|
U maestru di muru
Sottu à un frisgiu biancu d'amanduli fiuriti quattru petre puntellanu una vita. Ma oghje rendu onore à tè à tè chi ai un surrisu seccu cum'è lu ventu di u desertu à tè, chi sì ind'i capelli biancu di fatica chi ai u cimentu sottu à l'unghje è l'affanni sulcati ind'a pelle. Viva, viva a pala u piccu, u livellu viva a lenza, u fratazzu, a paletta ! Cù spinzoni, cozze è mazze zittu zittu ti ne vai à travaglià da permette à qualchissia di cappià: « Viva u casamentu è a civiltà ! » È tù ? Tù chi sgobbi pè quessa ch'insischisci ind'a pula a to giuventù chi mostri nantu à u visu tantu sciagura chi ne pari u ritrattu di u dulore tù, chi travagli zittu zittu, tù sì solu, solu muradore. Ma oghje eiu cantu per tè anticu babbu di figlioli chi ùn sò noi in issa terra chi tuttu hè anticu u travagliu, l'odiu, u dulore, l'amicizia leale pè l'amicu. À tè chi à meziornu in puntu ti pianti precisu cum'è u girasole è macaru crosciu di sudore cù e mani in faccia, sunniendu stancu mortu, ti metti à spustà. Soni cusì da a capannichja è un palazzu ti metti à custruisce ma à l'abbrugata, cum'è ogni matina ùn sì prupietariu chè d'una scudella solu mezu piena di manghjà cunditu cù un suppulu d'oliu d'aliva. È s'elli ti scummovenu e poche cose bene chi ti vuculeghjanu in capu l'ascolti cum'è canti di malacella è postu chi ùn i poi capisce ne faci cappelli di carta. Ma forse chi tù ci poni odiu chi t'avvilinemudi false prumesse è chi parechji cum'è mè anu paura di filicà si senza u tempu di pensà chi, s'ella ùn ti sustene l'impalcatura cum'è un stracciu ti metti à bulà è pè puntellà una vita fermanu quattru petre è un frisgiu biancu d'amanduli fiuriti.
Lyzia de Castiglia
|