Versione :
Corsu

OSTRISORMA: DUI PASSI

...di a macagna.

- Accomment elle va la Maréchaussée, mon Adjudant chef? avia dumandatu lusingaghjolu, Ghjasepp’Andria.
A cumpagnia di i piazzoni s'era subitu resa contu chì "Zappetta" avia qualcosa in chjocca. U fattu di dà un gradu supplementariu è quellu chì si n'imbuffava, tutti avianu previstu u capatoghju.
- Çà và, çà và. Merci.
- Ajustappoint, çà tombe bien de vous rencontrer, mon Adjudant chef, incalcava "Zappetta" dicendu "chef". Il fallait que j’en vous parle du bruit qui s’accourt que les eaux de la Tartaghjine asseraient tordues de leur source. Vous l’assavez qu’elle avient à côté du col qui sépare la vallée où elle s'accoule de celle de l'autre versant, celui de l'Asco. Accreuser une tranchée pour l’affaire passer au sud s’asserait facile.
- Hum, dicia l'Aiutente, grattendu si u tupezzu. Et dans quel interêt ?
- Hê, l'interêt d’avoir l’eau dans l'Asco, et par la même occasion affaire la pêche. Les Ashesi ils se manquent d’eau et ils sont jaloux du projet d’addéveloppement d'Ostrisorma dans la Tartaghjine. Et on n’asserait pas étonnés qu’ils veuillent l’acconcurrencer. Nous les acconnaissons bien nous autres, ces gense là, des sacrés malins les Aschesi.
- Humum, avia turnatu à cappià u gradatu. Vous faites bien de m'en parler. Je vous remercie de votre collaboration. Je vous souhaite le bonjour.
È dopu d'avè salutatu, si ne era andatu, penserosu. Una stonda dopu ch'ellu fussi partutu, Ghjasepp’Andria avia dettu cù i piazzoni :
- Vulete vede ch’ellu ùn si hè mancu avvistu di a macagna. Fate puru corre a vuciata chì a surgente di a Tartaghjine hè stata sviata da l'Aschesi. È chì l'Aiutente Potier parla di mette in sesta una spedizione per andà à cuntrullà l’affare. À dì la ci!.
I vechji si stinzavanu di rise sottu à e so barette. (p.47)

... d’una strategia

Ça ne peut pas se passer comme çà, m'entendez-vous ? sturzunava Monsieur le Maire Dupont-Dupuy mettendu un ditu sott'à u nasu di I'Aiutente Potier è fighjendu lu in I'ochj. Ma quellu si stava sempre mutu. Tandu era statu Monsieur Ottravez chì avia pigliatu a parolla :
-Il y a un nouveau Plan d'Aménagement, document officiel et légal, n'est-ce pas? Il faut le faire respecter. Force doit rester à la Loi. Nous sommes citoyens d’un pays où l’Etat de Droit s'applique, que Diable ! Appliquons, appliquons !
È vultendu si verdi u so vicinu chì sin'à ora ùn avia pippatu una parolla, avia dettu :
- Que dit la Loi, cher Maître ?
Tandu, u magrantinu chì sin'à avà era statu cum'è petrificatu, si era mossu d'un trattu cum'è un ghjoculu à u quale I'era cappiata a corcla. Avia surtitu da u so portacarte un mazzulu di ducumenti
ch'ellu avia spostu nant'à u scagnu di u Merre unu dopu à I'altru, cun precauzione, cum'è s'elli fussinu i panni santi. Pigliendu i ducumenti unu dopu à I'altru, è senza apre li, pisendu li sopra u so capu, recitava cum'è s'ellu i leghjia, i testi di lege d'una voce netta, di memoria, spicchendu ogni parolla per fà si capisce è senza scaglià. L'avucatu di Monsieur Ottravez era un tercanu di e lege ch'ellu cunnusci a per core. Da crede ch'ellu ci durmia nentru di notte è ch'ellu ci spassighjava à I'intornu di ghjornu. (p.71)

... d’un paradisu

Mariuccia avia rimarcatu chì u musu di Marcu Maria s'allungava à misura ch'ella parlava. À ella I'era scappata una risa silenziosa è, assicurata di pudè fà viaghjà una macagna, avia dettu:
- Ma sai, Tuttu ùn và micca sempre cù i so pedi. Ùn m'hà mancatu chè di truvà un omu per tene mi. cumpagnia. Ma hè cumplicatu à ghjorni d'oghje di truvà l'omu chì cunvene. È dopu à una stundarella ch'ella avia stimatu abbastanza longa : Seppuru oramai pensu d'avè lu truvatu.
Da longu, u musu di Marcu Maria era diventatu cuntrariatu, è si vidia. Eranu entrati in casa, è ella avia chjosu a porta daretu à u so spinu, guardendu lu in I'ochji.
- Cum'è poi pensà chì l’omu chè vogliu hè unu altru chè tè ?
U sangue di Marcu Maria I'era cascatu à e calcagne È u bullore I'era rivenutu addossu. È ùn avia fatru chè cresce quand'ella s'era avvicinata, ch'ellu avia rispiratu u so prufumu, vistu luce i so ochji, pigliatu e so labbre in un longu longu basgiu chi ùn ne finia più è i facia tracorre sin'à u canapè di u salottu, duve straccendu i so panni si sò ritruvati stesi cum'è nant'à quella erba bambina di l'ariciali di a Tartaghjine, tanti anni fà, trimulendu di pelle è sgalabati di gesti, annudati di carne è stretti di core, è ella dicendu: "Aghju u fretu, mi voli scaldà ?".

Aldilà di e finestre di casa, in qualchi selva imbalzamata da mille prufumi, un rusignolu canta, a so melupea à a nascita di a notte, mentre si spegnenu à punente I'ultimi fochi rossi di un sole autunnile. (130)

Sveglia

A notte hè per spirà è I'unescu finestrinu ùn dà per I'ora chè un chjarore miserinu. Solu si face vede un pezzatellu di celu oscuru chì si strascina di quandu in quandu un ghiumellu di nuli chì sumiglianu stracci sfilati. A questa ora tardia, nisun rimore ùn si face sente. Nunda ùn scumoda, essendu primuratu u silenziu à tutti issi rimuracci ch'omu hè obligatu di suppurtà di ghiornu. È pocu si pò avè primura di guardà verdi issu finestrinu. È vede chè? Issa rastellera fercata chì affetta verticale una permanenza di celu grisgiu? Insuppurtevule issu ferru presente in ogni locu, porta, letti, stagnone per i bisogni, stuvigli, gamella per a suppa... Insuppurtevule issu tazzu ch'elli facenu i ferrachjoni di e porte chì s'aprenu è si chjodenu, senza cuntà u strizinu rughiinosu di I'ochjettu quandu u guardia ïampa un ochju per vede s'è tuttu hè normale. Normale... cum'è s'è a nurmalità era quì. Invece ch'ella
hè fatta di libertà, a nurmalità !
Cum'è pudè truvà normale d'esse chjosu trà quattru muri chì sudanu I'untu, puzzanu di rinchjusu è scolanu d'umidu ? Cum'è accettà di rispirà issa puzza di righjetti umani, sposti in un stagnunacciu senza mancu un cuparchju ? Cum'è fà falà issa nutritura infetta servuta à I'alesta, grassa è ghjalata, guasi lampata cum'è I'osse à i cani ? Cum'è pudè vive senza un suppulellu di puizia, d'una scaglia di sapone ? Cum'è beie à un semplice cannellu chì cappia un’acqua scarsa ? Tuttu quì hè una vera negazione di a degnità di I'omu. (p.133)