|
Sintimi à bon
pattu.
Traduzzione corsa da Ghjuvan' Maria COMITI
« O
madama, venite cù mè à u scagnu di a
direzzione ».
L’omu
li si hè affaccatu davanti à l’impruvisu è
avà a si guarda cù dui ochji d’acciaru chì
li mettenu u spaventu.
« Eiu ?
… Ma perchè ? … » è Arcanghjula, scuncertata,
rigira l’ochji à dritta è à manca da
cuntrullà s’è qualchissia, ind’u magazenu
maiò, dà capu à a scena ma nimu si
primureghja d’elli : a ghjente vuculeghja pè
i fatti soi, giranduleghja, guarda a
mercanzia sposta à bon pattu. Suppesanu e
sciarpe da prezià a legerezza, manieghjanu e
magliette da sente a qualità, dumandanu un
dopu barba, un dopu sciampu, un dopu tuttu;
qualchissia si ne và à a cascia per pagà è
porghje a carta di creditu à a cascera chì
si ne stà culà stumacata quant’è chì quella
mercanzia li fessi cullà u vomitu.
Ind’u frattempu, à Arcanghjula, un sudore
cutratu li fala da u collu è si perde ind’a
valle di i so petti.
« Venite
cù mè, per piacè, è senza fà cumplicazione »
dice avà l’omu ind’un sussuru vicinu à l’arechja
è a si piglia pè u bracciu cù diti di ferru
chì li s’inficcanu ind’a polpa tennera è
parenu uncini da quant’elli sò duri. Ingiru
i picculi lumi di a suffitta è i scrittoghji
luminosi parenu ch’elli si sò multiplicati è
spampilluleghjanu à intermittenza cum’è
quelli di i pumpieri, di l’ambulanza, di u
prontu succorsu. I banconi di cristallu, cù
tutta quell’esagerazione di mercanzia sposta,
sculiscianu è s’alluntananu in freccia cum’è
s’elli fussinu nantu à e rutelle è mille
mani i bughessinu contru à e tramizane.
E
donne, avà – mentre chì l’omu ubligheghja
Arcanghjula à viaghjà ver di u fondu senza
rende si contu chì l’anche li diventanu
tamante, pisie, da ùn pudè le più pisà :
ghjanbe di petra, ghjambe d’alifante – si sò
piantate di pruvà e cullane di punta à u
spechju, di sceglie scimità di balsami,
bagnischjumi è russetti è si sò vultati :
ancu l’omi, da l’altru parastaghju, nantu à
a punta di i so pedi si sò avvicinati è avà
si ne stanu tutti accolti in gruppu
silenziosu cù l’ochji fissi nant’à ella da
ùn perde si nunda di ciò chì accade.
« Venite,
o madama, da issa banda, passate” dice l’omu
cù un garbu chì mette a paura à dossu,
mentre ch’ellu apre una porta chjuca ch’ella
ùn ci hà mai fattu casu dipoi tant’anni
ch’elle vene à La Rinascente, è a boga
nentru. Passanu da una stanzetta chjuca à
una maiò duve ci hè un tavulinu biancu,
unepoche di carreghe, un’ordinatore accesu
ind’un scornu è una ghjuvanetta in scuzzale
biancu chì scrive è mancu li dà capu
quand’elli entrenu.
L’omu
face u giru di u scagnu, si mette à pusà è
si ferma cusì à guardà la. Ella ferma
arritta chì e so ghjambe sò diventate di
petra è perchè tuttu li s’alluntana è li s’avvicina
in modu spaventosu quant’è ch’ella fussi
nantu à un ottu maiò senza pudè falà : cusì
lampa sguardi d’acellu à tutti i lati di a
stanza ma senza vede nunda, for di quell’omu
à mezu chì a si guarda è ancu ella ùn pò fà
altru chè di guardà lu.
« Aprite
u saccu, per piacè ». A voce, cù u trostu
ch’ellu face l’ottu maiò, li ghjunghje da
una distanza infinita, è ribomba in capu à
Arcanghjula ch’ella ùn ci capisce guasgi
nunda. Sente, di sicuru, ch’ella dice aprite
u saccu, aprite u saccu, aprite u saccu. Ma
ancu à vulè la Arcanghjula ùn u pò apre : i
diti li si sò aggrunchjati propiu culà,
nantu à a sarratura, è ùn facenu più chè unu
cù u bottulu meccanicu è cù u so corpu in
scumbugliu duv’ella stringhje forte u so
saccu di vitella marrò. Dunque ùn si move è
lampa un sguardu fissu inde l’ochji di l’omu,
senza una parolla. A ghjuvanetta chì nanzu
scrivia avà s’hè piantata, s’hè vultata
nantu à a so carrighella è si fighjola cù
maraviglia l’omu è a donna in alternanza.
Dopu, quand’ellu li face mottu, s’arrizza è
dice : « Date lu à mè, o madama » è inde
listessu tempu face un gestu ed eccu ti chì
u morsu sudatu di i diti d’Arcanghjula s’allena
è u saccu si lascià piglià mansu mansu da a
ghjuvanetta billuchja, cù i capelli corti
corti cum’è una zitella. Arcanghjula cappia
un’ansciata tamanta, avà ch’ella hè
riesciuta à ubbidisce : hè stata brava, da
quì à pocu si ne và, esce da quella stanza
bianca cum’è un spidale è si ne volta trà i
lumi culuriti di i parastaghji. È dopu fora,
ind’u carrughju animatu è in casa soia,
fatta fine. Ma avà l’omu dice : « Pusate,
per piacè ». Ed ella, sempre cù u so sguardu
fissu, si posa in modu automaticu.
Ellu
hà apertu u saccu, hà guardatu nentru è ne
hà cacciatu, à mezu à l’altre cose, una
sciarpetta di falsa seta ma belluchja, di
culor rosula chjara cù e punte ricamate da e
lustrine. Un affarucciu elegante da mette pè
un’occasione chì puderia esse un
anniversariu, une festicciola. L’omu piglia
a sciarpetta da una parte quant’è ch’ella li
dessi u stumacheghju, a prisenta nantu à
tutta a so lunghezza è dice :
« È
quessa, o madama, l’avete pagata ? »
Arcanghjula vuleria dì di nò, ch’ella ùn l’hà
micca pagata, ch’ella ùn hà micca avutu u
tempu di pagà la, ch’ella a vuleria pagà,
ch’ella a pagherà di sicuru, ma ci hè quellu
scumbugliu maiò chì li ribomba in capu è chì
li s’intreccianu e parolle cù i penseri è –
pagata, micca pagata, pagata – ùn sà mancu
più ciò ch’elle significheghjanu.
« Iè
– ma ùn hè micca ella chì parla cù quella
voce zitellina, ùn pò esse a soia – sicura
ch’ella hè pagata, eiu pagu sempre tuttu.
Aghju sempre pagatu tuttu ».
« Ma
a fatura ùn l’avete micca de prisentà, ùn hè
cusì ? » dice à boccarisa quell’omu cù una
bocca chì pare un tagliu goffu goffu, une
ferita schivizzosa. Arcanghjula guarda cù l’ochji
fissi, ipnutizata, quellu tagliu chì tempi
fà era una buccuccia tenera di zitellu è avà
una sappara chì a si vole inghjotte.
« È
s’è vo ùn avete micca a fattura, chì hè a
prova chì l’articulu hè pagatu, vole dì, a
mo signora cara, chì vo ùn avete micca
pagatu è dunque vo site – scusate puru – una
latra. È a sapete ciò chì no femu di regula
in tal situazione? Vi mandemu subitu subitu
ind’è a pulizza chì saperà ella ciò chì ci
hè da fà ».
Arcanghjula vuleria parlà, spiegà tanti di
quell’affari chì pare ch’elli ùn anu nunda à
chì vede cù a sciarpetta ma chì anu di
sicuru qualcosa à chì vede. Ma cumu fà? Hà a
bocca asciutta, i labri incrispiti – è puru
n’avia messu in quantità russettu prima di
esce – è inchjacchendu si a lingua contru à
u palaticu seccu, sente ùn si sà perchè, un
gustu di terra.
Si
ferma cusì, stralunata, perchè sò parechje e
cose ch’elle vole dì è chì s’affollanu nantu
à a bocca si boganu da l’una à l’altra è
ella ùn ci ghjunghje à mette l’assestu è à
sapè ciò chì ci vole à dì nanzu è in chì
manera. Si stà zitta cunfusa à guardà in
pianu, è tandu l’omu s’arrizza è dice,
infuschitu : « Aspittate una stonda, rendu
contu à u direttore ». È sparisce cù a
sciarpetta rosula.
Diu
santu, ci hè ancu u direttore ! Ancu ellu hà
da dumandà appressu à a fattura ! Chì
vuleranu sapè, chì vuleranu fà ? Volenu
chjamà a pulizza ? Sò digià in traccia di
chjamà. Anu telefunatu. Da quì à pocu hà da
ghjunghje a pulizza, cù quelle vitture ùn ci
vole tantu. Latra, diceranu cusì. È tandu
chì si pò passà ? À issu puntu l’ipotesi
finiscenu ind’un caghju di paura. S’asciuva
cù a manu e spiscine di sudore ghjelatu chì
li falanu da a fronte. S’arrizza, si mette à
pusà torna, s’arrizza. Vuleria pienghje ma
ùn a ci face mancu quessa. È puru deve stà
calma, stracalma. Cusì puderà spiegà tuttu à
u direttore pianamente è bè, quand’elli a
chjameranu.
« Vidite,
o sgiò direttore, issa sciarpetta culor di
rosula cusì spampillulente eiu ùn a duvia
micca piglià. A vulete sapè perchè ? Perchè
ùn mi ghjova micca. È quandu qualcosa ùn
ghjova micca, a sanu tutti, ùn si compra
micca chì hè inutule. Invece chì eiu l’aghju
pigliata è avà vi spiegu perchè. Sicura chì
a sò, chì ci vulia à pagà la. Ma vidite –
innò, ascultate mi, ascultate mi per piacè –
s’o l’avissi pagata ùn seria statu listessu
affare. Perchè ? Avà a vi dicu, s’è vo avete
l’asgiu. Eiu, o sgiò direttore, ùn aghju
avutu vita faciule. Peghju : difficiule,
difficiulissima. Devite sapè, ùn vi vogliu
dà fastidiu cù tutti i dittagli, ma ciò chì
aghju pruvatu à custruisce in tutta a mo
vita hè sempre statu distruttu. Appena facia
qualcosa, patatrac, si sciappava. Nunda, a
vi dicu, nunda. Chì ci hà à chì vede tuttu
què ? Ci hà à chì vede di sicuru, s’è vo mi
lasciate parlà una stundetta : eccu,
guardate, figlia unica, ùn sapete cum’elli
mi tenianu i mei, quant’è una pupattulella
di purcellana ! Innò, ùn ridite micca, ùn
guardate mi cusì, a sò chì avà sò grossa è
goffa. Ma ind’i tempi, o sgiò direttore, eru
un fiore, cù una pella è cert’ochji è una
persona chì si giravanu tutti ! Innò, innò,
ùn scimiscu micca, a sò chì ùn avete tempu
da perde. Li vulia dì quantunque ch’elli
eranu parechji à fà mi a corte. Basta,
pigliu a decisione per unu di quelli è u mi
maritu. Nascenu dui zitelli, un masciu è
dopu una femina, u culmine di a felicità. Ma
– eccu ch’elli cumencianu i mo guaii – ùn li
ti casca à dossu, à u più maiò chì avia
cinque anni, un malannu chì u si porta in
trè mesi ? Unu straziu, o sgiò direttore chì
… Iè, iè, a facciu finita, compiu, vi
capiscu, di sicuru, scusate mi. Per compie,
dopu qualchì annu torna, casca chì u mo
maritu perde u capu pè una frustera, ùn mi
dà più una baiocca, sparisce u ghjornu è a
notte è fatta fine si ne và pè sempre. Ùn ne
aghju più sappiutu nunda. Dite chì ùn ci hà
nunda à chì vede cù a sciarpetta ? Aspittate
una stundetta, s’è vo avete a pacenza ci
ghjungu. Tandu, chì ci vulia à fà ? Mi trovu
un travagliu ind’a fabrica di pantaloni
vicinu à Catalnissetta è ci vò. A zitella a
lasciavu ind’è mamma tutta a santa ghjurnata
è a pigliavu a sera. Casca chì facciu a
cunniscenza d’un impiegatu chì mi paria
ch’ellu tenia ancu a zitella è cusì ci simu
messi à campà inseme. Ma ùn fù cusì bona l’idea :
pè tirà à l’accorta, colpi è calci tutti i
ghjorni. Ma chì ci pudia fà ? U duvia lascià
pè mette mi in bocca à tutti ? È cusì
suppurtava. Ùn site micca d’accunsentu, o
sgiò direttore ? A sò chì oghje e ghjente si
piglianu è si lascianu senza fà casu, ma
trent’anni fà, o sgiò direttore, è ind’una
cità cum’è Caltassinetta, sapete, e cose ùn
eranu po cusì faciule. Pè andà in furia,
mentre ch’o avia tutti issi guai in casa,
senza mai una parolla dolce, senza mai un
cumplimentu, chì ne sò eiu, una carezza, ùn
mi casca chì a fabrica chjode è chì ci
ghjettanu tutti fora ? Mumentu, mumentu, o
sgiò direttore, lasciate mi compie, oramai.
Dunque, senza travagliu, senza soldi è cù un
altru zitellu chì ghjunghjia. Basta, lasciu
da cantu tante altre cose chì ne avria da
cuntà sinu à dumane. Pè tirà à l’accorta, u
mo maritu – quessu chì ùn era u mo maritu,
via, u sigondu – si piglia una falatura
ind’u cerbellu è si ferma mezu paralizatu.
Ed eiu à serve lu quandu chì ellu m’inghjuliava
cù quella meza bocca ch’ellu pudia move è
quand’eiu m’avvicinava pè serve lu – ancu à
imbuccà lu ci vulia – s’ellu a ci facia, cù
u latu bonu, mi mettia ancu una sciappata.
Ghjunghje u mumentu ch’ellu chjode l’ochji,
ch’è Diu u si tenga in gloria : à mè ùn m’hà
fattu chè soffre è basta. Mi fermu sola.
Cumu dite? Ch’o avia dui figlioli ? Di
sicuru chì l’avia. Ma state à sente. Elli
crescenu bravi bravi, rispettosi. Ma a
zitella ùn s’innamora d’un frusteru emigratu
di Torino, ghjuntu quì pè e vacanze è u si
marita ? Si pò dì ch’o ùn a vecu chè una
volta à l’annu. U masciu si n’hè andatu in
Alemania è, quandu tuttu và bè, vene d’estate
à stà si un mese. Tutt’è dui anu casa chjuca,
figlioli chjuchi è à mè ùn mi volenu mancu
pè more. Mi mandanu qualcusella ogni mese è
tira avanti è tocca. Hè tutta a mo vita, o
sgiò direttore, calci è pugni à principiu è
sulitudine dopu. Sulitudine tremenda, o sgiò
direttore, tremenda. Ùn ci hà nunda à chì
vede tuttu què, dite voi, cù a sciarpetta ?
Ùn vidite micca a relazione ? Tandu state à
sente, mi face maraviglia chì una persona
inteligente cum’è voi, perdunate mi ma…
Quandu m’affaccu quì à a Rinascente lascendu
mi a mo casa chì u più di e volte mi pare
una prigiò, chì sò sempre sola è muta,
perchè chì cù quale aghju da parlà ? Quandu
m’affaccu quì, dicia ghjustu avà – è vengu
sempre – mi pare d’entre ind’un altru mondu :
mi pare, durante quell’ora chì mi passu quì,
d’esse cum’è tutti l’altri, cum’è e signore
elegante chì venenu à cumprà cose belle è pò
voltanu cuntente in casa induv’ella aspetta
a famiglia, cù u maritu è i figlioli. Vecu a
so casa illuminata, imagineghju un tavulinu
bellu prontu cù tutti elli ingiru. Avete
capitu avà, o sgiò direttore ? Quì eiu
giranduleghju trà i banconi cum’è tutti l’altri,
quelli più furtunati : guardu, toccu ancu
eiu e stofe umule, provu un russettu chì
cusì mi ferma nantu à a bocca, mi facciu
zirlà ancu eiu à penuccia di prufumu. Chì
dite ? Chì sò scimità, affari da zitelli ?
Sarà, sarà. Ma chì ci vulete fà ? Ùn mi
possu permette altri vezzi. Ma à mè mi basta
è ci n’hè d’avanzu. Innò, ùn aghju compiu,
ùn pisate vi micca, torna una stundetta di
generosità. Vi spiegu pè a sciarpetta è
perchè ùn l’aghju pagata. Vidite, o sgiò
direttore, à mè a sciarpetta ùn mi pudia
ghjuvà chì ùn ci hè mai pè invità mi in
nisun locu. Ùn aghju mai un’occasione
strasurdinaria. Propiu pè quessa l’aghju
pigliata. Raprisenta a brama di quelle cose
chì ùn aghju mai avutu è chì ùn averaghju
mai. Purtendu la in casa ind’è mè mi purtava
l’idea d’una festa spiciale, chì ne sò eiu,
un ricevimentu, una sirata chì l’averia
pussuta purtà, nantu à un vestitellu
elegante, azzingata cù una spiglietta. Cum’è
ind’una fola, o sgiò direttore, cum’è ind’un
sognu, vultendu in casa à pedi. È mi
dumandate perchè ùn l’aghju pagata ? O sgiò
direttore, ma chì sò isse dumande ? Innò,
micca pè i soldi : l’avete detta ancu voi
ch’ella hè sintetica è ch’ella costa pocu
pocu. Vulendu la, a pudia ancu pagà. Ma ùn
l’aghju micca pagata, caru direttore, perchè
vulia qualcosa senza pagà, qualcosa di
gratisi, quant’è ch’ellu fussi statu un
rigalu. Unu di issi rigali ch’ella ùn m’hà
fattu a vita. Cosa dite ? Chì vulia in issu
casu un rigalu da voi, voi chì ùn ci avete
nunda à chì vede ? Sarà. Si puderia ancu dì
cusì. Ma, ancu s’ella fussi cusì, chì ci
truveriate di male ? »
|