U santu

U santu

 

Eppuru hè sciappatu ! Ghjuntu sta notte à l'impinsata, quandu elli durmianu i maiò è chì i giovani si davanu à fà i centu colpi, u timpurale hè piantatu sopra à a valle arburata, imbrustulita da i sullioni. L'hè piaciutu u locu, s'hè vulsutu arreghje è tandu hà messu à ruminicà saette è borri nantu à case è rughjone assiccagnati da a sicchiva. Era ora ch'ella vinissi issa rechia di friscura : sciappittana, musculeghju umanu, tazzu vitturaghju è scandalu di i pullastroni nuttambuli avianu messu u parapiglia. Sta notte s'hè chitatu un pocu u spampellu chì u scondisu era in celu è micca per isse piazze. In tantu i tetti penciuli si lascianu azzicà da a nanna di e candelle appaciate chì alliscianu i coppi, sguliscianu nantu à u so spinu tondulu è tiranu salti sinu à a tarra primoglia chì e si surpa tempu ghjunte. Era ora, sì, ch'ellu piuvissi !

Cusì pensa u Santu in ghjesgia, sgrignendu l'ochji nantu à l'alba bagnata chì entre pà i vitrami culuriti. Cuntente po hè, Ellu : oghje hè a so festa, l'anu da cilibrà. L'altri santi, i so cullega, l'anu da fidià invidiosi : tantu à elli ùn li tocca. Ùn andaranu à fà a prucissiò di notte nantu à u brancale, in giru à u paese ; ùn avaranu nè canti, nè candele, nè basgi, nè fiori, nè vutichji. Sò santachjini elli, invece chì u Santu... È a sà Quellu, u furdanu, chì mai face cummenti : li basta a so festa chì in ghjesgia mette à inghjunu à paru... daretu à Ellu. Oghje sarà u solu à cumparì, ùn l'hè cuncessa cà à ellu. In più di què, semu d'agostu, quandu chì u paese hè pienu cum'è l'ovu. Pà a Madonna, sò quattru scurnachjoni  ; par Santa Lucia, ci vole à sbarulà l'ochji da sculinà à calchissia : mancu u Santu di a muntagna, culà in sù in la so cappella, hà mondu quant'è u Patrunale in fine di statina. È po, ancu u Santissimu li porghje aiutu : una bella richjarata di notte tempu chì a ghjurnata si passi bè è megliu. U Santu hè da veru un papachjone, u caleghju di l'Eccelsa Famiglia si pò dì. L'altri si discetanu à pocu à pocu : quandu elli capiscenu ciò chì a notte vene di rigalà, ùn ponu stà, à tutti li scappa à tempu : "Hè piuvitu apposta, u Signore ùn pensa cà à Ellu, noi altri semu scammaroni. Sicuramente, avà tutte e case sò aparte, allora sarà gran' spittaculu. Noi altri, d'auturnu o d'invernu ch'ella sia, a ci femu in trà di noi, i cristiani i  circhemu cù u ruspulone ! "

Ancu Ghjuvanna d'Arcu si vularia frammette in la puttachjata ma nimu a laca ancià : da ch'ella apre a bocca, a fideghjanu in catarochju è li lampanu stilittate d'ochji. A Pinzuta a chjamanu, da dopu ch'ella hè ghjunta à stallassi cù spada è bandera in tutti i paesi di l'isula, imposta da un certu vescu chì tinia l'arme quant'è a croce. Cumu ella vede chì nimu hà voglia di dalli capu, si stà zitta cù a so invidia doppia : quella di u Santu, chì ùn si crede qualvogliasia, quella di sta  lingua  ch'elli parlanu i cullega è chì mai a l'anu vulsuta traduce. Hà chersu aiutu à u Santissimu spiighenduli ch'ella bramava di cunnosce l'idioma di u lucale ma ùn ci valse l'altissima intarcissione : tutti i santi smurciati, omi o donne ch'elli fussinu, dissenu à u Signore chì nimu l'avia dumandatu u so parè sopra à a ghjunghjiticcia, s'ella avia da stà o da andassine. A vulianu dunque scantà finu à ch'elli avianu da durà i tempi è apposta l'avianu chjamata a Pinzuta. Dunque, bassa è zitta ch'ella stessi, ne avianu abbastanza cù stu Santu chì tutti l'anni s'allargava, pienu di fume è scutumia.

S'empie a ghjesgia di muschi di i mazzuli arricati da e donne. Patrone sò elle : di u intratinimentu, di a pulizia, di i fiori in li vasetti, di a cera nantu à i banchi, di u pruduttu messu nantu à e statule ch'elle spampigliulessinu. E donne, micca tutte, quelle di u Partitu, vale à dì quellu chì hà pusessu nantu à u locu : paese, prime, marcati publichi (infine, i pochi chì ci sò...), cuncorsi varii è feste diverse. A ghjesgia hè soia, fora cà u cantu : tandu sò accittate e contrapartite chì d'invernu, cù a sulitutine, bisogna à accoglie e voce ; ma, pà u più, u rigiru quì hè d'une poche. À u Santu u pruduttu ch'omu li mette addossu li dà a pena in capu, è u stracciu chì u strufina li face ghjunghje i sullichi. Hà a voglia di grattassi è di starnutà ma l'altri, chì u curanu à picciolu, ùn aspettanu cà quessa ch'ellu scagli cum'è qualsiasi cristianu. Innò, ùn li farà micca quessu u piacè, masimu à a Pinzuta : u so sindere u s'hà, inseme à l'orgogliu di u postu da tene... Oghje si ponu suppurtà capaghjina è abbacinu chì si tratta di marcà bè. E donne passanu è venenu, inghjuna cù a so faccenda : a ghjesgia pare un giuvellu.

U piuvanu suddisfu si strufina e mane. Ghjornu di splindore sì ! Ghjente accolta è richezze di a ghjesgia pulite è palese, canti à voce rivolta è pranzu assicuratu ind'è u prima aghjuntu. Or bella, ghjurnata hà da esse ! Masimu chì dopu à a messa sarà fattu l'annunziu da u merru : anu da cumincià i travagli d'un campu di vacanze, ghjustu à un chilometru da u paese, nantu à un castagnetu di u cumunu. U sgiò piuvanu s'alliscia u bavellu, u Prisidente Dirittore Ginarale di a Sucetà chì custruisce u campu hà rigalatu parechji milioni da rifà u tettu di a ghjesgia, senza cuntà e bracciate di i mazzuli chì imbalsameghjanu l'aria. Quellu omu impurtante, scalatu da mare in là, hè propiu a man' di Diu ! Principiu di i travagli è donu finanziariu saranu annunziati in merria, ad ora d'appiritivu, dopu à a messa. A divizia di tanti soldi, dopu tanti anni di caresima ùn face male à nimu, neh ? Pocu fieru dinò u Santu : festa patrunale, adurazione di a so parsona, soldi à buzeffe à prò di a ghjesgia. Lu sia ringraziatu u Santissimu chì assesta cusì bellu evenimentu ! L'altri santi rodenu i ceci è u Signore, da a so croce, stà à fighjulà...

Fora u sole atteppa à cullà in celu. I castagni scuzzulanu l'acqua chì li ferma addossu da u riboccu, lecce è quarci ingollenu l'ultime gocce chì ghjacenu nantu à e so fronde. E case accolte di u paese porghjenu avà a so curazza pitricosa à e spire chì crescenu, stancendu l'ultima piuviscata. Parenu una pitturiccia viva chì s'imbuffa à rispirà l'aria falcona.

In ogni casa, si dà omu di rimenu. Tuttu inghjunu s'incrocca pà a messa, si fighjulanu l'unghje è l'orechje di e criature, li si dà i so quattrini, po si và à spartà i scrianzati di i zirbinotti chì dormenu sempre dopu passatu fora (à l'acqua !) a nuttata. Ancu elli anu da fà da cristiani, omancu questu u ghjornu. S'arrizzanu mezu insunnuliti, acciuliati da u pocu sonnu è vanu à dassi una rifriscata in sala di bagnu, duva e donne inzirgate ùn ponu più entre. Ùn solu d'allistrì a cullaziò, di veste i zitelli, di circà e cruvate à i mariti, ci vole à perde tempu appressu à i ciocci di i figlioli chì u soiu l'appollu u facenu à l'alba ! Ma ùn hè ghjornu da pardiusantà, inghjunu hà da cumparì da l'esce di a casa finu à u chjinà, sta notte, dopu à u ballu...

Sona u sigondu toccu, affacca di più in più ghjente in la stretta principale chì ghjunghje à a ghjesgia. L'omi, piuttostu abbuliati sigondu i quartieri ; e donne, quelle di più à l'antica, à sterpe: minnanne, mamme, zie è cugine cù u criaturame appressu, chì ogni tantu, malgratu l'occasione, ci vole à smuccicà (ùn ci hè Cristu à fà, s'elli starnutanu, s'imbruttanu subbitu chì mandili ùn  ne sanu tene !). Tempu ghjunte in piazza si torranu in ghjesgia, mentre l'omi piantanu à battalà sottu à l'olmi.

U sughjettu da discorre, l'anu da parechji ghjorni chì affacca avà u merru accumpagnatu da u Prisidente, u so massaru è tutta a cunfaffa di u cunsigliu municipale incruvatatu. U merru, altu parsunagiu da mare in là, hà cunnisciutu u Prisidente indi una "garden party" data da u ministru d'ùn si sà più chene. U nostru PDG, intesu ch'ellu avia parlà di i lochi di u cumunu, avà detti di a cumuna, è di l'abbandonu ginarale di a presa, di i circuli, di l'arburetu è di u rughjone, era vulsutu vene, stu vranu scorsu, à scopre u paese, è, affascinatu, avia subbitu messu l'affare in manu à u merru. E discussione à u cunsigliu municipale ci eranu state chì cuntiniveghjanu oghje sottu à l'olmi : u locu hè di tutti, i castagni di e famiglie, quale hè chì l'hà da rimbursà ? I porci ùn ci purranu più abbuttà, un bellu castagnetu cusì vicinu ! Sopra à l'affare, s'hè parlatu è traparlatu ma u merru hà cunvintu i cunsiglieri : tassa prufizziunale, impositi lucali è sopra à tuttu impieghi à l'annata anu supranatu i scrupuli di a magiurità chì l'eletti ùn sò micca tutti purcaghji o vaccaghji. Ma puru s'accetta male stu miraculu : puvarezza è sulitutine facenu da cumpagne da troppu longu tempu quì, po sò suspette e volpe piatte, masimu da certi giovani, chjamati da i vechji "I Corsi" par via ch'elli si credenu più Corsi cà i Corsi è ch'elli anu da dà e lizziò à tutti. Certi anziani i trattanu di fingardi, ghjustu boni à cantà, imbriacassi è mette scandalu. I baglioni ùn l'anu cunnisciuti da veru, cà sinnò l'avarianu avvirsiati altrimente i so discorsi !

Sona u terzu toccu, suvitatu da u cennu di a campanella. A ghjente s'hè torra tutta in ghjesgia, e donne davanti, l'omi in fondu, i zitelli in lu mezu, è u Santu... nantu à u so brancale. Laudatu sia u Santissimu d'offreli sta divizia (i cullega facenu finta di surride ma l'anu quantunqui amara, ed ellu fideghja, disdignosu, issi santachjinelli...). U prete ride tuttu, u merru trionfa è intonanu e donne un cantu novu trincu in francese. I vechji, in fondu à a ghjesgia, capizzeghjanu è suspiranu pinsendu à a canturia chì intunava a volta è scrucculava a pelle ghjallinina à a ghjente: tempi è tempi, a ghjesgia hè di e donne avà, e voce ci vole à sente e soie. Ùn manca chì si sbroglianu à cantà, u Santu è i so cullega apprezzanu u garbu di e voce. A messa si passa, pumposa è tranquilla, l'abbatini cust'annu ùn ischerzanu u piuvanu (i zitelli d'avà, sò mansi mansi !). A predica ("Siate tutti ringraziati, avarete u favore d'un Annunziu magnificu oghje"), a cummunione, i canti, tuttu hè bè è megliu : u Santu hè sù le stelle. À meziornu compie a messa. U sole torra à arde cù i so ragi più caldi.

E donne collanu à appruntà i tavulini, l'omi si ne vanu à l'appiritivu di u merru, i partitani soprattuttu, suvitati da u criaturame è da i pullastroni chì  a pulitica li preme pocu. I contrapartiti, inseme cù "I Corsi", andaranu à calassi in caffè : contru sò è contru stanu. In merria si sprime sulenne u merru : i travagli, a ghjente in paese, l'impieghi, via un locu rinvivitu (u Santu in ghjesgia capizzeghja). Suveta una discursatella di u PDG chì loda u locu, a staghjone è i paisani. L'umoni sò ringraziati da un brinchisu alegru impruvisatu da unu chì ziricheghja a Musa. Vinu, pastizzu, frappi è firtelle bellu bellu s'ingutuppanu frà chjachjare, risate è passate di canti. In caffè si canta pocu ma si beie assai... 

À l'ora di cullaziò cum'è à quella di a siesta, nimu si vede fora. Troppu caldu face è u sonnu sarà u più bellu riparu dopu à un bon' pranzu. U più sceltu hè quellu di u primu aghjuntu chì hà invitatu u merru, u PDG, u so massaru è u piuvanu. Si beie, si manghja è si ciarla. Uni pochi cantanu ma à calchì vechju chì hà cunnisciutu da giovanu i canti sputichi li s'empie u core di pidoncria. Tantu, ùn vale à pienghje, tuttu u mondu hè cuntente : à u Santu li vene a penciula chì hè statu spartatu à bon' ora da e donne. I cullega ne prufittanu da criticà sottu voce :

- Troppu ghjunghjiticci cust'annu incù stu PDG.

- Iè, ma poca accolta !

- Andate puru, è noi altri d'invernu ?

- À chì nascì, à chì nascichjò !

- Ùn ci nè cà par ellu, à Santone !

- U piuvanu, soca ùn avarà mai vistu nulla...

A Pinzuta vole mette a soia, inghjunu a fideghja in catarochju.

À ciottu sole, s'empie torna u caffè, sta volta senza sceglie u partitu, cù ghjunghjiticci, turisti è pullastroni chì affaccanu imbracciacati à e femine da u fiume. I muccicosi cherenu i soldi à i babbi da cumprà a limunata è ghjucà à u "flipper". Si ride, si ciarla, si beie è si canta : u merru spiega à u PDG è à u massaru l'usi di u paese...

Dopu cena si ritrova omu in la ghjesgia alluminata : l'omi in fondu, i zitelli in lu mezu, e donne davanti è u Santu... in Paradisu. Fideghja è sta zittu, u piuvanu ride tuttu, i santi rodenu i ceci. E donne intonanu à cantà, una manata d'omi inguanta u brancale di u Santu : hè l'ora di u trionfu, l'avvinta di u paese sottu à i purtelli schiariti à candele chì parenu tanti ochji girati ver di l'immensità. Ma, bene intesu, à pian' di manzera, ancu u brancale hè di u Partitu, altru nimu ùn lu pò pisà : u Santu ùn hà primura, supraneghja a vanità di u sintimu umanu. Sottu à Ellu a tratta viva s'adonda di canti è di fiacculelle. U prete canta è e donne rispondenu, i vechji suspiranu è i giovani facenu i so patti pà u ballu. In ghjesgia, i santi, soli, trovanu à dì nantu à u lussu di i panni, l'asgiati, u piuvanu, quellu fumutu di u Santu. U Patre Eternu stà zittu, a Pinzuta dinò. Compie l'avvinta, a ghjente volta in ghjesgia.

Dopu à l'ultimu cantu, l'ultima binadizzione, correnu à basgià a statula nantu à u so brancale è à lampà soldi in la curbella chì si trova accantu. Avà ch'ellu hè fattu u duvere, ch'ella hè risanata l'anima, si tratta d'andà à ballà. A ghjesgia si viota di colpu, si spiccia ancu u piuvanu chì tutti l'anni si face ancu ellu un' affaccata : à u Santu, li vene una cria di tristezza, cum'è à i so cullega. Tanta ghjente, ùn la vidaranu più cà un antru annu, sì Diu vole.

Un giovanu move a musica, principia a festa pagana sottu à a stillaria. I ritimi di tutti i paesi s'intreccianu, invitendu à quandu pullastroni è zitelli à trinnicassi è à zirpittà, à quandu i più maiò à insignà u versu d'un veru ballu à issi muccicosi. Ind'un scornu, dui o trè "Corsi" a si provanu à impaghjillà, cù un vechju avvicinu chì i stà à sente fendu nece di fidià in altrò. Più in là, u PDG, u merru, u piuvanu è u prima aghjuntu a si chjachjareghjanu. Arrimbati à un cuntuaru, i contrapartiti, uni pochi di "Corsi" è dui o trè cunsiglieri beienu è raghjonanu, raghjonanu è beienu cù u massaru. Più in là, ind'un cantu bughjunosu, un coppiu si face prumesse amurose. L'ora avanza, corre u pastizzu, si balla, si ciarla è si canta : in ghjesgia, tutti i santi, ancu a Pinzuta, si ricordanu cù nustalgia u biatu tempu di a so vita umana chì tandu si pudia piccà da cristiani (micca chì Ghjuvanna d'Arcu...). Sottu à e stelle, a musica allanguidita d'un cantadore à a moda face da culatu in li cori giuvanili : s'avvicinanu e capillere, si frisgianu e pelle è s'arricaldanu l'aleni, i balladori ùn formanu più cà un essare innasgiulatu da u piacè d'issa stonda fughjarina mentre in li sguardi piovenu e stelle.

À u cuntuaru, u massaru hè briacu zuffu : hè avvezzu à u travagliu ma micca à e tasate è à e patarechje di i biidori. À manu à manu, mezu à e cianfornie invinate scaglia una quistione pricisa nantu à l'avvene di quellu campu ancu à custruì. U massaru, chì ne vene à cunfonde balladori è biidori, da tantu ch'ellu voca tuttu in lu so sguardu, parte à ride à sbillichera è ùn pianta più. Parechji s'avvicinanu à sente ciò chì stalva. U massaru ride, si campa, torna à ride è s'ingolle un' antra bichjarata. S'asciuva a bocca cù a palma di a manu è, trinnichendusi, à indice arrittu, spiega à i paisani chì u stanu à sente chì u campu ùn ghjuvarà da quelli di u locu : a marcanzia a faranu vene da mare in là, l'impiigatichjuli i ghjunghjaranu da i paesi famiti è i quatri cummirciali è amministrativi, ne hà una manata pronta u PDG culà à a sede di a sucetà. In quant'è à l'impieghi, i paisani si grattaranu... Ma ch'elli ùn si lagninu, chì tuccarà a cumuna a tassa prufizziunale, più l'impositi lucali, più..., più...

I cunsiglieri sbarulanu l'ochji, cappianu i bichjeri, si ne vanu ; i contrapartiti è i "Corsi" si mettenu à ride è u massaru scaccaneghja. Li servenu torna da beie è scaccaneghja ancu di più. L'ora avanza, i balladori si stringhjenu è i zitelli s'addrumentanu stanchi morti in collu à e mamme. L'omi, di ciò ch'elli anu intesu, ne turnaranu à parlà dumane. Tantu avà hè natu u sussuru. U piuvanu è u merru hè una stonda ch'elli sò andati à lettu, avaranu u tempu à sente u seguitu. In l'albarià sbuccia u prima incontru amurosu di dui giuvanotti è s'appacianu tanti fiati domi.

In ghjesgia, tutti i santi arresi anu sarratu l'ochji, ancu a Pinzuta. U Santu sunnieghja è u Santissimu stà zittu. Sfiacculeghjanu e stelle è s'acciuccianu e case piene di ghjente. In l'alba nascente di u vangone, trimuleghja l'alenu di a curazza pitricosa, in tantu ch'ellu a s'ingutuppi, pisignu, u silenziu di a nebbia auturnale.