Ghjacumu Thiers

 

 

À l'antigona

 

 

SCENA 3

 

 

CREONE, U GENERALE, ISIMENA

U GENERALE : Innò, ponu puru minà un’altra volta s’ella li si pare ! Ùn face nunda ùn face. S’ellu era da fà, voi, Creone u rè, riferebbete listessa cosa senza anscià, senza trimà ! Ch'ellu un credinu micca ch’è vo vi stancarate è ch’omu vi si hà da vede rinchjinà. Noi, i vostri didati, sapete qual’è vo site !

Creone, un nome cordu, zeppu è tostu chì sona cum’è un castagnu scuzzulatu da a burriana. Ùn mancanu nè assalti, nè inghjulie, nè tradimenti... Nè ferite dulente à u fondu più fondu di l’anima vostra. Ma ùn sarà detta ch’elli vi anu da fà calà u capu ed a vuluntà. Site u rè è starete fermu ad aspettà altre timpeste, s’elle venenu...

S’elle venenu, ma dopu à ciò ch’è no avemu vistu, di peghju ùn pò accade.

CREONE : Di prima a maledizzione, a strage di a Sfinge è l’ora spiombate di a Pesta nera. È Ghjucasta chì si impicca, è Edipu chì si acceca, è i nimichi à e porte, è i nimichi in a cità, i figlioli chì si sterpanu.

 

U GENERALE : Ci vulia una regula. Iè, ci vulia.

 

CREONE : Micca pè a lege, nè pè a verità. Quesse sò parolle viote. Innò, era pè u populu. Per l’esempiu. Pè crede ci. Pè a dignità di i principi è di u tronu. Allora, Antigona... Era zitella…

 

U GENERALE : ma ci vulia. Era scritta. L’hà decisa ella, a so morte. Ùn si sfida l’ordine è à chì sfida more.

 

CREONE : U mo core si hè piattatu da pianghje la , ma a mo manu ùn pudia trimà, ùn devia ! chè ? quand’ella hà minatu ! chè ? È a mo voce, pudia trimà quand’ella hà cumandatu, chè ??!!

 

U GENERALE : Fermi, solidi è palatini. Eccu ciò ch’è vo ci devite, voi altri Rè.

 

CREONE : Hè vivu u dulore

 

U GENERALE : ma a lege ferma.

 

CREONE : I dui masci, à dì la franca, ùn valianu tantu è ghjuntu à conti, quale sò stati i pacarelli ? L'altri dui, Antigona è Emone, eranu nucenti nucenti, è puru anu pacatu e tuntie sanguinose di Puliniziu è Eteoculu. Issi dui curciarelli eranu propiu nucenti è mi crepa u core di pensà chì l’aghju fatti more eo... Oimè ! a mo sorte, oimè, distinu cum’è tù si cane !...

 

U GENERALE : Ma ci hè vulsuta cusì. Ùn anu vulsutu sente nunda. Chjuccuti cum’è petre !

CREONE : Ed eo sò statu ubligatu, chè ? sò statu ubligatu !

 

U GENERALE : Ci vulia cusì, ci vulia ! Pè a cridanza è per a lege.

 

CREONE : A mo lege... A mi anu fattà pacà caru a mo lege, andate puru. Ma era u mo duvere davanti à u populu, davanti à a patria.

O Emone, u mo figliulellu, caru di mè è di mamma ta, curciarella più chè mè. Sciagurata Euridizia... Da ch’ella hè intesu a sintenza sulenne lampata contr’à tè, o Emone, mammata hè cumu s’ella fussi andata ancu ella... luntanu... quallà, al di là di a pena, quandu a suffrenza hè troppu alta. Troppu suffrenza... stroppia a mente ! Quand’ella hè troppu maiò a suffrenza, u capu fughje, u capu si ne và...

(si vede à Isimena in fondu à a scena... Parla (recitativu)

 

CREONE : ... Ancu di grazia, ci hè Isimena. Un fiore. Isimena a meia. A mo nipote più cara. Una prumessa di avvene felice per mè, è pè u mondu. Durante l’anni aghju avutu a paura di vede rinasce in ella a maledizzione chì pesa nantu à a sterpa di Laiu è di Edipu è chì l’hà tombi à tutti. Aghju trimatu sti pochi ghjorni quand’ellu hè vultatu u veranu perchè chì u veranu face impazzì e femine.

U veranu... più veranu, più periculu... Hè sempre tandu ch’ella volta a disgrazia, purtata da u prufume di u fiore novu chì sparghje l’amore è l’alloppiu. A portanu dinò i ghjargali chì si ingonfianu di tutte e neve strutte quassù in cima à e muntagne è si lampanu à rotta di collu in e nostre cità sparte in pianure. Hè dinò tandu ch’elle si dichjaranu e vergine di u destinu, l’Eumenide furibonde è venenu à allughjà si in core à e nostre zitelle candide è pure, è nucente cum’è l’acqua tranquilla. È ùn le ricunniscimu più chì diventanu mostri è sfidanu e nostre lege umane. Cusì fù per Antigona. È cusì temia ch’ella fussi per Isimena.

Allora, sò corsu à fighjulà chì hè statu prumaticciu quistannu, u veranu. Sò andatu à rende mi contu. L’aghju sculinata in giardinu. Cum’è sempre. Era sola. Era l’alba. Pudia accade tuttu. Ùn mi vidia micca. L’aghju fighjata. Passighjava pianu pianu è ùn si sentia chè u scrimizime di a gravetta sottu à u so pede ballerinu. Hè andata una stonda è po si hè firmata, cum’è di solitu, à fighjà u rutone di a Grande Clessidra ch’è no fecimu mette tanti anni fà di fronte à u palazzu.

Era in tempu di i ghjorni felici. Soca Isimena ci pensa sempre ed hè u so ritiru è u so cunfortu.

Isimena cerca agrottu in u ricordu nustalgicu di e stonde beate. Eo, sò statu rassiguratu. Isimena ùn si hè dichjarata ed ùn ci hè penseru ch’ella si dichjarghi. (vede à Isimena chì passa senza vede lu)

Ah ! Ma eccu la, veni quì, o figliulella cara. Era in brama, sai, è mi faci tantu piacè. Veni è posa chì l’ora hè bella è ch’è no avemu tutti bisogni di reghje dopu tanti strazii. Veni chì l’ora hè bella pè e famiglie chì si stringhjenu è chì si tenenu. Veni è dì mi, cum’è tù mi dicia prima, tandu, quand’è vo erate zitelli... in tempi passatoni...(esce u generale)

 

ISIMENA : Ils disent tous qu’elle a perdu la tête, notre Eurydice...

(Isimena pare ch’ella ùn lu veca ; smarrisce senza risponde)

 

CREONE : (firmatu solu) Cum’ella hè scappata in furia ! Paria ch’ella seguitessi un’ombra, un nulu, un sognu, qualchì fantasima ? ( sorte cum’è per parà la)

 

ISIMENA (si affacca dinò, sola è stà vicinu à a tomba) : Perdre la tête ! C’est une expression bien étrange et bien révoltante pour des gens qui décapitent et tuent au nom du réalisme politique, au nom des affaires, de la cité et de la patrie. Quand Hémon a été conduit à la mort, elle n’a fait ni une ni deux, Eurydice. Elle est allée à la fenêtre de l’est, celle du soleil levant. Les prêtres disent qu’il ne faut jamais s’y exposer parce qu’il vous troue la cornée. Il pénètre jusqu’à l’âme et rend aveugle. Ce n’est pas vrai. Eurydice y est allée ce jour-là, et quand elle est retournée dans la pénombre du palais, elle avait retrouvé le sourire. Créon a voulu la prendre dans ses bras, pour apaiser sa douleur. Elle regardait au loin. Elle l’a écarté d’un geste lent, mais résolu. Puis elle a demandé sa corbeille à tricot, elle a pris ses aiguilles et s’est mise à l’ouvrage. Depuis, elle ne s’est plus arrêtée. Elle tricote tout le temps. Je m’approche et je la regarde de tout près. Vous verriez comme son regard est étrange, paisible et profond... Il n’y a plus de blanc, ni de pupille, ni d’iris dans ses yeux. Ils sont d’un bleu uniforme, comme la mer en contrebas du rempart de l’Est. Elle a retrouvé ses esprits, Eurydice et je crois qu’elle leur parle. Elle est tout le temps avec eux. Je l’envie d’être en conversation avec les Ombres de ceux que nous avons perdus. C’est pour cela que je vais me coucher sur leur tombe. Elles vont se manifester. Venez ombres, esprits de ceux que j'aime, venez éclairer notre triste monde de votre vérité, lumineuse et pure, venez me donner le courage de terminer ce que vous avez initié !!! ( s'adrumenta)

 

CREONE : Tuttu issu marmaru... Issu silenziu... è issa friscura di un colpu ! è issa zitella chì dorme quì ? (stupitu) : Isimena ! Cum’hè ? Hè esciuta culà, è a ritrovu quì ? Ma chì sò issi misteri ? isse magie ? Chì saranu issi visi chjosi, isse facce tetre, isse bocche cusgite ?

Tuttu issu veranu ! Isse chjame da ammulisce ci a vuluntà... da fà mi svià da u mo duvere di guvernu è di cumandu !.. ùn ci hè bisognu à vene à castigà à mè. Ùn ci sò per per nunda eo, in tuttu issu rimore, tuttu issu rimuschju !

Ùn vogliu sente nunda ! Tuppate finestre è finestrini è fate tace acelli, fiumi è fiumicelli ! Chì tutta a natura si rinchjinghi davanti à maestà reale di Teba è l’ordini di a mo lege.

Pudere ! pudere bramatu tanti anni è suspiratu ! Innò, ùn t’aghju coltu à l’arruchjata di u distinu per lascià ti fughje à a prima occasione ! À a prima sbuffulata di un veranu prufumatu chì desta tutti i vespaghji, indispettisce u core di i giuvanotti è impenserisce a fronte di e zitelle innamurachjite di i so sogni !