Pagina 1

Pagina 3

2/27

 

 

U sumere di u Merre.

 

 

Ùn si dicerà mai abbastanza quantu ellu hè dissensatu di pretende chì un sumere hè... sumere !

L’omu dice chì a razza animale ùn pussede chè un certu stintu è chì l’omu solu hè erede di a intelligenza. Addimettimu la. In quantu à mè, mi pare chì u stintu (d’altronde cum’è a intelligenza, per l’omi) di l’animali in generale è di i sumeri in propiu, hè statu assai mal’ spartutu.

Quale hè chì ùn s’arricorda di a scola cumunale ?

Quante volte si hè intesu u stitutore mette si in zerga per via chì unu o l’altru di i so sculari ùn avia capitu una acca in cor’ di lezzione d’artematiche, quandu i treni si currianu appressu, e pozze s’empiianu, si viutavanu o fughjianu, i decalitri diventavanu vulumi è i spartimenti di a torta si facianu sfarenti ? Hè tandu chì, in più bella, li scappava a divuzione è li si sentia dì : « O sumerò ! » Eccuti a parolla cappiata ! Volenu ancu dì, chì in e scole citatine, certi avianu truvatu a manera di casticà i povari capuchjoni, mettendu li u famosu « bonnet d’âne » !

Si sà chì, cum’è per l’omi a intelligenza, i sumeri sò più o menu furniti à a nascita di ciò chì ognunu chjama u « stintu », è chì eiu, per ciò chì cuncerna i sumeri m’intendu è insistu à chjamà a intelligenza. A prova :

Eramu in quelli tempi passatoni chì a currispundenza ùn era cum’è oghje d’abbundanza, prima locu, è segondu locu, chì l’impiegati incaricati di fà ne a distribuzione ùn viaghjavanu cum’è à ghjorni d’oghje in vitturine gialle, infuriati, senza mai fà mottu, for’ di a risetta di capu d’annu vistu ch’elli parenu tuccati da u fulmine. Tandu, per u fattu ch’elli si tramutavanu à pedi, eranu chjamati « pedoni ». È ancu, ci vole à sapè ch’ellu ùn ci ne era micca unu in ogni paese. A Posta era situata à spessu à u capicantone è quellu pedone s’abbuchjava « a turnata » sacchetta di coghju appiccollu, frustendu si un paghju di scarpi instacchittati à l’annu.

In quantu à a currispundenza, ella ghjunghjia à a Posta di u capilocu in cabbiulè tiratu da duie mule guidate da un carritteru chjamatu tandu Filippu Andria, ma dettu da ognunu Ceralacca. Quessa per via chì per dà si impurtanza dicia sempre :

- Eiu sò in carica à spessu d’ogetti di valore è di pieghi sucillati, mirè ! Ùn la sapete mancu, voi, l’impurtanza. È sucillati di cera lacca ! Chì a cera lacca vole si dì « Impurtante », a cera lacca, a cera lacca sì !

Ellu tenia u so cuntrattu da l’amministrazione di e Poste è facia a so turnata à parte si da l’Isula Rossa. Girava tutti i paesi di u cuntornu, lascendu sacchi è pigliendu ne altri, grisgi di culore è stampati « P.T.T. ». Listessa marca a purtavanu e sacchette chì servianu à dà l’orzu à e mule quandu toccu meziornu, ellu si truvava prontu à andà à fà cullazione ind’è un parentellu di soiu, chì stava in fondu à u paese.

Prima di parte, ellu facia chjode da u ricevitore, i sacchi di a currispundenza in u scagnu di a Posta è dopu avè azzingatu e sacchette à u capu di e mule, si n’andava à manghjà.

Si hè infattatu, un bellu ghjornu, chì dopu cullaziò, rivenendu à u scagnu, una di e sacchette mancava.

- Oh oh ! Què po allora hè bella ! hà dettu Filippu Andria.

U ricevitore l’hà truvatu cusì, infurcatu dananzu à e mule, nasu pisatu versu e nule, cappellu trapughjatu nantu à u nasu è grattendu si u tupezzu. Segnu di gran’ riflessione.

- Tiens, je vous reconnais bien là, les corses. Vous ne prenez même pas la peine de vous enlever le chapeau pour vous gratter la tête.

Tandu Ceralacca, chì ùn mancava d’estru, l’hà fattu a risposta Grossuminutesca :

- È chì hà ? Voi vi cacciate u calzunettu per grattà vi u culu, soca !

Ma in ellu stessu si dumandava sempre cume a sacchetta avia fattu per sparisce. Una settimana dopu à a prossima turnata, u nostru omu ùn ci pensava mancu più, quandu listessa cosa si hè sciolta.

- Undeh ! Ùn ci vuleria micca à piglià mi per un vernacale, à mè ! E sacchette ùn si ne volanu sole, Perdingulina ! In issu paese ci deve esse qualchì latracciu, chì s’ellu mi casca...

E ghjente s’eranu accolte, sentendu i brioni di u carritteru, dumandendu si quale pudia avè cumessu issu arrubecciu di pocu valore. Quale hè, quale ùn hè, l’affare ùn hè statu risoltu è Ceralacca avia francatu u pughjale chì si sentianu sempre i so bruntulimi, biastimendu i scalzacani chì si facianu latri per una sacchetta di e Poste.

 

* * *

 

Quandu per a terza volta a sacchetta hè scumparita, Ceralacca hà fattu una collera tremenda. U Merre Fulini, chjamatu « Steccu ficcatu », per via ch’ellu dicia sempre :

- Per esse Merre ci vole al menu u so Certificatu. Ùn basta di sapè leghje è scrive. L’omu d’oghje si deve d’esse « certificatu ».

È u Certificatu, di issi tempi, pochi l’avianu. È hè cusì chì u cugnome l’hè firmatu.

Filippu Andria Ceralacca, l’hà pigliatu tandu à testimone, fendu li rimarcà ch’ella era sempre a sacchetta di a mula à diritta chì sparia, dunque quella chì si tenia à longu di stradone ; mai quella di a mula chì si tenia à rembu à muru, ligata à a fibbia. Ciò chì hà fattu dì à u Merre :

- S’ellu era statu un latru, O Ceralà, s’averia pigliatu e duie, mi pare.

- Ùn m’impreme, o Sgiò Merre. Què ùn pò più cuntinuà, mirè ! Ci vole à fà qualcosa per fà finisce issa cumedia. E Poste di l’Isula ùn accunsentenu più à furnisce una sacchetta a settimana. Và bè chì una sparisca di quandu in quandu, ma di issa manera innò !

- Và bè, và bè, O Ceralà, ùn ci annervemu ! In paese ùn credu ch’elli ci sianu latri di sacchette d’orzu, pregava u Merre chì tenia à salvà a riputazione di i so cumpaisani. Serà qualchì burlascone di zitellacciu chì ti vole fà sorte di u suminatu. Chì voli ch’ella sia ?

- Sia cum’ella sia. S’eo u pescu eiu, li vogliu amparà u galante è u purcinu. À dì la !

 

* * *

 

A settimana dopu, per calmà u carritteru strapazzatu chì ne avia empiutu u cantone è aldilà, di ciò ch’ellu era accadutu in paese, u Merre hè andatu à circà un saccu di dui decalitri d’orzu per rimpattà a perdita scorsa.

- Tè, o Ceralà. Què hè per u to dannu. Eppo andemu à tuccà un bichjeru in caffè. Aiò ! È ch’ella ùn si ne parli più.

Cusì pensava u Merre avè fattu e pace, ma mai si dubbitava ch’ella avia da esse corta.

Filippu Andria avia accettatu u invitu di u Merre di tuccà un bichjeru, pensendu ancu ellu, risoltu u cunflittu. S’eranu attavulinati dunque à mezu à unepochi di paisani chì dicianu ognunu a soia in pettu à issa seguita d’evenimenti.

- Serà a to mula, O Ceralà, chì s’averà manghjatu orzu è sacchetta, hà dettu unu per ciarlà.

Ma Filippu Andria avia pocu laziu di rise, è per a centesima volta hà datu e spiecazione sopra à l’impurtanza di i sacchi pustali sucillati à a cera lacca.

Mentre ch’elli s’eranu trà chjachjare è bichjeri, un fattu si priparava. Dopu avè si fattu falà une belle poche d’assente, i sciumbroni, surtiti di caffè, sò rivenuti dananzu à u scagnu pustale.

- Mì, mì, mì ! Or voli vede...

In fatti, una mula manghjava è l’altra si stava sbiguttita arechjipisata è ruspendu di ferru u stradone cum’è per fà capisce u so estru.

- Ambò ! Vecu chì simu sempre à listessa musica, o Sgiò Merre. U vostru paisacciu hè sempre latru à contu meiu. Mentre ch’è vo’ mi tirate in caffè, i vostri cumpaisani mi ghjocanu à pallò ! Ùn seriste micca di cumbina, frà voi altri, innò ?

- Ah, O Ceralà, ùn circhemu rogna à grattà.

- E rogne, s’elle ci sò, sò di issu paese. Altrò ùn si ne vede affari simuli. Voi è i pari vostri di paisani site di listessa sterpa latrucina.

I paisani prisenti chì avianu principiatu à scaccanà, mezi inturcati da l’assenta, à sente issu discorsu arrabbiatu è insultante anu pigliatu pratesa per u Merre. Ancu un pocu li ficcanu e mane è u poveru carritteru a si seria vista brutta s’elli ùn eranu affaccati i gendarmi. U Merre, vistu si à l’orlu di a baruffa, si hà tiratu un suspiru. Hà datu spiecazione à i gendarmi, minimizendu l’affare. Invece, Filippu Andria Ceralacca hà dettu a soia, mezu corsu, mezu francese, parlendu di move lagnanza. U Sceffu di gendarmeria videndu li tutti un pocu in pumpetta, hà prumessu di fà inchiesta, pressatu di tirà si di mezu à issi inalteriati. È l’affare, al menu per una etima, si hè appaciatu.

 

* * *

 

Quandu per a quinta volta a sacchetta si ne hè vulata, u Merre Fulini, chì s’era impustatu hà vistu l’autore di issu fattu pocu ordinariu. Per issu colpu u carritteru ùn hè andatu à fà cullaziò ind’è u so parente. U Merre l’hà ritenutu per ch’ellu sia testimone di u fattu è, tutt’è dui si sò impustati daretu à e ghjelusie di u purtellu chì dava sopra à u scagnu di a Posta.

Cusì anu pussutu scioglie a induvinella.

In u silenziu di u meziurnale, mentre chì i paisani si mettianu à tavulinu u sumere di u Merre, incarciulatu sottu à u stradone, intesu e mule rode si l’orzu, ùn facia nè una nè duie. Di tupezzu pisava u ferrachjone di a so porta à graticule è quella aprendu si, si ne cullava ciattu ciattu nantu à u stradone. Avvicinendu si di a mula chì li venia vicinu, quella di diritta, mentre ch’ella manghjava di capu in a sacchetta sposta in terra, li pigliava a ligaglia cun i denti per daretu à l’arechje, è, tirendu dananzu, allora chì quella pisava u capu stupita, l’amicu murinu si n’andava trottu trottu cun a manghjusca. Ghjuntu à u pagliaghju, à a surtita di u paese, passava daretu è si sciaccava l’orzu à l’appumessu di a vista. Issa faccenda compia, eccuti a prova di a intelligenza di l’animale chì finu à ora ùn avia fattu chè di stintu : ellu si ne rivenia lestu lestu è si ficcava in carciula ! Ùn ci era chè una cosa ch’ellu ùn sapia fà, rimette u ferrachjone di a porta, chì ella si firmava spalancata.

- Eccu u latru, o Ceralà ! Ai capitu ? Hè più malignu u mio sumere ch’è tù ùn serai mai tù. Or mi dicia... di quandu in quandu trovu a porta di a carciula aperta è u sumere ùn hà micca prufittatu per fughje ? Cume serà ? Quale serà chì a si lascia spalancata ? Avà sì chì a sò !

Filippu Andria u carritteru ne hè firmatu di sale. Eppo di un trattu l’hè rivenutu u discorsu di u Merre ammintendu ch’ellu seria statu più sumere ellu chè u sumere. Allora hà scuppiatu :

- Malignu serà più chè mè u vostru sumeracciu, forse sì ! Ma latru ùn sò, è e sacchette ci vulerà à rende le o pagà le.

È malignu da veru era Muscone, u sumere di u Merre. Ci vole à dì chì invechjatu, Muscone ùn era più adupratu cum’è in tempi di a so piena forza. S’era, cum’è dì ?... un pocu à a ritirata. Fà chì essendu senza faccende ellu ùn avia più chè à pensà cume occupà u so tempu. U so primu penseru era di dà di capu à a manghjusca. Ciò chì li piacia u più era di varcà si in l’orte di i paisani, di notte tempu, è di rode si ciò chì ci era di più appitittosu : insalate, bietule, fasgioli di palu, mele è ancu parsiche. Iè, parsiche ! A prova chì u lindumane si vidianu i nocciuli puliti puliti in pianu. Dopu avè fattu tratichjina, si facia una cacata dananzu à a porta di l’ortu, cum’è carta di visita.

I paisani avianu bisognu di chjode i so pustimi è di chjode li bè, dumandendu si sempre cume fà per chjappà u latru nantu à u fattu. Ma Muscone, malignu, ci s’intendia per apre l’entaghji, i cateri o e porte ortulane : in duie erpiate mandava tuttu in pisticciuli è si dava à fà cena.

Quandu tutte e porte di l’orte sò state belle chjose, vistu ch’ellu ùn pudia più entre ci, Muscone avia truvatu un’ altra manera di fà : si lampava da muru inghjò. L’anni l’avianu mutatu a schena più sticchita ciò chì l’impedia di saltà e mure. Allora ùn facia nè una nè duie, si cincinava in u chjassu sopra à l’ortu, avvicinendu si di l’ariciale è à a vultulata si lampava da sottu, caschendu nantu à i so pedi, è dalli Pà à e insalate !

Malignu Muscone ? Da veru. Soca ancu più chè u patrone, dicianu e gattive lingue.

 

« U Merre Steccu Ficcatu

Mi pare pocu garbatu.

In fatti di dà lezzione

Ci capisce più Muscone.

Di sicuru lu più forte

Per andà à pasce l’orte. »

 

Quessa era a canzona chì i zitellacci di u paese l’avianu fattu quandu si hè sappiuta chì Muscone era u spezialistu di e manghjate d’insalate. Ma e risate è e zerghe si sò tramutate in nimicizie quandu una bella mane, Muscone chì s’era varcatu in l’ortu di u Sgiò Tumasgiu ùn ci hè pussutu sorte chì a porta era stata ferrata è avia resistitu à e so erpie.

- Ci vole à pagà u dannu, hà dettu u Sgiò Tumasgiu à u Merre Fulini. O sinnò vi movu una lagnanza. Avete capitu ?

- Và bè, và bè. Per quattru fasgioli...

- Per quattru è per sei ! Ch’ella sia a prima è l’ultima.

 

* * *

 

Ci vole à sapè chì i dui omi ùn eranu di settimana in fatti di pulitica : unu era di u partitellu, l’altru di u partitone. Hè tuttu dettu. Hè stata da quellu ghjornu chì u Merre s’avia tenutu à Muscone incarciulatu. È issu novu fattu di latrucinu d’orzu di e mule u mettia in penseri. Videndu chì à u locu d’avè messu un termine à l’affare di e sacchette, ùn avia fattu chè intuzzicà a situazione, hà dettu à u carritteru :

- Mì, o Ceralà, u dannu ùn hè tantu impurtante...

- Ùn vogliu sente nunda, l’hà tagliatu u carritteru girendu u spinu à u Merre è andendu si ne à u scagnu pustale.

- Sò daretu à u pagliaghju e to sacchette, o Ceralà. Ùn ci hè chè da andà a circà le po.

- Andate ci voi, l’hè statu rispostu.

È cusì hà avutu à fà u Merre : rende e sacchette à u carritteru, è chjode u sumere à lucchettu u ghjornu chì e mule di Filippu Andria si rudianu u so orzu.

 

* * *

 

L’annu dopu si sò fatte l’elezzione municipale. U ghjornu di u scrutinu, e lettarelle chì divianu purtà i voti per currispundenza ùn sò ghjunte à tempu. L’impurtantissimu saccu pustale, ben’ chì sucillatu à cera lacca, ùn hè scatulitu chè u luni dopu.

Cusì hà persu l’elezzione Fulini, lascendu a sciarpa è u sucellu à u Sgiò Tumasgiu, Merre novu.

Certe gattive lingue volenu dì chì u carritteru si hè vindicatu cusì di l’affare di e sacchette è d’esse statu trattatu di menu astutu chè Muscone. Altre dicenu chì i patroni di l’ortaglie stirpate anu vutatu contru à l’anzianu Merre, sempre per via di Muscone. È u contrapartitu l’hà fattu a so canzona :

 

« Quandu lu votu s’insacca per fà vince l’elezzione,

Ci vole la cera lacca eppo bon’ distribuzione.

Ma quandu ghjunghje tardivu

Ùn ci hè più chè lavativu. »

 

Vistu si issi risultati, si pò dì ch’ellu accade dunque chì l’omu, ancu puru cun u so certificatu, pò mancà d’intelligenza, è chì basta un sumere per fà chì u putere scambii di mane.

 

Pagina 1

Pagina 3

2/27