U LACU PULENDA

 

Tempi fà, in Corsica, campavanu dui fratelli Mastinu è Minchjone in un paese chjamatu Pisticcina. 
Mastinu era u maiò è strufulava sempre u fratellu minò. À a morte di u babbu, e cose ùn si chetonu micca è a vita diventò intenibile per Minchjone. Mastinu si chjappò tuttu u patrimoniu di u babbu :  a casona, u sumere è i castagneti. Minchjone ùn ebbe nunda, mancu una baiocca è a miseria si stallò prestu in casa soia. Un ghjornu ùn li firmò mancu una castagna. Fù ubligatu d’andà ind’è u fratellu per ùn crepà di fame. Ghjuntu à a casona, u salutò è li dumandò : « Fratellu maiò, sò famitu, dà mi duie castagne ». Ma u fratellu chì era assai rancicu ùn volse aiutà u minò è u disgraziatu si ne vultò senza nunda.
Ùn sapia cumu fà è si n’andò à piscà nant’à i scogli. Ma a furtuna ùn era micca di a so banda è ùn chappò mancu un gobbu ! Vultò in casa e mane viote, capu bassu, u core frossu quandu per strada, vidì una macina à mezu à u stradò. « Pò sempre ghjuvà ! » pinsò in ellu stessu, pigliandu a macina ch’ellu arricò in casa. Quandu u vidì, a moglia li dumandò : « Ai fattu bona pesca ? Ai piscatu unipochi pesci ? ».
Innò, o cara, mancu un pesciu ma aghju arricatu una macina.
Ma, Minchjone, ùn ci hè più nunda à macinà ! Ùn avemu mancu più una castagna in casa !
Minchjone cappiò a macina in terra è di nervi li sciaccò un calciu. A macina si messe à girà, à girà è à macinà. È ne escia farina, farina castagnina. Girava di più in più in furia è ne escia di più in più farina.
Minchjone è a moglia eranu belli cuntenti d’issa furtuna mentre chì a macina girava, girava è a mansa di farina crescia, crescia. Minchjone ebbe paura è si dumandò cumu fà per fà la piantà. Pensava, riflettia, calculava è ùn truvava cumu fà. Tandu ebbe l’idea di capivultà la è a macina si firmò.
Da issu ghjornu, ogni volta chì li mancava qualcosa in casa, Minchjone sciaccava un calciu à a macina è ottenia farina ch’ellu scambiava cù i vicini contr’à ciò chì li ci vulia. Da tandu, camponu cù a so moglia senza mancà di nunda.
Ma u fratellu maiò amparò in furia chì u minò avia trovu a felicità è prestu fù ghjelosu. Vinse à vede u fratellu è li disse : « Fratellucciu , imprestà mi a to macina ! ». Ma u fratellu minò averia preferitu tene si a so scuperta per ellu, ma cum’ellu avia quantunque un prufondu rispettu per u so fratellu maiò, accettò.
Mastinu era cusì pressatu di piglià a macina chì Minchjone ùn ebbe u tempu di spiecà li cumu fà per arrestà la. Cuntentissimu, u fratellu maiò purtò a macina in casa è li dò un calciu. A macina cuminciò à girà è à macinà. Ella macinava, sempre di più in più in furia. A mansa di farina ùn facia chè cresce sempre di più. Ghjunse prestu sin’à u tettu di a casa. I muri si creponu. A casa si scruchjò.
Mastinu fù spaventatu. Ùn sapia micca cumu fà piantà a macina. Tandu ebbe l'idea di caccià la fora di a casa, chì era nant’à una muntagna. A macina chjappò in u pendiu, trapulicò  sin’à u lacu è sparse in l'acqua.
Dapoi, a macina cuntinua à girà in u fondu di l’acqua è à macinà castagne, sin’à diventà pulenda. Nimu andò mai à capivultà la è u paese sanu pò manghjà quant’ellu hà a fame.