|
A Cerchita
(Traduzzione corsa di Ghjuvanni Chiorboli)
Saria bè à infattà solu ciò chì di più s'assumiglia
à a verità, capace d'aiutà ci in u mumentu
di u bisognu, di guidà ci per istrada senza
obligà ci à scorre una cunniscenza temeraria.
A cerchita era principiata quandu Saderi
avia sculinnatu l'acellu. Spampillulava
tramezu à e chjome di una leccia. U
luccichime d'una piuma l'avia surpresu, u
cacciatore era firmatu abbaghjulatu, cun l'ochji
trimulenti è incapace à reghje l'abbacciachime.
Un' era un acellu qualunque, paria piuttostu
fà parte di qualchì spezia scunnisciuta,
fors'ancu un esemplare unicu. E' dopu ùn s'era
pussutu spiigà iss'idea.
Perchè unicu? A singularità stessa u facia
turnà cunnisciutu è, dunque, impuntava à
sbulicà u locu. Quella mane, mentre ch'ellu
camminava in campu libaru sott'à un celu di
zingu chì paria inamidatu è fermu cum'è a
fine d'u mondu, più chè pernice è guaglie
Saderi circava un'ombra di sè, à l'agrottu
di i chirchenni, di i fischji di u ventu, di
ogni altru trizinime: un ghjornu nigatu.
E' avà quellu chjurlu cù u so chjerri
chjerri cuntinuu facia pensà à u
strunchizzime di un carru. Pisatu u fucile,
saderi avia pigliatu a mira. Era cacciatore
spertu, di l'acelli cunniscia tutte e spezie,
ma quellu di pocu intravistu biccazza ùn
paria. Avia pensatu, vai à sapè perchè, à a
sterna o ancu à u margone. L'avia tenutu
sottu mira di più chì ogni altru acellu, ma
quand'ellu avia strintu u chjodu u fucile s'era
incruccatu.
"Alò?"
L'arma difetti ùn avia. Rimpiazzò u
cartucciu, sempre cun quellu ziri ziri
scherzosu in l'arechje. Un antra volta turnò
à piglià lu di mira è strinse u chjodu.
Incruccatu un'altra volta. Saderi cappiò u
fucile.
"È chì diavule!"
"Chjerri, chjerri", stava l'acellu, ardente
cum'un focu, trà e fronde.
"Quale sì? Mi porti avisu?"
Cù u core agrunchjatu si fighjò intornu, ma
ùn c'era altru nimu, solu ellu è u chjurlu
chì cuntinuava à stridà: ziri è chjerri.
Parianu lagni. O era una chjama in aiutu?
Facia nasce a cumpassione solu à sente lu.
"Chì cerchi o anima di u Purgatoriu?"
"Ziri ziri, chjerri chjerri..." frasturnava
cù u so chirchennu.
"A ti facciu pagà dumane" avia mughjatu
Saderi, abughjatu.
Micca pè via di a nebbia nant'à l'ochji:
mentre ch'ellu u tenia sottu mira era statu
stupitu di vede lu cusì diversu, è avà sapia
ch'ellu era scunnisciutu. Pruvava un certu
sullevu pensendu chì ci vulia à esse astutu
per inguccià lu. L'acellu, appullatu nant'à
un gambone, paria ch'ellu u chjamessi. E' po'
avia pigliatu u volu.
Chì ghjera. C'era statu per daveru?
Affaccò torna nant'à un antru gambone: "Chjerri
chjerri...", l'avia intesu chjamà. Era un
stridà cusì largu ch'ellu intrunava l'arechje
cum'è u ribombu di un terramotu; un chjoccu
di campane chì ghjunghjissi da ogni parte;
un purtellu sbattutu à forza drent'à u
cerbellu di Saderi.
Avà i soni, pieni cum'è sumente d'amandule,
accumpagnavanu maghjine di una cità, bianca
è quasi luminosa. U scampanà furmava un
cuncertu pulifonicu tamantu, sunavanu inseme
tutte e campane di u mondu.
"Ma chì locu hè quessu" si stupia Saderi.
Induv'ellu c'era u boscu di lecce vidia
casamenti di petra è di marmaru, palazzi cun
facciate à spechju, chjese barocche, muschee
arabe, altari pagani. In quella furesta di
cità Saderi scurria l'ecellu. Era un
stradone senza fine chì ci s'affaccavanu i
casali, paria una grande sfilata è ellu
passava in rivista quella spezia di mostra
d'architetture: da i primi agrotti in e
sapare à e case di e janas, da e case di
terra à i tempii di marmaru, à i palazzi di
cimentu armatu, fin'à a torra di Babel.
Tuttu era spostu in issa cità, somma di ogni
cità cunnisciuta. In fondu, l'orizonte era
un mare azuru fermu da sempre è pè u sempre.
In altu, simule à una cumeta, a coda
luminosa di l'acellu, d'avoriu in a luce,
paria indittà a strada.
Cume s'ellu fussi ellu stessu l'acellu,
Saderi arruchjò pè a cità à volu. Affaccava
è smarria ind'e loghje, s'arripusava sott'à
i sulaghji, avia betu à e centu funtane è
fattu sunà e campane di mille campanili, si
perdia in sè stessu cum'è ind'un nulu. E',
scunviatu in quelle currente persunale di
vita, li venia di rinunzià à a cerchita.
Avia intesu cuntà di "is arràbius", Saderi.
Dice chì i puteri maligni escenu, certi
ghjorni, à scumbuglià a caccia fin'à piglià
si l'acelli è l'animali salvatichi per
arricà fiatu novu à u corpu è arditezza à u
spiritu, per a perdizione di l'anima di u
cacciatore. Tandu ci tocca à ùn spaventà si
è à caccià issi diavuli, cù e bone o e
gattive. A Saderi li ghjuvava una medicina
adatta, ma eranu pochi à cunnosce la.
"Chjerri chjerri", stridava l'acellu. Da
quill'altru latu, in fondu, l'ora tardia s'infiarava
d'oru è turnava purpurina.
"Ma guarda chì bell'affare m'hè accadutu!"
pensava Saderi. "Un' fà, vè, ùn fà!" Ripetia
a pricantula d'usu, mentre chì a zerga l'infasgianava
u visu:
"Fora da quì,
volta à u sprufondu,
ciò ch'è t'ai vistu oghje,
ùn lu veca più u mondu."
È dicendu e requie, u so cumandu indittava a
terra c'un ditu pinziu cum'è un chjodu di a
croce di Cristu, paria ch'ellu u vulissi
inficcà fin'à e radiche di l'infernu. A so
faccia avia pigliatu a forma di una lama di
cultellu, tutta attenta è decisa pè rinfurzà
e parolle è taglià u cappiu chì tenia ligatu
"is arràbius" cun l'acellu.
"Ghjornu senza santu, quant'à mè!"
A' a mutesca, cù a canna di u fucile avia
tracciatu un chjerchju in terra è ci avia
sputatu indrentu.
"Stu chjerchju hè nidu è prighjò
ùn lu francà pè nisuna raghjò
ch'ellu ti sia premiu è cundanna
in terra è in vita eterna"
In drent'à u chjerchju si sentia sicuru, ùn
s'era accortu di a sulitudine chì u
inturniava. U boscu paria biotu, trà e
piante u silenziu s'allungava cum'è un serpu,
era turnatu insuppurtevule da tantu ch'ellu
era sulenne. Saderi tenia sempre d'ochju l'acellu,
cù l'arechje tese appress'à ogni chinchennu
è frusciulu, ogni gridu è singhjozzu. Cusì
ùn s'accorse di l'affaccà di a sera chì,
dopu avè tricatu quì è culà, si rindia di
colpu à l'attrachju; l'ingutuppava e gambe è
u si tenia ligatu in quellu locu. U
frischettu di a sera dava un savore di sale
à l'aria russiccia, è facia fiscà e fronde
di e piope.
A' mez'à a frasca umbrosa si perdia l'acellu,
turnava ad affaccà cù u so lagnu chjerri
chjerri chjerri, si lampava sempre di più in
fondu à u boscu è da quallà turnava a macinà
ziri ziri, chjerri chjerri, ziri chjerri. U
sguardu di Saderi l'era appressu cum'è
incantatu, circhendu a croce d'alaternu
induve, appullendu si, u chjurlu era firmatu
annuchjatu, turnendu immurtale. In issu
statu un acellu pò esse culpitu è chjappu, è
ancu arrustitu à focu vivu. Ma quale averà a
certezza ch'ellu sia mortu. E malizie di "is
arràbius" li ridanu forza, u riportanu in
vita, è u pesanu in volu.
Saderi, omu di dulore, circava d'assestà si
l'idee, di rammintà si qualchì medicina
cunnisciuta. Ma avia pocu à smatriculà si a
memoria, ùn li venia in core nisuna fattura.
"Aghju persu a memoria."
A manera di piucà di l'acellu li facia vene
tremi acuti ind'u spinu.
"Ghjè à mè ch'ellu chjama."
Saderi cunniscia a gattiva nomina di a croce
d'alaternu, ma u rimediu ùn lu cunniscia. N'avia
intesu cuntà e malfatte nant'à u cinghjale,
a lofia, è a mufra.
"E' cun l'acelli? Ci vuleria à sapè chì
spezia d'acellu hè questu! Ma ùn si lascia
avvicinà."
Cuntinuò à circà lu più luntanu, cappiendu u
chjassu è ficchendu si in fondu, induve u
boscu era più zeppu. A' nasu in sù pigliava
u ventu, li paria chì l'acellu sentissi di
ghjelsuminu.
"Sò quì davant'à tè" l'aiutava u chjurlu,
quand'ella si perdia a vistica. Era maturu
l'attrachju è l'ombre di u boscu s'eranu
cunfuse cù i culori di a notte.
"Induve sì? Mi sò persu!"
In altu, appullatu nant'à un gambone, l'acellu
luccicava cum'è una stella. In quella
spampillera Saderi avia vistu a so ombra
incirlita senza ricunnosce la: "ùn sò eu,
quessu; induve seraghju?"
"Ai pigliatu à cullà. Eu sò quì in bassu!"
U stridu s'era intrappulatu trà e fronde
bughje è li rimandava un sgarguliulime
funestu. A notte era turnata negra pece chì
ùn si vidia mancu e mane davant'à l'ochji; è
mancu sapia s'ellu s'era sempre sanu.
Ziri ziri rachjava l'acellu.
A note raschjava nant'à e fronde aspre di a
leccia. Ogni tantu Saderi sentia avvicinà un
frullu d'ale, pisiu, calmu. Un' vulia mette
in parangonu a soia a sulitudine cun quella
di l'acellu; tandu per tutta a notte, tenutu
svegliu da a bundenza di segni, avia pugnatu
à ùn fighjà lu è à un sente lu. Puru quandu
quellu mughjava forte, chjerri chjerri chì
paria un porcu quand'elli u portanu à pulsà.
L'era scappata a risa quand'ellu avia intesu
cuntà a storia di quella lofia strigata da "is
arràbius". L'avianu sculinnata più di cinque
cacciatori, ma li s'era incruccatu u fucile
à tutti.
A lofia avia francatu fiera fiera tutte e
poste, pigliendu à tutti à a risa; nimu l'avia
pussuta culpì.
"Erate tutti imbriachi quant'à mè!", l'avianu
macagnati in paese.
Ci era natu un cuntrastu furiosu: cultellate
è sangue di cristiani; sangue di a lofia
mancu una candella. Cusì era fattu Araxixi.
Què ùn sò burle: era natu è allevatu in issu
mondu, è à issu mondu li ci vulia à purtà
rispettu. Li firmava u talentu di pudè lu
capisce.
Avà l'affare tuccava à ellu. Ci duvia esse u
mezu di francà si da "is arràbius". Lascià
corre a caccia. Un' l'era nancu ghjuntu in
core chì u chjurlu avia fattu chjerri.
"Mi leghje in core. E' chì hè?"
Avia pensatu chì a medicina avia da esse a
listessa chè a fattura. Una croce d'alaternu?
"Propiu cusì. Croce caccia croce. Bastava à
fà una croce d'alaternu è lampà la à doss'à
l'acellu.
Era cusì lente l'alba chì s'ingunfiavanu i
penseri è l'idee di a notte, ind'u mentre
chì s'alluntanava a pece è un luciore molle
è spungosu cum'è l'agnelli à u stazzu s'allargava
in fond'à u mondu. Li paria chì issu lume ùn
ghjunghjissi fin'à custì, induv'ellu
aspettava chì qualcosa muvissi l'aria è li
rendissi un fundamentu di vita.
A caccia chì l'avia purtatu fin'à culà ùn l'avia
distrattu, l'era crisciutu l'annoiu, cum'è
un'aria pisia chì tuccava quasi terra.
Bastava ch'ellu allunghessi u bracciu pè
tuccà la ancu ellu.
Un' avia circatu à truvà si una ragiò di
issu fattu; da a vita avia amparatu chì
raramente e ragiò riescenu à spiigà un
affare, u più spessu u facenu bughjunosu è
impenetrevule. Avia a freba è tardellava, si
facia sempre di più sensibule. L'anima
insunnulita è pensosa. In a vita avia sempre
fattu casu, s'era francatu da i tramuti
essenziali, adattendu si solu à i picculi
cambiamenti chì in sustanza ùn lu cambiavanu.
Avà chì ghjera?
"Hè ora di vultà si ne in casa".
Prontu à move, l'avia impuntatu à rinunzià à
a partenza un chjerri più forte. Tandu avia
intesu a freba cresce li dentru cum'è a
ricullata di a marea.
"Ci sì ancu tù, hè vera."
Saderi s'era guardatu in giru, circhendu un
machjone d'alaternu. Ma ùn c'era più u boscu
induv'ellu era arruchjatu a sera nanzu à
pressu à l'acellu. Un' c'era l'arburu
induv'ellu s'era appullatu u chjurlu, sempre
spampillulente per a nuttata sana.
L'acellu ùn c'era. Altru ùn vidia chè una
campagna tamanta. E' s'era intesu persu in
quellu disertu, in quella terra chì si
sparghjia, un locu chì più maiò un' lu si
sapia figurà: ùn li riescia à scopre ne e
cunfine. Tandu s'era accortu chì a cerchita
avia da cuntinuà fin'à quandu li saria
tuccatu à scorre l'acellu. Prima di tandu ùn
s'era accortu chì l'acellu scunnisciutu chì
l'avia fattu girà u mondu sanu era a mansa
di tutti l'altri acelli nant'à sta terra,
una spezia di d'appiccera di membre spaperse
à l'attu di a creazione.
"E' s'ellu fussi un anghjulu?" avia pensatu.
Altru ùn vidia chì pudissi esse quell'acellu
di e maraviglie chì avà, fermu è cum'è
imbalsamatu per aria, lampava una sfida à a
cunniscenza. O era ellu, u cacciatore,
scutinatu da l'acellu? Li paria d'esse
un'ogettu cannuchjulatu, cum'è sott'à u
microscopiu, è s'era vergugnatu d'esse nudu
è disarmatu di pettu à u sguardu chì u
trapanava: di l'intimu è di a figura sterna
di a persona ne facia una maghjina sola. L'acellu
s'era ficcatu in l'anima di u cacciatore è
custì scurria pè l'andati ascosi. Si sentia
un pesu indrentu.
"Deve esse Diu" avia pensatu Saderi. Un'
avia mai fattu tantu casu à a prisenza o à
l'assenza di Diu in a so esistenza.
S'arrese.
Li venia à palesu u so destinu: quellu pesu
era segnu chì, avà ch'ellu avia amparatu à
vive, li tuccava à more.
|