III.
Terzu quadru
Ulisse
: Voi, invece di avè tutte isse valisge, sacchi è sacchetti,
sareste digià à pusà quì. Vi sareste statu zittu sin’à
tandu, addentatu à un troncu di salcicciu cù mezu pane è una
meza sana di vinu... Salcicciu tostu è suchjosu è chì resiste
una cria sottu à u dente. Hè megliu cusì... più bonu...
insaccatu cum’ellu si deve. Fittu è seccu... Avete finitu di
mastucà, v’asciuvate a bocca -ùn sò s’è vo vi tirate un
rottu dopu manghjà ?... sì ?... nò ? bon ! ùn face nunda- ed
hè tandu ch’è no mettimu à chjachjarà... Femu contu di un
dialogu trà dui chì unu hè tuttu reale è l’altru tuttu
stranu... Eo sarebbe l’omu stranu è voi sareste quellu chì li
dà capu. Ferebbe à pocu pressu cusì a nostra ragiunata... (Da
quì tuttu u passu pò esse interpretatu sia da dui persunagi
(Ulisse è l’Altru cum’è sopra, o pigliendu u cuntrariu
Ulisse=voi, L’altru=eo) o da unu solu (Ulisse) chì face e duie
parte)
EO :-
Innò, tutti i ghjorni... Quì, ci vengu tutti i ghjorni ci
vengu...
VOI
:- Ùn t’aghju mai vistu...
EO :-
Di solitu ùn mi rimarcate micca... ma ci sò... À voi, vi avia
rimarcatu... hè un pezzu... Sapia ch’ella devia finisce cusì
è ch’è no ci deviamu parlà un ghjornu, tremindui... Era
scritta cusì è quand’ella hè scritta ùn vale à sbattulà...
Ci vole à falà ci... (un pocu disturbatu da a reazzione di l’interlucutore
ch’ellu vede ammursciatu) Aiò, ùn vi la pigliate micca à
male chì hè solu una manera di dì.
VOI
:- Ùn t’aghju mai vistu... oghje t’aghju vistu vene pianu
pianu rente à u mare pè a falata di e Palme...
EO :-
Ci vengu tutti i ghjorni, ci vengu... Vengu è stò...quant’ellu
ci vole ! Mi ne vengu pianu pianu rente à u mare pè a falata di
e Palme...
VOI
:- Ti cansi cù l’altri ad aspettà...
EO :-
Mi ficcu trà quelli chì aspettanu è suppongu chì à vede ci
cusì, tutti accumpulati daretu à issi cateri chì serranu a
calata, ancu s’è vo mi avessite vistu ùn ci era ragiò alcuna
di dà capu à mè più chè à un antru...
VOI
:- Allora, ùn pudia micca sapè, hè capita.
EO :-
Hè capita, ùn pudiate sapè. Trà l’angoscia di quelli chì
aspettanu è a meia, da fora pensu ch’ellu ùn si vede nisuna
differenza... Ma a differenza hè tamanta, cridite puru...
VOI
:- Senza battellu, hè stranu cum’ellu hè stranu un portu !
EO :-
Buh ! chì cacciata ! (scaccaneghja) Hè sigura ch’ellu
hè stranu ! hè strana oghje mi face qualcosa di ùn avè vistu u
battellu. Hè un affare curiosu...
VOI
:- Di solitu ch’elli sianu aviò, treni o battelli, hè
strana ma di regula mi ne infuttu...
EO :-
Mi ne infuttu anch’eiu, ma quantunque un battellu chì entre in
portu ùn hè micca nunda. Ancu oghje hè una cosa strana perchè
vi piglia sempre à l’imprivisu un battellu chì spunta ! Tandu
nò ! Si vidia di prima u fumaghjolu chì spuntava da sopra a
ghjittata chì prutege u portu da l’assalti furibondu di u
marosu...
VOI
:- « l’assalti furibondu di u marosu », o cumpà, voi sì
chì !
EO :-
Zittu !... Tandu, hè sigura ch’ella era più spetaculare. Un
fumaghjolu... una stinzata longa di fume mezu neru è mezu
biancu... è dopu a girata à u fanale, un colpu di sirena...
VOI
:- Un colpu di sirena ? Oimè !
EO :-
Iè, una trumbata corta è alegra di u battellu chì entre...Dopu
ci era tutta a cerimonia di a ghjente chì venia à fighjà a
manovra... Vi pare à voi ? era cume s’ellu fussi ogni volta un
miraculu ! Una catastrofa ch’omu si era francata...
VOI
:- Oghje ùn hè più listessa cosa.
EO :-
Oghje, cù i ferries hè tutt’altra cosa. Ghjunghjenu, cappianu
ropa è ghjente, è ripartenu in un lampu. A vi facenu cusì...
fruuuttt ! Una sola cosa m’arresta è mi tene l’attenzione...
hè quand’ellu gira... Gira pè presentà si à l’entrata di u
portu... tandu pare firmatu, carcu di lume è di ombra, luccicu di
sole è di sale, fieru di pettu à noi. Pare un casale, un
catafalcu innalzatu, una muntagna crisciuta nant’à u mare, di
un colpu. Una muntagna o un casale, à u ghjustu ùn sò a figura
ch’aghju in mente tandu...
VOI
:- O una catedrale...
EO :-
Voi esagerate (ride è alza e spalle) una catedrale ! voi
po allora ! Fora di quessa l’arrivata in portu, mi impremenu
pocu i battelli... S’è vo fate riflessu una cria, hè nurmale
ch’o ùn ci avessi primura... Sò quì perchè chì sò obligatu
à vene. Innò, ùn hè micca quessa, nimu mi dà l’ordine di
vene. Hè una cosa persunale. Ùn la pudete micca capì, allora
hè megliu à ùn perde tempu è forza à spiicà... Vengu perchè
sò obligatu... Nimu mi forza ma sò obligatu quantunque... S’omu
mi caccia u cosu di aspettà, mi sbrisgiuleghju quì davanti à
voi, è ete da maraviglià ancu è dumandà vi s’è vo ùn ete
micca sunniatu...
(voce
feminile... un cantu dolce è misteriosu... lindu è tenace ma
dolce... l’omu hè impauritu... hà persu a so calma...
sbattuleghja da una banda à l’altra cum’è per fughje. Più
cresce u cantu cù a so dulcezza, più cresce u spaventu di l’omu)
EO :-Tenite
mi, tenite.. chì sò elle... e sentite ancu voi neh ? e sentite ?
! Anu da vene... Ci chjamanu... merà ci chjamanu... ma ùn ci
vole micca innò ! ùn ci vole micca à andà... tenite mi tenite
mi... Ùn vi avvicinate bè ! ùn vi avvicinate ! Listesse ! Sò
torna elle, sò elle ! e cagne arrabiate ! e vergine maladette ! e
dee di l’Infernu... Vi allusinganu è dopu vi strappanu in mille
pezzi...
IV.
Quartu quadru
(A
scena si svolge à un altru livellu, quellu di a memoria di l’Odissea.
U dialogu hè un cuntrastu trà e parolle di u Curifeu, un
cumpagnu di l’Ulisse anticu, è i canti di u Coru di i Marinari
è di u Coru di e Sirene)
U
Curifeu : Circe a Maga m’avia prevenutu : « di prima ai da
ghjunghje in e loche di e Sirene... »
U
CORU DI I MARINARI
A so
voce incappia ogni omu chì l’accosta...
S’è
unu si avvicina è senza sapè sente...
Ci
hà da perde i soi, a vita è a mente...
L’armunia
di u cantu l’inchjoda à e Sirene...
Centu
mila cadaveri, ochji privi di lume...
Elle
sò donne è mostri, a morte e si lecca...
Nant’à
l’osse sbiadite a pelle ci s’assecca...
Tù,
Viaghja senza piantà !...
Impasta
un po’ di cera dolce cum’è lu mele...
Tuppa
l’arechje à tutti, marinari è cumpagni...
Ch’ellu
ùn li venga u tichju di sente risa è lagni
È
vai senza trimà !...
È
tù, s’ella ti garba, e poi puru sente...
Ma
nant’à la nave lesta stà à mani ligate...
Cusì
arrittu è fermu, à u maghju inchjudatu...
Ti n’ai
da pudè gode u cantu di e Sirene...
(ripiglia
u curifeu... À traversu à a so persona parla a voce d’Ulisse)
U
Curifeu : Allora simu andati ... A nostra nave nera è solida
ùn hè stata tantu à ghjunghje vicinu à l’isula di E
Sirene... Di colpu u ventu stancia... Ci fighjemu insischiti...
Hè bunace cumpletta... U mare hè in aggrancu... I marinari
imbucinanu e vele ed e lampanu in fondu à u battellu... Mettenu
di manu à i remi chì battenu l’onda imbiancata ad ogni
mossa... Pigliu è tagliu à pezzi un pastone cum’ella hà dettu
Circe.. A cera torna umule in e mo mani tepide... I pichji in capu
di i remi... A cera ne facciu tanti stuppini è tappu l’arechje
di tutti quanti i mo cumpagni... È li dumandu di ligà mi... Mi
stringhjenu arrimbatu à u maghju maestru, è mi leganu pedi è
mani... U mare torna grisgiu è menanu i remi... Ci avvicinemu è
pruvemu à passà in freccia ma e Sirene ci vedenu... È spicca u
so cantu, accumpagnatu di a musica dolce cum’è mele di una
fiscola è di una lira :
U
CORU DI E SIRENE
Ulisse,
pianta quì è veni ci à vicinu...
Sì u
vantu di i Grechi cù e to prove divine
Ferma
u to vascellu à sente e nostre voce
Ùn
ci ne passò mai nave longu à sta foce
Senza
gode si u cantu natu à e nostre labre
Durghjuleghjanu
i sensi è l’Universu s’apre
Imbalsama
u core, allumineghja a mente
Si
palesa u Distinu à chì ci stà attente
Ulisse,
pianta quì è veni ci à vicinu...
Ulisse
: Cusì dicenu è mi trasonda una vampa dolce è calda è
mughju ch’elli mi cappiinu... u cantu mi frighje u corpu, e
carne, i sensi.. Ch’elli mi caccinu isse fune... ch’elli
taglinu issi canapi... ch’elle scrizzinu isse ghjuncule... Elli
ùn sentenu... È mi stringhjenu ancu di più, m’ammanettanu, mi
atturcinanu mani è parolla...
Zerpitteghju...
Saltu... Collu è falu, passu è vengu in a gabbia d’isse fune
chì mi impediscenu di lampà mi duve sentu ch’ellu nasce u
cantu, quallandi, vicinu vicinu, custì, nantu à a sponda di l’isula,
u cantu sprichja quì, in u veculu di issi scogli bianchi posti à
fior’ d’acqua... S’innalza, và è po ci volta... Hè l’isula
sana chì canta è chì mi incanta... L’isula ammanita è chì s’offre...
Anch’eiu mi porghju sanu sanu, di core, di brama è di
persona... L’altri mi tenenu... ma à rombu di tirà è di
stinzà, sentu e fune, e sentu chì s’allenanu...
trizineghjanu... mi mursecanu e carne è po strappanu !
Sò
liberu, vò ! Sò in u ciottu di i scogli, à u nodu di i sogni,
à l’onfalu di a voce è di a vita ed a vecu...
(tonu
chì cambia, recitativu, una visione sublime) Custì daretu à
i scogli, a rena hè meza d’oru spampillulente è meza di ombra
fresca. Face un lettu cupputu di notte è di lume. L’alghe sò
soffice cum’è piume è rimurose à pena cum’è carezze ed
ella mi aspetta. Ùn hà piantatu di cantà è face cennu ch’o
avanzi è mi avvicingu... Guasi à tuccà la... Hè latte è
sangue è musca tutta... Aghju a frebba à dossu è u sole mi
introna. U sole mi pichja in i sensi. U cantu hè zeppu cum’è a
bugna è empie l’aria, face più corda a petra è u mare daretu
ci s’annanna, cum’è diciulimi di una criatura... Mi avvicingu
à mani tese è scartu i tendoni di u riverbaru... I so ochji mi
feghjanu è ridenu... ùn hà piantatu di cantà : a so voce
mummuleghja carezze... u mare cantichjeghja daretu à noi nant’à
a batticcia. A feghju... Ella mi ride sempre... U lume tantu l’incroscia
tutta è m’innamoru...
Hè
tandu ch’elle sò scalate l’altre duie ! Una sunava di lira è
l’altra di fiscola. Anu fattu pezzi cù i so strumenti nant’à
i scogli pinzii scrizzavanu e scaglie di a lira è di a fiscola...
È sò turnate draghi... Si sò lampate in un frombu minacciosu di
l’ale... Un fiscu duru è crudu, l’aria schjatta ad ogni latu
è falanu lampi è saette ! I so urli fiscanu cum’è l’Aquilone...
Simu accampati da ogni banda... A giuvanotta si hè lampata à l’agrottu
di e mo bracce ma e duie Furie ci giranu sopra cum’è sunniacci
foschi è orrendi... Sgotta sangue in ogni locu è l’anu chjappa
è a si tiranu in daretu à i scogli è li sgranfianu a faccia è
li ficcanu e so unghje feroce in e carne chì mughjanu... Mi sò
lampatu à pressu à elle è trè volte mi anu fattu fronte
fischendu è ughjulendu è pruvendu à truellà mi l’ochji cù e
lame di i so bizzichi.
Una
mi ritenia è l’altra purtava via a puveraccia è l’aghju
intesa chì dicia : « O Lisula, o Lisula, Leucosia stupida
traditora, oramai ùn ci veni più nunda. A traditora a nichemu da
surella ! Ùn ci veni più nunda ed ai compiu a to vita ! Ti
chjamanu Leucosia Biancaforma ma sì fosca è bughja cum’è a
bugia ! Hè prontu u to castigu ! Eri pronta à barattà l’eternu
di u mondu divinu per l’ochjata di un omu ! Allora piglia ciò
chì ti vene ! » Ed hà messu à strappà li e carne cù e so
unghje di ferru...
A
curciarella si hè girata pè l’ultima volta è hà tiratu un
mughju d’addisperu : « Ulisse, vai, vai scappa luntanu è
arricorda ti di Lisula detta Leucosia ». Dopu u mostru a si hà
tirata via è tuttu si hè cunfusu. Ùn si vidia più da celu à
mare è à terra. E porte di u celu si sò sbaccate è u mare da u
prufondu hà ripetutu trè volte isse parolle : « Arricorda ti di
Lisula chì sarà sempre forma di i to sogni ».
Dice
chì a burriana chì hè scuppiata tandu ùn si n’era ma’vistu...
In quant’à mè sarà statu u ventu à ripurtà mi nantu à u
ponte crosciu lapidu di u battellu. Dice dinò ch’ellu si era
vistu un diu chì accuzzava a timpesta sopr’à i monti pinzii di
l’isula funebre. Sarà cusì ch’o mi sò pussutu francà da e
so mani.
U
CORU
O
Lisula, Leucosia zitella
U to
visu mi si hè caru
Ti
anu fattu lu macellu
U to
cantu si hè firmatu
T’aghju
l’anima urfanella
Nù i
mo sensi infrebbati
L’acqua
si hè inturbidita
A
memoria mi hè amara
Oghje
u lume hè sparitu