|
Creazioni
Maghju 25.
A
guerra era compia dipoi setti anni ma i so
diguasti è i so malanni ùn eranu finiti. U
paesi, Turicettu annantu à i spondi di a
Gravona avia persu a medità di i so omi, i
giuvanotti ma ancu i più anziani è solu
fermavanu, i stroppii, i donni è uni pochi
di ziteddoni.
Marcu era unu di issi biscattoni ublicati,
innanzi l’ora, à andà à stantà u so pani è
quiddu di a so famiglia.
U so
babbu, ùn era micca mortu à a guerra ma s’iddu
era vultatu sanu di corpu, a so vuluntà era
sparita in li fossi induv’iddu s’era battutu
videndu cascà i so cumpagni à misura ch’iddi
currianu i ghjorni. Allora passava i so
ghjurnati annantu à u zogliu di a casa o
pusendu in piazza di ghjesgia.
Marcu avia diciessetti anni, dui frateddi,
Ghjiseppu è Antoni è une suredda maiò,
Francesca. A so mamma era morta, qualchì
ghjorni dopu à a nascita di Antoni, in lu
19.
Allora li tuccava à Francesca è a iddu a
dirighji i so affari è à sfruttà a terra chì
par furtuna era a soia. Par l’epica, ùn
eranu micca povari. Avianu, vicinu à u paesi
dui pezzi d’ortu chì li davanu fasgioli,
pomi, pumati, favi, pisi in quantità. Una
vigna, à fiancu à a sarra, facia un bellu
vinu ch’iddi vindianu, toccu u branu, par fà
si dui soldi. Ma, u più eranu l’animali ! I
curavanu in dui chjosi chì si stindianu
sottu à u paesi. In tempu di guerra, a mamma
avia straziatu assai par mantena a banda di
pecuri è prufitavanu di u so sudori, tanti
anni dopu, parchì, in la pena è in lu dulori,
avia tinutu bonu.
Ma,
tandu, in issi rughjoni, ci era l’invidia.
Com’è tutti i mani, di bon ora, Marcu era
falatu à innacquà i so orti è à novi ori u
soli era dighjà caldu. Avia pigliatu a
strada di i chjosi induva pascianu i pecuri.
U tempu era calmu, ùn ci era un soffiu di
ventu è u mari ch’iddu vidia luntanu, ùn
avia un marosulu. Ma ghjuntu à i chjosi,
avia truvatu à Petru Santu è i so dui
fiddoli, u fucili cintu, accantu à i so
animali.
Salute. Seti appressu à un cinghjaru ?
Innò, semu appressu à una banda di
pecuri, rispossi Petru Santu abassendu u
canoni di u so fucili, è farii megliu à
passà luntanu !
Tandu, Marcu avia pruvatu à ragiunà i so
paisani ma quiddi ùn vulianu senta nienti. A
robba è a terra a s’eranu impatruniti è à
Marcu, li tuccava à andà si ni.
Vultatu in paesi, Marcu era andatu à truvà u
so babbu chì com’è sempri pusava, fighjendu
luntanu, daretu à u mari, induva era fermatu
u so pinseri. Avia alzatu i spaddi :
-
Prima, eramu una famiglia putenti è nimu ci
avaria cercu ….
Allora, Marcu era andatu à truvà u merri è i
gendarmi. U merri, ùn era un gattivu omu ma
avia par abitudina d’ùn mischjà si di l’affari
di l’altri, sopra à tuttu quand’iddi
purtavanu un fucili.
I
gendarmi, iddi, avianu bisognu di testimonii,
d’una sepi rotta, d’animali morti o arrubati
è ùn capianu com’idda si pudia arrubà a
terra.
-
Aveti i vostri atti di pruprietà , allora a
terra hè a vostra… dicia u brigadieri.
Sottu à u soli di maghju, Marcu era com’è
acciaccatu... Aiutu ùn ni pudia truvà è s’iddu
ùn riiscia à fà fermà à Petru Santu è i so
fiddoli, di sicuru, ùn pudarianu più campà.
Allora chì fà ?
*
* *
O
chì piacè ! Aghju truvatu l’inspirazioni !
Ci vole subitu à dì ch’e vuliu dipoi un
eternità essa un qualchissia in literatura.
Allora quandu aghju truvatu issu materiali
par creà – iè creà !- rumanzi, raconti
storichi, nuvelli è stalbatoghji, di sicuru
aghju cumenciatu à sunià....
Era
par mè, chì ùn hà mai scrittu nulla, un
occasioni chì ùn vuliu micca lascià scappà !
Allora, aghju ghjucatu ! Prima si scegli u
gennaru, dopu si piglianu dui pacchetti di
cartulini. Si battinu i cartulini. Da u
primu pacchettu si tiranu i parsunagi (
quant’ellu si ne voli ma ùn hè micca
cunsigliatu à i principianti di piglià ni
troppu). Si classanu in parsunagi principali,
quilli chì anu da purtà l’azzioni, è in
parsunagi secundarii chì anu da aiutà l’eroi
à fà avanzà a storia.
Ghjust’à puntu a storia si caccia di u
sicondu pacchettu. Allora, sionti u gennaru,
pò essa una missioni, una cerca, un
cunflittu trà u Bè è u Mali, una sperienza
di vita... in fini una stilisazioni di una
realità chì permetti di lancià i dadi di u
destinu par i parsunagi.
Eh
bè sò cuntentu di u mio primu tirasgiu !
Aghju una storia intaressanti è l’esposizioni
– hè in una nuvella u mumentu induva si
scopri u locu, l’attori, u cunflittu- à
bastanza bè cundutta par una prima prova !
Ben ch’ella mi scumodi appena a fini di issa
prima parti : « Allora chì fà ? »
Sò
troppi numarosi i campi di i pussibili! Issu
cunflittu cù Petru Santu pò piglià
prupurzioni difficiuli à ammaistrà. Allora ,
mi dumandu s’ellu ùn saria micca megliu di
scriva « Allora chì fà ? » subitu dopu « Com’è
tutti i mani, di bon ora, Marcu era falatu à
innacquà i so orti è versu novi ori u soli
era dighjà caldu. »
S’ellu
si ni volta in casa soia a goda u frescu in
piazza di ghjesgia, ùn ci saria più
cunflittu. Ma, di sicuru, ùn ci saria più u
listessu intaressu. Ùn sò micca s’è mustrà
un straziu chì temi i calori di maghju è chì
lascia i so pecuri senza munghja mi faria
diventà un qualchissia in litteratura.
Allora, lasciu una stonda issa storia è
cambiu cartulini !
*
* *
Ricordi di i ghjorni andati.
Ùn
possu dì quandu aghju cumenciatu à racoglia
i ricordi di i ghjorni passati. Anni è anni
di sicuru ch’e cercu in ognu mumentu, à tena
a prova ch’e aghju vissutu isse stonde. A
curdetta chì ingira un regalu. U tichettu di
autobus. Una scatula di savone. Una
buttiglia di liquore. E centunai d’altri
ogetti chì, in una casa chì diventa museu di
a mio vita, piglianu un sensu com’è
testimogni di i mio atti i più cutidiani.
È pò
ci sò dinù i mio quaterni. Quaranta setti
quaterni per quaranta setti anni di
sentimenti, di pensate è di primure.
Tutti i ghjorni dapoi quaranta setti anni,
scrivu in lu mio quaternu, à a pagina di u
ghjornu, i sentimenti chì sò i mei à sei ore
di sera. Ciò ch’ellu si pò risenta à sei ore,
pensu d’avè lu ammaestratu in issa opara à
le volte repetitiva è applicata. Aghju
cunsegnatu cusì quaranta setti anni di a mio
vita è fissatu per sempre, senza falsificà
lu, ciò ch’e risentiu à sei ore in punta.
Oghje aghju ottant’anni è devu cerca à
ritena altrimente u tempu chì passa. Ma sò
debule. Allora chì fà ?
*
* *
Accidenti ! Com’è ci aghju da sorta quì !
Issa cuntemplazioni di u tempu chì passa,
issa introspezioni estrema, a ricerca di a
stampa lasciata annant’à a vita, quissu hè
un tema ! Ma chì scimità m’hà chjappu di
scriva torna « Allora chì fà ». Sò troppi
strinti i campi di u pussibili. Hà da mora,
è basta !
Cambiu cartulini !
*
* *
Casa
addurmentata.
A
mio moglia è eiu durmiamu di u nostru più
bellu sonnu quand’un passucciu m’hà
svegliatu :
- O, bà, ci hè un magu sottu à u mio
lettu !
Mi
sò arrizzatu. U mio figliolu avia u so
orsucciu in bracciu è mi facia pena. Allora
semu andati in la so camara, aghju saltatu
annantu à u so lettu è li aghju dettu :
- Salta ! Salta ! è u magu si n’andarà !
È u
mio figliolu hà saltatu, saltatu è saltatu
torna ! È quand’è no avemu lampatu unu
sguardu sottu à u lettu, u magu era partutu :
- Uhu ! ai vistu ? U magu, magulettu hè
partutu à tavuletta !
Aghju basgiatu u mio figliolu, l’aghju fattu
una carezza è, lasciendu u lumi in curridori,
mi ne sò vultatu à dorma !
Un
ora dopu, u mio figliolu mi tirava par u
bracciu :
- O,
bà, ci hè un magu in lu mio armariu !
Allora chì fà ?
*
* *
Chì
disgrazia !
Ci
hè quantunqua calcosa ! Ma chì avaraghju
sempri à cascà annant’à issa questioni ? Ùn
pò chè alzà si. Hè u so babbu. Hè u so
figliolu. A minima di cosi hè di arrizzà si.
Issa storia pò avanzà, l’amori ch’ellu si
devi à i so figlioli, faci ch’ellu ùn ci hè
chè una risposta pussibili.
Vi
si pari cusì ancu à voi, nè ?
Ma
issa ublicazioni, issa norma, ùn hè un
stereotippu ?
Com’è u fattu di dorma « di u so più bellu
sonnu » ! Parchì, in un opara di fizzioni ci
vudria à fà campà i stereotippi ? U Creatori
hè libaru ! À l’agressioni ùn ci voli micca
sempri arrisponda cù una vindetta ! À a
vechjai, currespondi a morti, ma micca di
più chè à a ghjuventù ! A morti tocca à
tutti è micca in un ordini chì và da i più
vechji à i più giovanni !
Allora chì fà, si poni sempri in li listessi
termini, in tutti issi situazioni. Ùn hè
megliu ch’e mi fermi appena ?
*
* *
Hè
una bella cosa ! Aghju ripigliatu i mio
cartulini è l’aghju battuti. È un altra
storia hè affacata. L’aghju battuti torna è
torna è torna... è centu storii sò nati ! È
à tutti issi parsunagi, li tocca à sceglia u
so destinu, in li stereotippi o in l’invenzioni ,
à fà avanzà a so storia cù l’aiutu di a
sorti, di riescia o di fiascà cù i so forzi
o i so debulezzi, di scioglia i so prublemi
simbolicamenti o par l’azzioni è u
ragiunamentu. Ma tutti anu una vita, una
dimensioni umana, una sustanza chì li dà u
fiattu di campà !
*
* *
I
ghjorni sò longhi chì parenu seculi ! Ma sò
cùn tutti issi parsunagi chì campanu, morenu,
parlanu, teninu caru, disprezzanu, godenu è
strazieghjanu. I mio creaturi anu
pigliatu a so libertà, giranu a terra sana,
cercanu à stà megliu, à fà un capu d’opara,
à pruvà tutti i combinazioni è tutti i
cumposizioni. Mi facinu passà u tempu.
*
* *
Nisunu hà più impurtanza chè l’altru. I
tengu tutti cari.
*
* *
I
mio raconti si finiscinu sempri par « Allora
chì fà ?». Hè un invarianti. Ùn
diventaraghju micca un qualchissia in
literatura. Dipoi ch’e faciu a storia, sò l’evvenimenti
chì portanu l’omi è sò l’omi chì facinu l’evvenimenti.
Mi
sò spessu dumandatu parchì, di una manera o
di l’altra ghjunghju sempri à a listessa
cunclusioni. S’ella hè vera chè u scrittu è
u pensà sò sempri una spressioni di i
preocupazioni, quand’e scrivu, « Allora chì
fà ? », pongu in fatti issa quistioni par mè.
Allora chì fà ?
Hè
vera ch’e aghju fattu assai ! Aghju creatu :
u tempu chì passa, u celu è a terra, l’animali
è l’omi... È cùn tutti st’occupazioni,
quand’e sò ghjuntu à a dumenica, ghjornu di
riposu, hè vera chì mi sò dittu « Allora chì
fà ?…. Ricumencià? »
Allora aghju pigliatu i cartulini, l’aghju
battuti è rifendu u mondu, aghju fattu una
altra creazioni.
|