|
A finestra
di u scrittore
Chjosu u libru Lisandru dà
un’allisciata à a cuprendula di coghju
caravunata.
L'alloca trà dui vulumi
impulverati nantu à i parastasgi ghjembi da
u pesu, è asciuva a so penna prima di tuppà
a scatuletta piena à inchjostru. Hè notte
pagna.
Una notte chì empie e duie
pezze à u terzu pianu d’un ottellu miseru di
Parigi : u portu, a cuccagna di Lisandru.
A patrona li dumanda una paga
sprupusitata ma pocu impreme, issu tettu chì
l’asconde li basta è po, sò poche e ghjente
chì pensanu à circà lu quì, in issa stretta
mullizzosa chì sbocca à nantu à a piazza di
Grève.
Quattru ore di mane, Lisandru
si chjina stancu mortu dopu una nuttata di
scrittura.
Una spera mischinella si face
entre dopu intuppatu contru à u vetru di a
finestra Sgotta da un sole intimuritu trà
duie labbre di nuli tetri.
U ragiu s'attundulieghja
ind’è l'ochji di Lisandru, fucalizeghja una
forma stunente ma chì, à pocu à pocu diventa
di più cumuna, cunnisciuta, è intornu à ella
vene cancellatu un decoru chì fughje,
stracciatu da una corsa viva.
Lisandru piglia a so penna.
Eccu ti una corsa spaventata,
una puveraccia strappata chì hà arrubbatu un
pane; e so ghjambe intoppanu, i so ochji
fraianu, a so bocca torce chì ci si hè
azzincatu un versu di dulore, i so capelli,
insaittati per quantu li ne vene aria à
sfrumbulà li, parenu tante forche indarnu
levate cum’è un volu à cele toltu. In le so
bracce un pane biondu, cum’è una spira
inturchjulata.
Certi ochji sbarullati !
soca, ùn senti u fretu chì ti lecca e
calcagne? Ùn senti l’arrivinta spietata
appressu à tè?
Davanti, u fretu, l'aria
fresca minata ti in pettu, daretu u calore
di dece è centu voci, ansciu caldu minatu ti
in spinu.
Ch’ellu durghi u fretu, a
ghjalatina chì ti chiappa e mani, l’acqua
brutta chì entre in li scarpi frusti,
iss’acqua di e canalette, i fiumi empii di
cutidianu chì solcanu a faccia sulaghjola di
Parigi.
A vuciata ingrossa, apre gole
nuvelle, pare di strittisce l'orizonte
citadinu, ùn ci hè più piazza, ùn ci hè più
manera di salvà si, francà si la da a stizza
subbitania, e to arechje sò zuffe, ùn ci
puderebbe entre più mancu un suspiru, mancu
una spirla di voce chjuca, mancu un’arretta
di silenziu.
- « Chiappate la ! Chjappate
la ! Ladra ! Ladraccia, s'o t'intuppu ti
sconciu ! Chè tù crepi !.. »
Chì sò tutte isse voce
accolte quì? Isse mani chì cercanu i mio
capelli? Isse bocche sdentate ? Cosa hè issu
calore ch’o sentu à lu mio pettu, sopra lu
mio pettu è ch'o stringu cù un bracciu
magru? Un pane ? ! ! Un pane caldu, fattu
avà, esciutu avà avà da u fornu ! Tutti issi
cani appressu à mè sarà l’odore di u pane
frescu chì i face vene. Sigura serà bonu
issu pane quì, u panatteru inzergatu chì ne
pare trapanatu tuttu u mondu dice ch’ellu ùn
hà u so paru per fà lu soffice cù una
crustula bionda o guasi chì ghjè un vede per
ochji di poveri cum’è mè.
Pane per i sfurtunati sì, ma
u più bonu chì si possi truvà quì andate
puru !
Iss'anche malate ch'elle
tronchinu... Ùn mi portanu guasi più; i
cani, cù u mastinu di u panatteru in testa
s'avvicinanu, aiò, aiò, pruvate à andà più
in furia o vi anu da mette i ferri, vi anu
da mette i ferri sì.
Attenti o stranciacò, ci hè
un zitellacciu invispitu da i mughji chì ti
s’allonga u pede per fà ti cascà ! Attenti
ti dicu, hè prontu à scruchjà ti a so
anchetta vai.
Pabah ! ! a ti ai cerca po;
avà sì fresca, tirata longa ind'è issa pozza
fangosa, i capelli sparnucciati in terra
cum'è un ragnu zampilongu; pari una strega
pari.
Ti mughja à dossu un
chjerchju strettu di voce gonfie intornu à
tè... Ti sputanu à dossu, ùn anu a ragiò?
Chì ghjè issu pane biondu sottu u to bracciu
insanguinatu? Alè, piglia ti quessa, qualchì
baterchjata ùn l'ai arrubbata... Minate !
minate ch'ella capisca issa faccinera, issa
mulizza ! e vulie furrà tù, e ghjente
oneste..
U zitellu a t'hà fatta,
pababah ! ti ne sì sfatata cum'è l'arburellu
sottu à l'accetta, senti lu chì ride cù a so
bocca nera, si tene e coste da quant'ellu
ride, tù sapessi ciò chè tù pari cù e to
dinochje rosse, cù u to pede scalzu. À u
zitellu li cacci e lacrime da a risa li
cacci...
T’anu fattu arrizzà avà, vai
chì t'addirizzeranu, è capì ai da capì, u
pane t'hà da custà caru !
Lisandru cappia a penna, per
avà ùn vole vede u seguitu, hè bella è bona
l'imaginazione ma quand'ella vi manda scene
cusì a sà ellu chì fatti di issa trinca ne
capita tutti i ghjorni, pare chì Parigi sia
presu da una frenesia di morte è corciu à
chì casca in manu à i boia ! si ne conta di
tutte e mamme, e puttachje s’empienu a gola
è sputanu pè e finestre tuttu ciò ch'elle
sanu, veritai è bugie, cosgenu è cosgenu
torna è u terrore si sparghje cum'è
capillera di nebbia à nantu à una valle. E
labbre niuline anu ingullitu u sole magru
ch'elle ansciavanu, a finestra hà ammutulitu
a so straducula miserosa, u pane s’hè
sdruttu in le bracce d'inchjostru.
Lisandru apre l'unicu
purtellu chì dà à nantu à una stretta umida
è silenziosa, certi ùn crederianu i so ochji
à vede lu quì. A matina lascia sculiscià
un'aria impeciata di piuvite ancu à vene è
di nuli à l'appiattu. Eppuru fretu ùn ne
face accantu à eri sera chì ci era da
chjappà si una puntura.
Lisandru s'arricorda u visu
d'una dunetta smilza chì trustighjava cum'è
un' ombra anonima è suffiava nantu à e so
dite aggrunchjate da u fretu. Rincasatu l'hà
ritrattata ind'è u libru caravunutu . hà
messu a so faccia spiccia, u so corpu
strettu, u timore in le so dite, a fede in
lu so soffiu . À l'editore piacenu isse
figure malabbiate di u populu è, puru
passatu ci una revuluzione, in le strette di
Parigi ci corre sempre a miseria.
Li ferma un mese per compie
issu libru, un mese di matriculate di
cerbelle, di spinu troncu, di lumere
sfiatate di notte tempu è d'ochji strufinati
sopr'à un mare d'inchjostru. Ma l'opera a si
merita è ùn ci hè asgiu à impruvisà più.
Lisandru si dà una
rinfriscata à l'acqua di culogna, si veste
in quattru è quattru ottu è chjappa u so
mantellu di stofa roza. In furia in furia
fala e scale chì spartenu i piani
bughjicosi, una spazzata ùn li sterebbe male
à issi curridò, i toppi è i ragni si campanu
quì è, à passà ci di notte, megliu à avè
qualchì lampada chì ohimè !
Ma oghje puru u topu maiò di
quelli maiò ùn ci la ferebe à piantà lu. À
l'editore ci vole à sottumette li u
travagliu à pocu à pocu da ch'ellu
cuntrullessi tuttu in tempu è ora è chì u
lavoru ùn pigliessi ritardu.
U grisgiu introna l'ochji, i
tetti di e case si sò cuperti di nivuloni
stracciati longhi è s'assumiglianu à tanti
spavechji crechji è capi calati, qualchì
pincione dispettosu li si saltichjeghja
nantu manghjendu, d'un sbattulu d'aie, e
guancie malaticciose di i nuli.
Lisandru face pichjà i
tacchetti di i so scarpi à straccia mercatu,
i primi fumi di a ghjurnata li s'entrenu in
nasu cù u ventulellu birbu chì hà attaccatu
à zirlà. Tandu hà iss'impressione appena
scumuvente di sbalangà l'usci di e ghjente
di issu carrughju è d'acciuccià si in lochi
ch'ellu ùn hà mai sculunatu ma ch'ellu
cunnosce guasi di stintu, quantu ad avè li
suppilliti in qualchi scatapechja landana di
l'anima soia.
Eccu lu chì sbocca in un
carrughju vicinu à a piazza di Gève. Avanza
Lisandru, drittu ch'ùn si pò dì ch aiò chì
ùn sarianu issi vestiti frusti, si diceria
un nobile tantu hè sigura l'andatura. Ma un
rimore u face trasaltà. Un ri more di voci
chì à pocu à pocu s'avvicina è ingonfia
cum'è s’è Parigi sanu si fusse messu à
mughjà... À principiu ùn ci hà micca fattu
casu Lisandru ma avà u trostu hè forte è
po... È po issu scandalu li rammenta
qualcosa, li si ficca in pettu ma à tempu ci
era digià.
Parulle scatenate, bocche
aperte da a stizza... Si gira, si gira è li
si pare di sapè ciò chì i so ochji sò pronti
à scopre. Una donna corre cum'una persa, cù
u spaventu in l'ochji, una folla daretu à
ella, cù li so mughji appesi in cele, cun
bastoni alzati, pronti à minà... Ella a
tintaccia stringhje u so pane, li face
un'aggrottu vivu di carne magra, un fornu di
pelle è di speranze cutrate in lu so sangue.
È Lisandru, u zitellu u vede, è li vede issu
surrisu cattivu à nantu à a faccia è li vede
issa luce impistata in l'ochji. Cosa fà,
cosa ùn fà, a scena pare di sbucinà si pianu
pianu cum'è un sognu liquidu duve si vola in
cele...
O a corcia, o a corcia, s'hà
da fà chjappà, u zitellacciu a l'hà da fà
l'anchetta è dopu, e baterchjate, i
schjaffi...
Lisandru, Lisandru, cume hè
chè tù ùn ai ansciatu, cume hè chì mancu un
muvimentu hà sfattu e to bracce ? Chì sò
isse forze chì sdrughjenu è chitanu a to
voce? Fà la sorte o Lisà, fà la esce di e so
trave mute mentre elli intazzanu a corcia di
a donna chì ghjace in terra. U zitellu ride.
Cum'è unu chì si manghjerebbe una risa à
bocca piena. E dinochje, u pede scalzu, u
pane strettu cum'è un criaturu. U panatteru
cum'è un cane mastinu, ochji sbarullati,
voce grossa carca à ghjasteme. Cum'ella hè
brutta a miseria o Lisà.
A donna mancu hà fattu un
muvimentu, cum'è ch'ella fussi spenta digià.
In bracce à i so boia pesa quant'è un frate
mortu ma pare tutta una maghjina di vangelu.
Un pane. Un pane .. Tutte
isse voce scatenate per un pane solu, un
pane tepidu chì escia appena da u fornu è
chì ne paria un'ostia bionda gonfia cum'è
una nerpia di sole.
Un pane per i chjuchi di stu
mondu ma u più bonu chì si possi truvà quì.
À pocu à pocu hè sparita issa
maghjina dulurosa, ingullita da u grisgiu di
l'ora.
Marchja Lisandru, ma avà
s'assumiglia à un scalzacane cù i so vestiti
frusti è i so scarpi à straccia mercatu.
Passu pisivu, mani affiacculate da u fretu
chì si hè messu è a strinta scema ch'ellu
impreme à u coghju chì addunisce e pagine.
Quantunque, issu fretu chì si ne fala d'un
colpu è li vene sin'à in l'osse !
Chì cunvugliu di sensi è di
cerbellu, chì pauraccia salvatica venuta da
l'enmpiifondi di a persona ! per avà pare
chì a vita l'abbia tagliatu fiatu à
Lisandru. In ellu hè tuttu disordine,
scumpientu di sentimi à l'affollu, di
credenze landane à gallu à la so mente.
Cumu crede ciò ch'elli vedinu
l'ochji : una realità à ritrattà a voce di
l'intimu, a vita à rimirà un passu di
scrittura, fida è paghjesa chì ci hè da
scimattulì !
Un giuvanottu ben messu u
face entre in a stanzetta vicina à u scagnu
di u direttore è li porta u giurnale da
ch'ellu ci dessi una letta. Lisandru,
circundatu di legnu è di villutu, calatu bè,
hè impetratu, persu in penseri strani chì li
rodenu u capu è ballanu cum'è candelle
lebbie è scherzose.
- O Lisà, allora, -a voce hè
assigurata, una voce di techju, d'omu di
tonu chì trova ogni sera un lettu caldu è un
sognu legeru di persona senza frastorni;
l'omu, grassu, li mena à nantu à a spalla
cum'è à qualchissia chì si cunnosce bè, un
amicu
- E issa vita di scalzacane,
dì mi appena, t'apprufitta? Una risa grassa
è croscia accumpagna issu pocu di parulle.
Sò guasi duie ore avà ch'ellu
leghje. Lisandru u feghja, intimuritu appena
è e membre incuginite chì ùn hà mossu mancu
un ditucciu. Cerca à sculunà qualchì indiziu
à nantu à a faccia chjosa di Martel ma ùn ci
hè nunda à fà, nimu puderebbe dì ciò ch’ellu
prova leghjendu isse pagine ingiallite. À
Lisandru li si pare ogni volta di vene quì
per sminuzza e caratteristiche fisiche di
Martel, lettore pudente s'ellu ci n'hè,
calatu daretu à u so scagnu è chì ne pare
pudente ancu di più.
lssu capu penciulu è
spillicciulatu (iè chì i capelli si
primureghjanu di ceppu suciale è di putenza
elli...), isse masselle forte è issu nasu
grassu à l'insù chì li dà un'aria à tempu
disdegnosa è ridicula È po isse mani chì di
siguru ùn averanu travagliatu tantu...
Panzute, iè sò panzute isse mani quì, pianu
pianu sfugliettanu u pacchettinu giallu è si
diceria dui ometti pastrocchi è attempati
chì a si chjachjareghjanu è si facenu
civilità; allora Lisandru s'arricorda e dite
mischine di issa dunuccia ombra à fior'di
stretta, quelle cunvulse è rosse inciaparate
chì ùn vulianu cappià u pane arrubbatu.
Mr Martel si lecca l'indice,
gira e pagine, è si sentenu tandu i
rimurelli stumacanti d'una linguotta
mulliccia è u rimore ricuncibia, diventa di
più in più forte è po si runzicheghja u
silenziu, l'imbavacciuleghja, l'infiucchetta
di ricciuti sunori chì, à Lisandru, li
ricuccanu in capu... Quessa a cantilena, à
parte si di u mumentu ch'ella si palesa, ùn
si la pò più omu fà esce di capu. Sin'à quì
u rimore era sugellatu è omu ùn ci dava capu
perchè ùn s'era mintuatu troppu bench'ellu
esistessi digià, ma siate ci attenti una
cria è vi si infrogna in l'arechje è tutti i
vostri sensi, circhendu à cumbatte la si
strittiscenu intornu ad ella, a so
riturnella fiurisce è atteppa è vi summove a
petturiccia è vi matriculeghja l'esse.
Quì capizzale micca per
piattà si l'arechje è a facccia sana,
bisogna à aspettà a fine di a lettura per
levà si u suppliziu di u stomacu è sente
issu sullebbiu stranu chì vi inturbidisce
quandi tuttu s'arreghje è chì u silenziu
face a so ciotta.
Mr Martel pesa i so ochjucci
di topu è alza per aria un ditottu
curtacciutu.
- Bona, bona o Lisà. Aghju
lettu dinù a prova ch’è tù ai fattu .
- Chì prova ?
- Quella di a ladra. Hè
interessante quessa, mi si paria d'esse ci è
di vede la issa tintaccia; mi piaci quand'è
tù scrivi cusì è po hè vera chì quandu omu
vole tuccà a vita ùn ci stà micca male a
crudeltà. Quantunque ùn ti vidia micca cusi,
a to moglia dinù serebbe stunata pensu.
- Ghj'era ghjustu una prova
cusì à casu... Sottu à i mo purtelli si
taglia capi guasi tutti i ghjorni , forse
chì principia à pichjà mi à nantu à u
cerbellu !
- È a to famiglia, Anghjula
cume stà?
- L'aghju mandati tutti ind'è
mamma. S'ella era per vede li affaccà tutti
i cinqui minuti ùn valia a pena d'incappià
si in issu carrughju mulizzosu, innò?
- Sigura. Ma chì ai, sì
biancu o amicu, marchi male, ùn si micca
malatu speru ? Ai e mani chì ti tremanu,
travagli troppu forse...
Ùn t’inchietà, aghju durmitu
male sta notte -alliscia cun nervusità una
chjoma povera di capelli biondicci chì li
era cascata nantu à l'ochji- mi trica
ch'ellu finisca stu libbru chì avà n'aghju
una techja ma tuttu và bè.
Chjode a porta è
verificheghja due volte ch'ellu l'hà sarrata
bè, è po si cala. Nantu à u focu un brodu hè
in traccia di scaldà pianu pianu. U tavulinu
vicinu l'aspetta, cù u piattu cupputu, u
bichjeru è u cuchjarone belli sposti. Avà hà
l'impressione rassigurante d'esse entrutu
ind'è u mondu soiu, a lampada messa à nantu
à a tavula di travagliu, i puntali
abbacendati daretu à i vetri per lacà sguttà
una fetta di notte, a liccata di u focu : un
reame trà lume dolce è ombra cheta assestatu
cum'è un nidu.
S'hè ingutuppatu in una
coltra calda, i vetri sò cuperti di vapore.
U fretu s'hè messu in veru per issu Parigi,
a gola scura di a cità tussisce un ventu
stranu chì si ficca nù e minime inzecche
ch'ellu infatta.
A penna s'infrogna ind'è
l'inchjostru, u ventu fischja, acutu cum'è
una fiamma, a luce di a lampada matureghja
cù u neru cuncessu da i vetri finestrini, a
pagina bianca s'infiara d' aranci, d'oru
vechju, di vaghjimate perse. Nantu à e so
spalle a coltra s'ingrevisce è li rende u
calore di a so carne, guasi à mette li u
rossu in faccia. Lisandru si ne entre in sè,
è fora di a so manu, a so persona fisica hè
messa trà parentesi, priva d'essezza fonda.
A lampada ferma sola à
spulmunà si, à anscià candella à candella
l'oru calmu chì s'indinochja nantu à a
tavula, u focu si spenghje à pocu à pocu, u
restu di a camara hè ammantatu di neru.
Lisandru scrive.
Hè bughju, hè bughju pagnu,
face un fretu chì si secca. U fretu li hà
addurmentatu e membre, ma ella ùn dorme
micca. U sguardu esce da dui palpebri mezu
aperti, da dui boschi magri di cigli
biundicci. Lascià i so ochji, lascià fà i so
ochji ch'elli s'avvezzinu à l'oscurità di a
cella ghialata. S'era svenuta, s'arricorda
solu di l'ultime baterchjate ch'ella hà
ricevutu. Sarà per quessa ch'elle li sentenu
e so anche è e so bracce, ma sò dulori guasi
landani per via di u fretu, dulori chì si
sveglieranu cumplettamente dumane.
Ma Lisandru pesa l'ochji,
cappia a penna, a passata di sta mane l'hà
messu u pensere in veru. Un destinu li si
pesa nantu à e spalle cum'è issa coltra chì
l'avvuttula, una vita chì finiscerà forse cù
un tagliu seccu, u ragnu di capelli
spargugliatu ind'una sporta di miseria. Hà
accesu una candela, u lume di a lampada ùn
li basta più, si caccia l'ochji à nantu à a
pagina. A penna s'infrogna ind'è
l'inchjostru, Lisandru si ne entre in sè,
lascia da cantu u so corpu, u greve di e so
membre, ùn ci hè più nè chjassi nè ventu nè
cele ma un universu spentu, a liccata strana
è imbriacante di l'abbissu in tagliu di
sguardu.
Ghjuvanna stringhje e so
dinochje da riguarà appena di calore, da
chjamà l'inseme di u so corpu magru intornu
à ella, da sveglià issi pedi scalzi, da
prutege u so pettu. Bracce, gambe, pettu,
spinu, mani, collu, vita, richjappà tuttu
ciò chì face sè, amparà torna u so corpu per
salvà lu di stu fretu.
Una cuvertaccia daretu à sè,
chjappemu la. U ventu fischja, aletta
l’ecchi vani è prufondi di a cità, à dirotta
di collu si lampa nantu à i muri di a
prigione, spazza e fulene, u lozzu, scrizza
in l'arechje di e parete, disceta marosuli
nelli sottu à a panza di i ponti.
Ghjuvanna si ne stà à anima
scozzula è Lisandru vede cù i so ochji a
sulitudine fracica di a cella, u scumpientu
senza ricoveru pussibule.
Prigiunera, crechja, i
palpebri mezu sfalati, cum’è una casa chì si
sfonda, cum’è una mente chì affonda.
Lisandru feghja cù i so ochji di
disgraziata. Lisandru vede ellu à gallu e
figure ridoni d'una zitellina guasi felice,
guasi faciule è chì ùn cunniscia micca a
miseria, i ghjochi ingordi, u sole sopr'à e
custere d'una regione di u Meziornu È po i
parenti chì si ne collanu in Paiigi cù a
famigliotta, u principiu di i strapazzi, u
babbu chì si ne more di a tisi, a mamma chì
ùn ci la face à nutrisce i quattru figlioli,
chì manda i masci à qualchì ziu chì i piglia
perchè l'aiuteranu, ma per e duie zitelle hè
più difficiule, e piazze di serve chì
raportanu sò ricercate è qualchì lavoru quì
o culà ùn basta à purtà a manghjusca in
casa, tandu i penseri s'ammansanu, cun elli
è u travagliu cresce a fatica, è a mamma
invechja di più in più in furia, poche e
ghjente chì ci aiutanu, poche e mani chì si
porghjenu è porghjenu balsamu nantu à e
ferite aperte, li frighje a vita, li frighje
u pettu è e so figliole a vedenu chì si ne
more, cusì vechja di faccia, cusì stanca di
bracce, cusì umile sottu à a sciappa nera
chì li casca à dossu. Ghjuvanna face per u
megliu, cerca à impachjà a surella,
traminduie travaglianu sempre, s'affiaccanu
è, di quandu in quandu, arrubbanu un
qualcusella chì i tempi sò duri, ma
Ghjuvanna si face chjappà. Ladra ! Ladra !
Ghjuvanna, Ghjuvanna di e
strette, cù e so spalle rotte à forza di
piegà, à rombu di chere cù l'ochji
lacrimosi. Lisandru, Lisandru di e prose,
chì lascia a famiglia è u so lettu dolce di
signore per andà à frammette si in issi
carrughji sfurtunati.
A penna s'infrogna in lu
pozzu d'inchjostru, a notte viaghja cum'è
una ghjacara ceca, e zampe mucate da u fretu
di l'ora, e nare infilzate da u ventu chì
fischja, u pelu inziritu.
Lisandru si disceta. Hà a
faccia incalcata à u legnu di a tavula
Accantu à ellu e pagine annegrite da i so
penseri nuttambuli. Piove chì ne fala.
Lisandru s'hè rimpatrunitu di u so corpu, di
a so persona fisica, è si sente megliu
esciutu da isse bracce magre, issu corpu
mischinu d'eri sera, impastughjatu di fretu.
Ma l'estru cresce, cum'è una voglia di sole
à nantu à u tupezzu, avvinghje l'esse,
atteppa l'ora giovana di a matina è scrochja
un scaccanu lebbiu, zirlante cum'è una fiara
sfacciatella Nantu à a sponda di a finestra
piove u cele di Parigi.
- Ghjuvanna Cochin, avanzate
! »
Piove à sechje. Ghjuvanna hè
croscia intinta. Sta mane poca ghjente per
vede l'esecuzione di issa donna è di qualchì
tintacciu sbiguttitu. L'acqua li si fala in
l'ochji ingarmigliendu li u sguardu. Losciu
u sguardu, losce e bracce, freta
iss'acquaccia chì sculiscia longu à u collu
biancu, è u tonu chì cappia una scuccata
secca. Primu attu.
Avanzate, avanzate per pena.
Avvicinate vi da u mostru chì vi aspetta.
Fighjate lu, u figliolu stranu di u duttore
Guillotin. Date li a parulla. Vi cunterà
l'inticciu di e cannelle, l'ultima
chjachjarata viva d'un batticore greve,
affuriatu da a paura, a pauraccia, quella
chì sburla l'ochji davantu à a morte. Forse,
vi dicerà dinù l'odore di i capelli, u toccu
di a pelle fine di e donne, a pelle vechja,
a pelle ferma, u gustu di u sangue, u mughju
!
Hè falata, spietata. Un
mughju di femina o un mughju di bestia ?
Un trasaltu li strappa u core
à Lisandru, li strappa u filu, l'idee, a
manu nantu à u fogliu. Hà intesu u mughju.
Micca u stridu internu affiancatu à u so
racontu, innò, u mughju esciutu d'un pettu
caldu, insanguinatu di vita, ammazzatu di
morte.
Cum'è scimitu apre in furia a
finestra, spalanca i purtelli è stà à sente,
u pettu tufimatu da una matravirsata
fanatica di u so core.
Un mughju di bestia, un ughju
di donna, chì ci pudia fà un palmu di voce
croscia contru à afalata secca di a fiamma ?
Pare tuttu silenziu avà, fora
di a piuvita chì face una scorta à mille
passi. Ticchi ticchi toccu. Sentite la
avanzà, sentite la passà a damicella
singhjuzzente, cammini è tetti allusingati,
ella chì rutuleghja candelle ninne nantu
ogni schena, à ognunu ne manda, à tutti si
cuncede, è, à a mutesca sugella u grisgiu di
u cele è u grisgiu di a terra è u grisgiu di
a vita.
Dui culpetti à a porta, entre
a patrona di l'ottellu, è cun ella u tanfu
d'una cucina grassa chì hà impistatu i
curridò. Sarà venuta à chere u pigione. Si
ne stà appena in forse, vicinu à l'usciu
ind'è u mezulume stranu chì sparte a
stanzetta in dui, dissegnendu ci forme
inchiete è dulente.
- Aaaaaè, simu affullati quì
o Mr Damus ! sò brutti tempi ch’è no
campemu, vera, sò brutti tempi !
Lisandru li porghje i soldi
di u pigione. Ella, cuntendu li, hà issa
spressione ridicula di cuntintezza beata chì
l'infarineghja a faccia. Una faccia sozza cù
u pappatoghju curunatu di peli neri.
- Ancu di grazia ch'elli ci
sbarrazzanu di a robba di scartu chì corre
per issu Parigi t andate puru, u travagliu
ci hè s'elli a volenu stirpà in veru.
Infine, a si provanu quantunque. Tenì, voltu
appena da l'esecuzione di issa poca di bonu,
issa ladra di Ghjuvanna Cochin. A t'anu
spiccata in dui chì ci vulia à vede ! hè un
pezzu ch'elli a volenu piglià, tuttu u mondu
a cunnosce in cità. Avà po sì chì.
Ùn valia tante sorbe, una
futtimintrè chì pensava di pudè arrubbà e
ghjentc cusì, ma noi o Mr Damus, noi u
nostru pane u stantemu, a nostra vita a
straziemu chì mancu à dì la ...
È a patrona diciulava, a
piuvita cuntinuava u so viaghju verticale è
e so sguillate sunore in e grundere, è à a
patrona li sbarullavanu l'ochji, smanittava,
vituperava,u cele falava, grisgiu, cum'è un
tettu gonfiu di tristizia, è Lisandru hè
stantaratu, li bufuneghja in capu u sborru
di e parulle di a donna senza lacà ci mancu
stampa, piove l'ora piove per l'inzecca di a
finestra, e grundere trinnecanu, u nome
«Ghjuvanna Cochin » introna u capu di u
scrittore, è u mughju abbuccò torna,
rinvivitu, un mughju di donna o di bestia,
quellu chì avia trapanatu à tempu pagina è
cità. Scrivia ellu. È a corcia s'avvicinava
da a morte, è a si pigliava in collu, si
chjamava Ghjuvanna Cochin è issu nome
inventatu nantu à un fogliu, di colpu, s'era
insanguinatu.
Fughjita, baterchjate,
prigione, esecuzione. Avia campatu tuttu. U
caminu d'inchjostru s'era impetratu sottu à
i so pedi di donna. È puru u nome era u
listessu, è puru u visu impastatu di paura,
è puru e mani scarnite è afflitte, è puru u
ragnu di a capillera. In Lisandru hè tuttu
cunvugliu, tuttu desordine, i sentimi è e
maghjine s'inticcianu cun viulenza, e
parulle pichjanu, cavalcanu figure estrose
di pentimentu, di paura, di putenza arcana,
di cumu sarà, di sarà pussibule...
Lisandru hè entrutu in sè, hè
tuttu mattu in giru à ellu, hè fantasmaguria
pazza à brilla sciolta, un paesagiu frollu
chì à pocu à pocu disegna u visu di
Ghjuvanna. Da i so ochji escenu infrasate
longhe chì vanu à azzingà si nantu à pagine
lisce guaitate da qualchì candela paziente.
È po un ragnu, un ragnu tamantu à corpu di
villutu, un mostru, hè tessutu, tessutu di
capelli intrecciati cun cura, pianu pianu,
hè fattu di capelli morti ma hè vivu ellu,
avanza, avanza cù e so zampe longhe è sottu
à ellu sdrughje u visu di Ghjuvanna, chjode
l'ochji u visu di Ghjuvanna, l'infrasate
seccanu è a fantasmaguria legera si squassa,
cum'è nulu chì si strappa, u ragnu piglia u
spaziu sanu è tuttu s'oscurieghja di colpu.
Lisandru hà riguaratu i so
sensi. E so mani tremanu quand'ellu piglia e
pagine scritte nantu à a tavula di travagliu
E so mani tremanu quand'ellu strappa e
pagine scritte. Fà ne pezzi più chjuchi,
ch'ellu ùn si possi leghje mancu una
parulla. Issa pulvina di carta bisogna à
spazzà la. Innò, aspetta appena, brusgia la,
brusgia la chì cusì... Alè, à u focu tuttu !
Brusgiati corse, visu, piosse, mughju è i
centu penseri !
Andemu o Lisà, andemu à vede
l'incendiu, dumane a paura sarà una
mansatella di cennere, puderai smenticà. Una
mansatella grisgia spulata à u ventu di
l'albighjata.
A cità s'ingrevisce sottu à u
pesu di i nuli, l'acqua fata cum’è una
strega scioglie è lenta i so capelli grisgi,
e so chjome di eennere crosce. A pulvina di
scrittura lampata sottu à a finestra da una
manu azeza face una piccula custera di fanga
culor’ di tempurale.
Lisandru sbottuleghja a so
camisgia, si coglie à nantu à a finestra cù
u so libracciolu in iuanu. ghjeniba u capu è
lascia l'acqua passà li nantu à u tupezzu, è
si lascia incruscià da e lacrime celine, i
so capelli ciccichi, a so fronte
sulchighjata da centu guadelli, centu fiumi
in letti di grivigliule.
Fala fala, netta mi l'ochji,
piglia la issa pelle meia ch'o ti porgu,
inventa lu u to viaghju goccia à goccia
avviatu à fior'di le t'angogne, fà ti misgia
fà ti funa è incanta mi lu visu, e spalle, u
pettu, issu core nudu chì ti feghja sottu à
la so pelle, cum'è una vela, cumè una vela
quandi u sole l'empie, quandu u sole attempa
è sparghje a so sbucciata.
È tandu lu mo core batte i so
ragi spicci, u mo core sfiora e so spire
lene, è tù mi falghi à dossu, ti lagni, mi
dici a to sulitudine, l'ombra chì t'accampa
sempre, l'abrii miseri duv'è tù sculisci è
ella, ella Ghjuvanna sottu à a to carezza.
Basta ! Basta ! t'aghju
dettu, ùn la vogliu più sente, ùn la vogliu
più vede, mai più a scriveraghju mai ! ! !
Madama Damus l'anu fatta
entre in issu curridò, aspetta intimichita è
pesta di paura, una spezia di duttore li
sgrigna un surrisu di pietà è li porghje un
libracciolu intintu, e frase pè u più sò
sguassate ma a piuvita cascata ci à casu
pare d' avè ci scrittu un nome, un nome di
donna in lettere culor'di cennere è
d'inchjostru incrusciatu, l'anu cacciatu di
sottu à u pettu nudu di u so maritu.
À u terzu pianu di l'ottellu
bughju vicinu à a piazza dr Grève a finestra
sbatte sottu à u schjaffu di u ventu.
|