Pagina 2

Pagina 4

3/27

 

I pulletri di Zia Risabetta.

 

 

Di i pulletri di Zia Risabetta si ne hè stalvatu u fattu à l’esciuta di quellu terramotu chì s’avia purtatu via u fiore di a nostra giuventù.

Finitu issu scumpientu ùn si parlava d’alegria, ma di sicuru di spannamentu.

Tanti doli, tante ferite ùn si pudianu sradicà di e memorie cun qualchì ceremonia di canti, frisgetti, medaglie è bandere culurite. Quelli chì s’eranu sfrancati di u stirporiu avianu pocu laziu d’ammintà ricordi chì ne purtavanu e muche in e so carne è e so pensate. Per quelli chì ci eranu restati, babbi, fratelli, figlioli, mariti, ùn mancavanu ghjente per pienghje isse mancanze.

Zia Risabetta s’era firmata ella veduva in u 1902, dopu chì u maritu si sia fattu incurnà da un toru mezu salvaticu, lascendu si dui masconi picci di una ottina d’anni. À l’entre di u 1914, dunque, andavanu elli ver’ di i so vinti anni quand’elli sò stati mubilizati. Mandati senza avè tempu di rifiatà in prima ligna, ci sò cascati di settembre, à qualchì ghjornu unu da l’altru, in cor’ di a difesa di a Marna.

Sò poche è mischine e parolle per dì u strappacore di Zia Risabetta. Ne hà pientu notte è ghjornu. Per fine, li s’eranu siccati l’ochji, ma a so pena curria sempre viva. I parenti stretti è luntani avianu cumpatutu à u so dolu, ma ancu elli avianu a so parte di malanni per causa di issa guerra maladetta. A sola cunsulazione di a povera donna era a cura di l’animali, in fine, quelli chì li restavanu.

A banda di e pecure, a reghja di e vaccine, i muli è i sumeri chì eranu a ricchezza di casa è permettianu d’allevà i figlioli, senza fà sbruffi ma cun misura, sò stati venduti toccu quellu misacciu di settembre. È mal’ venduti, chì si sà, mancavanu i incettaghji per via di a partenza di tanti omi à u fronte.

Firmata sola, Zia Risabetta, s’avia tenutu una sumerella per trascinà legne o ortaglia, è per dà capu à e faccende di casa, duie sciocche, scusa d’avè un pocu di latte è fà dui casgi. Per ella sola abbastava. Ma ci era dinò una ghjumentina, chjamata Muschetta. I figlioli l’avianu, trè anni nanzu, cumprata in campu di fiera di Casamacciuli è a vulianu aduprà per fà leva. Baia scura, guasi nera, calzata à quattru, marcata in fronte di una stella bianca chì sfilava sinu à e nare, ella s’era ben’ attempiata. Cappiata in una chjusella à fiancu di fiuminale è à tocca tocca di a casa, ella ghjunghjia à spessu à frimità sottu à u purtellu di cucina, da duve li si dava sempre qualchì dulciume : buchje di mele, frasche di carotte, coste di bietule, frutta stramatura o castagne secche, senza cuntà a so pruvenda è u so fenu.

À l’entre di u veranu, nanzu à a mubilisazione, Zia Risabetta s’era avvista chì a chjusella era viota. L’entaghju era serratu, a siepala intatta ; arrubecciu ùn pudia esse chì l’animale ùn si lasciava avvicinà da nisunu for’ di Zia Risabetta è di i figlioli. Eppo Turcu, u cane di casa, averia abbaghjatu poi ! Soca varchendu u fiume, Muschetta si ne era andata da a so vuluntà propia. Ma duve ? Nisunu hà pussutu dì avè la vista in qualchì locu sia.

Trè settimane dopu, aprendu u purtellu di cucina à tempu à l’alba, Zia Risabetta si hè truvata nasu à nasu cun Muschetta. Cum’è sè nunda fussi, ella era rivenuta à e so abitudine liccataghje, fruffrulendu di mustacciu per riclamà qualcusella à manghjà. S’ella ùn era ch’ella paria un pocu ammagrita, nunda pudia dà à pensà ch’ella si ne era fughjita.

- Ma duve serà andata ? dumandava Zia Risabetta à i figlioli.

- Vai à sapè, o Mà.

Quattru mesi dopu, di lugliu, Zia Risabetta chì ci s’intendia in animali è avia l’ochju avvezzu, hà fattu rimarcà à i picci ch’ella era pregna Muschetta è chì li s’attundulia u corpu.

- Serà ingrassata, o Mà, dopu à a so scappata.

- Innò poi ! Hè pregna, vi dicu. Ma duve averà trovu un cavallu interu chì ùn ci ne hè in paese è nè menu in cantone ? Quale serà issu cumpagnu ch’ella si hà buscatu ?

- Vai à sapè !

Eppo ci fù quella mubilisazione generale, u quattru d’agostu. A partenza di i picci avia cacciatu di capu à Zia Risabetta, ghjumenta è restu. Fù dopu l’annunziu di quella brutta nutizia da i gendarmi ghjunti apposta in paese, chì a povera donna ne perdì guasi u cerbellu.

 

* * *

 

Più tardi, à l’invernata, era ghjuntu un Caccianincu chì avia intesu chì una ghjumenta era à vende. L’animale l’hè piaciutu, hà fattu affare per poca spesa, andendu si ne cun a ghjumenta ligata à u cabbiulè. Ne avia u core grossu, Zia Risabetta, è li paria male di lascià la parte cusì. Fà chì scapulata a vista di u paese, Muschetta ùn hà vulsutu fà un passu di più : si hè incurdata è hà strappatu à funa, pigliendu à galoppu a strada di u ritornu per ghjunghje ne à l’entaghju di u so chjosu. Vultatu in dietru, l’omu hà pruvatu di riguarà la torna, ma muchju ! Muschetta ùn hà vulsutu lascià si piglià. A incetta rotta, l’omu si ne hè andatu cun i so soldi. Zia Risabetta chì avia lasciatu l’entaghju apertu, fù stupita di vede a ghjumenta rivene sola ind’è a chjusella.

- Or què po allora ! S’è tù sapia parlà, o Muschè, ùn pudia fatti capisce megliu. Ti ci piaci quì ? È bè, stà ci puru, disse ella cuntenta di vede a ghjumenta à u purtellu di cucina.

 

* * *

 

À l’orlu di u veranu di u quindeci, o miraculu ! o surpresa ! o incriditoghja cosa ! Hè natu un paghju di pulletri ! Vivi, maliziosi, intrepiti quand’elli eranu soli cun a mamma, s’intimurianu vistu si à qualchissia. Andavanu tandu à piattà si daretu à ella. Eppo, soca per fà vede ch’elli a sapianu fà, si davanu duie stinzate d’anche, pisendu si arritti arritti, capu à capu, erpiendu una cria eppo, tirendu si unepoche di gnignare è di pete si mettianu à galuppà ingiru à a mamma, cum’è per misurà si à a corsa.

Si sà chì e nascite gemellarie di cavallina sò scarse. À tal’ puntu chì accorsenu ghjente d’ogni locu per vede issu spettaculu. Zia Risabetta ella, purtava più chè rispettu à l’animali, si pò dì affettu, à Muschetta soprapiù. Cun i so dui pulletri à fiancu, ch’ella grattava colpu unu, colpu l’altru, eppo lascendu li sughje da i dui lati... Paria à Zia Risabetta cum’è un rammentu di i tempi duve ella dava u pettu, à listessu tempu, à i so dui figlioli cari.

Soca ùn aghju più chè l’animali per cunsulà mi, pensava ella. È Muschetta mi hà vulsutu dà curagiu di vive per pudè purtà l’affettu à i so picci, chì i mei sò partuti per u sempre.

 

* * *

 

U sedeci di marzu sò ghjunti i gendarmi in paese. Per a maiò parte di u tempu ùn si vidianu affaccà chè per l’annunziu di qualchì nutiziaccia, à tal’ puntu chì quand’elli sbuccavanu nantu à u stradone, ognunu si dumandava : « À quale tuccherà, oghje ? » Elli dinò ne eranu cuscenti, chì ùn andavanu più ind’è e case per rimette quellu fogliu ufficiale, ma u davanu à u Merre, è tuccava à ellu à fà l’imbasciata niella.

Zia Risabetta s’era à a funtana in issu mentre, è nunda chè di vede sbuccà issi dui cavallieri, era firmata di sale, cun a sechja in capu, è l’hè parsu di rifà un gattivu sognu. Arreghjendu si dananzu à a porta di Merria, i gendarmi anu fattu mottu à u Merre è anu impiciatu un affissu chì in termini scelti vulia dì chì l’armata era in questua di muli è cavalli per via di i bisogni di u fronte. « E persone chì anu fere à vende ùn anu chè da fà si cunnosce in Casa Cumuna, chì i Servizii di l’Intendenza Militare è di a Rimonta Naziunale seranu prisenti in paese sta etima chì vene, ecc, ecc,... »

Per una volta chì i gendarmi ùn venianu à purtà gattiva nutizia, fù un suspiru di spannamentu per ognunu. Zia Risabetta si n’andava quandu u Merre l’hà dettu : « O Risabè, l’occasione seria bona di fà ti entre qualchì danaru chì si ne hà sempre bisognu à ghjorni d’oghje. Fà ti inscrive. »

- Mancu pensà la ! Piuttostu vende mi eiu, hà rispostu, girendu u spinu à u Merre.

A settimana dopu, sò ghjunti in paese una mansa di ghjente cun a famosa « Cumissione ». Galloni ci ne era à voline più : nantu à e maniche, nantu à e spalde, nantu à i cheppì. I stifali chì luccicavanu à tempu ghjunti ùn sò stati tantu à mutà culore, cuperti di polvera ch’elli s’eranu in pocu tempu, da tantu u zampittime in piazza cumuna ùn era à pocu. Ci era u mondu. Dui coppii di gendarmi, quattru ufficiali di l’Intendenza, dui di a Rimonta, senza cuntà trè sottufficiali per cumandà una ruchjata di suldati di a territuriale chì purtavanu, incavizzunati è accudati, una reghja di muli è cavalli chì eranu stati cumprati in capicantone.

E ghjente di u paese chì s’eranu fatte inscrive, avianu purtatu e so fere affunate è aspettavanu sottu à u platanu, mentre chì un vespaghju di zitellacci curiosi curria in ogni locu. Fatta a scelta di ciò chì cunvenia à a Cumissione, sò stati rimessi in scambiu, i fogli sucillati è zifrati per fà si pagà da u percettore. Hè tandu chì u Sceffu di gendarmeria, soca per fà prova ch’ellu era à u fattu, o per fà a surpresa, hà dettu à u Cumandante di a Cumissione :

« Il faut que je vous dise, mon Commandant, que c’est dans cette commune qu’une jument a donné naissance à des jumeaux. La chose est assez rare pour être signalée, n’est-ce pas ? »

U Cumandante, intesu quessa, si hè vultatu ver’ di u Merre è hà dumandatu s’ellu si pudia vede l’affare. U Merre hà dettu di sì è dopu fatte l’ultime operazione di a Cumissione, tutta a squadra di i ingallunati è altri si sò avviati ver’ di a casa di Zia Risabetta.

Vistu si sbarcà tutta issa ghjente, Zia Risabetta chì stendia i panni si hè affaccata à l’usciu di a casa. U Merre l’hà fattu sapè a ragione di a visita, dumandendu s’ella accunsentia à fà vede Muschetta è i so dui pulletri, chì elli, s’andavanu anninchi di pocu.

- Affaccate vi à l’entaghju sottu à a casa è a viderete ind’è a chjusella. Ma fate di ùn avvicinà vi chì a ghjumenta erpia quand’ella ùn cunnosce !

Tutta a cumpagnia si hè spiazzata, è in fatti, hà pussutu vede a ghjumenta chì pascia cun i so dui pulletri sdraiati à u sole, chì, intesu tuttu issu rimusciu si sò alzati, vivi cum’è saette è si ne sò ghjunti à l’accostu di a mamma. Hè tandu chì, mentre ch’elli si facianu l’avisi d’ognunu nantu à issu fattu pocu ordinariu di picci cavallini, si hè intesu un urlu : quellu di u stalleru di a Rimonta :

« La voilà la salope ! Enfin on l’a retrouvée ! C’est elle, j’en jurerai, Pardieu ! C’est elle ! Je la reconnais ! »

È pigliendu u so direttore à testimone :

« Elle correspond au signalement, n’est-ce pas, Monsieur le Directeur ? Baie brune foncée, quatre balzanes chaussées aux paturons, étoile frontale, ligne des yeux et listée jusqu’au niveau des narines. C’est elle ! »

- Tout à fait, tout à fait, rispundia quellu, stinzendu si i mustacci.

 

* * *

 

Ci vole à sapè chì tutti l’anni, dapoi u seculu scorsu, i stalloni di u Statu sbarcanu da cuntinente per vene in Corsica à fà a stagione di monta è copre e pullitraghje isulane. Per via, dicenu quelli di l’amministrazione di a Rimonta, chì ci vole à megliurà a razza cavallina nustrale. À issu sugettu ognunu ùn era d’avisu simule, ma « l’affari eranu in francese », Ùn hè vè ? Bona...

À quella epuca, sbarcati ch’elli eranu i stalloni in Bastia, eranu messi à a dispusizione di e stazione di Ponte Novu, Aregnu, Belgudè, Santa Riparata, Nescia, Olmi Cappella è u Ponte à a Leccia. Quelli sbarcati in Aiacciu andavanu spartuti in Olmetu, Prupià, Sartè, è Porti Vechju.

Ciò chì era successu, è chì nisunu sapia in paese, hè chì frà tempu, una bella mane, u rispunsevule di a stazione di Belgudè s’era avvistu chì una ghjumenta si truvava in cumpagnia di u stallone. Questu avia rottu a porta di a scuderia, intesu a ghjumenta in calore, è di sicuru, avianu fattu u so affare in cor’ di nuttata. Vulendu affunà a ghjumenta, u stalleru s’era fattu appiccicà un par’ di calci chì si ne arricorda sempre ancu avà. U tempu di fà u so raportu nantu à issu animale chì venia da chì sà induve, eccuti chì questa hè scappata. Dunque ùn avia pussutu truvà u prupietariu per fà li pagà u saltu, vistu chì quessa hè a regula di l’amministrazione.

 

* * *

 

Ma per l’ora, a sfugata di u stalleru, vista a ghjumenta avia fattu nasce un rimusciu di cunversazione à u puntu chì Zia Risabetta, rientrata in casa, si hè affaccata dinò à l’usciu. Tandu l’hè ghjuntu dananzu quellu chì viaghjava sticchitu cum’è un palu è chì l’hà dettu :

« Madame, si cette jument est à vous sachez qu’elle a commis un préjudice à l’administration dont je suis le représentant. Sachez aussi que vous devez vous acquitter sur-le-champ des redevances y afférentes, compte non tenu des poursuites qui pourraient être engagées à votre encontre. Me suis-je bien fait comprendre ? »

 

- O Sgiò Merre, chì vole issu mamaloccu longu ?

- Capite bè, o Zia Risabè, a vostra ghjumenta si ne hè andata à truvà u stallone di u Statu, è essendu datu chì i salti di issu animale sò sottumessi à pagamentu, ci vole chì...

- Di chè ? Aghju da pagà ? Ancu quessa ! Ùn ci sò per nunda eiu sè a ghjumenta si hè fatta copre ! Ùn anu chè à tene le chjose e so fere s’elli ùn volenu avè storie, issi vernacali !

- Umbò ! È chì l’aghju da risponde eiu...

- Dite li ch’ellu vachi à fà si leghje ! hà cappiatu Zia Risabetta, tirendu si in casa.

Quandu hè stata fatta a traduzzione di issa decisione, i ingallunatu si hè messu in zerga :

« Çà ne va pas se passer comme çà ! S’il le faut nous poursuivrons. Il faudra que le Droit soit respecté dans ce pays ! »

U Merre circava d’appacià l’affare, ma ahù, ùn ci hè statu nunda à fà. U Direttore ùn vulia sente nè chè, nè cume. Fece custattà e cose à i gendarmi è mosse una lagnanza subbitania. U Sceffu di gendarmeria si hè datu una stinzata di collu per fà mostra di a so arte in cumandamentu è hà dettu :

« Brigadier ! Faites respecter la Loi ! Saisissez-vous sur-le-champ de l’objet du délit. Exécution ! »

Issu ordine datu, e cunversazione si sò zittate. Si hè spartu una spezia d’angoscia nantu à tutte e facce di e ghjente presente, sopra à tuttu quelle di i paisani. Quandu u brigatieru di gendarmeria si hè avvicinatu di Muschetta cun a so cavezza in manu, si hè fattu un silenziu chì si sentianu vulà e farfalle. A ghjumenta hà guardatu vene à quellu in catarochju, aspettendu ch’ellu li sia à tiru è vultendu si lesta cum’è u fulmine, li t’hà appiccicatu un par’ di calci, unu in pettu è l’altru in bocca, lampendu quellu disgraziatu longu tiratu in pianu. Ci hè statu un « oh ! » di surpresa generale da tutti l’ufficiali è una scaccanata di rise da i paisani. Cochjulu cochjulu, zuppighjendu è mustacci sanguinosi, u Brigatieru si ne hè vultatu :

« Fef, disse ellu corciu, l’obvet du délit fe monfre recalfifrant. »

Ùn vi ne contu di e sbillicate di i paisani chì si stinzavanu da a risa. Vistu chì l’affare diventava un teatru è chì l’amministrazione ne patia, u Direttore di a Rimonta, verde di stizza, hà chjamatu i so impiegati per assicurà si di a ghjumenta ribella. Spezialisti, i quattru omi ùn sò stati tantu, cun un lacciu, à affunà a ghjumenta, malgradu e so difese è e so sbattulate. Frà pocu tempu, Muschetta sfiatata, meza assuffugata da u canapu à cappiu scursosu, si hè resa è quelli l’anu fatta vene ver’ di a surtita di a chjusella.

Hè tandu chì l’affare hà pigliatu l’elpe.

Zia Risabetta chì avia seguitatu a manuvra da u purtellu di cucina, ùn hà fattu nè una nè duie. Hà spiccatu u vechju fucile à pistò di u difuntu maritu, è passendu per sottu hè andata à infurcà si à l’entaghju :

- Cappiate issu animale è surtite mi da quì ! hà dettu spianendu e canne à quelli chì tenianu a ghjumenta.

Vistu si minaccià in issa manera, vistu l’ochju gattivu di a donna, l’omi ùn anu circatu à capisce. Anu scioltu u canapu è Muschetta si ne hè turnata in fondu di a chjusella, seguitata da i so dui pulletri. Ci hè statu un rimusciu scemu à mezu à quella ghjente. Ognunu dicia a soia. À chì mughjava di lascià corre a ghjumenta, à chì smanichittava bracce ingallunate. I paisani principiavanu à annervà si. U Merre, affannatu, ùn sapia duve sbatte di capu. Curria ver’ di u Sceffu chì ùn li dava retta, ver’ di u Direttore chì ùn l’abbadava, in fine ver’ di Zia Risabetta sempre in catarochju è à fucile in manu.

- O Zia Risabè, siate ragiunevule, ùn vi cumprumettite cusì per un animale...

- Animale serai tù ! Sorti da quì o ci ne hè ancu per tè !

U Sceffu s’era avvicinatu, ma prudente s’era tenutu daretu à u spinu di u Merre :

« Au nom de la Loi ! »...

Tandu Zia Risabetta hà turnatu à spaldà u ceppu è pigliendu di mira i dui omi, hà dettu :

- Per a vostra brutta guerra m’avete pigliatu è stirpatu un paghju di figlioli ! Avà mi vulete piglià un paghju di pulletri per mandà li dinò à stirporiu ? Què po innò ! S’è vo’ v’avvicinate vi mandu un paghju di palle in fronte !

Pettu à issu discorsu, u Merre ne hà fattu a traduzzione per u Sceffu di gendarmeria è u Direttore di a Rimonta. Questu hà dichjaratu ch’ella ùn avia da passà si cusì è ch’ellu ùn avia da scumpete cun ghjente scema, ma ch’ellu andava dirittu dirittu à chere ordini superiori.

In paese, l’aspettanu sempre ancu avà.

 

* * *

 

Hè cusì chì ognunu si ne hè andatu à i so affari. Di raporti è di lagnanza ùn si ne sentì più parlà...

...è Muschetta à si gose in santa pace, affiancata da i so picci, sottu à a cura di Zia Risabetta chì, di quandu in quandu, i chjama à buscà si quelle buchje di e mele à u purtellu di cucina.

- È dì chì u più bellu hè chì u fucile era scarcu !... avia cunclusu, in so pettu, Zia Risabetta.

 

Pagina 2

Pagina 4

3/27