A MAGACCIULA SDENTICATA

 

 

 

A MAGACCIULA SDENTICATA 

Una fola racolta in paese da Maria Paula VANNI, LCC2

 

« Attenti o zitè, ùn vucate più pè e strette à l’annuttà ! »

Curria issa vociata ind’u paese. Issu pannellu era statu appiccatu da u sgiò merre in piazza tonda nantu à a casa cumuna.

I zitelli, tempu compia a scola, currianu inde e so case è si chjudianu in furia porte è portoni. Era natu u sussuru in paese un mese fà, chì ghjera sparitu Carlucciu, u figliolu di Rosa è di Ghjuseppu. Nimu avia capitu ciò chì era accadutu. Si ne rientrava in casa cum’è sempre versu sei ore di sera, chì stava à pena fora di paese versu a chjesa è ùn l’avia mai più vistu nimu.

 

A so mamma chì l’aspettava in casa, era venuta in paese à cercà lu indarnu. U zitellu s’era piantatu versu cinque ore è mezu à piglià un spurtellu di mele ind’è u so ziu Antone ma ùn era mai ghjuntu in casa. Ùn avianu ritrovu chè u spurtellu di mele ribuccatu sottu à a loghja accantu à a casa di Ziu Antone. Paria ch’ellu fussi statu zirbatu perchè e mele avianu cincinnatu bellu luntanu.

 

Pocu tempu dopu era sparitu Ghjambattista è po Marcandria è tandu a ghjente avia cuminciatu à avè u tremu da veru. Chì si passava in stu paese ? Quale hè chì facia sparì i zitelli à unu à unu ? Ùn si truvava nisuna vistiga, nè sangue, nè pedighjate… nimu cheria soldi à a famiglia…nunda !

U silenziu… Pocu u misteru !

 

« Ah ! Ah ! Ah ! Circate puru » ridichjuleghja Pruserpina a magacciula piatta sottu à a loghja di a stretta. A so boccaccia aperta scopre un dente nant’à a massella suprana è dui nantu à a suttana.

«  Ah ! Ah ! Ah! Ùn pudite micca induvinà chì à ogni zitellu ingullitu mi cresce un dente è a me pelle diventa liscia liscia ! Prestu seraghju più giovana, più bella è a mo vita crescerà cusì pocu à pocu sin’à l’eternu »

 

« Nanzu à Natale, mi ci vole un altru dente davanti per pudè circulà senza fà mi rimarcà. Ah ! Ah ! Ah ! Sta sera o Martì, tocca à tè ! Ti curu è quand’è tù passi, eiu zitta è bassa pigliu è t’ingutuppu ! »

 

In più bella, Martinu s’avvicina, cantendu, senza cunnosce u periculu. Sta sera hè Natale, Mammone a l’hà detta d’ùn andà micca in ghjesa, ma ellu hà a voglia di vede u perseppiu, di stà à sente i canti, di stà frà mondu.

Alora prima di lascià lu andà Zia Nunzia l’hà dettu un secretu: « Stà a sente à mè… piglia stu lampione … s’è tu scontri una donna anziana, schjarisci i so ochji per accecà la è strida forte: Piglia robba ma micca a ghjente, scambiu, è ch’ellu crepi u to fiatu ! Ùn ti scurdà di sta procantula ».

 

Quand’ellu vede a vechja piatta sottu à a loghja, li lampa subbitu u lampione in capu.

A vechja si manghina, abbaghjulata, è gira tondu. Martinu dice forte u messaghju di Zia Nunzia: « Piglia a robba ma micca a ghjente, scambiu, è ch’ellu crepi u to fiatu ! »  

Tandu a faccia di a maga s’accende, i so denti si staccanu è cascanu unu à unu. Tutta a so persona s’infiara è si cunsumma.

Da e so cendere rinascenu i zitelli persi: sò mezi sturduliti ma sò salvi. Abbraccianu à Martinu è per la manu correnu à ritruvà e so famiglie.

 

Avia a ragiò Zia Nunzia chì l’hà salvati tutti cù a so procantula.

Fù festa quella notte in paese ind’a pace ritruvata.

O zitè, a notte di Natale tuttu hè pussibile… ancu i miraculi !

Dumandate à Proserpina !