U maestru di muru

 

 

Sottu à un frisgiu biancu

d'amanduli fiuriti

quattru petre

puntellanu una vita.

Ma oghje rendu onore à tè

à tè

chi ai un surrisu seccu

cum'è lu ventu di u desertu

à tè, chi sì ind'i capelli

biancu di fatica

chi ai u cimentu sottu à l'unghje

è l'affanni sulcati ind'a pelle.

Viva, viva a pala

u piccu, u livellu

viva a lenza, u fratazzu, a paletta !

Cù spinzoni, cozze è mazze

zittu zittu ti ne vai à travaglià

da permette à qualchissia di cappià:

« Viva u casamentu è a civiltà ! »

È tù ?

Tù chi sgobbi pè quessa

ch'insischisci ind'a pula

a to giuventù

chi mostri nantu à u visu tantu sciagura

chi ne pari u ritrattu di u dulore

tù, chi travagli zittu zittu,

tù sì solu, solu muradore.

Ma oghje eiu cantu per tè

anticu babbu di figlioli chi ùn sò noi

in issa terra chi tuttu hè anticu

u travagliu, l'odiu, u dulore,

l'amicizia leale pè l'amicu.

À tè chi à meziornu in puntu

ti pianti

precisu cum'è u girasole

è macaru crosciu di sudore

cù e mani in faccia, sunniendu

stancu mortu, ti metti à spustà.

Soni cusì da a capannichja

è un palazzu ti metti à custruisce

ma à l'abbrugata, cum'è ogni matina

ùn sì prupietariu chè d'una scudella

solu mezu piena di manghjà

cunditu cù un suppulu d'oliu d'aliva.

È s'elli ti scummovenu

e poche cose bene chi ti vuculeghjanu in

capu

l'ascolti cum'è canti di malacella

è postu chi ùn i poi capisce

ne faci cappelli di carta.

Ma forse chi tù ci poni odiu

chi t'avvilinemudi false prumesse

è chi parechji cum'è mè

anu paura di filicà si

senza u tempu di pensà

chi, s'ella ùn ti sustene l'impalcatura

cum'è un stracciu ti metti à bulà

è pè puntellà una vita

fermanu quattru petre

è un frisgiu biancu

d'amanduli fiuriti.

 

Lyzia de Castiglia