Miguel Anxu

 Fernán-Vello

 

 

Trad. Francescu Micheli Durazzo

 

Miguel Anxu Fernán-Vello, natu in u 1958 in Cospeito (Galizia) hè unu di i scrittori in lingua galiziana più cunnisciuti. Hè pueta, dramaturgu, direttore di l'edizione Espiral Maior è secretariu generale di l'Associu di Scrittori di Galizia. A so opera puetica è drammatica, tradutta in parechje lingue in riviste, hè stata premiata in varie occasione. Hè autore di racolte di puesie: Di u disideriu in corpu ed ombra (1984), Mimuriali di biancumu (1985), Trà acqua è focu (1987) è Puemi di a nudità loscia (1984).

 

 *

*     *

 

 

Architetta

 

Ind'è u travaddatoghju di u tempu è di u disideriu

nasci a casa ch’è no’ tinemu cara,

in a pruspittiva loscia di u pinseru

chì asisti in l'avvena.

Com'è un puzzu chì apri u so fretu rispiru

prima u corpu sfrisgia a sinsazioni di un muru

ed una stedda invisibuli

torra cirtezza.

Ugni casa hè disideriu,

da a radici chì tremi in a notti,

in l'intimu salteriu di i sogna,

in i circuli di a seti ed i mesa.

Chì dipinghjimu una ligna ascendenti

di speranza,

parolla chì spira,

ciambastru pinsirosu,

figura viva.

Ed entri un soffiu di ventu in cori di casa,

una casa chì nasci trà u corpu è l'alba,

una casa chì cresci com'è una ombra bianca

fiacculendu i ghjorna.

Semu una mimoria di purezza è stupori

è misuremu u mondu, facendu u silenziu,

a sustanza sicreta di u distinu.

Ugni casa hè una forma chì in l'anima si accendi,

una visioni compia com'è un vivu chì si alza.

U corpu hà da induvinà a prisenza

di un equilibriu schjettu,

a risidenza pricisa di un lumu sintitu

in u tempu.

Infini hè una patria a casa indù si campa,

simitria di u celi,

tarritoriu chì annuncia u spirà di a vita.

Calculà issa altura, un volumu di isula,

ed a chjarezza chì entri com'è lama custruita,

camara o clima, anguli di armunia ;

a casa annantu à tarra chì sculpisci a mimoria,

a durata in u corpu di un misteru : un altru mondu

trà a petra ed u soli,

a bianca giumitria di u disideriu,

u disegnu di l'ombra chì torra trasparenza,

a beata materia di a natura.

Semu una mimoria com'è un essaru chì s'apri,

fumu di spaziu chì in l'avvena stà,

a sumenta è u suchju di una casa chì hè un corpu,

una visioni chì nasci da indrentu, maghjina loscia

nustrali

a fabrica sensibuli di l’asistenzia.

 

Scrittu uriginale

............................................

 

 

I marini

 

Qund'è u ventu volta da una svighja marina

è sfrisgia a pelli di a zitiddina, a nudità imbriacata

à u tarminu di l'acqua.

Quand'è una stedda bianca trabucca u disideriu

in u trimulenti paspà di u tempu.

Quand'è una chjarura di nivi gira in i petta

è ch'idda codda a trasparenza di u mondu.

I marini!

Issu stupori in u batticori di a carri,

una boci turchina chì tremi in u silenziu.

U corpu cunnosci u fiuri di a luntananza,

quand'è in u corpu ci era un sunghjozzu di sciuma.

In issu pricipiziu affacca l'infinitu prufilu di u mari,

u so spasimu verdi

quand'iddu entri in no’ cù a so polpa sicreta.

U corpu impinseritu,

quand'è i vivi biiani u lumu.

U corpu fiacculatu da a diurna prighera di u scioru.

A dulci cuntrazzioni di un clima.

Una fusioni compia di a friscura.

I marini !

Avali rammintati u spiru d'arghjentu di una brusta,

di luntani lumeri chì coddani in i sogna.

À manu à manu una assenza spaccata in u ricordu,

una stonda chì bolli, passioni di chjarezza.

Rammintati in u corpu una alba chì annuncia

i so sillabi schjetti:

soffiu di lumu è liquidi, materii trasmutati

in u trimulighju di u biancumu ;

distiddazioni di spechji

ed una musica nuda,

u giracapu ghjimbatu di u mari,

issa prima frebba

ch'è distina a billeza com'è visioni futura ;

l'ochja aldilà

mentri s'apri l'ardenti spaccatura

di u pinseru.

I marini!

Sunnambuli bandieri, un ventu chì mena

i lami di u soli indrintu di u ventu.

À manu à manu una ancura di lumu

com'è un misteru ci nasci in u sangu.

U corpu scopri quì a so isula invisibuli

di nustalgia,

un intimu numaru palisatu in u tempu,

un puzzu turchinu è fretu chì arruchja a mimoria.

Una zitiddina inde a nebbia chì ora pari in fiammi :

l'astra di l'alligria

u zirlimu di u dilettu,

una figura immobuli chì fiaccula a so curona.

Quand'è u mari hè un distinu è ch'idda ci tocca a so fiamma,

l'arghjentu vivu chì acceca,

u pulmonu mai saziu

di chjarezza.

I marini!

Quand'è luccica in l'ori u mari chì ùn dormi mai

sinu à ch'idda invadi u corpu una antica nustalgia.

Quand'iddu ci invadi u mari pianu pianu

è ch'iddu ci brusgia a pelli sana u silenziu,

è nasci un altru soffiu,

un altru lumu annantu à a fronti

chì sguassa ugni clima di ombra,

un altru ventu chì ci entri in u pettu nudu

com'è un novu batticori di purezza.

Quand'è u mari ci scopri l'asistenza invisibuli

di un pricipiziu in u corpu ;

un fretu turcineddu ghjimbatu annantu à tempu,

l'urizonti marinu com'è un labru internu

chì ci faci trimà,

a visioni di un distinu

sintitu com'è un lampu inde i veni.

I marini!

Quand'è a tarra ed u corpu ed u mari

l'invadi u lumu,

iddi nascini contru à morti

i marini,

com'è chì u tempu nivessi in sempiternu

annantu à una patria nova :

filici tarritoriu,

alta billezza,

vita cuntinua.

 

Scrittu uriginale