|
Fernán-Vello
Trad.
Francescu Micheli Durazzo
Miguel Anxu Fernán-Vello, natu in u 1958 in
Cospeito (Galizia) hè unu di i scrittori in
lingua galiziana più cunnisciuti. Hè pueta,
dramaturgu, direttore di l'edizione Espiral
Maior è secretariu generale di l'Associu di
Scrittori di Galizia. A so opera puetica è
drammatica, tradutta in parechje lingue in
riviste, hè stata premiata in varie
occasione. Hè autore di racolte di puesie:
Di u disideriu in corpu ed ombra (1984),
Mimuriali di biancumu (1985), Trà acqua è
focu (1987) è Puemi di a nudità loscia
(1984).
*
*
*
Architetta
Ind'è u travaddatoghju di u tempu
è di u disideriu
nasci a casa ch’è no’ tinemu cara,
in a pruspittiva loscia di u pinseru
chì asisti in l'avvena.
Com'è un puzzu chì apri u so fretu rispiru
prima u corpu sfrisgia a sinsazioni di un
muru
ed una stedda invisibuli
torra cirtezza.
Ugni casa hè disideriu,
da a radici chì tremi in a notti,
in l'intimu salteriu di i sogna,
in i circuli di a seti ed i mesa.
Chì dipinghjimu una ligna ascendenti
di speranza,
parolla chì spira,
ciambastru pinsirosu,
figura viva.
Ed entri un soffiu di ventu in cori di casa,
una casa chì nasci trà u corpu è l'alba,
una casa chì cresci com'è una ombra bianca
fiacculendu i ghjorna.
Semu una mimoria di purezza è stupori
è misuremu u mondu, facendu u silenziu,
a sustanza sicreta di u distinu.
Ugni casa hè una forma chì in l'anima si
accendi,
una visioni compia com'è un vivu chì si alza.
U corpu hà da induvinà a prisenza
di un equilibriu schjettu,
a risidenza pricisa di un lumu sintitu
in u tempu.
Infini hè una patria a casa indù si campa,
simitria di u celi,
tarritoriu chì annuncia u spirà di a vita.
Calculà issa altura, un volumu di isula,
ed a chjarezza chì entri com'è lama
custruita,
camara o clima, anguli di armunia ;
a casa annantu à tarra chì sculpisci a
mimoria,
a durata in u corpu di un misteru : un altru
mondu
trà a petra ed u soli,
a bianca giumitria di u disideriu,
u disegnu di l'ombra chì torra trasparenza,
a beata materia di a natura.
Semu una mimoria com'è un essaru chì s'apri,
fumu di spaziu chì in l'avvena stà,
a sumenta è u suchju di una casa chì hè un
corpu,
una visioni chì nasci da indrentu, maghjina
loscia
nustrali
a fabrica sensibuli di l’asistenzia.
Scrittu uriginale
............................................
I marini
Qund'è u ventu volta da una svighja marina
è sfrisgia a pelli di a zitiddina, a nudità
imbriacata
à u tarminu di l'acqua.
Quand'è una stedda bianca trabucca u
disideriu
in u trimulenti paspà di u tempu.
Quand'è una chjarura di nivi gira in i petta
è ch'idda codda a trasparenza di u mondu.
I marini!
Issu stupori in u batticori di a carri,
una boci turchina chì tremi in u silenziu.
U corpu cunnosci u fiuri di a luntananza,
quand'è in u corpu ci era un sunghjozzu di
sciuma.
In issu pricipiziu affacca l'infinitu
prufilu di u mari,
u so spasimu verdi
quand'iddu entri in no’ cù a so polpa
sicreta.
U corpu impinseritu,
quand'è i vivi biiani u lumu.
U corpu fiacculatu da a diurna prighera di u
scioru.
A dulci cuntrazzioni di un clima.
Una fusioni compia di a friscura.
I marini !
Avali rammintati u spiru d'arghjentu di una
brusta,
di luntani lumeri chì coddani in i sogna.
À manu à manu una assenza spaccata in u
ricordu,
una stonda chì bolli, passioni di chjarezza.
Rammintati in u corpu una alba chì annuncia
i so sillabi schjetti:
soffiu di lumu è liquidi, materii trasmutati
in u trimulighju di u biancumu ;
distiddazioni di spechji
ed una musica nuda,
u giracapu ghjimbatu di u mari,
issa prima frebba
ch'è distina a billeza com'è visioni futura
;
l'ochja aldilà
mentri s'apri l'ardenti spaccatura
di u pinseru.
I marini!
Sunnambuli bandieri, un ventu chì mena
i lami di u soli indrintu di u ventu.
À manu à manu una ancura di lumu
com'è un misteru ci nasci in u sangu.
U corpu scopri quì a so isula invisibuli
di nustalgia,
un intimu numaru palisatu in u tempu,
un puzzu turchinu è fretu chì arruchja a
mimoria.
Una zitiddina inde a nebbia chì ora pari in
fiammi :
l'astra di l'alligria
u zirlimu di u dilettu,
una figura immobuli chì fiaccula a so curona.
Quand'è u mari hè un distinu è ch'idda ci
tocca a so fiamma,
l'arghjentu vivu chì acceca,
u pulmonu mai saziu
di chjarezza.
I marini!
Quand'è luccica in l'ori u mari chì ùn dormi
mai
sinu à ch'idda invadi u corpu una antica
nustalgia.
Quand'iddu ci invadi u mari pianu pianu
è ch'iddu ci brusgia a pelli sana u silenziu,
è nasci un altru soffiu,
un altru lumu annantu à a fronti
chì sguassa ugni clima di ombra,
un altru ventu chì ci entri in u pettu nudu
com'è un novu batticori di purezza.
Quand'è u mari ci scopri l'asistenza
invisibuli
di un pricipiziu in u corpu ;
un fretu turcineddu ghjimbatu annantu à
tempu,
l'urizonti marinu com'è un labru internu
chì ci faci trimà,
a visioni di un distinu
sintitu com'è un lampu inde i veni.
I marini!
Quand'è a tarra ed u corpu ed u mari
l'invadi u lumu,
iddi nascini contru à morti
i marini,
com'è chì u tempu nivessi in sempiternu
annantu à una patria nova :
filici tarritoriu,
alta billezza,
vita cuntinua.
Scrittu uriginale
|