Pagina 2

Pagina 4

3/4

FRANCESE

III. Terzu quadru

 

Ulisse : Voi, invece di avè tutte isse valisge, sacchi è sacchetti, sareste digià à pusà quì. Vi sareste statu zittu sin’à tandu, addentatu à un troncu di salcicciu cù mezu pane è una meza sana di vinu... Salcicciu tostu è suchjosu è chì resiste una cria sottu à u dente. Hè megliu cusì... più bonu... insaccatu cum’ellu si deve. Fittu è seccu... Avete finitu di mastucà, v’asciuvate a bocca -ùn sò s’è vo vi tirate un rottu dopu manghjà ?... sì ?... nò ? bon ! ùn face nunda- ed hè tandu ch’è no mettimu à chjachjarà... Femu contu di un dialogu trà dui chì unu hè tuttu reale è l’altru tuttu stranu... Eo sarebbe l’omu stranu è voi sareste quellu chì li dà capu. Ferebbe à pocu pressu cusì a nostra ragiunata... (Da quì tuttu u passu pò esse interpretatu sia da dui persunagi (Ulisse è l’Altru cum’è sopra, o pigliendu u cuntrariu Ulisse=voi, L’altru=eo) o da unu solu (Ulisse) chì face e duie parte)

EO :- Innò, tutti i ghjorni... Quì, ci vengu tutti i ghjorni ci vengu...

VOI :- Ùn t’aghju mai vistu...

EO :- Di solitu ùn mi rimarcate micca... ma ci sò... À voi, vi avia rimarcatu... hè un pezzu... Sapia ch’ella devia finisce cusì è ch’è no ci deviamu parlà un ghjornu, tremindui... Era scritta cusì è quand’ella hè scritta ùn vale à sbattulà... Ci vole à falà ci... (un pocu disturbatu da a reazzione di l’interlucutore ch’ellu vede ammursciatu) Aiò, ùn vi la pigliate micca à male chì hè solu una manera di dì.

VOI :- Ùn t’aghju mai vistu... oghje t’aghju vistu vene pianu pianu rente à u mare pè a falata di e Palme...

EO :- Ci vengu tutti i ghjorni, ci vengu... Vengu è stò...quant’ellu ci vole ! Mi ne vengu pianu pianu rente à u mare pè a falata di e Palme...

VOI :- Ti cansi cù l’altri ad aspettà...

EO :- Mi ficcu trà quelli chì aspettanu è suppongu chì à vede ci cusì, tutti accumpulati daretu à issi cateri chì serranu a calata, ancu s’è vo mi avessite vistu ùn ci era ragiò alcuna di dà capu à mè più chè à un antru...

VOI :- Allora, ùn pudia micca sapè, hè capita.

EO :- Hè capita, ùn pudiate sapè. Trà l’angoscia di quelli chì aspettanu è a meia, da fora pensu ch’ellu ùn si vede nisuna differenza... Ma a differenza hè tamanta, cridite puru...

VOI :- Senza battellu, hè stranu cum’ellu hè stranu un portu !

EO :- Buh ! chì cacciata ! (scaccaneghja) Hè sigura ch’ellu hè stranu ! hè strana oghje mi face qualcosa di ùn avè vistu u battellu. Hè un affare curiosu...

VOI :- Di solitu ch’elli sianu aviò, treni o battelli, hè strana ma di regula mi ne infuttu...

EO :- Mi ne infuttu anch’eiu, ma quantunque un battellu chì entre in portu ùn hè micca nunda. Ancu oghje hè una cosa strana perchè vi piglia sempre à l’imprivisu un battellu chì spunta ! Tandu nò ! Si vidia di prima u fumaghjolu chì spuntava da sopra a ghjittata chì prutege u portu da l’assalti furibondu di u marosu...

VOI :- « l’assalti furibondu di u marosu », o cumpà, voi sì chì !

EO :- Zittu !... Tandu, hè sigura ch’ella era più spetaculare. Un fumaghjolu... una stinzata longa di fume mezu neru è mezu biancu... è dopu a girata à u fanale, un colpu di sirena...

VOI :- Un colpu di sirena ? Oimè !

EO :- Iè, una trumbata corta è alegra di u battellu chì entre...Dopu ci era tutta a cerimonia di a ghjente chì venia à fighjà a manovra... Vi pare à voi ? era cume s’ellu fussi ogni volta un miraculu ! Una catastrofa ch’omu si era francata...

VOI :- Oghje ùn hè più listessa cosa.

EO :- Oghje, cù i ferries hè tutt’altra cosa. Ghjunghjenu, cappianu ropa è ghjente, è ripartenu in un lampu. A vi facenu cusì... fruuuttt ! Una sola cosa m’arresta è mi tene l’attenzione... hè quand’ellu gira... Gira pè presentà si à l’entrata di u portu... tandu pare firmatu, carcu di lume è di ombra, luccicu di sole è di sale, fieru di pettu à noi. Pare un casale, un catafalcu innalzatu, una muntagna crisciuta nant’à u mare, di un colpu. Una muntagna o un casale, à u ghjustu ùn sò a figura ch’aghju in mente tandu...

VOI :- O una catedrale...

EO :- Voi esagerate (ride è alza e spalle) una catedrale ! voi po allora ! Fora di quessa l’arrivata in portu, mi impremenu pocu i battelli... S’è vo fate riflessu una cria, hè nurmale ch’o ùn ci avessi primura... Sò quì perchè chì sò obligatu à vene. Innò, ùn hè micca quessa, nimu mi dà l’ordine di vene. Hè una cosa persunale. Ùn la pudete micca capì, allora hè megliu à ùn perde tempu è forza à spiicà... Vengu perchè sò obligatu... Nimu mi forza ma sò obligatu quantunque... S’omu mi caccia u cosu di aspettà, mi sbrisgiuleghju quì davanti à voi, è ete da maraviglià ancu è dumandà vi s’è vo ùn ete micca sunniatu...

(voce feminile... un cantu dolce è misteriosu... lindu è tenace ma dolce... l’omu hè impauritu... hà persu a so calma... sbattuleghja da una banda à l’altra cum’è per fughje. Più cresce u cantu cù a so dulcezza, più cresce u spaventu di l’omu)

EO :-Tenite mi, tenite.. chì sò elle... e sentite ancu voi neh ? e sentite ? ! Anu da vene... Ci chjamanu... merà ci chjamanu... ma ùn ci vole micca innò ! ùn ci vole micca à andà... tenite mi tenite mi... Ùn vi avvicinate bè ! ùn vi avvicinate ! Listesse ! Sò torna elle, sò elle ! e cagne arrabiate ! e vergine maladette ! e dee di l’Infernu... Vi allusinganu è dopu vi strappanu in mille pezzi...

 

 

IV. Quartu quadru

(A scena si svolge à un altru livellu, quellu di a memoria di l’Odissea. U dialogu hè un cuntrastu trà e parolle di u Curifeu, un cumpagnu di l’Ulisse anticu, è i canti di u Coru di i Marinari è di u Coru di e Sirene)

 

U Curifeu : Circe a Maga m’avia prevenutu : « di prima ai da ghjunghje in e loche di e Sirene... »

 

U CORU DI I MARINARI

A so voce incappia ogni omu chì l’accosta...

S’è unu si avvicina è senza sapè sente...

Ci hà da perde i soi, a vita è a mente...

L’armunia di u cantu l’inchjoda à e Sirene...

 

Centu mila cadaveri, ochji privi di lume...

Elle sò donne è mostri, a morte e si lecca...

Nant’à l’osse sbiadite a pelle ci s’assecca...

Tù, Viaghja senza piantà !...

 

Impasta un po’ di cera dolce cum’è lu mele...

Tuppa l’arechje à tutti, marinari è cumpagni...

Ch’ellu ùn li venga u tichju di sente risa è lagni

È vai senza trimà !...

 

È tù, s’ella ti garba, e poi puru sente...

Ma nant’à la nave lesta stà à mani ligate...

Cusì arrittu è fermu, à u maghju inchjudatu...

Ti n’ai da pudè gode u cantu di e Sirene...

 

(ripiglia u curifeu... À traversu à a so persona parla a voce d’Ulisse)

 

U Curifeu : Allora simu andati ... A nostra nave nera è solida ùn hè stata tantu à ghjunghje vicinu à l’isula di E Sirene... Di colpu u ventu stancia... Ci fighjemu insischiti... Hè bunace cumpletta... U mare hè in aggrancu... I marinari imbucinanu e vele ed e lampanu in fondu à u battellu... Mettenu di manu à i remi chì battenu l’onda imbiancata ad ogni mossa... Pigliu è tagliu à pezzi un pastone cum’ella hà dettu Circe.. A cera torna umule in e mo mani tepide... I pichji in capu di i remi... A cera ne facciu tanti stuppini è tappu l’arechje di tutti quanti i mo cumpagni... È li dumandu di ligà mi... Mi stringhjenu arrimbatu à u maghju maestru, è mi leganu pedi è mani... U mare torna grisgiu è menanu i remi... Ci avvicinemu è pruvemu à passà in freccia ma e Sirene ci vedenu... È spicca u so cantu, accumpagnatu di a musica dolce cum’è mele di una fiscola è di una lira :

 

U CORU DI E SIRENE

 

Ulisse, pianta quì è veni ci à vicinu...

Sì u vantu di i Grechi cù e to prove divine

Ferma u to vascellu à sente e nostre voce

Ùn ci ne passò mai nave longu à sta foce

Senza gode si u cantu natu à e nostre labre

Durghjuleghjanu i sensi è l’Universu s’apre

Imbalsama u core, allumineghja a mente

Si palesa u Distinu à chì ci stà attente

Ulisse, pianta quì è veni ci à vicinu...

 

Ulisse : Cusì dicenu è mi trasonda una vampa dolce è calda è mughju ch’elli mi cappiinu... u cantu mi frighje u corpu, e carne, i sensi.. Ch’elli mi caccinu isse fune... ch’elli taglinu issi canapi... ch’elle scrizzinu isse ghjuncule... Elli ùn sentenu... È mi stringhjenu ancu di più, m’ammanettanu, mi atturcinanu mani è parolla...

Zerpitteghju... Saltu... Collu è falu, passu è vengu in a gabbia d’isse fune chì mi impediscenu di lampà mi duve sentu ch’ellu nasce u cantu, quallandi, vicinu vicinu, custì, nantu à a sponda di l’isula, u cantu sprichja quì, in u veculu di issi scogli bianchi posti à fior’ d’acqua... S’innalza, và è po ci volta... Hè l’isula sana chì canta è chì mi incanta... L’isula ammanita è chì s’offre... Anch’eiu mi porghju sanu sanu, di core, di brama è di persona... L’altri mi tenenu... ma à rombu di tirà è di stinzà, sentu e fune, e sentu chì s’allenanu... trizineghjanu... mi mursecanu e carne è po strappanu !

Sò liberu, vò ! Sò in u ciottu di i scogli, à u nodu di i sogni, à l’onfalu di a voce è di a vita ed a vecu...

 

(tonu chì cambia, recitativu, una visione sublime) Custì daretu à i scogli, a rena hè meza d’oru spampillulente è meza di ombra fresca. Face un lettu cupputu di notte è di lume. L’alghe sò soffice cum’è piume è rimurose à pena cum’è carezze ed ella mi aspetta. Ùn hà piantatu di cantà è face cennu ch’o avanzi è mi avvicingu... Guasi à tuccà la... Hè latte è sangue è musca tutta... Aghju a frebba à dossu è u sole mi introna. U sole mi pichja in i sensi. U cantu hè zeppu cum’è a bugna è empie l’aria, face più corda a petra è u mare daretu ci s’annanna, cum’è diciulimi di una criatura... Mi avvicingu à mani tese è scartu i tendoni di u riverbaru... I so ochji mi feghjanu è ridenu... ùn hà piantatu di cantà : a so voce mummuleghja carezze... u mare cantichjeghja daretu à noi nant’à a batticcia. A feghju... Ella mi ride sempre... U lume tantu l’incroscia tutta è m’innamoru...

Hè tandu ch’elle sò scalate l’altre duie ! Una sunava di lira è l’altra di fiscola. Anu fattu pezzi cù i so strumenti nant’à i scogli pinzii scrizzavanu e scaglie di a lira è di a fiscola... È sò turnate draghi... Si sò lampate in un frombu minacciosu di l’ale... Un fiscu duru è crudu, l’aria schjatta ad ogni latu è falanu lampi è saette ! I so urli fiscanu cum’è l’Aquilone... Simu accampati da ogni banda... A giuvanotta si hè lampata à l’agrottu di e mo bracce ma e duie Furie ci giranu sopra cum’è sunniacci foschi è orrendi... Sgotta sangue in ogni locu è l’anu chjappa è a si tiranu in daretu à i scogli è li sgranfianu a faccia è li ficcanu e so unghje feroce in e carne chì mughjanu... Mi sò lampatu à pressu à elle è trè volte mi anu fattu fronte fischendu è ughjulendu è pruvendu à truellà mi l’ochji cù e lame di i so bizzichi.

Una mi ritenia è l’altra purtava via a puveraccia è l’aghju intesa chì dicia : « O Lisula, o Lisula, Leucosia stupida traditora, oramai ùn ci veni più nunda. A traditora a nichemu da surella ! Ùn ci veni più nunda ed ai compiu a to vita ! Ti chjamanu Leucosia Biancaforma ma sì fosca è bughja cum’è a bugia ! Hè prontu u to castigu ! Eri pronta à barattà l’eternu di u mondu divinu per l’ochjata di un omu ! Allora piglia ciò chì ti vene ! » Ed hà messu à strappà li e carne cù e so unghje di ferru...

A curciarella si hè girata pè l’ultima volta è hà tiratu un mughju d’addisperu : « Ulisse, vai, vai scappa luntanu è arricorda ti di Lisula detta Leucosia ». Dopu u mostru a si hà tirata via è tuttu si hè cunfusu. Ùn si vidia più da celu à mare è à terra. E porte di u celu si sò sbaccate è u mare da u prufondu hà ripetutu trè volte isse parolle : « Arricorda ti di Lisula chì sarà sempre forma di i to sogni ».

Dice chì a burriana chì hè scuppiata tandu ùn si n’era ma’vistu... In quant’à mè sarà statu u ventu à ripurtà mi nantu à u ponte crosciu lapidu di u battellu. Dice dinò ch’ellu si era vistu un diu chì accuzzava a timpesta sopr’à i monti pinzii di l’isula funebre. Sarà cusì ch’o mi sò pussutu francà da e so mani.

 

U CORU

O Lisula, Leucosia zitella

U to visu mi si hè caru

Ti anu fattu lu macellu

 

U to cantu si hè firmatu

T’aghju l’anima urfanella

Nù i mo sensi infrebbati

 

L’acqua si hè inturbidita

A memoria mi hè amara

Oghje u lume hè sparitu

Pagina 2

Pagina 4

3/4