Eva

 

 

Avà mi ramentu, Eva, tempu chì a notte

compie d’incende u fucarolu di u disinteressu.

È ti rivecu, avà è sempre,

purtà u sguardu ver di u cenderaiu

per dà ti a fisiunumia di u prisente.

Anu nidificatu i gabiani di u portu. Qualchidunu

discunnetterà un postu di televisione

accessu à altu vulume, è nè tù nè eo

ci simu avvisti di a nostra ruttura,

sustenuti da u suttilissimu filu

di a distanza. Sopra à noi,

quasi muvendu si nantu à u suffittu, anu da rinvivì, à unu à unu

l’atti, à una à una e parulle :

cum’è ogni cosa, s’ellu si feghja,

cum’è l’onde chì ti s’avvicinanu è ti s’alluntananu

ti cuntemplu, dolce Eva, è di tè mi ramentu.

 

 

Antoni XUMET