Arrimbatu di corpu

 

 

Arrimbatu di corpu, a camera

Trà i ricordi, da qualchì naufragiu, da u portu

Tradotti, trà undate discrete, basgi naturali à labre

Chì si versavanu cum’è u legnu vechju di l’alba.

 

 

Firmava un pezzu di geraniu à miseria

Trà i denti aspri di u vetru.

È trà i denti di u vetru un opale d’ascella.

Un cinneraghju antomicu è invisibule

Ch’è tù fragava cù furia, cù una brama frenetica

da ùn pudela parà.

 

 

A camera firmava in campagna, afflitta, preda facile di i muri,

Squama, scunfitta, di ochji celesti chì si ghjacciavavanu, à volte

tuttu l’amore triunfante in una litania viscerale.

 

 

Si ficcava u corpu eletricu di l’amante.

Strughjendu a nudità è l’urnamenti di a porta.

Sguttendu sangue per e strade piene di chjappe

viote è secrete

O issa impussibilità d’un assediu, di i cigli trà i pini.

 

 

L’amante, l’amante, suicidu di l’ora.

Tramontu è ventu di carne è granone, firmava

Una pozza à a porta di cristallu bianchissimu

È dite chì tremanu, è seni.

 

 

A morte era esperta è ignurante in amore.

Era u celu è tela in biancu è labre

drentu à un prossimu.

A camera ti chjode a porta, i capelli bruni

è u corpu, alzendu

Odori di zaffiru è di stella, un viotu cutratu

Ind’è l’umidu di labre salamastre, piene di radiche

piene di radiche cutidiane.

 

Joan Sants i Martí