|
Camerà Bombò
(Traduzzione corsa di Ghjuvanni Chiorboli)
Si stava sempre solu, chì cumpagni di ghjocu
ùn avia. Ellu ùn avia mai ghjucatu, da
sempre avia solu travagliatu. E' da
travagliadore era vestutu: una ghjacchitella
di villutu, pantaloni à usu cavalieru,
stifali alti un palmu è scarponi di coghju
di vacchetta. A lascita di u babbu era una
casata, quella di a mamma dui ochji verdi di
gattu. E' dinò duie bracce ch'ellu avia
vindutu à un padrone, u podestà, un umatale
cun duie spalle di boia, un capucciu
arrapatu à zeru chì curunava quella persona
for di misura, una bocca piena di denti
scarsi è negri, prupietariu di i chjosi chì
da Sos Paris ghjunghjianu fin'à u mare di a
Baronia, arricate in dota da a moglia, è
induve manenti fumuti quant'è padroni
curavanu bande di pecure è bandaglioni di
vacche è porchi.
Quand'ell'ùn andava à u stazzu cù a
ghjumenta spana pè ghjunghje in paese u
latte di a munghjitura, u pasturellu
girandulave per isse gargotte, si mettia di
punta à i tavulini di ghucadori di carte,
stava à sente i tenores, ma cun l'arechje
stinzate pè sente l'ordini di u padrone chì
si pudianu sente da un capu à l'altru di u
paese. Ma u più di u tempu u passava à cantu
à u padrone, chì a ghjurnata sana si stava à
cavallu à una carrea, cù u giurnale apertu
ch'ellu lighjia à stonde perse. Quand'ell'ùn
lighjia si pisava da a carrea, si minava à
forza nant'à i stifaloni negri è mettia à
attaccà lite à quelli chì li passavanu à
tiru, i servi stircaghji ch'ellu trattava da
scrucconi, i pighjunanti di i chjosi, i
tanti chì li duvianu soldi. Certe volte,
cusì per ride, azzizzava u cane mastinu,
sempre di guardia sott'à a carrea, à dossu à
Pipinu u scemu quand'ellu passava scalzu à
vicinu ridendu è sputendu. Un ghjornu l'avia
mandatu à u paese à cantu pè fà li leghe l'ora
di l'arillogiu di u campanile di quallà,
perch'ellu pudì si arregulà u soiu di
stacchinu. Pipinu era vultatu cù i pedi
impiagati è li avia dettu l'ora di l'arillogiu
di quellu paese, luntanu duie ore di strada.
"O Pipì" li avia dettu u padrone guardendu u
soiu, "quill'arillogiu ùn và micca, marca
duie ore di ritardu". E' tandu tutti à
scaccanà cù u padrone.
U picculu servu pastore stava à sente è
guardava in silenziu, prontu à corre à
cumprà un sigaru pè u padrone, à piglià u
giurnale in Piatza 'e Leones à u pustale di
nov'ore, à porghje li un bichjeru d'acqua
fresca ricacciatu da e sechje gucciulante
ch'elle ghjunghjianu e donne da a funtana.
Solu ellu solu ùn s'alluntanava da a carrea
quand'ellu venia l'amicu di u pudestà, u
capitanu alemanu. U capitanu passava ogni
matina quand'ellu scuccava meziornu cù una
vittura negra spampillante è, ghjuntu à paru
à a carrea, minava un culpettu di staffile
nant'à a spalla di u sciuffore chì piantava
à u lampu.
Saltava, facia u salutu militare, cu a so
mana inguantata tuccava quella ch'ellu li
dava u podestà chì, avendu lu vistu da
luntanu, l'aspettava arrittu, cù a beretta
in manu è c'un fischju avia fattu vultà u
cane; trumindui si mettianu à pusà in giru à
u tavulinu à l'osteria in faccia, appruntatu
da a moglia di u padrone. Biianu u vinu, ma
più chè chjachjarà, si minavanu à ternu
seccu n'ant'à e spalle, ridianu è guardavanu
e ghjente chì passavanu.Una volta eranu
andati inseme à caccighjà nant'à i terreni
di u podestà è eranu vultati cù un cinghjale
tamant'è un porcu mansu. A' spessu u podestà
invitava u capitanu à cena in casa soia, ma
quellu avia sempre ricusatu.
Falava in terra ancu u sciuffore, dopu
cansata a vittura pè lascià piazza à i carri
chì facianu u pass'è veni nant'à u stradone.
"Salute o Camarà" li dicia u pasturellu è
appellamanu u purtava à a carrea libara di u
podestà. Cacciava à l'altri zitelletti chì
davanu fastidiu à u sciuffore alemanu cu a
cantalena "Camarà Bombò". Stavanu cusì,
guardendu si in l'ochji, induv'elli
riescianu forse à leghje ciò ch'ell'ùn si
pudianu dì à parolle; tandu Camarà passava
so mana levia trà i capelli à setula di u so
amicu, o u facia pusà à u cumandu di a
vittura. E' quandu u capitanu s'arrizzava da
u tavulinu di l'osteria è facia u salutu
militare à u podestà prima d'andà si ne,
Camerà turnava à passà li a mana ind'i
capelli, li dava i bombò è ripartia pianu
pianu cum'ellu era ghjuntu. Camarà era u
cumpagnu ch'ellu avia sempre abbramatu; é
quant'ellu li saria piaciutu chì iss'omu
bravu è affettuosu fussi statu u so babbu.
A' quelli tempi c'era a guerra. Durente
quell'estate di u quarantrè, à manu à manu,
dui aviò, unu appress'à l'altru, avianu
mandatu in pezzi cù u rughju di i mutori è u
quellu di e mitragliate u cristallu di u
celu dopumeziurnale. U primu era cascatu à
mez'à i querci di Dogolai; u segondu l'avia
fattu trè giri intornu è pò era smarritu
daret'à a serra azura di i monti di Lugula.
Ci era corsu tuttu u paese è e donne avianu
cacciatu da l'aviò u paracadute di l'aviatore
mortu pè fanne camisge è calzunetti. I
suldati alemani eranu ghjunti dopu è avianu
purtatu u mortu ind'u baraccone longu di
legnu ch'elli avianu custruitu à cant'à a
scola. Brave ghjente, l'alemani, è capace.
Un' mulestanu mai à nimu, masimu e donne (micca
cum'è i Taliani circandaghji di a Cremona,
sempre in giru à visticà donne, o à
scruccunà ind'e vigne è l'orti); mai s'era
vistu un alemanu piglià ind'un campu una
mora (chì ghjè di tutti) o un ficandianu
mezu infracichitu. Ma da poi quellu ghjornu
u so duttore avia chjosu l'ambulatoriu, ùn
dava più medicine à i malati, ùn cacciava
più i denti merzi; i suldati chì prima
facianu un surrisu à i zitelli chì i
tiravanu per a cappotta, avà mancu più si
vultavanu à e so chjame di "O Camarà Bombò";
ùn barattavanu più tavaccu cun frutta è
casgiu.
A' principiu di settembre l'alemani avianu
lampatu u so baraccone è avianu brusgiatu e
tavule di legnu. A ghjente avia capitu chì
certi pensiunanti eranu per parte, puru sì
unipochi ùn avianu mai capitu perchè
ch'ell'eranu ghjunti. I suldati avianu
carcatu i camiò di i so cunvogli, s'eranu
incalfatu l'elmu cum'ellu ci vole, è avianu
pigliatu à cullà ver di l'altupianu. Alti è
cuperti cù l'incirate verde i camiò eranu
arripiccati cun fracassu per a cullata di
Molinu, avianu giratu intorn'à u
mezuchjerchju di Piatza nova è s'eranu
imbuccati ind'u stradone versu Terranoa.
Daret'à ogni camiò c'era un suldatu accupatu
à press'à una mitragliosa. Da e stradelle
ricciate è da e corte eranu scatuliti à vede,
dumandà, risponde. U podestà è u servu
pasturellu appinzavanu l'ochji ver di quella
prucessiò muturizata, circhendu a vittura
negra di i dui amichi chì si n'andavanu,
omancu per un salutu, postu chì di a
partenza ùn eranu stati avisati. L'avianu
vista à mez'à a fila è, quand'ell'era
passata à cant'à elli, era piantata, cum'è
sempre. Eranu falati in terra Camarà,
ch'avia messu a mana nant'à a spalla di u
zitellu, cume à prutege lu, è u capitanu,
chì sta volta ùn avia fattu u salutu
militare: in manu stringhjia una pistola
puntata ver di u podestà. U capitanu avia
lintatu un mughju è Camerà era corsu subitu
in vittura, à u postu di cumandu. In u
frattempu, quattru suldati avianu agguantatu
u podestà, in ghjleccu è camisgia bianca, è
l'avianu carcatu di forza nant'à l'ultimu
camiò di a fila. Propiu tandu era affaccata
a moglie c'una salciccia è una forma di
casgiu in manu. S'era firmata cusì una
stonda, cum'una stantara, trichendu à crede
ciò ch'elli vidianu i so ochji spalancati;
quand'ella avia capitu ch'elli si pigliavanu
u maritu (per guarantì si a sicurezza in lu
francà quellu territoriu oramai fattu nemicu),
avia cappiatu in terra salciccia è casgiu è
avia pigliatu à corre appressu à i camiò. U
maritu rispundia à e stride di a moglia cun
mughji vani. Tandu i suldati, dopu piattatu
e mitragliose, fin'à l'ultima casa di u
paese avianu messu à cantà una canzona
ch'elli cunniscianu tutti, è cantavanu di
quandu in quandu, Lilì Marlen; cù a pistola
appughjata à un fiancu, paria ch'ellu
cantessi ancu u podestà; à e ghjente chì
stavanu à bor di stradone, l'alemani lampanu
tavaccu, bombò à i zitellucci chì li venianu
à pressu riduloni. A chì avia vistu e
mitragliose ùn s'era mossu, è à chì a ci
avia fatta à ricuarà lu, l'era bastatu u
tavaccu. "A' bon viaghju" è "Fate u viaghju
di u corbu" salatuvanu quelli chì firmavanu.
Ma l'omi di u podestà, aspettavanu u mumentu
bonu pè u cuntrastu. Dopu insellatu i
cavalli, cù i so fucili à collu (c'era ancu
u pasturellu, in groppa à u cavallu di u
servu pastore più anzianu), avianu inficcatu
i sproni in fiancu à i cavalli è, pigliatu
pè l'accurtatoghju di u Cutinagliu, s'eranu
impustati daret'à una muraglietta à bor di u
stradone di Sos Paris. Un' avianu aspettatu
tantu. Passati i primi camiò avianu apertu u
focu. L'alemani rispundianu cun reffiche di
mitragliosa; ma sparavanu à cechesca, ùn la
ci facianu à inquadrà a zibula. Avianu avutu
i morti.
A' mez'à u cumbugliu, u podestà, mortu per
mortu, era saltatu da u camiò è s'era messu
à corre arent'à u stradone, cù e palle chì
li fiscavanu à l'arechje, è s'era lampatu
ind'un ghjargalu. Ancu u pasturellu,
sculinnata a vittura di Camarà è saltatu da
daret'à u muru induv'ellu si piattava,
curria nant'à u stradone.
-Camarà! Camarà!- stridava à a vittura negra.
A palla chì l'avia tombu l'avia culpitu cun
quellu stridu in bocca. Camarà s'era
piantatu è s'era addinuchjutu sopra u
zitellu, accarizzendu li i capelli à setula,
circhendu in quell'ochji verdi di gattu
torna un ansciu di vita. L'avia pigliatu in
collu è s'era avviatu pianu pianu ver di u
paese. "Schleiße!' avia rispostu, girendu à
pena a faccia, à l'ordini di u capitanu chì
li mughjavu di vultà in daretu; forse mancu
ellu avia intesu a pistulittata chì u
padrone l'avia sparatu daret'à e spalle. A
ruchjata di i camiò ripigliava pianu à
viaghjà. Stanciatu u fracassu di i botti, i
servi avianu ricuaratu u padrone quaghjò
ind'u ghjargalu è ricuaratu i fiori gialli
di a ferla chì ci avianu guarnitu e briglie
di cavalli è s'eranu avviati ver di u paese.
Ghjà da e prime case avianu messu à sparà
per aria: paria ch'elli vultessinu da a
festa di l'Annossata.
U ghjornu dopu avianu sepellitu u pasturellu
è u suldatu alemanu, in duie fosse vicine.
Nant'à a croce di l'alemanu avianu scrittu
Camarà Bombò.
|