|
Surella
Cum’è tè sò di quelle Chì ne vanu à l’attrachju Ad abraccià le stelle Puru à celu spachju ; À l’ora chì mi smachju Per piglià le chjappelle Di primure ribelle È stampà l’armunia In l’anima una cria Di silenzi sulleni, Cù a notte annannata Da li venti sereni Surella mea amata.
Hè statu lu to nidu Di l’amore spiantatu È da l’affettu fidu U core tralasciatu. Vai in lu suminatu Di stonde benedette, Ùn ne brami vindette Voceri nè brioni È cerchi à l’appasponi A fiacculella ardita Di pace ritruvata In bocca à la to vita Surella mea amata.
Donna frà le più sole Chì u so sangue stringhje Quandi a carne dole È chì l’angoscia avvinghje ; Quandi a piuma tinghje U fogliu per dumane Di e sperenze umane D’albori culuriti. I lagni rinviviti ; Cù la nova ventata Gudimuli issi frutti Surella mea amata.
Sì da seculi erede Di prumessa sbandita À l’orlu di u crede Ti muca la ferita A parolla insischita Di l’addiu straziatu Hè lume cancellatu ; È mi risona avale l’eccu di u to male Amparendu la fola ; Per esse abbandunata D’un Rè si la figliola Surella mea amata...
Insegnami la luna Duv’è tù stai ascosa, Ne tesse la furtuna Da fatti dinù sposa : A deda luminosa Innora lu caminu, U sognu ballerinu Rinasce ad ogni morte, Per scunghjurà la sorte Achjirchjemu l’avvene Da chì a storia nata Ùn ne vogli catene Surella mea amata...
Cume speranze sciolte In lu to grembiu colte Parolle da rivene. Riturnella è ballata Innu di la to pena Surella mea amata
Patrizia GATTACECA
|