|
Lu ciaràulu
Stava ronna Jtina curcata a liettu, ri na
simana sana, e nun c’era statu viersu ri
farici passari ssa frivuzza chi ci avia
scavatu lu cuorpu sèngulu e asciuttu comu n’acciuca;
nuddhu putiri avianu avutu li tisani
priparati ri li manu sperti ri li monaci chi
stavanu nna lu cummientu fora ri lu paisi; a
nuddha cosa avia sirvutu lu chininu
pigghiatu pi cunsigghiu ri ditturi; e mancu
avianu avutu effettu ddhi bruori schifusi ri
la gna Tura, la majara ca s’avia sistimatu
nta la casa spirdata unni ri notti si
virìanu trasiri e nesciri li Beddhi Signuri.
Stava ronna Jtina curcata a liettu, senza
manciari e senza parrari, ferma comu si
aspittassi la santa morti o comu paralizzata
ri lu scantu; sulu l’occhi muvia, ri cca e
ri ddhà, girannu nni la stanza appriessu a
lu maritu o a la suoru o vardannu la cummari
primurusa ca ci svulazzava attuornu comu un
calabruni.
Stava ronna Jtina curcata a liettu, sutta na
muntagna ri cuperti supraccuperti linzulina
e mantillini; e supra un matarazzu unciatu
comu li palluni ri carta ca vulavanu nni la
festa ri la Matri Assunta.
La
frevi ci avia trasutu na matina ri marzu,
dopu na notti ri travagghi pi li sonni
scantusi chi l’avianu svigghiata tanti voti;
si truvau trasuta e sciuta ri sururi. No,
nun era rifriddata, nun avia ruluri o
frastuorni ma na lintizza ri nèriva ca nun
la facianu sùsiri pirchì ci trimavanu li
jammi e lu ciatu divintava pisanti ogni vota
ca tintava ri mèttiri lu pieri n-terra.
Avianu pinsatu ri farici fari li stissi
bisogni a liettu pi nun spustarla.
Lu
ditturi ogni jornu passava pi la visita e
nun sapia chi pinsari e chi diri tantu era
strana ssa malatia. Ci avia ratu lu chininu
sulu pi pricauzioni, pirchì nna l’ultimi
tiempi c’era statu, in paisi, quarchi casu
ri malaria, ma nun c’eranu sintumi precisi
ri na malatia canusciuta. Accussì lu tiempu
passava e ronna Jtina stava sempri a liettu,
comu na segghia stapi nta n’angulu ri stanza
o un quatru a lu muru.
Ogni
annu, versu la fini ri marzu, quannu lu
jornu s’alluncava e cuminciavanu li viagghi,
arrivava nta ssu paisi stisu a livanti supra
lu ciancu ri na muntagnola, pruvinienti ri
na citati luntana, vicinu a lu mari, n’uòmmunu
ri circa sissant’anni, jàutu ri statura e
tarchiatu ri cuorpu. Era ron Paulu, lu
ciaràulu, chiddhu chi sanava li firiti ccu
la sputazza e ciarmava li sirpenti ca a la
vuci sua stavanu mpalati comu canni e si
facianu pigghiari comu nenti. Avia nasciutu
la notti ri san Paulu e purtava sutta la
lingua stampata la tarantula.
Ron
Paulu era canusciutu e stimatu in tutti li
puosti ca visitava; ri marzu a sittèmmuru
girava campagni e paisi rintra lu cuorpu
nfucatu ri Sicilia; firmava lu so pieri fra
li tunnaruoti ri lu Capu Passiru e fra li
sciabbicuoti ri lu Strittu; si pirdia tra
mulini e massarii nta li salini ri Trapani;
ri tantu in tantu s’ambarcava pi la Sardegna,
l’autra ranni isula unni avia passatu ru’
anni ri surdatu e ci avia lassatu lu cori; e
na vota arrivò finu a la Cùrsica, la terra
ri Garibardi, la terra c’avia sempri pinzatu
essiri l’estremu cunfini ri lu munnu,
spirduta nta na negghia r’acqua o visibbili
appena nta lu trimulizzu ri lu suli. Quanti
palori strani avia sintutu, ora aruci comu
lu meli ri Sciurtinu, ora aspri comu li
limiuni appena coti! Ma suffirenza e duluri
sunu spirdi ca nfestanu ogni campu e lassanu
firiti e scantu unni passanu e nun c’è
lingua capaci ri carmarli e nun c’è manu
capaci ri firmarli. Pi chissu jia ron Paulu
ri paisi in paisi a purtari ddha miricina ca
l’apostulu ri Cristu ci avia ratu. E lu
mari, lu granni Miditirraniu ca spuntava ri
ogni violu e si viria ri ogni muntagna, era
lu so ultimu sguardu prima ca girava la mula
pi pigghiari nautru caminu.
Arrivau, comu si ricia, versu la fini ri
marzu cravaccannu na mula carricata ri rui
visazzi chini ri furmagghi e ri supprissati.
Arrivau, comu Gesù a Gerusalemmi nta la
ruminica ri li parmi, aspittatu ri tutti e
quannu cumparvi versu li primi casi ssa
fuddha ri fimmini, ri uòmmini e ri carusi ci
fici festa; ron Paulu, pinsavanu tutti,
putia sanari tanti firiti ri pirsuni e r’animali,
ma supratuttu putia far guariri ddha povira
fimmina ca ri chinnici jorna stava
assintumata nta lu liettu.
Nun
happi mancu lu tiempu ri ripusàrisi;
trascinannu la mula versu la casa ri ronna
Jtina, arcuni uòmmini ci cuntarunu tutta la
vicenna: comu na strana lintizza s’avia
mpusissatu ri tanti pirsuni in paisi e,
supratuttu, lu prijarunu, pi San Paulu so
prutitturi, ri fari quarchi cosa pi ddha
puvireddha ca stava scunciennu nsuppilu
nsuppilu.
Arrivarunu ravanti a la casa ri la malata;
c’eranu fimmini e picciriddi ca aspittavanu,
genti ca parrava e chi trasia e niscia ri la
casa; quarcunu stava appuiatu a lu muru
quasi aspittannu, ccu curiusa pacienza, lu
miraculu.
Scinniu ron Paulu ri lu mulu, ccu modu
lientu e pacatu, e comu un santuni vardò la
genti ca si agitava e parrava. Si fici
subbitu silenziu e quannu si sintiu
sulamenti lu scotiri ri li pampini ri lu
ranatu ca ccu li so ciuri russi rava grazia
all’uortu attaccatu a la casa, lu ciaràulu,
pigghiata ri la visazza na cannizzola ri
listincu, si dicisi a trasiri.
Nni
la càmmira unni stava la malata c’eranu
tanti pirsuni assittati attuornu a lu liettu
ranni; c’era picca luci e silenziu e li
facci ri ddhi pirsuni eranu tirati e smunti
comu di chi avia vigghiatu pi luoncu tiempu.
Ma ora paria ca na spiranza nova avissi
trasutu ccu ron Paulu, na vintata d’aria
frisca vinia a scacciari lu tanfu ri ddha
stanza.
Lu
ciaràulu fici signu a tutti, ccu lu vrazzu,
ri nèsciri ri la stanza; sulu a lu maritu ri
ronna Jtina fu pirmissu ri ristari. Quannu
tutti niscierru e fu chiusa la porta, ron
Paulu s’avvicinau a lu liettu, tuccau la
manu ri la malata, tastiau lu matarazzu e
puoi vardò l’occhi ri la fimmina, loncamenti;
girau attuornu a lu liettu pi tri voti
vardannu ora la malata e ora la stanza e
puoi si firmau. Pigghiau allura la
cannizzola c’avia pusatu supra lu cantaranu
e cuminciau a circari, nni la stanza, comu
fa lu circaturi r’acqua ccu la virga. Junta
a lu liettu la cannizzola trimò e ron Paulu,
finalmenti, rapiu la vucca e dissi:
-
Ronna Jtina, susìtivi ri stu liettu! e vui,
mastru Peppi, aiutati vostra muggheri a
ssittarisi nta la segghia. -
Mastru Peppi, cunfusu e maravigghiatu,
aiutau a ssa muggheri a susirisi ri lu
liettu, anzi si la carricau m-brazza tantu
era legghia e la pusau comu na pupa ri pezza
supra la segghia. Ron Paulu parrò pi la
secunna vota:
-
Ora, mastru Peppi, aiutatimi a jsari stu
matarazzu –
Pigghiarru li ru’ uommini ddhu matarazzu
chinu ri pagghia pusatu supra li tavuli ri
lu liettu ri fierru, lu jsarunu e lu misiru
n-terra. Supra li tavuli ri lignu,
atturcigghiatu comu na cuddhura ri pani, ri
culuri scuru tra marrò e virdastru, stava nu
sirpenti ri ranni diminzioni, fermu e
placidu, comu si durmissi.
Mastru Peppi rissautau e jttau na vuci ri
spavientu ma ron Paulu, ccu na taliata
tagghienti ci fici capiri c’avia stari fermu
e zittu. Puoi parrò ancora ccu vuci carma e
piana:
- È
sulu na culòriva, un sirpenti ca nun fa mali
a nissunu, anchi si è grossu e luoncu; ha
trasutu ri sta finestra e ha strisciatu finu
a sutta lu matarazzu, pi truvari un puostu
cauru e sicuru pi dormiri. Manna nfruenzi
maligni a vostra muggheri e la fa stari
n-litargu comu a jddu. –
Ron
Paulu allura si avvicinò a la culòriva, la
tuccò ccu la canna e ricitau st’orazioni:
- Pi
lu santu nomu ri l’apostulu,
svigghiati culòriva,
lu
mali ri sta stanza pigghiulu
e
portalu ccu tia;
chiama li mali spiriti
trasuti nni lu cuorpu ri ronna Jtina
e
chiddhi ca fora giranu vaneddhi e casi.
Chissu ti ordinu ri fari
in
nomu ri lu Patri, ri lu Figghiu e ri lu
Spiritu Santu. –
Lu
sirpenti si smuviu, prima appena appena e
puoi dicisu e sveltu, si srutulau e scinniu
ri lu liettu. Ron Paulu, ccu la canna tisa
nta la manu isata a mezz’aria, nisciu ri la
càmmira e ri la casa. La culòriva ci jia
appriessu comu na canuzza, ciarmata e stanca.
La genti ca vardava avia la facci pallida
comu si viri nta li notti ri luna china;
scantata, maravigghiata, curiusa la genti
caminava frasturnata appriessu a lu sirpenti
e a picca a picca si furmau na prucissioni
strana ri uommini, ri fimmini e carusi, ri
jatti e ri cani e cu lu sapi ri quant’autri
armali ca stavanu nni la terra. Ron Paulu
caminava ravanti a tutti, ccu la canna jsata
comu un maistru ri musica; pianu e sulenni
jttava lu passu, superba e nobili la testa
si susia finu a lu cielu; fora ri lu tiempu
e ri lu munnu jia ssa prucissioni
allampanata e silinziusa. Arrivati ca fuorru
fora ri lu paisi, nta na campagna unni c’era
sulu na ficara ancora giuvini e viva, ron
Paulu si firmau, si vutau versu la culòriva
e dissi:
- O
sirpenti senz’uossu e senza neriva
ju ti
cumannu, attuornu a sta ficara,
o
spiritu nfistatu ri culòriva
gira
lu corpu to, restaci a para. -
Lu
sirpenti s’atturcigghiau all’arvulu, ni
cummigghiau quasi tuttu lu truncu e quannu
animali e vigitali parviru na cosa sula
avvinni ca li fogghi ri la ficara
cuminciarunu a ngialliri e a rapparisi e a
cadiri n-terra e in puocu tiempu l’albiru
siccau comu si fussi statu pigghiatu ri
m-putenti vilienu.
Comu
fu e comu nun fu parsi ca nta lu paisi li
cosi canciarru; si nni jiu ddha sunnulenza e
ddha stanchizza ch’avia pigghiatu ranni e
nichi e ronna Jtina turnau comu prima, sana
e china ri vita. Quannu ron Paulu, dopu tri
jorna, pinsau ri jrisinni, vosi passari
prima ri ronna Jtina. La fimmina, ch’era
stata avvisata, lu aspittava ravanti la
porta ccu na cuddhura ri pani nturciniatu
comu a nu sirpenti, ccu la gghigghiulena
supra e pi occhi ru’ miennuli pizzuti. La
pruju a ron Paulu e ci rissi:
Chista è pi San Paulu. -
Lu
ciaraulu pigghiau la cuddhura, taliau la
fimmina c’avia stampata na risateddha
spiciusa nta la facci, pusau lu pani rintra
la visazza, accianau supra la mula e
ripigghiau lu so caminu. Ronna Jtina lu
accumpagnau ccu l’occhi finu a quannu nun
vutò la cantunera.
Corrado Di Pietro
Siracusa
|