so debbulezza, a Francia impatruneghja e so forme. È una volta di più, a Cursichella, micca vila ma troppu brava si face scarpighjà. Però, da l’anni settanta è a mossa feminista, si face ribella. Ad esempiu, ùn accetta più di dà à manghjà à unu è à l’altru tuttu videndu parte i so figlioli. Ùn accetta più di vede un pezzu di a so pelle divente un aghja à ricchi chì s’impippanu d’ella. Vole esse amata, micca impatrunata. Sai, omu, ste torre sò u simbulu d’un passu di a nostra storia. Ma oghje ùn ponu più difende ci da l’invasori chì ghjunghjenu quì cun valisge di biglietti. U peghju, ghjè quand’ellu s’affacca u tempu di l’elezziò. Prima ch’elle stalvessinu, sapemu dighjà chì u merre serà sempre u merre salvune s’è u so figliolu piglia a so piazza in eredu. Quì, simu passiunati di pulitica. Tutta la ghjente si ne và à vutà. Tutta. Ancu i morti, quelli chì sò in paradisu da anni sò sempre primurosi di l’andà puliticu di u so paese. Anch’elli si ne vanu à vutà. È cumu aspessu sò più numerosi ch’è i vivi, sò elli i capizzoni di i nostri lochi. Tandu, da ringrazialli, u merre li face campusanti magnifichi mentre u nostru paese si spupuleghja, a nostra lingua si museificheghja è chì a demucrazia inventata da Paoli ùn riesce à esce da i libri di a storia da imbalzamà a nostra vita oghjinca. Quì, a pulitica, a primura di migliurà u nostru campà cumunu sò chjassi chì i nostri puliticanti tradiziunali ùn sbattenu mai. Preferiscenu dì chì tuttu và à caternu, ch’ùn si pò più fà nunda però, ci vole à vutà quantunque per elli chì appartenenu à u clanu, tandu ci ponu rende qualchì serviziu in scambiu d’un votu. È cusì nasce a clientella di u partitone. Cusì, si schjaffa a libertà è a demucrazia. Peccatu chì a pulitichella ùn fessi parte di i Ghjochi Olimpichi, chì in sta disciplina, a Corsica averebbe di sicuru a medaglia d’oru. A Corsica sarebbe a nazione regina in pulitichella, in froda, è, sta volta, a pudemu dì franca è chjara, micca brava ma troppu vila hè.

 

Omu, avà, n’aghju una techja ! Sò ore chì simu inseme in giru à stu caffè negru fume chì mi da a penna in capu è tù, sempre zittu è mutu m’ascolti cumu s’è eo era Diu, cumu s’è eiu era u purta voce di a verità. Sai forse digià chì in Corsica u scrittu hè di pocu valore. Impremenu più a voce d’un zitellu, l’urale naturale, u cantu muntagnolu, u parlà di l’ultimu briacò ch’è tutti sti libroni è libracci fatti da sti caponi arcidiplumati. Quì, u dettu t’hà una primura tremenda ma ùn ti fidà tantu à i mei. Sò ancu bungiardà, sbaglià è infumà e mente di e mio ghjente. Tandu sai, s’è ere tù, mi pianterebbe appena di scrive ciò chì ti dicu eiu. Leghjendu ti una puesia di studienti corsi, aghju à mustrà ti ch’aghju a ragiò :

 

Inghjenà turchinu un pueta

u lupu primaticciu canterà

curtighjà allegru un rimore

un cantu lagnosu piove

ghjittà Bastiacci una fola

un chjarasgiu sculuritu beie

cantà fumicosu una mela

un briacu frescu fiurisce

palisà addisperatu un fucile

un spechju altu pienghje.

 

Tè, un’altra per u piacè di a suffrenza : 

 

Acelli bellissimu fumava chjucu

fiore verde stridava tistardu

acula sculturatu annanna luntanu

funtana lagnosu pichja neru

a corda pietosu fughje cupartu.

 

Ai intesu ? Induve hè u sensu ? Ai capitu qualcosa ? Chì ne pensi di a pruduzione in lingua corsa ? Aiò, avà rispondi mi puru. Sì stumacatu ? Sì abbagliacatu da a bellezza di ste puesie « squisite » ? O allora, ti dumandi in chì paese sì cascatu. Capiscerebbe, ma rispondi. Ancu tù, sarai distrutturatu, averai un bracciu in piazza à u cerbellu ? Noi, imbuleghjemu e parolle à l’usu di i surrealisti ma u prublema hè chì noi ùn avemu micca u so talentu è, una volta di più, sta detta creazione ùn hè ch’una copia sbiavitita d’un opera tremenda ch’appartene per u sempre à u casale culturale di a Francia ma micca di a Corsica. Eppuru, vogliu salutà sta creazione perchè chì face tace quelli chì dicenu chì a creazione in lingua corsa ùn sà apresi, ùn sà inserisce si in l’andà di l’umanità. Ste duie piccule strufate, quale sia a so qualità, palesa chì una lingua creatrice di litteratura ma sopratuttu di piacè hè sempre viva è chì sà vede ancu al di là di sta cunfina turchina. (…)