|
"In Corpu à
Bastia"
Critica da
Flavia
Arrustipuci
In
corpu à Bastia, le dernier roman en langue
corse de Jacques Thiers, vient de paraître
aux éditions Albiana.
Si
vous vous laissez guider par le titre ou si
vous connaissez déjà l’auteur vous vous
direz : « Encore un roman sur la ville et le
quartier de la fontaine neuve ! »…
Vous
aurez raison car la ville de Bastia est
omniprésente même si dans ce dernier roman
ce n’est pas une énième facette de la cité
qui est offerte mais bien une nouvelle
peinture aux reflets parfois fantastiques
conviant le lecteur à une plongée dans les
égouts de la ville pour y découvrir l’envers
d’un monde peuplé d’ombres mystérieuses et
inquiétantes, métaphore de Bastia, de ses
vices et de ses travers, de ses manquements
historiques sans doute…
Vous
pourrez vous interroger aussi sur l’époque
qui sert de cadre au roman. Jacques Thiers
a-t-il opté pour une période qui lui est
chère, celle qui correspond aux années qui
suivent la deuxième guerre mondiale ? La
réponse est là aussi positive car le temps
du roman coule entre 1943 et 2000, de la
ville de Bastia occupée et bombardée jusqu’à
sa libération, sa reconstruction et jusqu’à
nous. Nostalgie de l’enfance et de
l’adolescence ? C’est probable, mais ce
ressassement, cette insistance sur une
époque riche en événements, en
« ouvertures » de la culture locale vers
l’extérieur -immigrations, déplacements de
populations, question et conflits européens,
mondiaux même- ne revêtent-ils pas une
signification plus collective, plus
sociopolitique ? Qu’en dit l’auteur ?
Dévidant le fil de ces années, Maria
Petracusciotti, la narratrice, assure la
cohésion de In corpu à Bastia en racontant
comment son mari William est jugé pour le
meurtre d’un certain Hans Spitz, plus connu
dans la ville à la fin de la guerre sous le
nom de Monsieur Richard, allemand déserteur
qui avait été aidé et caché par les parents
de l’accusé.
Tout
au long du roman, le texte cède à de
fréquents retours en arrière -ou comme on
dit des analepses- qui rappellent par
exemple la vie des parents de William ou
encore la confusion lors de la libération de
la Corse (l’errance de centaines de
personnes sur la Serra di Pigno à l’automne
1943 s’insère dans la fiction) évitant ainsi
une trop grande linéarité au récit qui
couvre une cinquantaine d’années. De la même
manière, les récits enchâssés ajoutent des
touches particulières à l’intrigue
principale, touche poétique parfois, créée
par le Roman d’Antar dont M’Barka, l’ouvrier
arabe qui fréquente le soir le café des
Petracusciotti, livre des passages au gré de
ses rêveries.
Véritable rhapsodie, le nouveau roman de
Jacques Thiers allie dans un effort de
construction littéraire, fiction et réalité
de l’Histoire de la Corse en une période
trouble, anecdotes savoureuses sur un Bastia
aujourd’hui révolu, en cédant parfois non
sans autodérision à la mise en abyme de
l’écriture…
Laissez vous entraîner, et vous découvrirez,
peut-être, qui a tué Monsieur Richard…
"In Corpu à
Bastia"
Critica da
Elena Bonerandi
Sebiata
Bastia cù i so scrivani da mette la in lume
è da tramanda ne u ricordu !
Hè esciutu avà In Corpu à Bastia, u
terzu rumanzu di a trilugia ch'ellu hà
dedicata Ghjacumu Thiers à a so cità, fendu
ne un persunnagiu essenziale, puru si u so
nome ùn hè micca sempre à palesu, ma nimu ci
si hè mai sbagliatu chì a ci dà à vede, l'autore,
cù tutta issa vicinanza intima di u scrivanu
nativu, cù a so memoria acuta è una penna
fine è à scalpellu.
L'imaginazione creativa s'insuchja sempre
à a sperienza, si nutrisce di u vissutu, è
Ghjacumu, osservatore astutu, sà d'incanti
piglià u tempu di contà issi fattucci di a
vita cummuna chì ognunu ci si pò riconnosce,
è sà, scrivendu li, dà a dignità leteraria,
u sugellu di u stampatu, à particulari
mudesti chì pigliati inn'u racontu si
trovanu vestuti d'interessu è ne diventanu
parte sana di a sustanza ; u lettore, ellu,
si trova à paru, messu cusì in cunfidenza
chì si riconnosce è si maraviglia, è cù a
cumplicità di l'arradichera, li vene ancu à
ellu u surrisu o l'emuzione ch'ellu hà messu
u scrittore... È, s'ellu dice Ghjacumu chì
dopu à In Corpu à Bastia sceglierà un
antru tema chè Bastia, ùn serà ch'ellu sia
sfruttatu u sugettu, nè ch'elli sianu
stanchi i so lettori, chì, puru prisente è
bella, Bastia ghjè un puntellu ma dinù una
scusa per porghje à tutti non solu a Corsica
ma l'umanu.
In ognunu di issi trè libri ci hè, à parè
meu, un tema di riflessione duminante : A
Funtana d'Altea provava à fà capì à
quelli di fora -cù a finzione quì d'una
giovana giurnalista scalata tandu- ciò
ch'elli sò i Corsi, i mendi, a storia, è,
puru si i carrughji è i caffè di a Piazza
eranu bastiacci, l'incimbratoghja era di
tutti, è a paghjella, è l'elezzione...
Incù A Barca di a Madonna a finzione
hà pigliatu un versu di misteru è di
viulenza in un quatru di festa pupulare
tamanta è di pietà smisurata cù a venuta di
quella statula miraculosa. À l'ombra di issu
-veru- ingannu puliticu vestutu à panni
cristiani è generosi, chì Bastia ci fece
onore cù u splendore di a so fede è di e so
ricchezze, u rumanzu conta l'ingannu d'una
giuvanotta furzata, mamma di a narratrice,
tragedia è secretu di famiglia chì ne venenu
tutte l'interrugazione è i danni di Maria
Laura...
Un prucessu, una donna chì ci assiste -ghjè
u maritu in accusa, è micca nunda, in accusa
d'assassiniu ! simu in u terzu rumanzu di a
trilugia, In Corpu à Bastia, scrittu
sanu sanu in issu tempu di u prucessu, è
corre l'enigma pulizzesca chì tene in suchju
u lettore finu à l'ultimu filare cù Marie a
narratrice chì ci conta u tribunale in u
mentre ch'ella u scopre, ma chì ci
sbucineghja dinù tutti i ricordi, i
cuntrasti, e riflessione chì li venenu in
mente sentendu u presidente, i testimoni,
sculinendu i ghjurati... ; u sguardu
scrochja, s'affacca u racontu, a risa, è, à
manu à manu ùn simu più à l'infora, simu
propiu ind'è u passu, in bor di fiume
cù e lavandere, in i purtò, in l'accugliente
caffè di e Terrazze ; ritratti culuriti,
stonde di zitellina, voci di i carrughji...,
ma soprattutu racontu d'una vita ch'ùn hè
più, d'una cità cambiata di spiritu è di
pupulazione. È a voce cambia -u stile-
secondu ch'ella pensa, cum'è in e prime
pagine, aspettendu a saziezza di u maritu !
o ch'ella trasmette un scambiu, parulle di
l'avucatu, di i clienti, di William u maritu,
di Hans Spitz ch'hè statu tombu ; bastiaccia
aspessu a lingua sguilla in puesia più
ch'ella a ci lasciaria crede issa narratrice
umile.
U nodu di u libru ghjè in u vultà di u
persunagiu chì hà vissutu da suldatu tedescu,
desertore, u bumbardamentu di Bastia è a
liberazione di a cità. L'evucazione di
iss'epuca cù tutti i so strazzii è u racontu
minutu di issi ghjorni tremendi, entrati in
a storia, di cumbatti è d'incertezza ci
porghje pagine di primura chì cuntribuiscenu
à fà di issu libru una riferenza.
Ma u vultà di issu omu quarant'anni dopu
permette dinù di fà cumè una bilancia, un
parangonu, di ciò chì fù è di ciò chì ghjè.
È tandu appariscenu e sbaccature. Chì sò
diventati i carrughji ?; a voluntà di
William di mantene in u sò caffè un rispettu
eguale per tutti, Corsi o ghjunghjiticci,
Arabi pè u più, issu sognu d'amicizia è di
pace, à chì nè hè? Hà chjusu u caffè, è ci
dice Marie : hè principiatu à esse più
difficiule quandu ùn si hè più cunsideratu a
ghjente à unu à unu ma secondu da duve elli
scalavanu. Fiascu di a tulerenza ? di l'addattazione
? è addattazione troppu di quelli maligni
ch'anu sapiutu imparà prestu e strade di u
sollu è chì a li ficcanu à i nativi ? Seria
a prima volta ch'ellu ùn purteria prugettu è
avvene Ghjacumu Thiers è, s'ellu pò esse una
messa in guardia u so custattu, u fattu di
piglià propiu in contu prublemi tantu
lasciati corre permetteria almenu di sfascià
si l'ochji, di mette in strada vere
suluzione per tutti -a miseria ùn hà casa-
è d'ùn sbaglià si micca di direzzione : u
patrone hè Arabu, dice M'Barka
inghjuliatu cum'è tanti, ma hè patrone è
l'inghjulie di l'Arabi, di i Corsi o di l'altri
sò inghjulie è basta.
|