Nunda ferma

trà noi

 

 

Nunda ferma trà noi altri oltre à i nostri

ochji in attesa di a disfatta. Una

misura pocu fida duve nimu sà

quale hà da vince o perde. Forse nunda serà

propiu ciò ch’è no aviamu bisognu ;

pensa, amore : una batticcia senza pedichjate,

un mare senza acqua nè gabiani. Nunda

ci empieria quant’è a distanza,

cum’è i gesti carbunizati

da e braccie di u ricordu.

Nè e carezze, a ti dicu cù u core,

nè i basgi puderianu rinvivì

quellu abozzu di stima,d’un amore di giuventù

chì si sfugliava sottu à a polvera matutina.

A t’aghju digià detta, ùn ferma nunda,

ne mancu u dirittu di sapè

à chì vince o à chì perde,

quale fù, tù o eo, à purtà l’auturnu.

 

Antoni Xumet