CANDIDATURA DI A CORSICA...BASTIA-2028

Cursità eurupea è mediterranea

 

3.3-I Viaghji di mimoria
A custruzzione di a pezza di teatru posa nant’à l’episodiu di u scontru trà Ulisse è e Sirene. E gattive stonde di u viaghjatore sò significative di e rapresentazione di a natura feminile, chì attira è inchieta à tempu. Si sà ch’Ulisse hà bisognu d’avè ne u pruvatoghju da pudè si ne vultà à l’amore d’una moglie è di a so casa (Penelopa/Itaca). U vultà si ne à sè, a memoria ritrova, l’amore felice ùn sò pussibule chè s’ellu si hè pussutu francà issa tentazione di prima. L’ostaculi è i periculi scontri anu l’aspettu di a Donna. Donna hè quella chì l’aspetta in casa soia., ma donna ancu u muvimentu chì sempre sempre impunta à ritardà u ritornu. Sarà quessa a funzione di u feminile ind’è l’Odissea : Calipso, Nausicaa, Circe è u cantu di e Sirene chì annochja.


Ma quale saranu ? Sò mostri sò, chì facenu parte di dui mondi (à tempu animali è omi) , sò donne acelline. U babbu hè Achiloos, u fiume più longu di a Grecia, figliolu di l’Oceanu è di Thetis, a so mamma Melpomena, musa di a tragedia « quella chì porta u cantu ». Sò in leia cun l’animalità arcaica di l’oceanu. Oceanu, u più maiò di i Titani hè una persunificazione di l’Acqua. Ind’è elle si sente move dinù l’energia apulliniana ch’ella insegna a bellezza di u so cantu. Hè propiu custindi ch’ellu ci hè u periculu di a so natura doppia ed ibrida : u soiu u cantu incanta è ammazza... 


A so forza per seduce tene di prima à u fattu ch’ind’è isse vergine piglia forma a figura antica di l’essere femininle francu di u raportu sessuale. A voce hè tantu più incantevule ch’ella mette à chì a sente in relazione cù una sensualità fora di u sessu, à l’origine d’un piacè cumplessu è misteriosu.


E Metamorfosi d’Ovidiu ci porghjenu una spiicazione : e Sirene eranu e cumpagne di Pruserpina, a vergine chjappata si da Plutone. L’ale, l’anu avute da pudè si alzà è vulà sopr’à l’acque, quand’elle circavanu a so cumpagna smarrita. I dii anu decisu di lacà li iss’aspettu è una voce umana da pudè li cunservà i canti meludiosi in a so lingua di prima. Cusì u mitu incalca a natura ambigua è sintetica d’isse figure. Di fatti si mettenu inseme a Virginità è a Morte, in elle, cumpagne di Pruserpina a Vergine cù i Fiori (simbulu di a virginità), diventata dopu regina di l’Inferni. 


Hè sicurissimu chì e Sirene rapresentanu u ricordu di Pruserpina sedotta è, à tempu, a so vindetta. Una vindetta chì usa, da  tratti umani, i soli chì li fermanu: a faccia, a lingua, a voce.


Dunque e Sirene sò a vindetta di u feminile à l’incontru di i maschji: s’indirizzanu à a so  sensualità, ma da ingannà li è tumbà li.


U CANTU È U SO SIGNIFICATU
Dunque seduzzione è misteru sò propiu à u centru di u cantu. Hè propiu un avvenimentu stessu: subitu ch’ellu hè compiu, nè si pò ammintà nè si pò cuntà. Hè distinatu à firmà ind’è l’ancu à dì, luntanu da u dì è di u ragiunamentu. A so azzione si pò fighjà s’omu ci si mette à interpretà lu cù a dialettica di a Seduzzione, cù a parte chì tocca propiu à u feminile. U testu di l’Odissea ammenta unepoche uperazione sensuriale affettive è cugnitive.


 Isse voce sò fresche è pure, spuntanu di un colpu, rompenu u silenziu, richjappanu a nave (donne/voce/acelli). Facenu piantà à chì passa mettendu li tentazione à dossu, per via ch’ellu hè chjappu da a brama ch’ellu finisca u viaghju ! A so chjama hè semplice, melodica, è di strega: : « Ma pianta quì, stà à sente a nostra voce,  stà à sente u nostru cantu! ». Cù a so voce facenu, seducenu di più chè da u parlà, da l’armunia più chè da u significatu. Quellu chì stà à sente s’innamora d’una voce. Sanu tuttu, isse voce : prumettenu di palisà tuttu, da Troia sinu à i secreti di l’umana cundizione. Incantanu à chì sente è po’ u streganu, ripetendu u racontu è u cantu.


Da tandu hè faciule à pensà ch’aldilà di l’incantu ci vene a Morte, figurata in l’Odissea cù una piaghja tamanta piena à osse di cadaveri immerzi è scumposti. Custindi intuppa è compie u viaghju chì devia purtà sinu à in terra nativa. Cusì l’idea di a morte hè ligata cun quella di u racontu sempre sempre ripigliatu è dettu senza piantà mai mai. E voce virginale di e Sirene tornanu Cunniscenza tutale, Sapè di a Terra materna, racontu di l’Origine chì innochja è chì sbaglia, per via chì u Sapè ch’ellu prumette si cunfonde cun l’avvenimentu di a morte.

( cuntinua in a prossima messa à ghjornu....)