Moncef Louhaïbi

 

 

Trad. Ghjuvan Maria Comiti

 

Natu in u 1949 in Tunisia, Hè prufessore à l’Università di Chairuanu di Lingua è Literatura araba. Corps visible et corps imaginé dans la poésie d´Adonis, hè u titulu di a so tesa passata in u 1987.

Opere publicate: TabLettes, Tunisi, 1982, De la mer viennent les montagnes, Tunisi, 1991, Manuscrit de Tombouctou, Tunisi, 1998, Métaphysique de la rose de sable (Prémio Chabbi), Tunisi, 2000. Cinema, Documentariu-Fizzione : Devant les portes de kairouan (visita de Paul Klee in 1914), Tunisi, 1996. En attendant Avérroes, , Documentariu-Fizzione , Tunisi 1998.

 

 

Tataouine

Straccendu mi trà u mo ribombu è a mo voce

Trà u mo ribombu è a mo morte

Viaghjendu nantu à e mo vene :

Issa funa tesa… pianu

Tinendu mi trà pollice è ditone

È falendu a to scala chì casca

Duve u sonnu trimuleghja nantu à u pollice di u sognu

Per sente a rena, e candelle di a grundera,

Galuppà i cavalli, i passi dolci chì arrochjanu

A notte di u desertu

Duve volanu e chimere innargentate

Duve l’ombra : fulena turchina

Colla da l’abissu versu u celu apertu

Duve averà u mo core una pelle russiccia

In forma d’acellu

Ch’o lamperaghju à u falcu

È viaghjeraghju in l’oru di u ventu

(Eiu, u più stranu di i mo pari)

Ind’un curridore in cullane di marmaru, versu a casa di i Berberi è i so granaghji.

Culori chì si scordanu

Culori chì si rammentanu

(Solu i morti ùn morenu più !)

U ricordu serà a musica di u scordu

Và ti ne luntanu !

Prestu serai sguassatu da a lista di i vivi

Ampara à esse à mezu à i morti

In Matos è Bomary

Cumu almanaccà li una messa

Cumu preparà li, in st’orizonte feritu

Una cena sicreta

(Cumu morenu i morti !)

Ampara o Moncef à ghjucà

À le volte a parte di i cacciadori

È certe volte a parte di i principi !

Hè u finimondu

O u so principiu

Pocu impreme

S’è tù impastoghji i to cavalli o ch’è tù i cappii

Ùn ci hè chè tende d’acelli migratori

Chè dune allibrate cum’è e sciarpe

(Chì assiccavanu u fretu di e to notte)

Chè finestre ceche, di u palazzu

(Chì eranu ciuffi d’argentu à spampillulà ind’u lume turchinu)

Chè catacombe

Chè u principe mutu cum’è l’oru

Sirenu cum’è a seta

Chì si vultulieghja in l’erba di piuma

O chì si ghjimba nantu à e tavule d’Imazigh

Cum’è omu si ghjimba da sopra à u pozzu

O chì cresce cum’è u suchju sottu à a scorza

È vede a petra cristallina

(Hè a notte chì fala da e cime)

È u schiffu chì balla nantu à u Mediterraniu

Vede a scugliera verde di ramu

Chì cinnuleghja in luntananza

U principellu ùn si rammenta più

Da duve è cum’ellu hè ghjuntu !

Un cantu gira a mo tavula

(Bonghjornu à l’acellucciu chì volta in casa meia !)

Un fiore d’acqua inganna l’estate

È mi chjama per a partenza

Una stella sciappa a so chjoppula è punta u silenziu di a notte

(Vughemu ancu più luntanu !)

Ci hè una tenda in pelle di boiu

Duve l’acqua battizeghja u nostru vinu

Salute à i mo cumpagni di viaghju

Sinu à in fondu à u mo cantu

Muvimu e fiaccule nantu à e cime di Motos o

Falemu guidati da e conche di stelle

L’arburi musingati o e vistiche di i dinosauri

Vedimu nasce e pianure di e rosule di i deserti

Nascita di u desertu !

Ballemu a bambulà nantu à un sprichju di duna

Femu l’amore à ogni donna

Ogni sole ch’ella spenghje l’acqua linda

(Eri l’amica o donna, surella di l’acqua

misuremu a notte cù i to petti neri !)

Ci seranu e ruvine più belle chè quelle di meiu ?

Hè partuta a dea di u desertu lascendu si

Solu un vasu ind’i forni

Pula d’ivoriu brusgiata pè u to corpu

A via di u ventu s’intreccia cù a terra cotta di Telekht

L’ombra di u mo silenziu viaghja luntanu davanti à mè

Versu chì nordu o chì sud

Mi sò ghjimbatu ind’u mo core

Senza tuccà a fine sahariana

Cum’è s’o ùn mi fussi mossu

Cum’è s’è i monti di Hoggar

M’accumpagnassinu

Cum’è s’o fussi una sfera chì giratonduleghja !

Spechju chì arricoglie e so ale ind’a notte

Senza dà mi nome

Per ch’elli trovinu e mo vistiche i cacciadori

Senza mancu mandà mi – è i mo capelli sò sbiancati –

Ind’è i mei

Cusì hè u desertu !

Andava sempre aldilà di e mo cunfine

Aldilà d’un ribombu chì face parlà u silenziu

Aldilà di mè stessu

Averia tandu l’ale di l’acelli migratori

Averia e so penne

Quand’elle puntellanu issu spaziu ?

Duve ùn ci hè fine

Cumencia u territoriu di l’emiru

Un tettu intrecciatu di canne, di palme è di terra cotta

Da u so purtellu si vede u fiume IGARGAR

Chì scola solu solu versu u nordu sinu à TEKROUT

È i carri di GAT carchi à incensu di u Sudanu, di gomma arabica, di muscata

Carchi à ebanu, murtella è ivoriu

(Andemu più luntanu

finu à WADI NAKRIF

ghjunghjeremu in L’IFRIKIA, à l’albore, à mezu à e surgente !)

È a terra trinnicava nantu à a sella di legnu

O una sacchetta di pelle capruna

In chì modu, o desertu, arruchjatu torna,

A to rena hà lampatu ind’a cunfusione

U turchinu di e nostre caravane ?

Cumu ? è noi chì avemu cambiatu in sole u cantu ghjallincu

Cunniscendu di e cose l’unicu mutisimu,

A so ciuncaghjine è a so cicaghjine ?

À u mo ritornu solu cuscogliule di tintarossu

Appiccicate à a mo staffa

(Sarà u mo visu chì fughje ind’una candella di lume

o sì tù chì faci girà e to curone inde l’ombra ?

È noi, forse, sgranemu, cù l’acque di u sciaduf,

Ciò chì firmava d’una riturnella fighjendu u ventu cù a mutaghjine di u to stridu !)

Ùn avemu micca a to pelle o surella

Per fiurisce à ogni veranu !

À u mo ritornu solu caspe d’ape nantu à u mo chjassu

(Cumu si puderia ingannà estate è veranu

ind’un pettu di donna !?

O latte di i fichi macerbi !

O cuscogliule di tintarossu !

O muscu di e donne di TIZAHDENT !

È mancu un’ombra, mancu un sognu vene à disturbà u pagnu di a notte !

Quell’estate ùn eramu soli

M’arricordu : a petra di MATOS venia à sparte ci

E gioie di l’acqua è di a rena

(Era un lettu per l’acelli sedentarii chì ghjucavanu

cù l’ombra è u ventu, è cù i so bizzichi turchini cum’è l’accendite

facianu svulazzulà e so piume.)

Ch’ellu volti tuttu ciò chì hè bellu ind’è noi !

U ghjornu bazzica,

I nostri corpi assiccati arieghjanu sottu à una sciappa di piombu

Ch’ellu volti una… dui… trè volte !… sottu à u celu senza spartera

U ventu si ghjimba è u focu s’ingutuppeghja di notte.

Cusì sia

Pè u principellu

U spannamentu di e parullucce chì si puntanu

O si chjamanu nantu à l’immaculatu

À ellu ogni volta ch’ella s’affacca a morte

Di zittà è di piattà si ind’a sappara cum’è l’animale

Chì saluta pè l’ultima volta, à traversu à un finestrellu,

A so ombra chì si spicca da u so ultimu ribombu.

Un’ombra pinzuta trinnicata da e vitture chì passanu

U desertu muta u ramu di a terra, in l’acqua di u sole

È più luntanu in l’oru di u ventu

Arieghja una pelle russiccia in forma d’acula

Finestre ceche è culonne di terra cotta

Puntellanu i Ksars di Tataouine.

Nota :

Tataouine : cità di u sud tunisianu. U so nome berberu vole dì : ochju d’acqua.

 

Scrittu uriginale