|
Daniella Casanova
Una donna corsa

Vede u scrittu
francese
L'ultima donna
corsa qui dédé prova di gran couraggiu ghjè
Daniella Casanova. U racontu di stà grande
Patriotta ghjè dettu da Christian Bernadac
autore di l’inchieste storiche sopra’a i
campi di a morte durante l’ultima guerra.
A
testimunianza precisa di a vita di Daniella
Casanova ci lè data dà una donna riscapata
dà issi campi di a morte, chiamata : Manca
Svalbova (testimuniaza puplicata a Praga in
lu 1946)
Tutte quelle
donne cherenu sullagiu chiamanu, stritanu,
s’addirizzanu à Daniella. Un vedenu chà ella
tantu chi a so persunalità pare forte à
quelle chì l’inturniedianu in quelli tempi
s’epuca torbira, quandu a fame è u freddu
rendianu e persone à u stadu di u bestiame.
Ghjè accadutu certe scene degne di u
canibalisimu. Iè, à u puntu di morde dentru
i fianchi di gljente morte. Ghjè un veru
infernu abbintu dì puzza è di carne fragica.
Cusì sì passava a vita carcerale di a nostra
compatriotta. Fubbe à mezzu à stè cundizione
inomane chì’ella fecce prova dì un eroïsimu
raru.
Anna Marie
Epond crida :
Danielle,
je te confie mon fils
Danielle,
pense à aller voir mon mari.
Danielle
Danielle
Daniella
ripresenta u curaggiu si una sola deve
rivene, Daniella rivenerà. Daniella
racunterà…
Daniella
lutterà finu à a morte. Daniella ghjè
Danielle Casanova chirugica dentista,
arrestata in Pariggi ìn lu 1942. respunseule
di a publicazione di ghjurnali diffesi.
A giovana
dotoressa ’cècha ‘’Manca Svalbova’’ si hè
liata subitu d’amicizia incù Daniella. E, cì
conta a ghiunta di 300 donne fràncese messe
à u campu di a morte :
in questa s’alza u cantu di a marsegliese.
Per a prima volta dipoï un bellu pezzu ci
messimmu à respirà profusamente frà stè 300
prigiunere sì truvava Daniella Casanova…Tempu
ch’ìella mì dede a manu mi avidi quall’era
Danielle Casanova (1). ‘’Dans les yeux noirs
de cette Corse, brillaient la décision, la
fermeté, la camaraderie, la sincérité’’
U so surisu
era largu. Quasi nucente, incù qualchosa di
una gioia zitellina, l’arte di sape fa sorge
u turchinu di u celu. I sò occhji dicianu
tutta a gioia di i fiorì e u cristallu di u
ghjacciù à nantu à i vetri. A sò stretta di
manu era forte cume quella di un omu, di un
cameratu, di una cumpagna. Daniella parlava
pocu. Subitu purtantu incarnai l’ideale per
tutte. Ghjè diventata un simbolu, è micca
solu un esempiu per e francese.
Dì issa
intelletuale, dì issa persunalità di gran
stile escià l’allubiu è l’incantu. Daniella
ùn avia micca issu ritiru dìe persone
struite ; à u contrariu, ella avia una
manera particulare di avicinà è di fà vene
voltu à a so persona a ghjente di tutta
cundizione, senza fighja nè naziunalità nè
pulitica. Ad’ognuna sabbia parlali u sò
propiu linguaghju. Duva l’impressione d’avè
vissutu ella stessa, tutte e sorte dì a
terra.
Incù qualchi
parolle vì sabia riscallà u core. Vi paria
d’avè sempre vistu a sò faccia è chi e so
braccie v’avissinu digià salvatu.
Tocu a sera
partia à rende visita dentru i « blochi » di
u Revier (infirmeria) per tutti lampava a
piene bracciate di forza, a fiducia, a fede,
a camerateria.
Quasi subitu
Daniella s’integraï dentru una squadra di
resistenza.
Daniella….
Ad ogni
transportu voltu u fornu, ogni francese
strida u sò adisperu. Issù chiammu
‘’Danielle’’ un n’era micca una chiama ne
una suplicazione. Ghjera l’ultima stretta di
manu di una cumpagna chì cascava.
Daniella
ghjera accantu a mè (2) nunda cambiava indù
u sò visu. Solu intornu di e sò labbre, un
trattu duru s’apprufundia. Un trattu chi eu
ùn li cuniscià micca. Ma i so occhji ! i so
occhji dentru i quali lucia è scallava tuttu
u sole di a corsica eranu partuti incu e
nostre cumpagne.
Epoï quandu a
notte rossa è sanguinosa si fubbe incesa,
quandu e fiamme ebbenu lampatu voltu e
stelle un chiarore fattu di carne umana, l’occhji
di Daniella rivinssenu dopu una longua
abbinta avianu vissutu tutte e suffranze e
suffertu e millaie di morte. Rivenianu più
gravi, più duri, più decisi che mai. Epoi i
sò occhji accumpagnavanu torna ogni ghjornu
quelle dì frà noi chi ùn sì spiegavanu ancu.
Tutti i ghjorni nuvelle vittime cascavanu.
Daniella ùn si rendì mai.
Si lampo
dentru à a lotta per salvà di u male, dendu
disfidu à a fatiga è à u curaggiu.
Entrava dentru
i « blochi » infetti è sì pendia sopra à u
deliriu di i muribondi runzicati di frebba
tifoïda.
Daniella
Casanova divinsse torna più dura, più scorta
di parolle, più ferma. I sò occhji ava
parenu circà luntanu, cume si elli vedianu
solu u puntu dì mette fine a tutti i guai.
Epoï un
ghjornu, di veranu Daniella casca à u sò
tornu. Sì messe à luttà quantu ella pobbe,
contru u male, a frebba tifoïda mà a lotta
era senza paru dipoï a prima stondata. L’accinta
di a morte à purtò luntanu è sì vedia
accantu à à so mamma (forse in Corsica)
fendu mottu à tutte e sò cumpagne.
Dopu i so
occhji si persenu indù un sguardu profondu è
a notte cascava quandu a purtaïmu nantu à a
sò ultima strada.
E so cumpagne
sò venute numerose à licenziassi dà ella e
bocche restonu mute è l’occhji secchi ma i
cori sanguinavanu, rivultati. Diritte cume
pini, simu state in silenziu….Perse….
en
Français dans le texte.
Ghie
sempre Manca Svalbova qui parla.
|