|
Trad. Ghjuvan Maria Comiti
Autore purtughese, hè natu in u 1943.
Licenziatu di drittu, fù durante 30 anni
ghjurnalista. A so opera hè diversa: puesia,
cronache, assaghji, literatura da giovani,
teatru. Hè tradutta in parechje lingue,
Espagna, Francia, Danemarcu, Olanda,
Bulgaria, Cruazia, Stati Uniti. Hà
ripresentatu in parechje occasione officiale-
Fiera di u Libru in Francfordu, Salottu di u
Libru in Pariggi, Salottu di u Libru in
Ghjenuve- a literatura portughesa.
Opera puetica: Ainda não é o fim nem o
princípio do mundo calma é apenas um pouco
tarde (1974); Aquele que quer morrer (1978);
A lâmpada do quarto? A criança? (1981); Nem
sítio (1984); O cio de casa (1988); Um sítio
onde pousar a cabeça (1991); Algo parecido
com isto da mesma substância (poesia reunida,
1992); Farewell happy fields (1993);
Cuidados intensivos (1994); Nem palavra e
nenhuma lembrança (1999); Atropelamento e
fuga (2001).
*
*
*
Ind’una stazione di metrò
Hè passata a mo ghjuventù ed eiu ùn ci era.
Pensava ad altre cose, ùn ci facia casu.
I mo più bell’anni persi in distrazzione !
Rusalinda cù e so cosce di rosula, duve sarà ?
Belinda, Brunild, Cremhild, chì saranu ?
Forse prufessori di tedescu
Ind’i culleghji for di spaziu è di tempu !
In quellu ghjornu, tempi fà, l’averia
Amate d’un amore imprudente è sfacciatu,
Cum’è ind’u sognu porcu d’adulescente
Chì qualchissia, u lindumane, si seria
discitatu.
Chì ùn era chè ricordu tuttu què, è capitatu
Anni fà, è quellu chì si ricurdava
Era ancu ellu una mimoria chì passava,
Un visu à mezu à l’altri chì si perdia.
Oghje, vista da quì, da a ricurdanza,
A mo vita hè una divizia
Chì eiu, ùn sò quale, cercu in vanu
U mo visu, petalu d’un ramellu trosciu è
scuru.
Scrittu uriginale
.....................................................
Terrazza di caffè
À quelli tempi parlavi assai di perfezzione
Di a prosa di i versi irregulari
Duve cantanu i sintimi irregulari.
Simu invechjati tutti, tù, eiu è a nostra
ragiunata ;
Oghje ti leghji i saramagos è altri cusì
È ùn stò più, cum’è à quell’epica, à sente
ti
Guardendu e to gambe chì cullavanu pianu
pianu
Versu un locu bughju nentru à mè.
Avà u caffè hè una banca, tù sì prufessore
di liceu ;
Bob Dylan hè carcu à soldi, u Che hè mortu.
Oghje sò cose utule e to gambe, chì
viaghjanu,
È micca chjassi da infrugnà si, cum’è prima.
Scrittu uriginale
.....................................................
In bibbiuteca
Ciò chì ùn si pò dì
Si tene u silenziu
Fattu di parolle prime
Di pettu à a puesia, chì ghjunghje sempre
troppu tardi
Quandu chì digià l’incertezza
È a paura si cunsumanu
In metri alessandrini.
In bibbiuteca, in ogni libru,
In ogni pagina allibrata
Nantu à sè stessa, in l’ore morte
Chì a casa ancu ella s’hè allibrata
Girata versu u nentru,
Certe volte e parolle dormenu,
Sillaba dopu sillaba,
Cù u sonnu cecu cum’elle dormenu e cose
Nanzu ch’elli ghjunganu i dii.
Duve ùn a toccanu nè u pueta
Nè a lettura,
A puesia hè sola.
È, incapace di suppurtà sola a vita, canta.
Scrittu uriginale
.....................................................
Segondu Francisco de Quevedo
Ancu eiu aghju manghjatu cù i dodeci in
quella cena
Chì si beinu è si manghjonu u tredecesimu.
Eru eiu a cena, è u servu ; quellu chì si n’andò
È quellu chì porse u so capu contru à u Mo
senu.
Aghju traditu, fubbi traditu,
Aghju avutu i dubiti, persu pacenzia, mi sò
scartatu ;
Aghju ciuttatu e mani cun Ellu ind’u
piattone, aghju pigliatu a posa pè u
ritrattu
(ancu s’è tuttu què ùn ebbe nisun sensu).
Ùn sò micca cullatu in celu (ùn era micca
previstu),
Ma sò falatu in infernu (pè a porta di
serviziu) :
Aghju compru senza pagà, aghju schisatu l’appuntamenti,
Aghju bramatu a vittura è a sposa di l’altri.
Oghje, cum’è ind’una filmata cù i culori
passi
Hè u terzu ghjornu è ùn hè capitatu nunda,
È aghju a paura d’ùn esse mi fermatu culà,
D’ùn avè micca manghjatu, nè mancu d’esse
statu Eiu.
Scrittu uriginale
.....................................................
U nome di u cane
U cane avia un nome
Chì no u chjamavamu
È ch’ellu rispundia,
Ma chì era
U so nome
U cane solu u pudia ancu sapè.
Ci guardava cù l’ochji chì ci eranu
Ind’i so ochji,
Ma ùn vidiamu ciò ch’ellu vidia,
Nè mancu s’ellu ci vidia è s’ellu ci
ricunniscia
In qualchì manera essenziale ch’ella fussi
Chì ci scappava
O tandu s’ellu vidia ciò chì di noi passava
È micca ciò chì firmava,
U misteru chì ci schjarinava.
Duve ùn pudiamu andà
Nentru à noi stessi
U cane ci s’infrugnava.
È ci s’addurmentava
Cù un sonnu senza rimorsi
È senza melancunia.
Tandu sugnava
U sognu veru duv’ellu esistia.
È ùn capia micca.
Un ghjornu avemu chjamatu u cane è ùn era
micca
Duv’ellu era statu sempre :
Ind’a so vita sclusiva.
Qualchissia l’avia chjamatu cù un altru
nome,
Un nome assulutu,
Da luntanu assai.
È u cane si n’era partutu
À scuntrà quellu nome
Cum’ellu era ghjuntu : solu.
È a mamma l’avia messu in terra
Sottu à l’olmu
Dicendu : « Hè a vita… »
Scrittu uriginale
|