ORTOLI XII

I TRÈ CITRONI

 

À quiddi tempi chì i Rè erani patroni di tutti issi lochi, ci n’ era unu chì si chjamava Adolfu Trezu, Rè di Cinarca,  è vinia di perda a so moglia.

Ùn socu s’edd’hè vera, ma anu dittu chì l’aviani avilanata.

 

D’ issu fatu, hà lacatu a so  figliola Maria, chì  era bedda com’un fiori, è u Rè Adolfu ch’ùn facia chè pienghja parchì l’amava a so Regina, più chè tuttu.

 

Ma un Rè ùn pὸ stà senza moglia, affari di pulitica ben intesu, chì tutti i Corti di l’Auropa circavanu à mettà in bonu locu una di i so Principessi.

 

Dopu un annu di dolu s’hè maritatu torna incù Bianchetta, Principessa di i Cardi,  è l’annu dopu, a so nuvedda  moglia li hà  datu  anch’edda una

figliola ch’edd’anu chjamata Carrulina.

 

A zitedda, chì era mala com’u piccatu, hà crisciutu vicin’à Maria, chì edda inveci era più bedda chè mai, è a nuvella  Regina Bianchetta n’hè divintata ghjilosa !

 

U ghjornu  dissi à u Rè :

-« Signori, a vostra figliola Maria hè una sfruntata !L’’anu vista tanti volti inc’un ufficiali  è ùn vi ni dicu nudda di ci chì si dici à a Corti ! Hè un veru scandalu ! »

 

-« Ma comu ! ma comu ! Hè pusssibli un’affari simuli ? Socu à a vargogna in u me Palazzu Reali ! Vogliu ch’edda sia subitu lampata fora,    è si sta sera a vecu din quì,  a facciu subitu imprighjunà !

 

A Regina hà vintu u so puntu !  Tutta cuntenti,  corri à dà l’ordini di metta Maria fora di u Palazzu , senza soldi nè pruvisti,  è cusi fù fattu.

 

A tinta Maria si metti à viaghjà notti è ghjornu senza sapè induv’andà, manghjendu ciὸ ch’edda pudia truvà pà issi lochi. 

Una sera, si prisintὸ un ortu pienu di frutti d’ogni manera. Sarrenda ùn ci n’era. Allora Maria s’avvicina d’un pedi di citroni, è com’ùn c’era chè trè frutti, si ni piglia unu.

 

Appena sbucciatu, da u citronu eccu chì  sorti una zittiduccia,  chì di colpu diventa una bedda donna  chì era una Fata !

 Edda dumanda à bia, chì t’avia a seti. C’era una funtana vicinu, tandu Maria li porghji un pocu d’acqua, ma quidda chì era più che assitita, s’hè siccata a funtana !

Dà mi din à bia, pà piacè, » dissi  a Fata

Ùn aghju più acqua, è a funtana hè secca ! »

-« Allora mi ni devu andà ! Ma prima, ascolta bè u me cunsigliu : Piglia i dui citroni chì fermani nant’à u pedi. Ma prima di mundà li, sicchi bè sicura ch’è tù  pudarè avè abbastanza acqua pà dà à biA à i Fati chì com’è mè, anu da sorta assititi da i citroni. »

 

Maria piglia a so strada  è eccu la ghjunta vicinu à un lavu cusi maiὸ chì paria un mari.

A fami l’avia,  c’era l’acqua in quantità pà dà à bia à a Fata, allora Maria monda u sicondu citronu, è come annunciatu,  un’altra ghjuvanetta

esci da u fruttu, dicendu ch’edd’avia a setti.

Maria li tendia so zucca, ma a Fata, una volta bitu, si lampà à bia à u lavu,  è in pochi mumenti, u metti propiu à seccu !

-« Aghju sempri a seti ! Dà mi din à bia ! »

 -« A me zucca hè biota è u lavu din! Comu possu fà ? » dissi Maria.

-« Allora adiu a me zitedda, mi ni devu andà à truvà da chì caccià mi a seti »

 

Longu à a so strada, Maria hà capitu chì s’edda vulia cuntintà a fata di u terzu citronu, ci vulia à truvà acqua in quantità, più chè un lavu !!

 

Eccu un fiumiccedu. Marchjendu fiumu fiumu, si pὸ dà chì si scuntrarà un fiumu più maiὸ, è tandu acqua ci ni sarà in quantità.

Passatu un ponti, di fatti u fiumiceddu si ghjittava in un fiumu cusì largu ch’ùn si pudià veda a so fini.

 

 Allora Maria apri u terzu citronu, è a Fata chì ni sorti , vistuta di panni di seta è cuparta d’oru , dumand’à bia anch’edda. Si lampa in fiumu,

ma biendu tant’è più, ùn hà pussutu siccà u fiumu !

 

Ò Maria,  issa volta a’ vintu u puntu ! Ѐ socu cuntenti pà tè ! A sà chè socu una fata è mi chjamu Chjarastella ; allora  dì mi ci ch’è tù  voli, è sarè sempri suddesfa! »  

Ùn vogliu nudda , ghjustu vulariu stà sempri incù voscu ! » 

- « S d’accuzentu, a me zitedda.  Andemu à u me casteddu  induva stocu  quì à  vicinu ,

     . Vidare chì a t vita sara piacevuli. »

 

Di fatti Maria campava felici  in quiddu casteddu, avia tuttu ciò ch’edda vulia è a Fata  Chjarastella rispundia  à tutt’i so capricci. 

 

Un ghjornu ch’edda cantava à u balconu, u Principu Ghjaseppu, figliolu di u Rè,  chì vultava di a caccia, fù incantatu pà issa voci maravigliosa !

Quandu, pisendu l’ ochji, hà vistu à Maria cusì bedda, s’hè innamuratu di colpu.   Eccu a moglia ch’eddu circava !

Tandu pichj’à a porta è faci à a Fata a so  dumanda in matrimoniu, pinsendu ch’edd’era a so mamma.

 Subitu li rispondi chè sì, parchì pà daretu , Maria li facia capiscia qu’edd’era d’accunsentu !  

Tutt’è trè si mettini in viaghju è ghjunti à u casteddu di u Rè, u Principu corri ind’è u so  babbu pà prisintà li à Maria, scelta pà essa a so moglià.

 

 

O lu me figliolu ! Eccu una parsona comu si devi è sariu suddesfu ch’è tù  a maritessi, ma ùn avii fattu a to dumanda à  Carrulina, figliolu di Adolfu Trezu, u Rè di Cinarca ?

 

Carrulina, Figliola di u Rè Adolfu, era dunqua a meza suredda di Maria , Figliola di quidda Reginaccia chì avia spusatu u so babbu !  Umbèh !

 

Iè u me babbu, hè vera, ma accant’à Maria, Carrulina facì a paura ! Di più s’edd’ hè comu a so mamma , cattiva com’a pesta, ùn ni parlemu !  Eiu vogliu à Maria è basta !

 

Quissi sὸ raghjoni ch’ùn si poni cuntrarià ! Allora u Rè  hà datu u so accunsentu è u matrimoniu di Ghjaseppu è Maria  fù dicisu pà pochi ghjorni dopu, è dà una sittimana in quà tutt’u rughjonu hà  fattu tamanta festa.

 

 Quandu Bianchetta , quidda Reginaccia  matrigna di Maria, hà  sappiutu chì a so figliola Carrulina ùn saria micca a  moglia di u Principu

Ghjaseppu, s’hè presa un colpu di sangui, è di stizza si n’hè morta.

 

Carrulina, chì ùn c’era pà nuda,  edda facia senta i so lamenti matin’è sera,  è tutt’a ghjenti di u casteddu era mortu di  risa :

Oimè,  chì so tantu sciagurata ! Oimè… »

 

Si vulia ancu tumbà ma ùn hà avutu u curaghju. Allora a puvaredda s’hè lacata mori di fami,

 

Maria è Ghjaseppu, chì à a morti di u so babbu era divintatu Rè,  anu campatu tutt’a so vita  felici à cantu à a fata Chjarastella chì li purghjia tuttu ciὸ ch’eddi vuliani ,  è a si gudiani pà ù megliu,  incù  i cinqui figlioli chì li sὸ nati.