|
Eva
Avà mi ramentu, Eva, tempu chì a notte compie d’incende u fucarolu di u disinteressu. È ti rivecu, avà è sempre, purtà u sguardu ver di u cenderaiu per dà ti a fisiunumia di u prisente. Anu nidificatu i gabiani di u portu. Qualchidunu discunnetterà un postu di televisione accessu à altu vulume, è nè tù nè eo ci simu avvisti di a nostra ruttura, sustenuti da u suttilissimu filu di a distanza. Sopra à noi, quasi muvendu si nantu à u suffittu, anu da rinvivì, à unu à unu l’atti, à una à una e parulle : cum’è ogni cosa, s’ellu si feghja, cum’è l’onde chì ti s’avvicinanu è ti s’alluntananu ti cuntemplu, dolce Eva, è di tè mi ramentu.
Antoni XUMET
|