|
Da daretu
à u purtellu
Veni o bella, affaccati al
balcone...
U chjoccu di a sunaria hà
messu à staffilà l’ora muta di l’aghjurnà.
Un cennu, po dui, po trè, po una filarata,
po un longu lagnu cuntinivu ne sdresge u
silenziu bughju di l’appartamentu
insunnulitu. Minnanna chì, a tinta, a si
sciurava in lettu dopu una nuttata di
sveghjula (a sveghjula, a sapete, à spessu
si campa cù i vechji, chì in tutti i casi
par avè durmitu à elli li si pare cà micca,
ogni duttore spizialistu di i vechji a vi
diciarà...), hà mutatu u capu nantu à u
cuscinu un paghju di volte prima ch’ellu li
ghjunga à gallu di cuscenza u gridu di a
sunaria chì oramai li rompe e ciarbelle.
Quale sarà u spartimpivu scrianzatu chì
ghjunghje à disturballi u sonnu à sei ore di
mane ? Minnanna hà a paura di u tradimentu :
stà à vede chì, sgrignatu l’usciu, ch’ellu
ùn vinissi catappughjatu da calchì
malfattore. Soca ùn si ne leghje di quessi
l’affari nantu à i ghjurnali, in st’isula
chì oramai ùn ci hè più un palmu di nettu ?
Tandu quale l’hà da difende ?
Di sicuru micca a so misgiarella chì ogni
sera li si tira u saltu in grembiu dopu
teleffunatu a figliola ; parenu fole ma a
miccanica viaghja cusì : e infurmazione
rigiunale, a suppicella di a cena, cù e
medicine à mezu ch’elle ùn rorghinu e
stintine è mette altre macagne à chì ci n’hà
abbastanza cusì, sciroppu, ampullichje,
piastrinelle à lampa lampa, a teleffunata di
a figliola dopu à e nutizie naziunale, po a
misgia in grembiu da fidià l’ultima
emissione prima d’andà à cuffassi, dopu
lavatusi i denti chì u soiu u maiò piacè hè
chì pelle è dintera (ancu falza, ùn preme)
spampigliulessi quant’è u mare à u sole...
S’inzucca da ch’ella chjode l’ochji, po manu
à manu vene spazzatu u prima sonniu da a
ghjacariccia di a sveghjula chì mette à
ruvellu a so brama di rechia. Tinta ch’ella
hè ella, chì u soiu u sonnu ùn si ne pò stà
appughjatu à e culonne ! Infine chì s’hà
messu un paghju di pantufale, a parte di u
taccu vultata sottu à u calcagnu (u li
muca), è lampatu unu speziu di mandilone di
mirinosu nantu à e spalle, u mette quandu
ella s’arrizza di notte tempu pà un bisognu
naturale, è viaghja cusì trascinoni pà u
curridore, à cricchinnera è senza sapè più
s’ella s’hà da lagnà da u sonu chì li
taruleghja e funtanelle, da u sonnu chì
l’intrappuleghja u gestu o da u sbelu chì
principia à avvinghjela.
Chjocca sempre u chjoccu
chjuccutu di a sunaria, minnanna a si face
pede pede, sgarmigliata da u batti core chì
li cresce in pettu , à manu à manu ch’ella
s’avvicina da l’usciu. Li vene ancu di fà a
piantata, chì l’hè ghjunta un’ idea scema :
madonna, ch’ella ùn fussi Falcina daretu à
l’usciu ? Forse li pare d’esse spartata è
forse dorme da veru, o allora si trova in lu
statu di i varcaticci chì par ùn esse ancu
da culandi, ùn sò mancu più da quinci ? Cù,
daretu à l’usciu, quella figura tissuta di i
cunfaloni di i cunfratelli, chì li mittia u
telu da zitella ? Or dunque hè in l’ultimu
passatoghju : Signore caru, fiat voluntas
tua, e parolle di a messa duminicale li
ghjovanu da tistamentu... More si more
dunque da soli, u peghju hè par quellu chì
parte, cusì anu a raghjone l’antichi... Ma
sona sempre a sunariaccia à intunà u
casamentu. Traie a tindina chì piatta
l’usciu, mette à fidià à l’uchjalettu, è
senza spichjette chì l’ochju l’hà sempre di
u falcu, vede cù u sullibbiu ch’ellu hè
schiaritu u ballatoghju : in lu chjerchju di
lume parcipitu, ci stà piinghjendu a
puffigliola. À più sona à più li saltanu e
lacrime da l’ochji, quant’è ad esse a Piscia
à e Fate culassù in paese. Ind’un batter’
d’ochju giranu e chjave in le chjavatoghje,
singhjozza a cricca è si sbalanga l’usciu :
li si lampa à collu a puffigliola à
stringhjela è à bagnalla cù i so pienti.
A vechja a si porta in sala,
carrizzenduli u capu, senza ancià, è a face
posà nantu à u canappè duva elle stanu cusì
abbracciate una bella stonda. S’ellu hè
gran’ ciambuttu in capu à a giovana, ella
invece hà messu l’assestu in l’idee soie :
prima cunsulà a zitella, dopu purtalla à
lettu è falla dorme s’ella accunsente po
falla manghjà è falla spiigassi, s’ella li
garba... Ma prima cà tuttu appacialla è
privene à mamma chì a zitella dorme in casa
soia, senza move u suspettu. À u capu à una
stonda si seccanu e so lacrime è a giovana
mette à cuntà, senza chì a minnanna, chì ùn
la s’aspittava, ùn l’appia chersu nulla. Sò
cullati in paese è, senza ch’elli si ne
avvecanu, l’anu imbriacati à tramindui, à
ella è u so innamuratu chì ùn hè di u locu,
ci s’hè affaccatu cun ella ma hè d’unu di
sti paesi di Cismonte. L’hà cunnisciutu in
cità, in facultà chì facianu i so studii
inseme. Iè, l’anu imbriacati, ci hè statu u
cumpulottu, po à ellu, l’anu messu una
zitella in trà li pedi chì u s’hà purtatu in
casa soia (a famiglia stà in cità, ci colla
ogni tantu ella in dumenica « à travagliacci
», cusì dice, in rialità si cunnoscenu i so
fatti), è à ella l’anu purtata in prucissiò
ind’è a giovana, l’anu fattu beie u caffè
salitu da sbriacalla in cucina po l’anu
fatta entre in stanza, à vede scannà u so
amore, sacrificatu nantu à l’altare di a
ghjilusia paisana : incristatu sottu à i
linzoli, u novu coppiu dorme in prufondu
sonnu...
Infine chì hà sbriacatu di
sicuru più in furia cù sta scuparta cà cù u
caffè salitu : senza cappià una parolla nè
palisà un sintimu qualunque, sticchita è
muta, hà sciaccatu un paghju di ciaffi à i
prima dui so paisani chì a tinianu po hà
chjappu e scale è hà imburratu à l’inghjò cù
a vittura. Ghjunta in fiuminale, e lacrime
anu messu à schizzà sin’à u vetru, parendusi
a matre di l’orgogliu, è hè mancatu pocu
ch’ella ùn la li fessi à ghjunghje in cità.
Cumu prisintassi cusì davanti à a mamma ?
Cusì hà pensu à a minnanna, ind’ella hè
ghjunta senza altru, è cerca d’attagnà a so
pena in li petti caldi di a vechja chì
l’alliscia è a basgia in fronte. Parlà po ùn
hà parlatu, hà lasciatu falà a piena di e
parolle, in la pena di a so maraviglia
cappelli bruna ùn ci si vole frammette cù i
cunsigli : solu cunsulalla cù a strinta
calda di a frizione materna. Quandu ella
s’assirineghja, a si porta à lettu, a chjina
po chjama a mamma chì quella ùn porti
pinseri, a zitella dorme in casa, nulla s’hè
passatu è ch’ella ùn s’inchiitessi chì a li
mandarà da ch’ella avarà durmitu è
manghjatu. Volta in la stanza, si mette à
posà nantu à u futtogliu accantu po fideghja
una bella stonda a dea addrumintata chì
ghjace culpita. S’ella hà capulatu
l’uttanta, u ciarbellu l’hà à segnu è ci
affaccanu oramai ricordi amari à galoppu
sarratu : vede e nivulate pagne di u so
pulvaricciu è sente u chjoccu rabbiosu di
l’unghje farrate in l’immensu pianu di a
mimoria soia.
Tantu anni in daretu, una
spira di sole hè ghjunta à ghjucassi cù a
faccia d’una dea capelli bruna chì dorme in
lettu : ponu esse l’ottu, a luce maitinale
si mischia cù u chjoccu di l’unghje farrate
chì martilleghjanu a strada. Tandu s’hè
spartata, s’hè affaccata à u purtellu è, da
daretu, à l’appiattu di e tindine, traiendu
un pocu e scure, ci hà vistu fora una manata
di cavalieri vistuti da suldati. Pare fattu
di ligenda : umatali cù forte pitturicce,
arditi è fieri chì unu subbitu subbitu
l’abbagliuleghja da a so billezza. Ochji
grisgiu, capelli culor’ di granu è sguardu
altagnu : cù la so tinuta d’ufficiale,
quellu giovanu tanente hà pigliatu a suprana
à u sole po s’hà ancu furatu a so fiara chì
hà fattu a rosa in la luce di a pelli mora.
A manata di l’omi s’alluntana, in lu mentre
chì in capu soiu mette à inchjodassi un
sintimu novu, quella incunnisciuta dilizia
di l’amore.
Sò suldati di u 173, u famosu
rigimentu di i Corsi, ghjunti in paese sottu
à u cummandu di quellu tanente ad avvizzà i
giovani à a maniera è l’usu di l’arme : semu
in lu 38 è da e poche radiu (« i battagliosi
» e chjamanu e vechje chì si malfidanu di
sti satanassi chì lampanu sguillule
assaittate) ch’omu pò avè, hè robba schersa
tandu, ma dinò da i ghjurnali (« buciardellu
» aghjustanu listesse voce) annunzianu
timpurali storichi è scondisi cuntinintali.
L’Auropa ùn hà ancu à compie cù e sciagure
soie è una mattacina universale ùn l’hè
bastata, allora a si vole bissà à u coppiu è
nescu di e disgrazie maiò. Chì sensu ponu
avè queste e nutizie in capu à una donna di
vinti anni chì s’hà ricussu e billezze e più
dilicate, quelle carnale è quelle di l’anima
? Ella stà à l’attichju d’unu chì saparia
allusingà u so core. Po hè ghjuntu stu
tanente à porghjeli a virità di i so sintimi
fondi, ed hè firmata stantarata da
l’evidenza linda di a so nova cirtezza :
tene caru. Tene caru, un prugettu di vita. E
dite calde anu strintu una stonda e tindine
in lu mezu bughju di a stanza, u tempu
ch’ellu ùn si sintissi più u chjoccu di
l’unghje nantu à u catranu.
In paese ci anu da stà un
certu tempu i suldati, cummandati da un
sottu ufficiale. Sò allughjati ind’è a
ghjente è s’accordanu cù i paisani, masimu i
giovani chì sottu à u so cummandu
cuscinziosu amparanu à servesi d’arme
cumplicate di più à quelle poche ch’elli
adopranu elli in tempi di caccia, u più
l’antichi fucili à pistò ch’omu imburra pà a
canna, chì siccome chì sò numarosi i fusciò
! Tuttu si passa à bella megliu,
affacchendusi ogni tantu u tanente à
cuntrullà l’esercitu cumunu. Tandu dorme in
paese, chì di regula si ne stà in lu
capilocu. Cusì và à cuntrullà, paese à
paese, u travagliu d’ogni squatrellu di
suldati incaricatu di a listessa faccenda.
Un affare ch’ellu face rigulare in fine di
simana, chì si stà pà u sabbatu sera : ogni
volta ci hè ballu indiavulatu. À questu
tuttu li riesce chì ùn solu di splende da u
solu fattu d’esiste face stravede ballendu :
vulete vede voi s’ellu a li sciacca cù u
tangò o u punta è tacchi ! Fatta fine chì ne
ghjunghje à fà cunniscenza cù a giovana è a
pò invità à ballà, cum’ellu s’usa tandu,
sottu à u sguardu suspittosu d’una so zia. U
prima cuntattu carnale, purtatu da u
vocatondu d’un valsu, face capì à tramindui
ch’elli anu messu inseme u tribbiu in
l’aghja di l’amore : cù a musica di i
sunadori u disideriu piglia à capu sù ver di
a stillaria.
Ma ùn sende à lampassi à e
prime, è si sà chì in Corsica simuli fatti
ponu cagiunà vindette. U tanente a sà ancu
ellu è mette à falli una corte discretta
ch’ella accetta cù un certu ritegnu, ch’ùn
vale à palisassi da ùn esse chjamata
capivana. U fattu si stà chì ballà ùn balla
più cà cun ellu, ùn da più capu à nimu,
micca ch’ella sia una di ste fumute chì
aspettanu u gran’ matrimoniu : hè solu chì u
core hà trovu un alloghju sicuru. Allora hè
megliu à alluntanà l’altri attindenti chì
siccome chì ùn sò parechji à suspirà... E
ghjilusie maschile è fiminile vanu cusì
criscendu, è ùn sò e paisane in daretu à
l’omi, ogni volta ch’ella crocia un isguardu
ci vole ch’ella fia e corne à mane piatte.
Ma l’affare ùn pò durà, innò, ùn sarà po
detta chì una di u paese a s’hà da spusà un
galantomu frustere. Allora ingegnanu quella
infama cumbriccula chì li s’hà da purtà u
core à limbu.
Sanu chì u tanente, prima
d’andà à u ballu di u sabbatu sera, ch’ellu
si cansa à fassi una partita à carte in
caffè prima di fà cena ind’un’ ustaria,
senza mai smette di pagà una turnata, puru
par avè vintu à u ghjocu. Ma quella sera u
dimmoniu u ci cura laziosu, cun quanti ochji
è bracce ch’ellu ci hè cunsapevuli in la
sala. Quandu ellu si face entre ùn hà
avvintatu u tradimentu. À principiu, tuttu
và cum’è di solitu, turnate (poche chì hè
attente à ùn beie troppu, po ci hà da esse
dinò u ballu), partita à carte,
chjachjarate, ma vene chì unu prupone di
beie in l’onore di i suldati chì sò ghjunti
à furmà i giovani : allora principianu i
brinchisi par questu o quill’altru u mutivu.
Ignunu beie, fora cà dui o trè chì ogni
tantu lampanu u fondu di u vichjere senza
chì nimu i veca. A sà u patrone, a sà è hà
lasciatu fà, l’assassinu : anu sceltu una
buttiglia d’appisentu chì ci anu fattu un
mischiu soiu, nimu hà mai sappiutu cosa ellu
hè statu questu u mischiu, è à l’ufficiale è
à i suldati prisenti, u li facenu beie,
fatta fine chì à capu à una stonda questi sò
tutti briachi loffii. I paisani, certi sò un
pocu in pumpetta, ma l’altri sò nantu à
elli. Da tandu s’entre propiu in la
scunghjura : mettenu i suldati inturcati à
posà nantu à e carreghe, si piazzanu in
tondu à l’ufficiale chì ùn hà più i so
cummandi, po li facenu fà una spezia di
granitula ch’elli accillireghjanu à manu à
manu ch’elli sarranu è ch’elli aprenu a
chjoppula : dopu à calchì avvinta, u facenu
esce da quella prucissiò cum’ellu hè ghjuntu
à stu mondu : nudu cum’è un Cristu ! Po
cumencianu à catappughjallu è à lampassilu
da unu à l’altru senza ch’ellu possa fà
nulla, sinamente à fallu rende in pianu. In
quella sala l’omacu di u tradimentu hà
lampatu e so sbuffulate dannose. Par aria ci
hè cum’è un adoru di beccu... Tandu unu esce
à sugillà a cundanna : chjama un pullastrone
chì passa (avarà avutu assai anni di più à
questu tandu ?) po u manda ind’è a giovana
chì l’ufficiale a vole vede in tutti i conti
è ch’ellu hè un affare di primura, ch’ella
s’affacchi dunque senza altru. Quella
subbitu dice cà nò, andà in caffè mai
ch’ella sia, ùn sende par una donna, ch’ellu
venga piuttostu ellu in casa s’è l’affare hè
viramente di primura, infine chì u
pullastrone sà insiste tantu (una mancia
l’hà cunvintu) chì ella si lampa un
mandilone di mirinosu addossu à e spalle è
si traccia sinamente à u caffè. Quandu ella
s’avvicina, pare ch’ella caminga una rigina
incù un curtegiu invisibbule, ogni ocellu
torna mutu è ogni rimore appesu. Ghjente è
robba sò pitrificate, solu hè ella à movesi.
S’avvicina l’usciu di u caffè, da in drentu
affaccanu spezie d’anciate zeppe è sdorne, u
tempu pare firmatu, solu ci hè stu silenziu,
sapete cum’è quand’ì u tarramutu hè par
ischiuppà... U pede s’avvicina da u mutale,
senza disturbu ma cù u stintu d’una strana
situazione, a so fiocca varca aghjà quandu
elle mettenu à trimà e tempie di u celu :
ghjace spugliatu, misaru è succicu un
vituperiu d’astru cadutu, à buleghju à i
panni ingallunati è puzzulenti, attundatu à
palatini impitrati nantu à e carreghe. Sola
in bocca di caffè, sola cù a so disgrazia, u
so capu mette tandu à batte u taccu à
scimighjera : scucculu, ballate, campane à
murtoriu, vindette, o lu to sangue priziosu,
n’anu lavatu la piazza, n’anu bagnatu lu
chjosu, innò, sunarà u battifocu, scalanu, à
l’arme, scalanu, sona a sunaria à intunà
l’aria à l’usciu di l’appartamentu, minà,
minà, a me puffigliola, ma chì ai a me
diletta, aiutu !
Volta in daretu, in casa
soia, ùn vede più à nimu, soprattuttu micca
i giovani in cunfaffa ch’affaccanu da daretu
à una quatrera, à chì mezu briacu, à chì
bellu cuscente. Ùn pienghje, ùn dalla vinta
à nimu : soca ùn ci hè l’orgogliu ? Cù u
core in carne viva, solu preme u cuntegnu
sin’à l’usciu di a casa, ch’omu hà da chjode
nantu à a dilusa d’un distinu ch’omu cridia
in li fiori. U luni dopu, ghjunghje in paese
a nutizia chì l’ufficiale hè mossu, chjamatu
da u cummandamentu. Di ciò ch’ellu hè
turratu, nulla s’hè mai sappiutu.
Minnanna, nantu à u so
futtogliu, l’ochji l’hà secchi d’avè pientu
troppu, ma in drentu à ella correnu à
funtane e lacrime. A puffigliola dorme in
lettu, hè giovana, un antru in grazia à Diu
u truvarà chì a vita hè longa da fà u contu
di e suffrenze d’una volta.
In la stretta, s’alluntananu
i cavalieri. U chjoccu di l’unghje farrate
nantu à u catranu si mischia cù a luce
triunfante d’una maitinata imbucciata. In lu
mezu bughju di a stanza una spira di luce si
cala nantu à u bellu visu di a cappelli
bianca chì posa in futtogliu. Ella
s’arrizza, s’avvicina : da daretu à u
purtellu, traiendu un pocu e scure, chjappa
a tindina trà duie dite incerte chì tremanu
da l’emuzione. U so sguardu face u vocatondu
in la stanza, purtatu da sunadori muti,
pettu à pettu à quella tinuta ingallunata,
da u rispiru culpitu di a puffigliola à a
stretta ind’elli s’alluntananu i cavalieri.
Sinamente à ùn senteli più...
|