Bernard Vargaftig

 

 

Trad. in corsu D. Verdoni

 

 

Natu in u 1934 in Nancy induve campa. Insignante, fù dinù cunsigliere per a puesia à u serviziu di a Cullettività di Lorraine. Trà 1940 è 1944, passò a so zitellina à piattà si cù a so famiglia da a persecuzione nazì. Dapoi La Véraison, publicatu da Gallimard, sò esciuti 15 racolte di puesie di Bernard Vargaftig. S’hè occupatu dinù di a publicazione di antulugie, Poésie des Romantiques, è Poésie de Résistance. Hà vintu u premiu di l’Accademia Mallarmé cù Vitesse in u 1991. Participeghja à parechje riviste literarie, Action poétique, Europe, Faire-Part.

 *

*     *

 

Avvenimentu stessu sguassatu

Unu apressu à l’altru

Ùn aspittà chì sciugliendusi

Apria in mè una stonda larga

A vitalità di dui passari vede

Hè sempre un sussuru

È mi ne vò caschendu cascu in mè

Un ciambottu l’immensità

A spacienza chì ci piglia

Senza chì a paura di fughje a sappia

Corri corri distintu è lea stretta

Purtati da furia in furia

Di piccia cum’è u mughju

Ind’u tremulu chì l’affirmazione seria

In ciò chì ùn hè ancu à dì

Una stonda chì à mezu à i scogli

U disertu lascia più chjara.

 

Scrittu uriginale

....................................................................

 

Una strappatura a gentilezza

Per a quale l’iniziu leva

L’immensità di u cascà da ch’ellu affacchi

Nanzu à u sente u cuntà l’imbalsamà

Serà astrazzione nuda in Cristu

Chì dinù l’emuzione grida

Sott’à a furia è a vergogna di u siscu

U spaziu inesperatu a pista a pista

Senza retta in mè cum’è tù mi trapassi

Induve listesse parolle sò vive

A vicinanza chì circulava

Quandu a pietà seguita in solcu

Parte ghjimbata ver’di i diserti

Nisunu spannamentu ùn ammanta

Di colpu accecatu na staffilata

U spasimu da a cunfessione illuminatu

Chì u nome ùn abbandona i to petti.

 

Scrittu uriginale

....................................................................

 

Tanta pietà sott’à l’addisperu

Un aldilà interiore cù a rocca

Abbracciu torna purtatu

Quandu u trimà di u veranu mi perseguita

Sorte è muntagne daretu

Stu gridu chì a debbulezza tocca

L’avvenimentu s’accumpagna di spaziu

Vene a distanza chì u muvimentu hè

Un soffiu un ricordu fin’à i passari

I paisaghji à falera

Induve u sguassà mai ùn a sà

Induve aprendu si l’allusingu ripete

Ogni volta l’azurru na strappatura

Cusì nunda mi spicca di mè

A furia di a to nudità si move

A sparata parla cum’è

Cunnosce à tè hà a zitellina cum’è ombra.

 

Scrittu uriginale

....................................................................

 

Solu u spaziu ùn si ripetia

Fora di a spugliera a furia

Chì u significà imprevisibile tocca

A voglia fendu esità

Un passaghju un soffiu intravistu

L’evidenza a genziana u sbuccà a rena

Un silenziu ni gir’è volta

Chì l’esigenza stupita si ne và aghjunghje

Sempre listessa furia

Fin’à un allusingu trà di mè

Induve u spannà senza salvà si disurienta

Cù l’insumissione cum’è prova

Un ciuttà d’alba è di muntagne

Amà ti ùn noma

Cum’è a strappatura s’assumiglia à a zitellina

Chì arricava di modu chjuccutu

U chjarore puru scurdaticciu chì si và.

 

Scrittu uriginale

....................................................................

 

A cumpassione ùn piatta nunda

A vergogna sempre sguassata

U precisu u spaziu u perfume

U principiu sott’à u gridu chì esiste

A storia fughje a storia

A falata facia torna sprufundà

Quandu a furia impalisevule ci ghjunghje

Cum’è u tremulu muvendusi m’azzeca

L’insistanza cusì vicina à a paura

A sorte trasfurmata in sognu

Chì a sorpresa allungava

Vede à tè hè in mè issa mancanza

À a quale risponde di più in più prufondu

Sempre u subitaniu di a zitellina

Chì e piaghje s’aprinu senza mimoria

Ghjimbata induve l’ombra m’acceca

Trà u solcu è e to anche.

 

Scrittu uriginale