|
Trad. Ghjuvan Maria Comiti
Natu in u 1949 in Tunisia, Hè prufessore à
l’Università di Chairuanu di Lingua è
Literatura araba. Corps visible et corps
imaginé dans la poésie d´Adonis, hè u titulu
di a so tesa passata in u 1987.
Opere publicate: TabLettes, Tunisi, 1982, De
la mer viennent les montagnes, Tunisi, 1991,
Manuscrit de Tombouctou, Tunisi, 1998,
Métaphysique de la rose de sable (Prémio
Chabbi), Tunisi, 2000. Cinema,
Documentariu-Fizzione : Devant les portes de
kairouan (visita de Paul Klee in 1914),
Tunisi, 1996. En attendant Avérroes, ,
Documentariu-Fizzione , Tunisi 1998.
Tataouine
Straccendu mi trà u mo ribombu è a mo voce
Trà u mo ribombu è a mo morte
Viaghjendu nantu à e mo vene :
Issa funa tesa… pianu
Tinendu mi trà pollice è ditone
È falendu a to scala chì casca
Duve u sonnu trimuleghja nantu à u pollice
di u sognu
Per sente a rena, e candelle di a grundera,
Galuppà i cavalli, i passi dolci chì
arrochjanu
A notte di u desertu
Duve volanu e chimere innargentate
Duve l’ombra : fulena turchina
Colla da l’abissu versu u celu apertu
Duve averà u mo core una pelle russiccia
In forma d’acellu
Ch’o lamperaghju à u falcu
È viaghjeraghju in l’oru di u ventu
(Eiu, u più stranu di i mo pari)
Ind’un curridore in cullane di marmaru,
versu a casa di i Berberi è i so granaghji.
Culori chì si scordanu
Culori chì si rammentanu
(Solu i morti ùn morenu più !)
U ricordu serà a musica di u scordu
Và ti ne luntanu !
Prestu serai sguassatu da a lista di i vivi
Ampara à esse à mezu à i morti
In Matos è Bomary
Cumu almanaccà li una messa
Cumu preparà li, in st’orizonte feritu
Una cena sicreta
(Cumu morenu i morti !)
Ampara o Moncef à ghjucà
À le volte a parte di i cacciadori
È certe volte a parte di i principi !
Hè u finimondu
O u so principiu
Pocu impreme
S’è tù impastoghji i to cavalli o ch’è tù i
cappii
Ùn ci hè chè tende d’acelli migratori
Chè dune allibrate cum’è e sciarpe
(Chì assiccavanu u fretu di e to notte)
Chè finestre ceche, di u palazzu
(Chì eranu ciuffi d’argentu à spampillulà
ind’u lume turchinu)
Chè catacombe
Chè u principe mutu cum’è l’oru
Sirenu cum’è a seta
Chì si vultulieghja in l’erba di piuma
O chì si ghjimba nantu à e tavule d’Imazigh
Cum’è omu si ghjimba da sopra à u pozzu
O chì cresce cum’è u suchju sottu à a scorza
È vede a petra cristallina
(Hè a notte chì fala da e cime)
È u schiffu chì balla nantu à u Mediterraniu
Vede a scugliera verde di ramu
Chì cinnuleghja in luntananza
U principellu ùn si rammenta più
Da duve è cum’ellu hè ghjuntu !
Un cantu gira a mo tavula
(Bonghjornu à l’acellucciu chì volta in casa
meia !)
Un fiore d’acqua inganna l’estate
È mi chjama per a partenza
Una stella sciappa a so chjoppula è punta u
silenziu di a notte
(Vughemu ancu più luntanu !)
Ci hè una tenda in pelle di boiu
Duve l’acqua battizeghja u nostru vinu
Salute à i mo cumpagni di viaghju
Sinu à in fondu à u mo cantu
Muvimu e fiaccule nantu à e cime di Motos o
Falemu guidati da e conche di stelle
L’arburi musingati o e vistiche di i
dinosauri
Vedimu nasce e pianure di e rosule di i
deserti
Nascita di u desertu !
Ballemu a bambulà nantu à un sprichju di
duna
Femu l’amore à ogni donna
Ogni sole ch’ella spenghje l’acqua linda
(Eri l’amica o donna, surella di l’acqua
misuremu a notte cù i to petti neri !)
Ci seranu e ruvine più belle chè quelle di
meiu ?
Hè partuta a dea di u desertu lascendu si
Solu un vasu ind’i forni
Pula d’ivoriu brusgiata pè u to corpu
A via di u ventu s’intreccia cù a terra
cotta di Telekht
L’ombra di u mo silenziu viaghja luntanu
davanti à mè
Versu chì nordu o chì sud
Mi sò ghjimbatu ind’u mo core
Senza tuccà a fine sahariana
Cum’è s’o ùn mi fussi mossu
Cum’è s’è i monti di Hoggar
M’accumpagnassinu
Cum’è s’o fussi una sfera chì
giratonduleghja !
Spechju chì arricoglie e so ale ind’a notte
Senza dà mi nome
Per ch’elli trovinu e mo vistiche i
cacciadori
Senza mancu mandà mi – è i mo capelli sò
sbiancati –
Ind’è i mei
Cusì hè u desertu !
Andava sempre aldilà di e mo cunfine
Aldilà d’un ribombu chì face parlà u
silenziu
Aldilà di mè stessu
Averia tandu l’ale di l’acelli migratori
Averia e so penne
Quand’elle puntellanu issu spaziu ?
Duve ùn ci hè fine
Cumencia u territoriu di l’emiru
Un tettu intrecciatu di canne, di palme è di
terra cotta
Da u so purtellu si vede u fiume IGARGAR
Chì scola solu solu versu u nordu sinu à
TEKROUT
È i carri di GAT carchi à incensu di u
Sudanu, di gomma arabica, di muscata
Carchi à ebanu, murtella è ivoriu
(Andemu più luntanu
finu à WADI NAKRIF
ghjunghjeremu in L’IFRIKIA, à l’albore, à
mezu à e surgente !)
È a terra trinnicava nantu à a sella di
legnu
O una sacchetta di pelle capruna
In chì modu, o desertu, arruchjatu torna,
A to rena hà lampatu ind’a cunfusione
U turchinu di e nostre caravane ?
Cumu ? è noi chì avemu cambiatu in sole u
cantu ghjallincu
Cunniscendu di e cose l’unicu mutisimu,
A so ciuncaghjine è a so cicaghjine ?
À u mo ritornu solu cuscogliule di
tintarossu
Appiccicate à a mo staffa
(Sarà u mo visu chì fughje ind’una candella
di lume
o sì tù chì faci girà e to curone inde
l’ombra ?
È noi, forse, sgranemu, cù l’acque di u
sciaduf,
Ciò chì firmava d’una riturnella fighjendu u
ventu cù a mutaghjine di u to stridu !)
Ùn avemu micca a to pelle o surella
Per fiurisce à ogni veranu !
À u mo ritornu solu caspe d’ape nantu à u mo
chjassu
(Cumu si puderia ingannà estate è veranu
ind’un pettu di donna !?
O latte di i fichi macerbi !
O cuscogliule di tintarossu !
O muscu di e donne di TIZAHDENT !
È mancu un’ombra, mancu un sognu vene à
disturbà u pagnu di a notte !
Quell’estate ùn eramu soli
M’arricordu : a petra di MATOS venia à
sparte ci
E gioie di l’acqua è di a rena
(Era un lettu per l’acelli sedentarii chì
ghjucavanu
cù l’ombra è u ventu, è cù i so bizzichi
turchini cum’è l’accendite
facianu svulazzulà e so piume.)
Ch’ellu volti tuttu ciò chì hè bellu ind’è
noi !
U ghjornu bazzica,
I nostri corpi assiccati arieghjanu sottu à
una sciappa di piombu
Ch’ellu volti una… dui… trè volte !… sottu à
u celu senza spartera
U ventu si ghjimba è u focu s’ingutuppeghja
di notte.
Cusì sia
Pè u principellu
U spannamentu di e parullucce chì si puntanu
O si chjamanu nantu à l’immaculatu
À ellu ogni volta ch’ella s’affacca a morte
Di zittà è di piattà si ind’a sappara cum’è
l’animale
Chì saluta pè l’ultima volta, à traversu à
un finestrellu,
A so ombra chì si spicca da u so ultimu
ribombu.
Un’ombra pinzuta trinnicata da e vitture chì
passanu
U desertu muta u ramu di a terra, in l’acqua
di u sole
È più luntanu in l’oru di u ventu
Arieghja una pelle russiccia in forma d’acula
Finestre ceche è culonne di terra cotta
Puntellanu i Ksars di Tataouine.
Nota :
Tataouine : cità di u sud tunisianu. U so
nome berberu vole dì : ochju d’acqua.
Scrittu uriginale
|