Ghjacumu Thiers

 

"In Corpu à Bastia"

Critica da

Flavia Arrustipuci

 

In corpu à Bastia, le dernier roman en langue corse de Jacques Thiers, vient de paraître aux éditions Albiana.

Si vous vous laissez guider par le titre ou si vous connaissez déjà l’auteur vous vous direz : « Encore un roman sur la ville et le quartier de la fontaine neuve ! »…

Vous aurez raison car la ville de Bastia est omniprésente même si dans ce dernier roman ce n’est pas une énième facette de la cité qui est offerte mais bien une nouvelle peinture aux reflets parfois fantastiques conviant le lecteur à une plongée dans les égouts de la ville pour y découvrir l’envers d’un monde peuplé d’ombres mystérieuses et inquiétantes, métaphore de Bastia, de ses vices et de ses travers, de ses manquements historiques sans doute…

Vous pourrez vous interroger aussi sur l’époque qui sert de cadre au roman. Jacques Thiers a-t-il opté pour une période qui lui est chère, celle qui correspond aux années qui suivent la deuxième guerre mondiale ? La réponse est là aussi positive car le temps du roman coule entre 1943 et 2000, de la ville de Bastia occupée et bombardée jusqu’à sa libération, sa reconstruction et jusqu’à nous. Nostalgie de l’enfance et de l’adolescence ? C’est probable, mais ce ressassement, cette insistance sur une époque riche en événements, en « ouvertures » de la culture locale vers l’extérieur -immigrations, déplacements de populations, question et conflits européens, mondiaux même- ne revêtent-ils pas une signification plus collective, plus sociopolitique ? Qu’en dit l’auteur ?

Dévidant le fil de ces années, Maria Petracusciotti, la narratrice, assure la cohésion de In corpu à Bastia en racontant comment son mari William est jugé pour le meurtre d’un certain Hans Spitz, plus connu dans la ville à la fin de la guerre sous le nom de Monsieur Richard, allemand déserteur qui avait été aidé et caché par les parents de l’accusé.

Tout au long du roman, le texte cède à de fréquents retours en arrière -ou comme on dit des analepses- qui rappellent par exemple la vie des parents de William ou encore la confusion lors de la libération de la Corse (l’errance de centaines de personnes sur la Serra di Pigno à l’automne 1943 s’insère dans la fiction) évitant ainsi une trop grande linéarité au récit qui couvre une cinquantaine d’années. De la même manière, les récits enchâssés ajoutent des touches particulières à l’intrigue principale, touche poétique parfois, créée par le Roman d’Antar dont M’Barka, l’ouvrier arabe qui fréquente le soir le café des Petracusciotti, livre des passages au gré de ses rêveries.

Véritable rhapsodie, le nouveau roman de Jacques Thiers allie dans un effort de construction littéraire, fiction et réalité de l’Histoire de la Corse en une période trouble, anecdotes savoureuses sur un Bastia aujourd’hui révolu, en cédant parfois non sans autodérision à la mise en abyme de l’écriture…

Laissez vous entraîner, et vous découvrirez, peut-être, qui a tué Monsieur Richard…

 


 

"In Corpu à Bastia"

Critica da

Elena Bonerandi

 

 Sebiata Bastia cù i so scrivani da mette la in lume è da tramanda ne u ricordu !

 Hè esciutu avà In Corpu à Bastia, u terzu rumanzu di a trilugia ch'ellu hà dedicata Ghjacumu Thiers à a so cità, fendu ne un persunnagiu essenziale, puru si u so nome ùn hè micca sempre à palesu, ma nimu ci si hè mai sbagliatu chì a ci dà à vede, l'autore, cù tutta issa vicinanza intima di u scrivanu nativu, cù a so memoria acuta è una penna fine è à scalpellu.

  L'imaginazione creativa s'insuchja sempre à a sperienza, si nutrisce di u vissutu, è Ghjacumu, osservatore astutu, sà d'incanti piglià u tempu di contà issi fattucci di a vita cummuna chì ognunu ci si pò riconnosce, è sà, scrivendu li, dà a dignità leteraria, u sugellu di u stampatu, à particulari mudesti chì pigliati inn'u racontu si trovanu vestuti d'interessu è ne diventanu parte sana di a sustanza ; u lettore, ellu, si trova à paru, messu cusì in cunfidenza chì si riconnosce è si maraviglia, è cù a cumplicità di l'arradichera, li vene ancu à ellu u surrisu o l'emuzione ch'ellu hà messu u scrittore... È, s'ellu dice Ghjacumu chì dopu à In Corpu à Bastia sceglierà un antru tema chè Bastia, ùn serà ch'ellu sia sfruttatu u sugettu, nè ch'elli sianu stanchi i so lettori, chì, puru prisente è bella, Bastia ghjè un puntellu ma dinù una scusa per porghje à tutti non solu a Corsica ma l'umanu.

 

  In ognunu di issi trè libri ci hè, à parè meu, un tema di riflessione duminante : A Funtana d'Altea provava à fà capì à quelli di fora -cù a finzione quì d'una giovana giurnalista scalata tandu- ciò ch'elli sò i Corsi, i mendi, a storia, è, puru si i carrughji è i caffè di a Piazza eranu bastiacci, l'incimbratoghja era di tutti, è a paghjella, è l'elezzione...

Incù A Barca di a Madonna a finzione hà pigliatu un versu di misteru è di viulenza in un quatru di festa pupulare tamanta è di pietà smisurata cù a venuta di quella statula miraculosa. À l'ombra di issu -veru- ingannu puliticu vestutu à panni cristiani è generosi, chì Bastia ci fece onore cù u splendore di a so fede è di e so ricchezze, u rumanzu conta l'ingannu d'una giuvanotta furzata, mamma di a narratrice, tragedia è secretu di famiglia chì ne venenu tutte l'interrugazione è i danni di Maria Laura...

 

 Un prucessu, una donna chì ci assiste -ghjè u maritu in accusa, è micca nunda, in accusa d'assassiniu ! simu in u terzu rumanzu di a trilugia, In Corpu à Bastia, scrittu sanu sanu in issu tempu di u prucessu, è corre l'enigma pulizzesca chì tene in suchju u lettore finu à l'ultimu filare cù Marie a narratrice chì ci conta u tribunale in u mentre ch'ella u scopre, ma chì ci sbucineghja dinù tutti i ricordi, i cuntrasti, e riflessione chì li venenu in mente sentendu u presidente, i testimoni, sculinendu i ghjurati... ; u sguardu scrochja, s'affacca u racontu, a risa, è, à manu à manu ùn simu più à l'infora, simu propiu ind'è u passu, in bor di fiume cù e lavandere, in i purtò, in l'accugliente caffè di e Terrazze ; ritratti culuriti, stonde di zitellina, voci di i carrughji..., ma soprattutu racontu d'una vita ch'ùn hè più, d'una cità cambiata di spiritu è di pupulazione. È a voce cambia -u stile- secondu ch'ella pensa, cum'è in e prime pagine, aspettendu a saziezza di u maritu ! o ch'ella trasmette un scambiu, parulle di l'avucatu, di i clienti, di William u maritu, di Hans Spitz ch'hè statu tombu ; bastiaccia aspessu a lingua sguilla in puesia più ch'ella a ci lasciaria crede issa narratrice umile.

 

U nodu di u libru ghjè in u vultà di u persunagiu chì hà vissutu da suldatu tedescu, desertore, u bumbardamentu di Bastia è a liberazione di a cità. L'evucazione di iss'epuca cù tutti i so strazzii è u racontu minutu di issi ghjorni tremendi, entrati in a storia, di cumbatti è d'incertezza ci porghje pagine di primura chì cuntribuiscenu à fà di issu libru una riferenza.

Ma u vultà di issu omu quarant'anni dopu permette dinù di fà cumè una bilancia, un parangonu, di ciò chì fù è di ciò chì ghjè. È tandu appariscenu e sbaccature. Chì sò diventati i carrughji ?; a voluntà di William di mantene in u sò caffè un rispettu eguale per tutti, Corsi o ghjunghjiticci, Arabi pè u più, issu sognu d'amicizia è di pace, à chì nè hè? Hà chjusu u caffè, è ci dice Marie : hè principiatu à esse più difficiule quandu ùn si hè più cunsideratu a ghjente à unu à unu ma secondu da duve elli scalavanu. Fiascu di a tulerenza ? di l'addattazione ? è addattazione troppu di quelli maligni ch'anu sapiutu imparà prestu e strade di u sollu è chì a li ficcanu à i nativi ? Seria a prima volta ch'ellu ùn purteria prugettu è avvene Ghjacumu Thiers è, s'ellu pò esse una messa in guardia u so custattu, u fattu di piglià propiu in contu  prublemi tantu lasciati corre permetteria almenu di sfascià si l'ochji, di mette in strada vere suluzione per tutti -a miseria ùn hà casa- è d'ùn sbaglià si micca di direzzione : u patrone hè Arabu, dice M'Barka inghjuliatu cum'è tanti, ma hè patrone è l'inghjulie di l'Arabi, di i Corsi o di l'altri sò inghjulie è basta.